Pai bineinteles ca v-ati dori-o, ca doar nu sunteti vatamati sau cu „nervul” la pamint. Eu, ca sa fiu sincer, dupa cum ma cunoasteti, mi-as fi dorit-o si daca as fi fost femeie sau de genul neutru, numai ca postul nu se refera la ce credeati voi ca se refera, ci la ce-mi trece mie printre urechi. Si nu ca nu mi-ar trece si asa ceva sau cineva din cinema, dar de data asta o ardem platonic, ca la manastire. Aaaaa, pardon, cred ca un bar cu table dance e mai platonic decit o manastire, chiar daca astea de pe urma sunt, teoretic, demixate.
Asa caci, hai s-o punem de-un subiect care sa nu se abata de la titlu!
V-ati dori-o, zic, posibilitatea de-a va vedea si judeca cu ochii altora? Adicatelea, ce vreu sa zic, v-ar aranja subiectivismul altora? Dar obiectivismul absolut?
Va intreb, desi e posibil ca eu sa fiu cel care va da singurul raspuns, deoarece n-am auzit pe nimeni spunind ca sufera de subiectivism. Toti, inclusiv eu, ca doar n-am patru oua, ne vedem cu ochii ingaduitori ai capului nostru, care transmit informati torsionate creierului. Informatiile fiind cele pe care ni le dorim, nu cele pe care le percepem. Ca e asa, n-am nici cel mai mic dubiu. Dar intrebarea era, ne-am, v-ati, si-ar dori careva sa se perceapa in mod obiectiv?
Nu stiu, dar ce stiu, e ca si complexatii se vad deformat. Deformarea, in perceptia mea, poate avea oricare din cele doua sensuri. Deci, poti fi si destept, considerindu-te prost, tocmai pentru ca esti destept. Tare formularea … si-mi apartine. Nu stiu voi, dar eu, citeodata, ma mir de mine insumi.
Sa revenim. In acelasi timp, exista si prosti care se vad destepti, doar pentru ca sunt smecheri. Bineinteles ca exemplele nu se opresc la prostie si desteptaciune. Mai e frumusetea, inaltimea, acnea, usurinta in exprimare, talentul de-a … orice, inclusiv de-a te descurca in viata si multe alte deformatii vizuale, olfactive sau auditive.
Asa ca, ati retinut intrebarea? Si pentru a va da curaj, am sa raspund primul. Nu, chiar nu vreau sa ma privesc nici obiectiv si nici cu ochii altora. Subiectivismul meu ma satisface intr-o masura multumitoare, nu absoluta, dar la urma urmei, de ce mi-as dori sa-l bulversez? Ce cred eu ca mi-ar aduce obiectivismul in cea mai pura (cu „r”) forma? Poate doar dureri de cap, pe care, sincer, nu mi le pot dori, oricit m-as stradui.
Nici pomeneală! La urma urmei, oricât ne-am încăpăţâna, noi oamenii, să ne declarăm obiectivi, suntem cam departe de acest deziderat, ceva subiectivism există în toate ce ne trec prin minte. Până şi mult lăudata sinceritate conţine o doză de subiectivism, după cum a costatat odinioră un neamţ, pe nume Goethe: „pot făgădui că voi fi sincer, nu însă imparţial”. Cum să renunţ atunci la subiectivism, taman în ceea ce mă priveşte? 😀
Da’ m-ai păcălit cu poza… Nţ, nţ, nţ, aşa ceva nu se face (cel mult pentru a ne dovedi subiectivismul). 😉
ApreciazăApreciază
Ma, ca sa stiu, esti obiectiv cind afirmi ca esti subiectiv? 😆
ApreciazăApreciază
Normal că-s subiectiv… Da’ ce să fac dacă-s iubitor de propria-mi perfectă imperfecţiune. 😉 Pe de altă parte, nici nu-s prea convins că poate exista obiectivitate (la modul general, cu atât mai puţin atunci când vorbim de propria persoană).
ApreciazăApreciază
Absolut de acord cu tine, desi pentru farmecul discutiei, nu mi-as fi dorit 😆
ApreciazăApreciază
Nu m-ar ajuta cu nimic, probabil, dar aș fi curioasă să aflu cum mă percep alții. În ceea ce privește obiectivismul, deh, știu și eu, eu am tendința de a fi foarte critică cu mine…nu știu dacă aș primi o variantă și mai negativă din perspectiva asta. Dar tot aș fi un pic curioasă. 😀 Ce ți-e și cu femeile astea, curioase până-n măduva oaselor! 🙂
ApreciazăApreciază
Iarta-ma, nu ti-am observat comment-ul. Pe blogul asta prima data e mai dureros, dar mai apoi, intra ca uns (comentariul) 😆
Problema „curiozitatilor” cred ca poate fi extrapolata. Nu cred ca noi, masculii, am fi mai putin curiosi sau mai nepasatori cind vine vorba de noi insine 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 Sunt de acord cu tine. Voi doar vreți să dați impresia că sunteți ciopliți în stâncă și că nimic nu vă atinge dar noi știm că sunteți și voi la fel de sensibili, curioși și atenți ca și noi.
