Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘umanitate’


Cei care ma viziteaza de ani buni, ca de exemplu, windwhisperer, Alex, psi, Vero, ca doar ei au mai ramas, cred, cunoasc fostul grup, as zice numeros, care exista odata. Cine-mi citeste postarile vechi, poate intelege mai bine ceea ce spun. In fine, ce a fost nu mai e si Alex spunea la postul „Prietenii declarative” ca nu si-ar fi putut imagina, la acea vreme, ca ne vom risipi vreodata, atit de bine paream sudati. „Paream” fiind cuvintul cheie. Ei bine, dupa cum se vede, e posibil. Lasindu-i la o parte pe doi dintre ei care au disparut de pe blog dar si din viata (RIP!  Traian si Virusache), virtualul, si nu numai, ofera multe serpentine pe care din neatentie sau in mod voit, le ratezi si te tot duci.

Pe de alta parte, mai exista si acea compatibilitate care de multe ori o percepem doar pentru ca unii dintre noi parem a fi ceea ce nu suntem de fapt si, mai devreme sau mai tirziu, cind apele incep sa se limpezeasca, adincul poate fi observat cu mai multa claritate.

E absolut evident, compatibilitatea tine cit tine, mai ales in spatiul virtual. Iar cind nu mai tine, se destrama, ca o casnicie. Dar cum necesitatea ne-a impins mereu la noi descoperiri, iac-asa au fost inventate recasatoriile. Altfel spus, oamenii si-au refacut viata in compania altor oameni pe care i-au considerat, ca si pe primii, compatibili lor.

Adevarul, dupa mine,  e ca suntem permanent in cautarea compatibilitatii. Asta din dorinta de-a fi intelesi si de-a evita pe cit posibil disensiunile si situatiile incordate. Sunt momente cind reusim, sunt momente cind ne inselam si sunt situatii cind, din capul locului, realizam divergenta, renuntind.

Ce s-a petrecut cu vechiul group, nu stiu. Ba stiu, ca doar d-asta am spus ce-am spus, dar n-as vrea sa dezvolt sau sa intru in detalii. Probabil ca la un moment dat, incompatibilitatea (aoleu cita-i cuvintul!) ne-a devenit evidenta. Probabil ca si lipsa de toleranta, in unele situatii, si-a spus cuvintul. Poate. Dar dupa cum ati aflat cu totii, in natura, din care facem si noi parte, nimic nu se cistiga sau se pierde, totul se transforma. Ceea ce a fost, a fost si s-a transformat in ceea ce este. Legaturile umane se fac si se desfac pentru a forma alte legaturi la fel de umane. N-as spune ca e o tragedie, ci mai degraba o caracteristica a noastra, a cuvintatoarelor.

Gindirea, tot din punctul meu de vedere, cea care se spune ca ne diferentiaza de celelalte forme de viata,  are partile ei bune, dar si multe carente. Carente pe care zic ca ar trebui sa le acceptam, atita timp cit in decursul existentei noastre n-am fost in stare sa ne debarasam de ele, desi le-am recunoscut nocivitatea.

Hai s-avem o saptamina compatibila preferintelor noastre!

Read Full Post »


                    Titlul va poate duce cu gindul la cartea revelatiilor si la ce se presupune ca spunea Hristos in mod obsedant, pentru a-si imbrobodi ovrei. Numai ca eu nu doresc sa imbrobodesc pe nimeni, dar fie ca sunteti adeptii evolutiei, fie ca sunteti adeptii creatiei,

.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

fie ca stiti cine a poruncit nimicului sa se transforme-n univers, fie ca agreati ipoteza formarii treptate de-a lungul a mii de miliarde de ani, fie ca stiti cu exactitate cum a aparut omul peste noapte si femeia din „flotanta”, fie ca acceptati evolutia organismelor monocelulare in ceea ce suntem astazi, fie ca va inchinati si rugati de dimineata pina seara sperind ca cineva va va salva sufletul pe lumea cealalta, fie ca preferati sa vi-l salvati singuri pe lumea asta, fie ca ati ales sa credeti intr-o…ceva sau preferati sa credeti in voi insiva, un lucru cred ca e cert pentru toti, chiar daca nu ne suna bine nici unora, nici celorlalti. Pentru ca tot ce are un inceput, are indiscutabil si-un sfirsit si desi distantele in Univers sunt colosale, un eventual cataclism nu poate fi exclus de nimeni. Dar daca inceputul umanitatii si ce va fi dupa disparitia ei nu ma intereseaza, fiind pure speculatii ale framintatei noastre minti, disparitia in sine n-as spune ca ma lasa nepasator. Poate si pentru ca acum exist si e normal sa ma preocupe un eveniment cu astfel de implicatii care ma poate afecta si pe mine. Intrebarea este, cum si in ce fel. Oare, va fi un cataclism natural sau va fi vorba de-o autodistrugere, intrucit amindoua mi se par plauzibile, avind in vedere dorinta inexplicabila a omului de-a-si da singur in cap? Personal, dupa cum am mai spus-o, cred ca noi ne vom fi calaii si nu cred ca va fi pentru prima oara in istoria de patru miliarde si jumatate de ani a Pamintului. Ca va fi acum sau peste o mie de ani, nimeni nu stie, nici macar  speculantii clar vazatori, dar posibilitatea nu poate fi negata, cred eu. 

Read Full Post »