Florica lu’ Marin

Bey, ati auzit de Tosca, aia pe care o mai chema si Floria? Nu? Dommage! Sa va spun eu cam care-a fost vrajeala cu tipeza asta.

Fata era indragostita cu stropi de unul, Mario Cavaradossi. Unu d-ala de picta biserici. Bun, deci asta era la treaba pictind-o pe Maria Magdalena, cea de care biserica zice c-ar fi fost golanca, desi aflu, pe surse, ca de fapt asta-i o facatura misogina nascocita de biserica. In fine, cind vine vorba de biserici, I really don’t give a fuck.

Dar Cavaradossi alesese ca muza o marchiza, dar nu d-aia de pun romanii in fata casei. Nu, asta era o nevasta de marchiz sau cam pe-acolo. In fine, asta avea un frate, care cica era consulul Romei si care pe motive politice era fugarit de potera lui Scarpia, al mai politist din Roma acelor vremi. Si cum fugarul, Ancelotti, se ascundea in aceeasi biserica, da cu ochii de soru-sa cocotata pe perete de pensula lui Cavaradossi. Si uite asa isi da pictorasul drumul la glas si plesneste o „Recondita armonia”, adicatelea, armonia intre figura marchizei si pictura lui.

Dupa ce termina de cintat (si ce cintat!) ii promite fugarului sa-l ascunda la vila lui. Dar Scarpia afla si-i pune pe amindoi sub urmarire. Dar ca s-o scurtam, si s-o vorbim si pe Floria, ca doar ea e eroina lui Puccini, revin.

Don’soara se roaga de Scarpia cu cerul si pamintul, sa-i crute iubitul intemnitat si sa nu-l execute, ca pe Ancelotti, care devenise intre timp istorie. Scarpia, care era o scorpie de om, ii propune un schimb reciproc avantajos, care pina si mie mi s-a parut echitabil. O babardeala sexualizanta in schimbul vietii lui Cavaradossi. E si Tosca, dupa ce se da de ceasul mortii, in aria de mai jos, accepta, dar cu un plan de contraatac bine pus la punct.

Si pentru ca Floria noastra nu era vreo gisculita bleaga si usor de dus de cioc, pune mina pe un pumnal si-i da politaiului de-l satura de sex, scurtindu-i viata, Asta nu inainte de-a obtine de la el pardonul in scris.

Numai ca pardonul era la misto si Mario, amorezul, va fi executat pe bune. Iar inainte de-a da coltul, mai plesneste o arie de sa-ti taie respiratia si sa-ti faca pielea de gaina.

In final, Floria, eroina, dindu-si seama ca a halit-o cu craci cu tot si observind ca Mario e foarte mort, se arunca de pe zidurile castelului Sant’Angelo, pe care, in paranteza fie spus, l-am vizitat si eu, de dragul operei.

In speranta ca v-am trezit interesul vizionarii acestei opere, incalec pe-o sa, desi imi cam lipseste calul, sfatuindu-va sa iubiti opera, ca merita.

Read Full Post »

De ce mi se scoala cind vine primavara?

Titlul e o traducere mai mult decit aproximativa a ceea ce se vrea de fapt  „Pourquoi se („me”, in original) réveiller, ô souffle du printemps?” din opera Werther a lui Massenet. Dar fiind vorba doar de-o litera, mi-am zis „de ce nu?”, ca parca-mi suna mai imbietor decit trezitul in bataia unei calde adieri de primavara si-n biziit de muste. Basca faptul ca daca veti considera, privind clipul, ca Jonas Kaufmann pune intrebarea in traducerea mea, va veti strica de ris, privindu-l. De fapt nici mimica Charlottei, iubita lui Weether, maritata cu altul, nu poate parea mai putin haslie in versiunea papala.

Dar ca sa fiu sincer, am incercat sa urmaresc intreaga opera, insa n-am reusit, din motive de incompabilitate muzicala. In schimb aria asta ma subjuga, asa cum de altfel v-am mai spus-o de vreo zece ori si-n trecut. Dar na, cu cine sa ma-nteleg? Si de aceea am ales s-o mai pun, encore une fois, ca poate asa sa-mi intelegeti trairile si framintarile interioare pe care mi le produce amicul Jule cu partitura primaverilor lui.

Pe de alta parte, imi propun sa mai descretesc fruntile greu incercate de subiectul postului anterior si de aceea am sacrificat postul si aria dindu-le o nuanta hilara prin jocul de cuvinte.

 

Read Full Post »

In lume exista si romani cu care ne putem mindri. Stiati?

