Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘virtual’


Ma uit la ei si ma intreb: cum mi-ar fi fost copilaria si adolescenta daca astia cu electronica lor s-ar fi trezit mai devreme cu vreo patruzeci de ani si ar fi inventat celularele astea nenorocite. Ca acum, oriunde ai intoarce capul, nu vezi altceva decit pusti si mai ales pustoaice care butoneaza tot felul de telfoane celulare. De fapt si adultii fac acelasi lucru, dar din motive ceva mai intemeiate.

Nu stiu ce extaz ii strabate pe tinerii de astazi, dar eu nu mi-as fi dat tineretea (fara celular), pe labareala de astazi. Privind si comparind, as zice ca astia mai mult agonizeaza, cu ochii lipiti de ecrane, ca mucii de chiuveta. Ca la urma urmei, nu doar celularele sunt problema, ca mai e si un Nintendo si un Wii si un internet cu toate XXX-urile lui, si lap top cu lap dance-uri si cite si mai cite jocuri distractive si instructive pentru psihopati, ucigasi, mercenari si labagii.

Asta nu inseamna ca noi stateam ca sfintii in icoane, ca doar nu eram vatamati, nici la minte si nici la corp. Doar ca neavind virtualul de astazi, o ardeam in real. Fie cu un fotbal in parcarea blocului, fie cu beletristicele la moda, fie cu schimbul de secretii. Pentru ca dupa cum stiu cei mai copti dintre noi (de stiut stiu ei, dar nu stiu daca si-or mai aminti), pe atunci nu frecam mesaje catre diferite adrisante,  atunci frecam direct adrisantele. Si nu spun, pina la o anumita virsta si frecusurile respective aduceau a labareli, diferenta constind in faptul ca una-i telefonul si cu totul alta, don’soara. Una e sa-ti folosesti vazul si alta sa-ti intre toate simturile-n erectie. Asa ca, ceea ce vad adolescenii de astazi pe site-uri, noi vedeam pe viu, ca de aceea am numit-o adoleSEXcenta. E adevarat ca nu stateam comod in fotolii, ci prin scarile blocurilor, daca parintii nu erau plecati, prin parcuri sau pe aleile intunecate ale cartierelor. Cu toate astea, l-as da dracu de fotoliu si toata mobila din casa pentru trairile de atunci.

In sfirsit, trecem mai departe ca scopul nu e sa produc orgasme spontane, ci sa relatez o constatare platonica si personala. Dar pentru ca-mi place sa privesc realitatea si prin prisma opozantilor, as spune ca nevoia de comunicare este imensa. Acum realizez si poate nu sunt singurul, cita nevoie de comunicare exista in oameni. Ca sunt banalitati, ca sunt inutilitati, ca sunt infantilisme sau chiar discutii stupide si fara rost, comunicarea si socializarea membrilor societatii omenesti cred ca a crescut in ultimii 20 de ani in mod exponential. Nevoia de socializare e proportionala cu numarul acestor telefoane celulare care creste ca pupila cind da de inturnericul de sub scara blocului. Hmm! MmmDA! Zic sa revenim, totusi. De asemenea nivelul informational este infinit mai mare decit ceea ce reuseam noi sa accesam la vremea respectiva, legal si mai mult ilegal si nu ma refer la „Pif le chien” pe care-l imprumutam de la Biblioteca Franceza.

In concluzie, pe linga neajunsuri, ar fi si o basculanta de avantaje, dar progresul, din cite stiu, nu s-a ocupat niciodata de latura idealista, sentimentala si poate calitativa a lucrurilor, ci de tot ceea ce e palpabil. De latura materiala, de avantaj, de profitabilitate, de productivitate, de eficienta, de confort si comoditati, de mai repede, de mai mult si de mai sclipitor. Si inca ceva, pentru a realiza progresul, asa cum e el, cu bune si rele, e nevoie de cunoastere, de inventivitate, de perseverenta, de sacrificiu, de cite si mai cite trasaturi de caracter de care nu s-ar spune ca ducem lipsa, privind la ultimii o suta si ceva de ani.

Si atunci vin si ma-ntreb din nou, „ce mi-as fi dorit?” Gindurile bune ar inclina spre progres. Gindurile rele spre … scara blocului. Si de aceea zic, sa le ia dracu de ginduri. Fiecare sa traiasca ce-i de trait si cum intelege ca-i mai bine.  Eu mi-am trait tineretile si mult mi-au mai placut! Asa ca, revenind la titlu, desi s-ar putea sa nu para credibil, prefer sa traiesc cu amintirile tineretilor trecute, decit sa traiesc tineretile actuale.

 

Read Full Post »

Pupatul virtual


Am observat, fara mare greutate si nu de putine ori, ca in spatiul virtual, acel „te pup” a devenit extrem de comun. Comun sexului feminin, nu si celui masculin. Ba mai mult, ceea ce ma socheaza nu e faptul ca lumea se pupa, virtual, dar n-am vazut pupaturi firesti, intre sexe. Nu tata, pupaturile se efectueaza eminamente intre doamne. Adica, stau si ma intreb, pupatul a devenit apanajul acestui sex? Si daca noi barbatii avem interzis, de ce nu ne pupa pe noi, asa cum ar fi normal? De ce se pupa numai intre ele?

Nu, nu banuiesc pe nimeni de … nimic, desi am observat citeodata si cite un „te sarut” intre doamne, ceea ce ma duce imediat cu gindul la open mouth si french kisses. Dar sunt,  oarecum, convins ca nu de french kisses e vorba. Totusi, intrebarea sau nedumerirea mi se pare absolut fireasca, mai ales ca daca as fi observat un „te pup” intre barbati, gindul m-ar fi dus, si sigur nu numai pe mine, la alte bazaconii (devenite legale si-n Romania).

Eu, ca sa fiu sincer, le mai pup virtual pe unele doamne, dar sa fi fost pupat, sau sa-i fi vazut pe altii, de acelasi sex cu mine, pupati, niciodata.

Hmmmm, oare de ce? Adica ce le determina pe femei sa se pupe intre ele si ce le opreste sa ne pupe si pe noi? Oare pupatul unei femei e un semn de afectiune platonica daca se transmite unei alte femei, in timp ce adresindu-l unui barbat poate avea semnificatii mai profunde? Ca la urma urmei e doar o expresie, nu un fapt. Si de ce barbatii, la rindul lor, se feresc sa le pupe pe doamne?

Totodata, pupatul poate reprezenta o intimitate. Dar in cazul asta, de ce e OK ca femeile sa se „intimiteasca” reciproc si e de neconceput ca barbatii sa procedeze la fel, fara a fi suspectati de … chestii? Ba mai mult, mie unul mi s-ar parea chiar penibil.

E, cam astea-s gindurile care ma muncesc la-nceput de an, dupa ce am citit zeci de pupaturi virtuale. Si n-as vrea sa se creada ca am ceva impotriva pupaturilor, ca n-am, dar de ce pe noi nu?

Read Full Post »