Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘trecut’

The good old days


 

by papa

 

Si uite cum, zi dupa zi,

Ne-apropiem tiptil

de un An Nou,

Desi se stie sigur ca el ne-ndeparteaza

De ziua cind plapinzi

iesit-am din „depou”

*

Toti adoram ziua ce vine,

Desi n-o stim

si poate-i de temut,

Dar oare stiti pe vreunul care s-o lacrimeze

Pe cea de ieri,

ce tocmai a trecut?

*

De cea de ieri nu ne mai pasa,

Ca-i zi, ca-i luna

sau intregul an,

Ne bucura mai mult cea care miine apare,

Chiar daca-n sine-i

doar un cal troian.

*

C-asa traim noi, cu speranta

Intr-un an nou

si-ntr-un alt inceput,

Ca mai apoi sa spunem, cumva, printre regrete,

„Mai bun decit acum,

e timpul ce-a trecut”

***

 

 

 

Reclame

Read Full Post »


Asta spunea Villon in „Ballade des dames du temps jadis”, regretind femeile celebre ale trecutului lui. Dar cum balada se-ntimpla prin secolul XV, sensul s-a metamorfozat si-n loc de gagici, acum citatul se refera la un intreg trecut, cu tot cu gagici. Nu stiu de ce  trecutul ne apare intotdeauna mai bun decit prezentul. Adica noi, omenirea, o ducem din ce in ce mai prost? Ca daca-l avem in vedere si pe Cicero cu a lui „o tempora! o mores!, ne putem imagina cu usurinta ca regretul nu e de azi, de ieri si nici localizat in vreo tara anume. Pina si anglo-saxonii, de pretutindeni, repeta obsesiv „the good old days!” Presupun totusi ca in ivrit nu exista o expresie similara si asta din motive piramidale si holocaustiene. Pai si atunci care sa fie motivul pentru care intreaga lume, mai putin poporu ales, gindeste cu nostalgie, ba chiar cu regrete, la trecut?

Chiar om fi ducind-o mai prost ca romanii? Ca daca tot intr-o „o tempora! o mores!” am tinut-o de la ei incoace, s-ar putea presupune ca aia-n sclavagismul lor, o duceau mai bine ca noi, democrati, capitalisti, cu internet, cu masini, cu case incalzite si nu doar de soare, cu vapoare, cu sapun, cu excursii, cu mincaruri rafinate, cu bauturi alcoolice, cu apa calda, curenta si clorata, cu canalizare, cu periute de dinti, cu medicina, cu medicamente si cu multe alte acareturi pe care le-am inventat si de care beneficiem. Chiar ne dezvoltam intru nefericire si regrete? Cum dracu se poate explica acest paradox? Oare technicizarea, electonizarea si computerizarea sa ne nefericeasca intr-asa masura incit sa regretam „Epoca de Aur”, colectivizarea, razboaiele mondiale, popoarele migratoare, opaitul, sclavia sau luptele cu mamuti si alte lighioane, carora le-am furat Pamantul?  Sau acest „où sont les neiges d’antan” e doar o viziune romantata a trecuturilor noastre adolescentine?

Pai, dragi cititori si spectatori, eu as zice ca de fapt ne cam plingem tineretile, nu neaparat nivelul de trai sau cel cultural sau cel intelectual sau vreo nenorocire a trecutului. Asta o spun intrucit pina azi n-am auzit vreun pusti sa-si plinga prezentul, invocindu-si pruncia. Deci, treaba cu „good old days” e doar o vrajeala caracteristica virstei a doua, a treia si nu cred ca ar mai fi vreo alta. De fapt aparuse si un banc pe aceasta tema, inca de pe vremea cind Ceasca era vivace, tenace si atroce  si care explica exact si-n cuvinte putine, dar intelepte, logica acestui fenomen.

Cica intr-un tramvai, un batrinel stind cu capu-n geam,  ofta de zor „of, of, of, ca bine era, neica, pe vremea lui Antonescu!”.   Lumea speriata de consecintele unei asocieri cu o astfel de afirmatie, se retrasese cit mai departe de sursa. Un militian, care s-antimplat sa fie in tramvai, il ia la intrebari pe batrinel:

„ce spui mosule?”

„domne, bine era pe vremea lui Antonescu!”

„da’ ce era asa de bine, bai, legionarule ?”

„pai don’ major, sa traiti, eram tinar si aveam o ?#l@, de toata isprava!”

„pai bine, ba boule, dar pe vremea lu’ Antonescu mincai mamaliga cu ceapa”

„ei da, asta asa e, sa traiti, doar ca ceapa o spargeam cu ?#l@, pe cind acum….”

Asa ca, vedeti voi, eu cam asta cred ca-i chintesenta celor spuse de Cicero. Din pacate, n-am aflat daca Cicerone minca ceapa si nici ce virsta avea, desi sigur era in pragul pensionarii,  cind si-a enuntat „tempurele cu mure”, vorba Melei si a Bursucelei, carora li se datoreaza postul de fata. Li se datoreaza ideea, ca de cimpii batuti, sunt cam singurul vinovat.

Cert e ca dupa o anumita virsta, ne cam napadeste nostalgia celor trecute si ireversibile, asta daca ni le amintim. Daca nu, o bagam p-aia cu „le roi est mort, vive le roi!” s-am rezolvat-o.

Read Full Post »

Pustiul (reloaded)


by papa

Merg pe jos
purtind spre…nu stiu,
„valiza” care-mi sta pe git,
cu ce-a fost si tot ce este,
mai prezent si mai trecut.
Dar m-as inturna din drumu-mi,
(ah, de m-as putea-nturna!)
caci aud cum striga pustiu’,
care am fost odat, cindva.
“Vino iar,
sa-ncingem joaca,
eu-s frumosul ce-ai pierdut,
cind, plecat sa faci avere,
m-ai lasat si m-ai durut.
Fugind, ti-ai uitat de mine,
ai uitat de toti, nebun,
ai spus timpului “nu-mi pasa!”,
iar acum l-ai vrea, dar cum?”
-N-as fugi,
ca nu mi-e mie
sa m-apropii de final,
dar vezi tu, sensul e unic,
spre un infinit banal.
Si nu, n-am uitat de tine,
iar bogat nu sunt, eu nu,
averea mea e doar hirtie,
bogat am fost cind eram…tu.
Caci ce-a ramas nu e in banca
si nu se mai masoara-n bani,
banca de drept e acum viata,
cu-n cont imputinat in ani”
“Du-te-atunci,
ca nu-mi mai place,
in tine sa ma vad adult,
ramii cu ce ti-a mai ramas din viata,
eu voi ramine-al tau trecut.”

Read Full Post »