ApreciazăApreciază
Cu alte cuvinte, ne cam place sa ne dam masculi, desi nu de putine ori ne facem vinovati de feminitate 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De ce am dori sa fim obiecte cand suntem ceva mai mult, suntem subiecte. „Ypokeimeno”: υπο = sub, κείμενο = continut, dar nu orice fel de continut ci unul viu, in stare de hipnoza. Sper ca nu te-am naucit. „keimeno” are legatura cu „koimate” care inseamna „doarme”. Ce vrea sa spuna arheul prin asta: ca suntem texte care asteapta sa fie interpretate, dezvaluite. Ca suntem „produs” al imaginatiei unui autor, ceea ce, pe undeva, te asigura ca esti atat de unic cat si cam singur in aceasta forma de unicat care esti. Sa te obiectivezi fata de cine, deci? Pentru ca suntem subiecte cu totii. Ar trebui sa se raporteze cineva la un reper sigur si impartial cu toti oamenii, un reper care nu poate fi pacalit. Dar la ce ar ajuta aceasta obiectivizare?
ApreciazăApreciază
Ba m-ai naucit si nici n-ai raspuns intrebarii. Adica ai bagat tu ceva evaziv, dar, un fel de du-te-vino, biela-manivela, dar concret, n-am inteles daca ai dori sa te vezi in mod obiectiv, indiferent daca obiectivitatea in sine e utopica. Vrei, au ba?
ApreciazăApreciază
As vrea daca s-ar putea. Numai ca nu se poate sa te vezi obiectiv prin punctul de vedere al celorlalti. Ai nevoie de alti ochi cu care sa te privesti din toate punctele care te inconjoara.Trebuie sa te situezi in afara ta. Asadar e nevoie de o stare ek-statica, de extaz, pentru ca extazul asta inseamna ( de la ek-stasi = a te situa in afara propriei persoane). As vrea sa aflu cum ma vad ceilalti, dar asta nu e o garantie de obiectivitate. Ceilalti ne percep. Si dupa cum ai spus si tu in articol, ne percep prin tot hatisul lor psihic. Nu prin ceilalti isi poate afla cineva obiectivitatea.
ApreciazăApreciază
Deci ai vrea sa te poti privi in mod obiectiv, nu sa te privesti prin subiectivitatea altora. Vezi, aici as avea o problema.
Cred eu ca adevarul despre propria persoana vazuta prin prizma altora e mai important decit adevarul despre noi in valoarea lui absoluta. Asta pentru ca traim in societate, ceea ce implica relatii sociale (DAAA!) Asa ca absolutul nu vad in ce masura ne poate ajuta si in ce privinta anume, atita timp cit nu concorda cu adevarul perceput de semenii nostri despre noi insine.
Da, cred ca am luat-o si eu razna, dar sincer, asta cred. O spun pentru ca, personal, imi pasa de felul in care ma vede si gindeste societatea. Societatea din care fac parte si de care-mi pasa, nu orice societatate sociopata 😆
ApreciazăApreciază
Ai raspuns exact ce as fi vrut sa spun si eu de la bun inceput, numai ca tu ai spus-o mult mai bine. „Adevarul despre noi in valoarea lui absoluta” trebuie aflat ca sa vrem sa fim mai buni decat suntem. Tot ceilalti vor avea de castigat.
ApreciazăApreciază
Cred că mie mi-ar prinde bine să mă văd cu ochii celor din jur. Şi da, aş vrea să risc o dată
ApreciazăApreciază
OK, admit, dar ce se va intimpla daca vei fi dezamagita? Crezi ca vei putea suporta adevarul, daca nu va fi cel preconizat?
ApreciazăApreciază
papagigli, eu am o părere destul de proastă despre mine. Sigur, nu sunt ipocrită. Recunosc că îmi doresc ca cei din jur să mă vadă dacă nu frumoasă, măcar drăguţă 😀 şi de treabă şi deşteaptă. Dar, posibil ca unii să mă vadă mult mai ok decât mă văd eu. Dezamăgire ar fi dacă părerea lor e mai proastă decât a mea. aia înseamnă că-s praf 😀
ApreciazăApreciază
nu. ochii celor din jur n-ar putea schimba ceea ce știu: că sunt un om făcând echilibristică între plus și minus. ș-apoi, ochii pot vedea și ei ciobit… iară eu sunt extrem de critică în subiectivismul meu.
