Preputul lui Hristos

Deunazi am avut o discutie cu un amic mai … foarte credincios si cu care vorbesc cam o data la patru ani, daca ne amintim. E si uite asa, din vorba-n vorba, imi arunca manusa drept in ochi, desi convorbirea era telefonica. Cum nu sunt ala sa se dea in laturi de la un duel, i-am aruncat-o si eu pe-a mea. Dar ce sa vezi? Cind sa scoatem sabiile, observ ca amicul avea la el doar un briceag. E drept, era d-ala c-o cruce alba. Numai ca sabiei mele i se cam rupea de crucea aia helveta.

Zice: „Credinta ma tine-n viata (el n-avind vreo suferinta anume). Ca daca n-as fi urmat exemplul lui Iisus, praful s-ar fi ales de mine” Eu la acel moment al zilei am ramas cu vinu-n git. Si asta pentru ca nu-l stiam intr-atit de dus cu capul. Dar ce sa zic? Omul cit traieste … se mira. Ba de una, ba de altu. Zic: „Auzi mai, …Onofrei, dar de mine, ca nu-i urmez exemplul, cum de nu s-a ales praful?” „O sa se aleaga, fii pe pace!” „Pai o sa se aleaga, inteleptule, asa cum se va alege de noi toti, inclusiv de tine care te crezi imprafuibil” Si-apoi in gluma: „Chestia e ca habotnicii-mi rasar in cale, „cum rasat zorii printre petale/ si de acum luminezi viata mea, micuta stea, Maria, floare alba de mai, …. Bai, ce adinc cuvinta Nicolae Nitescu! Stii cumva daca se refera la Maria-lu Iisus?” Nu numai ca n-a gustat gluma, dar m-a acuzat de blasfemie, desi sigur nu stia la care Marie se referea Nitescu.

E si atunci, asa, blasfamat cum eram, vazind c-a muscat-o si s-a-ntepat, decizia de-ai mai pune-o rima-n ac a venit firesc, ca ce dracu sa faci in vremurile astea de rastriste? Si-i zic: „Pai bine mai, Pintilie, ia spune-mi, daca tot afirmi ca-i calci pe urme Juniorului, urmindu-i pilda cu strictete, desi nu prea vad cum, te-ai si circumcis, cumva?” El face o pauza sa se asigure ca nu-i vorbesc de pe lumea cealalta, dupa care graieste: „bai, nebunule, pai ce are circumcizia cu Iisus?”

Adica, cum ar veni, eu eram nebun ca pe el nu-l ducea dovleacu. „Bai, n-as vrea sa crezi c-am dat in arheologia preputurilor sfinte, dar e logic ca divinizatul tau sa fi fost circumcis cu mult inainte de-a se putea impotrivi. Ca stii, el era mai evreu de pamint si din parinti. Si atunci, daca el si-a sacrificat preputul, neavind incotro, ca ofranda adusa Tatalui, sau ca legamint de credinta, ca asta n-am inteles-o prea bine, nu-i normal ca si tu, discipol invederat, sa-ti belesti madularul cu briceagul ala „sfint” ca sa-ti demonstrezi credinta prin acelasi sacrificiu? Ca nu stiu daca ai aflat, dar faptele vorbeste, precum in cer, asa si pe Pamint. De vorbe goale s-a cam saturat si Barosanu. Toata lumea „da si mie, da si mie”, dar n-am auzit pe niciunul sa zica „ia, mosule, d-acilea, ca te stiu baiat de gasca!”

„Bai, gata, de cele sfinte nu se vorbeste niciodata de rau. Prefer sa nu vorbesc deloc” „Da’ de ce Georgele? A ajuns si religia un fel de vaccin? Ca nici de ala nu poti vorbi decit la superlativ. Asta una, si-a doua, nu eu am adus vorba de prafuri. Ca si eu as fi putut sa spun „daca urmam exemplul lui Iisus, praful s-ar fi ales de mine” si cred ca afirmatia mea ar fi avut mai multa acoperire istorica sau narativa.

In fine, discutia s-a incheiat ca toate discutiile dintre un habotnic si un ateu. El declarindu-ma ignorant, eu indemnindu-l sa gindeasca. Si evident ca pe mai departe el va continua sa nu gindeasca iar eu voi continua sa nu fiu ignorant. Ca cine gindeste, isi da seama ca ignorant e cel care refuza sa ia in calcul evidente irefutabile, ca de exemplu, evidenta populatiei ( aaaaa, da! ) nu orice speculatie fabricata din interese si necesitati lumesti.