Read Full Post »

Una donna traviata

Cu nervii sfisiati, din cauza de fotbal, rapus fiind de acel 1-1 de pe Stamford Bridge, m-am hotarit sa ascult a enspea oara, Traviata. Poate cea mai accesibila opera compusa vreodata si ca atare, cea mai populara si iubita, ca doar d-aia-i populara. Opera, compusa de Verdi pe un libret scris de Piave si inspirat de Dama cu camelii a lui Dumas fiul, reda, timp de 3 ore, indragosteala prin care trece o don’soara de moravuri indoielnice, c-o reputatie de tot cacatul. Se pare ca viata fiind grea, in Parisul inceputului de secol XVIII, fata se babardea numai pe foloase materiale si numai cu cine dispunea de ele. Dar asa cum se intimpla de multe ori, apare un el, tinerel si ferchezuit, iar don’soara uitind de bani si averi, se uda toata indragostindu-se cu stropi.

Pe scurt, Violetta, adica indragostita, il duce pe Alfredo, junele irezistibil, la casa de vara pe care-o avea pe undeva, pe la tara. Tocmai ea, atractia petrecerilor si prima donna destrabalarilor pariziene. Asta ca sa va dati seama ce face dragostea din femeie.

Tatal lui Alfredo, Giorgio Germont, om cu prejudecati si cu onoarea familiei fluturindu-i pe buze, cind afla ca junele s-a combinat c-o parasuta, da-n clocot si-i baga o vizita domnisoarei. Dupa complezentele introductive, mosul trece la subiectul care-l ardea la ficati si ii comunica fetei, pe un ton neutru ”fa tirituro, lasa-l pe fi-meu in pace, in mortii ma-tii de curva si rade-o la babalicii care te-au intretinut pina acum”  (traducere aproximativa). Ma rog, mai spune el si altele, dar esentialul fusese transmis, asa ca nu ma mai incurc in detalii. Clipul de mai jos surprinde exact acest dialog captivant in care Germont o roaga, o insulta, o ameninta si-o injoseste, cam cit poate un om la virsta lui, doar doar l-o abandona pe fie-su.

Auzindu-i pretentiile, Violetta se da de ceasul mortii, si la figurat si la propriu, ca era tuberculoasa, ca pina la urma sa cedeze, dindu-si seama ca e curva, chestie care-i putea afecta juniorului dosarul de cadre si viitorul alaturi de vreo Mother Tereza. Si uite asa, pe nepusa masa, o tunde inapoi la Paris si la petrecerile lui nobiliare, fara sa-l mai informeze pe amorez de cererea cu chiuituri a lu’ tac-su.

Bai, da’ asta nu-i nimic. Sa fi vazut ce spume a facut Alfredo cind a citit epistola de adio. Ai fi zis ca e American Pharoah dupa Kentucky Derby. Venindu-si totusi in fire si simtindu-si orgoliul injunghiat, da fuga la prima petrecere pentru a-si razbuna onoarea terfelita. Aici, intilnind-o pe Violetta cu o hoasca, o roaga sa se intoarca la el, dupa care, refuzat si terfelit pentru a doua oara, ii arunca-n fata o caramida (de bani) pentru a o injosi in fata celorlalti … josnici, care se oprisera din cintat, surprinsi de gestul mitocanesc. Ghinionu’ lui e ca apare tac-su, care, pare-mi-se, vazuse scena si care-i urla-n fata „di sprezzo degno se stesso rende chi pur nell’ira la donna offende.” mai pe romaneste  ”e de dispretuit boul care din ura injoseste o femeie” Boul, afectat fiind de apostrofare, dar si coplesit de remuscari, ii cere scuze don’soarei, punindu-si cenusa-ntre coarne.

Ma rog, in final tuberculoza o rapune pe sarmana Violetta, rezolvind toate diferendele. Drama este arhicunoscuta iar ariile acestei opere sunt probabil cele mai frumoase si cele mai fredonate. Cea pe care am ales-o, Pura Siccome un Angelo nu este una dintre cele mai populare, dar mie mi se pare a fi un duet superb, plin de intensitate, de disperare, de lirism si sensibilitate, cu treceri de la o linie melodica la alta, functie de libret, dar toate la fel de frumoase. Sunt absolut convins ca nimeni nu va fi surprins ca am ales clipul cu Nucci si Gheorghiu in rolul Violettei, cunoscut fiind faptul ca sunt la fel de roman ca si ea.

Read Full Post »

Joia Melomanului

Azi, DIVE

Incep cu Norma de Bellini si celebra arie Casta diva. Motivul pentru care n-am ales-o pe Maria Callas, asa cum probabil v-ati fi asteptat, e pur estetic. Calitatile vocale ca si interpretarea Annei Netrebko nefiind cu nimic mai prejos de-ale celebrei soprane.

Din preferinte nu putea lipsi Tosca de Puccini cu celebra Vissi d’arte. Interpretarea Angelei Gheorghiu e dementiala si lacrimogena in acelasi timp.

Si un pic de Rossini cu Una voce poco fa, pe care  Joyce  DiDonato o cinta cu o dezinvoltura pe care rar mi-a fost dat sa vad si sa ascult.

