Pai bineinteles ca v-ati dori-o, ca doar nu sunteti vatamati sau cu „nervul” la pamint. Eu, ca sa fiu sincer, dupa cum ma cunoasteti, mi-as fi dorit-o si daca as fi fost femeie sau de genul neutru, numai ca postul nu se refera la ce credeati voi ca se refera, ci la ce-mi trece mie printre urechi. Si nu ca nu mi-ar trece si asa ceva sau cineva din cinema, dar de data asta o ardem platonic, ca la manastire. Aaaaa, pardon, cred ca un bar cu table dance e mai platonic decit o manastire, chiar daca astea de pe urma sunt, teoretic, demixate.
Asa caci, hai s-o punem de-un subiect care sa nu se abata de la titlu!
V-ati dori-o, zic, posibilitatea de-a va vedea si judeca cu ochii altora? Adicatelea, ce vreu sa zic, v-ar aranja subiectivismul altora? Dar obiectivismul absolut?
Va intreb, desi e posibil ca eu sa fiu cel care va da singurul raspuns, deoarece n-am auzit pe nimeni spunind ca sufera de subiectivism. Toti, inclusiv eu, ca doar n-am patru oua, ne vedem cu ochii ingaduitori ai capului nostru, care transmit informati torsionate creierului. Informatiile fiind cele pe care ni le dorim, nu cele pe care le percepem. Ca e asa, n-am nici cel mai mic dubiu. Dar intrebarea era, ne-am, v-ati, si-ar dori careva sa se perceapa in mod obiectiv?
Nu stiu, dar ce stiu, e ca si complexatii se vad deformat. Deformarea, in perceptia mea, poate avea oricare din cele doua sensuri. Deci, poti fi si destept, considerindu-te prost, tocmai pentru ca esti destept. Tare formularea … si-mi apartine. Nu stiu voi, dar eu, citeodata, ma mir de mine insumi.
Sa revenim. In acelasi timp, exista si prosti care se vad destepti, doar pentru ca sunt smecheri. Bineinteles ca exemplele nu se opresc la prostie si desteptaciune. Mai e frumusetea, inaltimea, acnea, usurinta in exprimare, talentul de-a … orice, inclusiv de-a te descurca in viata si multe alte deformatii vizuale, olfactive sau auditive.
Asa ca, ati retinut intrebarea? Si pentru a va da curaj, am sa raspund primul. Nu, chiar nu vreau sa ma privesc nici obiectiv si nici cu ochii altora. Subiectivismul meu ma satisface intr-o masura multumitoare, nu absoluta, dar la urma urmei, de ce mi-as dori sa-l bulversez? Ce cred eu ca mi-ar aduce obiectivismul in cea mai pura (cu „r”) forma? Poate doar dureri de cap, pe care, sincer, nu mi le pot dori, oricit m-as stradui.
VatiClanul Papal 