Goe

„Ne vom califica, nu vom pierde”, zice Goe, selectionerul. Numai ca stourile astea cu virgule puse aiurea, venite de pe vremea cind Delphi-ul isi avea Mama Omida lui, sunt deja fumate. Dar e foarte adevarat ca la cit de agramat e fotbalul, n-ar fi exclus ca juniorul sa fi intentionat un  „ne vom califica nu, vom pierde” ceea ce mi s-ar parea o afirmatie de bun simt si mult mai conforma cu ceea ce joaca Nationala Romaniei. Echipa, sub comanda caposului Goe, a ajuns adepta ciupelilor. Ciup de ici un 0-0, ciup de colo un alt 0-0, si uite asa poate incropim o calificare de rasunet planetar. M-au impresionat infiorator bocetele dupa meciul cu turcii. Am fost furati, am fost tilhariti, am fost pradati, am fost jecmaniti si jefuiti de acel halucinant 0-0, care desi nu e nici pu, nu e nici pi, pentru noi ar fi reprezentat o (ga)oaza de speranta. Pentru ca noi nu vrem s-o dam, dar nici s-o luam. Noi suntem neamu’ lu’ Eminescu, neam de artisti. Noi iubim iubirea, nu futul. Noi iubim fotbalul, nu rezultatul. Noi jucam sa ne aflam in treaba, nu ca am avea vreo treaba. Ce, n-ati auzit de „Amorul artei”? Si in fond, de ce nu si-ar satisface Goe mofturile, cind Matusalemul FRF-ului a declarat raspicat,  cu un aer sufocat, in miresme de … busuioc, ca el il sustine pe fiul tatalui din Donet si asta pentru ca rasfatatul familiei Lucescu a fost contrat de presa si de populatie? Populatia l-a lovit in popularitate, lasindu-l cu silabele 2 si 3, ceea ce l-a necajit pe minjit. Un posibil scenariu al evenimentelor ar fi putut fi urmatorul:  Goe , disperat de critici si cu orgoliul pus la grea-ncercare, apuca telefonul, lacrimind abundent din ochii negri ca mangalu si zbierind printre sughituri:  „uite mamito, i-ha, astia vor sa-mi ia jucaria nationala, i-ha, ca cica-s catir si n-am stofa de selectioner, i-ha !” Mamitica, simtitoare din fire, zice: „taci cu mama puisor, fante mindru de Obor, fiu de mare antrenor si al rromilor odor”, dupa care suna Donetul si-l baga-n priza pe Luce, ce se aprinse ca o cruce (aia de pe Caraiman) Negru de minie si de felul lui, montat de Lucinda, apuca mobilul si-i dadu ultimat lui Matusalem.  „Tu esti Mircea, eu sunt Mircea si-amindoi am frecat mingea, / Nu-ti sunt frate, nu-mi esti frate, insa ochiul mi se zbate, / Cind vad ca scapasi din mina, friul presei dezmatate. /Vijiind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie, / vreau sa pui ordine-n ziare, vreau sa-i usture la coaie./ Si nu voi ca sa ma laud, nici ca voi sa te-nspaimint, / Dar cacatul meu de Goe, nu e un cacat de rind./ Fotbalul nu-l intelege, dar iubeste riul, ramul / Ciinele de sub caruta, coviltirul, calul, hamul. / O, tu nici visezi Sandele cit e el legat de vatra, / Fumurile-i de vedeta, ametesc o-ntreaga satra / Eu imi apar bogatia si contactele si neamul, / Trag si sfori, trag si foloase, tot sa-mi reuseasca planul / Si aflind acest supliciu, tu privind gindesti ca pot / Sa-mi las dracului odrasla, sa se-mpiedice de-un lot? / Protejeaza-mi Sile plodul, ca de mi-oi intra pe mina, / N-ar putea sa te mai scoata, toata armia română! / Si abea-nchise batrinul, telefonu-i celular, ce mai zarva, ce mai ropot, Mircea insusi mina-n lupta, vorbe ce dadeau in clocot / Cum ca Goe-i e alesul, iar ceilalti sa taca-ndata  / Ca-ntr-un ceas vor fi cu totii, doar o pleava vinturata.

Epilog:

Mircea catre Mircea: „Luce, romanimea e  satula si nu vor la nationala, pe-al tau Goe, cap de p#!@

Mircea catre Mircea: „Sandule, de din vale de Donet, ma doare in facalet.