 

Read Full Post »

Miercurea Melomanului

Azi DUETE

Din La Boheme a lui Puccini, unul dintre cele mai frumoase si solicitante duete, O suave fanciulla. Astazi cu Freni si Raimondi.

Din Traviata lui Verdi am ales un duet inegalabil intre batrinul Germont si Violetta. Aici cu incredibila voce a georgiencei Eteri. Pentru mine, asta este cea mai frumoasa arie incredintata unui bariton.

Si nu in ultimul rind, Claudia Mori si Celentano

 

Read Full Post »

Crestineasca nepasare, muzica si detasare

Dupa cum cred ca s-a observat, am luat pozitie, si nu o data, fata de fundamentalismul islamic, desi sunt ateu si n-am nimic de-mpartit cu religiile. Ca le consider povesti ispiresciene, e alta vorba, dar dupa cum s-a observat, nimeni, din rindul crestinatatii nu ia pozitie fata de ceea ce ni se intimpla. Stiu, ca doar ni se comunica pe toate canalele informatice de vreo 30 de ani incoace, ca nu toti islamistii sunt fundamentalisti si fanatici si sunt intrutotul de acord cu aceasta afirmatie. Problema e, cum ii diferentiezi ca sa stii pe cine sa stirpesti? Ca dupa fiecare atentat care ne indoliaza, caracterizarea ucigasilor e cam aceeasi. „Vai si era asa un vecin linistit, politicos si saritor! Sunt consternat, nu mi-as fi imaginat ca poate fi atit de odios”

Dar sa nu credeti cumva ca nu inteleg aceasta nepasare. Evident c-o inteleg, altfel n-as fi inteles versurile Imnului National.

Asa c-o voi da pe muzici, ca nervi imi fac degeaba si de unul singur. S-uite asa, d-al dracu, am sa-l pun p-al de-l consider al mai mare dintre mai marii lumii muzicale, Giuseppe de Stefano.

 

 

 

 

Read Full Post »

Joseph Schnidt, romanul

De Joseph Schnidt auzisem de la taica-meu, dar pina sa ajung in Canada, nu-l ascultasem. Nascut in 1904 la Davideni, in Bucovina, Joseph, un evreu roman, ajunge unul dintre cei mai populari interpreti de bel canto al inceputului de secol XX. Tipul s-a evidentiat in cintarile pe care le executa la sinagoga din Cernauti, unde a si fost remarcat. Desi vocea exceptionala il recomanda, inaltimea nu i-a permis sa apara pe scenele marilor opere ale lumii. Avind putin peste 1.5 metri inaltime, micutul ovreias-romanas a reusit sa inebuneasca lumea cu aparitiile radiofonice, discografice si cinematografice. Interzis in Germania si Austria din cauza stelei lu’ David, Joseph este adorat in Olanda, Belgia, Franta si chiar peste ocean. Din pacate, in 1942, la numai 38 de ani, moare intr-un lagar din Elvetia, unde ajunsese cu „ajutorul” nemtilor. Ascultati-l, merita!

*

*

*

*

*

Read Full Post »

„Orfeu” … din tata-n fiu

                    Tito Schipa a fost una din figurile proeminente ale muzicii de opera universale, desi n-a avut puterea si intinderea vocii unui Corelli sau Di Stefano sau a mult mai celebrului lui contemporan, Caruso. De altfel, Tito Schipa facea parte dintre tenorii lejeri sau tenore di grazia, la mare cautare in bel canto-ul lui Rossini si Mozart, cu voce de menestrel, calda, delicata si efeminata. Poate si din aceasta cauza, Schipa a reusit sa cinte si sa incinte pe mai toate scenele lirice ale lumii, incluzind Teatrul Colon din Buenos Aires, Operele din Chicago, Los Angeles, Metropolitan, La Scala si Roma. Ascultati-l intr-o arie celebra, „Che faro senza Euridice” din opera „Orfeo ed Euridice” de Gluck, pe care nu o aleg intimplator.

                    Dar desi avea vocea aia de vatamat, uite ca pe la vreo 57 de anisori, reuseste s-o puna de-un copil, pe cae-l boteaza Michelangelo. In fine, ii da si alte trei nume printre care si Tito, asa ca micutul a ramas cunoscut sub numele de Tito Schipa Jr. Interesant e faptul ca pustiul e la fel de talentat ca tatal si pe la vreo 27 de ani compune si interpreteaza o opera rock, Orfeo 9, in care trateaza aceeasi tema, dar intr-o maniera modernista. Interesant e ca in aria intitulata „Ciao” foloseste fragmente din „Che faro senza Euridice” cintata de taica-sau, in memoria caruia, probabil, a compus aceasta opera.

Iata si o arie din Orfeo 9, in care Tito interpreteaza rolul lui Orfeu.

Read Full Post »

Capodopere muzicalo-baletiste

Tchaikovsky – Pas de quatre

Verdi – Flora’s party

Verdi – Triumphal March

Read Full Post »