ApreciazăApreciază
psi
Oricit ne-ar fi autocritica de drastica, te asigur ca va fi mai blinda decit realitatea. Face parte din conditia umana si nu cred ca-i careva care sa-si depaseasca conditia. Sau ma rog, poate conditia sociala, materiala, financiara, dar in niciun caz pe cea umana. Si sa stii ca pina astazi n-am auzit de nici macar un semizeu, care sa imparta planeta cu noi, astia 6 miliarde 😆
ApreciazăApreciază
prefer să fiu în barca celor șase miliarde de mărunți. pe semizei sau pe zei fie i-au împșcat, crucificat, ars și mai știu eu ce… 😀 😀 😀
ApreciazăApreciază
Esti sigura ca te vrei in barca miliardelor, nu in cea a miliardarilor? 😆
ApreciazăApreciază
foarte. 😀
ApreciazăApreciază
Retine raspunsul. Te voi intreba inca o data acelasi lucru, dar cind vei fi milionara, si-ti garantez ca vei raspunde, „poate” 😆
ApreciazăApreciază
acum mai trebuie să-mi spui că şi celebră o să fiu? 😀 😀 😀 invidiată de popor? duamne feri.
ApreciazăApreciază
De ce nu? Talentul nu-ti lipseste si poate-i pacat sa-l tii ascuns intr-un blog 😉
ApreciazăApreciază
toți ăia celebrii au sfârșit mumificați, împăiați… 😀 😀 😀
mă cunoști, cred eu, îndeajuns de bine cât să știi că mă simt bine în pielea mea (de mâț) și în colțul meu (întunecat).
e plină uliţa de cei care vor să fie văzuţi… iar eu nu-s pe-acolo. poate voi face şi eu asemeni lui kafka (păstrând totuşi măsura… că ştiu cam pe la care gleznă îi ajung).
ApreciazăApreciază
Si asta-i problema noastra actuala. Cei ce ar trebui sa iasa in fata, refuza, lasindu-i pe diletanti, pe mirlani si primitivi, s-o faca.
ApreciazăApreciază
imaginează-ţi frumuseţea situaţiei: să laşi moştenire nişte gânduri pe care alţii să le ardă. 😀 😀 😀
ApreciazăApreciază
Lumea socială de care vorbeşti, cea creată de om, este o lume relativă, unde obiectivitatea este văzută prin prisma subiectivităţii. Nimic în această lume nu este absolut, ori aura termenului „obiectiv” este una, profund teoretică, de absolut. Cum nimic în această lume nu poate fi absolut, ci mai mult sau mai puţin subiectiv, de ce crezi că aş vrea să fiu trecută prin această prisma oarbă? I don’t give a shit what others think about me!!! 😉
ApreciazăApreciază
Evident ca obiectivitatea e o utopie, am spus-o printr-o replica mai sus, dar fiind vorba de o discutie de principiu, nu vad unde ar fi problema. Evident ca nu vom fi niciodata obiectivi, dar intrebarea e, ne-am dori-o? Iar referitor la relativitate, eu personal nu stiu vreo ceva pe lumea asta care sa fie peren. Asta nu inseamna ca nu putem dezbate subiectul, in fond si Einstein a facut-o 😆
In privinta ultimei afirmatii, I don’t believe it. Stiu ca e un fel de-a spune, dar pe de alta parte sunt convins ca nu exista persoana care sa traiasca in societate, nu in creierul muntilor printre oi si lupi si careia sa nu-i pese ce cred ceilalti despre el/ea. Daca tu esti acea persoana, atunci in mod sigur esti exceptia de la regula 😉
ApreciazăApreciază
Dar, Papa, eu chiar mi-aş dori să trăiesc în creierul munţilor. Poate că nu aş rezista prea mult, sau la fel de bine poate că nu aş mai pleca de-acolo… n-am de unde să ştiu. Totul e relativ, aşa cum am mai spus, chiar şi subiectivismul meu. Dar îmi doresc cu adevărat asta, măcar un an, un aşa numit an sabatic.
