Pentru ca tocmai s-a vorbit de nume si prenume, pe blogul Renatei, am decis sa nu las asa o mindrete de subiect sa se raceasca, cind as putea sa-l dezvolt, canalizindu-l pe un alt fagas. Asa se face ca am cautat si gasit citeva chestii delicios de idioate. Dar pentru a fi, cit de cit, obiectiv, trebuie sa spun ca acest cusur, de-a complica lucrurile, il avem cu totii. Nu in aceeasi masura, dar il avem. De ce? Nu stiu, poate pentru a ne dovedi noua insine cit de tare ne crapa capul de inteligenta. Sau poate din dorinta de-a soca, de-a epata, de-a fi in centrul atentiei, in fine, de-a fi mai altfel. Talentul de-a complica, chiar si cele mai simple lucruri, este specific rasei umane si probabil ca nu vom scapa de el niciodata. problema e ca de multe ori complicindu-le, dam in ridicol, ca-n exemplele de mai jos.
Trebuie totusi sa spun ca sunt si unii indivizi care incearca sa simplifice lucrurile la un minim nejustificat, dar nu sunt predominanti. Marea majoritate incercam sa ne ingreunam existenta, si de cele mai multe ori, fara motiv, dar cu succes.
Iata doua exemple extrem de simple, dar elocvente. Prin extrapolare putem concluziona ca situatiile expuse nu sunt niscai cazuri izolate. Cam acelasi lucru facem cu totii si facem zilnic, incercind sa reevaluam banalul, dindu-i forme si intelesuri, de multe ori, aberante.
Dar pentru ca ma aflu intr-un moment de sinceritate debordanta si realism exacerbat, pot spune ca nici postul de fata nu face exceptie. Scriindu-l mi-am complicat viata realizind practic … nimic. Spun asta pentru a nu lasa impresia ca as fi eu lupul moralist. Lup, poate. Moralist, poate. Dar in niciun caz si una si alta.
Am voie să „zic” un banc?
ApreciazăApreciază
I voie sa faci ce vrei 😉
ApreciazăApreciază
Un turist, în Cluj-Napoca. Întâlneşte un cioban, ajuns acolo de prin „Mărjinimea Sighiului”.
– Nu vă supăraţi, ştiţi cumva unde e clinica… cutare?
– Noa, apăi ştiu. No hi atent, ficior. Meri tăt înente. Vezi că dai peşte nişte bolde şi-n stânga, şi-n dreapta. N-ai trabă cu iele. Tu îţi vezi dă drumu’ tău, tăt înente. După aia, dai peşte unu mare, da mare de tăt, stă pe un cal mare cum n-am mai văst. N-ai trabă nici cu ăla. După aia faci numa o ţâră la stânga. Da’ numa o ţâră, nu de tăt. Şi iară meri tăt înente. După aia, faci la stânga. Da’ serios aşe şi brusc, nu numa te faci. Şi după aia meri aşe o bucată pe stânga. Dacă ai ajuns la gară, însamnă că te-ai chert şi faci îndărăpt. Treci pe lângă o casă d’aia mare, la noi nici domnii n-au aşe casă da tu să n-ai trabă cu aia.
No, şi meri aşe fo’ juma de ceas şi după aia ajunji aci, une stăm acuma şi ui aci, pe partea dreaptă, îi clinica.
– Vă mulţumesc, domnule. Dar de ce ar mai trebui să fac atâta drum, nu aţi putut spune de la început că aici e clinica?
– Apă’, dragu mieu, numa aşa am găst-o şi io.
Mă gândeam că se potriveşte cu tema complicării simplicităţii.
Dacă nu mere, nu mere. 😀
Mulţumesc că m-ai lăsat să-mi fac de cap!
ApreciazăApreciat de 4 persoane
Ba, mere, cum nu? 😆 Stiu si eu unul cu ardeleni, tat ase de multu. Nu stiu daca l-am mai spus ca mi-ar lua un post intreg sa-l scriu. Era cu Azor care a mincat carnie de cal imputit, s-o murit. 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană
and take it, understand it
ApreciazăApreciază
Ce nume frumuuuuaaaaseeee și ușoare. 😀
Toți complicăm și simplificăm. Depinde de moment și de cum ni se pune pata. Uneori complicăm chestii super simple și le analizăm, despicăm firul, fără sens în patru ori patru și de multe ori mulți de patru. Alteori o situație complicată o rezolvăm simplu. De ne mirăm chiar și noi.
ApreciazăApreciază
Ala cu onomatopea e de risul elefantilor africani. 😆
ApreciazăApreciază
E fain. Ghidilicios. Îți spune cum îl cheamă și râzi până la spitlul de glumeți. 😀
ApreciazăApreciază
Bun articol, dar am și o sugestie: pune linkuri spre textele sau blogării la care faci referință. În primul rând că-i o chestie de politețe pentru cititori, ca să poată da click să vadă discuția la care făcea referire, și-n al doilea, prin asta îi ajuți pe blogării linkuiți să crească în Google.
ApreciazăApreciază