Şi nu, nu mi-aş dori-o. Pentru că nu există. Obiectivitatea nu există. 🙂
ApreciazăApreciază
A, și încă ceva: a cui regulă? 😉
ApreciazăApreciază
Poate ca ti-ar placea sa traiesti in creierul muntilor, dar nu pusnica. Buna „salbaticia” nu zic nu, dar sa ai si pe cineva cu care sa fii salbatica 😉
Ei bine, vrei sa ma convingi ca nu te-ar interesa ce-ar gindi colegul de „salbaticie” vis a vis de tine si-ale tale? Simt ca pe undeva ma minti! 😆
Regula celor multi 😉
ApreciazăApreciază
Papa, deja m-ai trecut prin prisma propriei tale gândiri, aia subiectivă despre care vorbeam… Şi de ce aş minţi? Este chiar aşa de greu de crezut că unui om poate să nu-i pese de ceea ce cred „alţii” despre el? Jumătatea mea, Papa, face parte din mine, nu din acea categorie a „alţilor”. 🙂
A, și dacă aia e regula despre care vorbești, atunci chiar îmi place să cred că sunt excepția de la regulă. Niciodată nu mi-au plăcut oile, din același motiv. 🙂
ApreciazăApreciază
Prin prisma respectiva te-am trecut de mult, nu de ieri 😉 Asa cum sunt sigur c-ai facut-o si tu, atunci cind ai afirmat ca rezonam. Vrei sa ma convingi ca nu-ti pasa ceea ce cred despre tine? 😆
Da, e greu de crezut ca poate exista, la oameni 😉 , acel sentiment de nepasare totala in legatura cu felul in care-i priveste societatea. Nu spun, or fi si d-aia, ca doar sunt destui homeless-i pe lume, dar sincer, nu cred ca poti face parte din categoria respectiva.Daca ma insel, atunci imi asum eroarea, dar zau ca e foarte greu de crezut.
Ha, nu e vorba de oi sau de turma, ci de faptul ca o societate are la baza relatiile sociale (DA!) Iar acele relatii nu se pot sprijini pe nepasarea reciproca a indivizilor care compun acea societate. Daca nimanui nu i-ar pasa ce ar crede ceilalti despre el/ea cam ce specie de societate crezi ca ar putea exista? Si cum ar mai interactiona acei oameni? Cam despre ce relatii de serviciu am mai putea vorbi? Dar familiale? 😉
ApreciazăApreciază
Dragă Papa, viaţa unui individ înseamnă mai mult decât viaţă socială. Nu afirm că socialul nu e important, ci că ai dreptul, ca individ, să alegi. Dacă ne-am construi vieţile bazându-ne numai pe ceea ce cred ceilalţi despre noi, am ajunge nişte marionete, nu am mai putea să fim noi înşine. Nu am mai putea să ne fim deloc. Iar dacă viaţa mea ar fi fost clădită numai pe interacţionarea cu alţii, eu nu aş mai fi fost acum, aici, în virtual, să filosofez cu tine despre toate acestea, şi ar fi fost păcat… Şi indiferent ce părere ţi-ai făcut deja despre mine, eu voi fi tot aceeaşi de mai înainte, chiar dacă îmi pasă sau nu. La fel şi tu. 🙂
ApreciazăApreciază
Evident. Viata pe care o traim are doua componente de baza. Viata privata si cea sociala. Faptul ca mie-mi pasa ce cred altii despre mine, inclusiv tu si cei ce ma citesc, nu-mi modifica in niciun fel viata privata. Dar o poate influenta intr-o arecare masura pe cea sociala. Asa ca nu e vorba de a-ti cladi viata personala functie de parerea altora, ci doar daca iti pasa de acea parere si ai dori s-o stii.
Hai sa-ti dau un exemplu. In general nu ocolesc trivialitatile, poate ti-ai dat seama 😉 , pentru ca pe mine nu ma deranjaza. Dar stiind ca unele persoane prezinta sensibilitati de ordin verbal, incerc, si de cele mai multe ori reusesc, sa folosesc un limbaj acceptat de audienta careia ma adresez. Dar o fac pentru ca-mi pasa. Orice contact s…ocial 😆 iti impune o anume conduita, un anume limbaj, o anume vestimentatie si asa mai departe. Sunt lucruri pe care nu le mai constientizam, care ne-au intrat in reflex, si acele „lucruri” sunt de fapt parerea societatii pe care o frecventam si de care tinem cont pentru ca altfel n-am putea face parte din ea.
ApreciazăApreciază
psi
Totul va arde intr-o buna zi, dar asta nu inseamna ca trebuie sa traim blazati 😉
ApreciazăApreciază
Tot ce spui tu e adevărat, numai că eu am mers un pic mai departe, referindu-mă la ceea ce se află sub pojghiţa convenienţelor sociale. Şi chiar dacă eu ţin cont de anumite lucruri, nu mă mai aştept ca şi alţii să o facă, pentru că, din păcate, niciodată până acum, comportamentul celor din jurul meu nu s-a ridicat la aşteptările mele. Aşa că, de când am crescut mare, mi-am dat seama că nu mai port pică nimănui, şi că în viaţă mea totul se împarte în două chestii: lucruri care contează şi lucruri care nu contează pentru mine. Părerea celorlalţi despre mine face parte din a doua categorie. 🙂
ApreciazăApreciază
Chiar si parerea mea? Oare as avea vreodata sansa sa fac parte din prima categorie? 😉
ApreciazăApreciază
Dar, Papa, ți-ai dori-o? 😉
ApreciazăApreciază
Cu exceptia hepatitei epidemice si-a altor boli, imi doresc cam tot ce n-am 😉 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană