Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘trecut’


Trista romanta! Demoralizant titlu!

Dar intr-o nota mai putin melodica si mai putin melodramatica, consider ca ar fi totusi bine de stiut din ceea ce nu se va sti niciodata. Si nu se va sti din cauza de imposibilitati obiective. Ca vedeti voi, pe mine imposibilitatile ma dispera. C-o putem da in speculatii, stiu, ca d-alea putem fabrica, vagoane, ca Aradul, dar as vrea sa stiu, pe bune, chestii pe care sigur nu le poate afla nici dracu, cit e el de erudit.

Cam ce v-ati dori sa stiti din ceea ce stim ca nu vom afla niciodata? Pun pariu ca vreti sa stiti ce va fi … dupa. Si poate c-as intelege o astfel de curiozitate, doar daca-ti doresti sa dai in depresii. Dar cine-i nebun sa-si doreasca asa ceva? Eu, nu, ca mie logica-mi spune: „papa, nu-ti tortura creierii aiurea-n tramvai, ca dupa, va fi exact ca-nainte” Dar pentru cei ce cred c-o s-o tina langa pe vecie, bintuind universu-n lung si-n lat, desi asta n-are nici lungime, nici latime, probabil ca aflarea a ce nu isi doresc le va cauza dezamagiri profunde. Ca ce altceva sa-ti produca o minune la care speri si care se dovedeste a fi doar o fabulatie? Intrucit minunile, adica ceea ce nu ne putem explica pentru ca nu avem capacitatea de-a o face, au si ele o anumita limita, dupa care nu mai sunt minuni, ci aberatii.

Totusi, in privinta viitorului, cine doreste sa-l cunoasca-n avans, n-are decit sa consulte o sarlatanca, numita in mod extravagant, clarvazatoare pentru ca vede cu claritate pe cine poate insela.

Dar, in fine, lasindu-i pe altii si apucindu-ma de mine, pot spune cu convingere si mina strinsa pe drapel ca n-as vrea sa stiu nimic din viitorul meu sau al lumii, chiar daca, prin absurd, ar fi posibil. Nici macar ce se va intimpla in secunda urmatoare care deja a trecut. Ce as vrea sa stiu, desi poate parea straniu, e legat de trecut. Dar nu de trecutul stiut, ci de cel ratat sau evitat. Ei bine, asta ar fi intrebarea la care stiu ca nu voi afla niciodata raspunsul, dar la care mi-as fi dorit sa mi se raspunda. Si nu c-asa m-ar fi pleznit pe mine un moft in cap, ci pentru ca din acele raspunsuri as putea sa trag oarece concluzii si invataminte.

As fi vrut sa stiu cind, luind o anumita decizie, am ratat vreo pleasca sau am evitat vreun dezastru. De fapt, asta cred ca ar fi bine de stiut si la scara macro pentru o evaluare justa a trecutului si a consecintelor unor decizii pe plan local si mondial.

Cred ca ar fi util sa existe un … careva care sa spuna: „bai, fratilor, daca Moldova s-ar fi unit cu tara, acum ati fi vorbit ruseste si ghici cum l-ar fi chemat pe Presedinte” sau „bai, fasole, daca ai fi mers in concediu la munte, nu la mare, te-ai fi intors in cirje” sau „daca ai fi jucat ieri la 6-49, azi ai fi fost milionar”? Hm! Ultima varianta nu prea-mi suride. Cred ca-mi voi reduce curiozitatea cu vreo 50%. As vrea sa stiu numai ce am evitat, nu si ce-am ratat, ca cine stie unde mi-as da cu tesla, daca as afla. Acum observ ca ratarile nu-mi fac prea bine si-i mai sanatos sa nu le aflu.

Dar chiar si asa, redusa la jumatate, setea mea de cunoastere se va lovi, fara doar si poate, de arida afirmatie a Ioanei Radu „N-ai sa stii niciodata”

Read Full Post »

The good old days


 

by papa

 

Si uite cum, zi dupa zi,

Ne-apropiem tiptil

de un An Nou,

Desi se stie sigur ca el ne-ndeparteaza

De ziua cind plapinzi

iesit-am din „depou”

*

Toti adoram ziua ce vine,

Desi n-o stim

si poate-i de temut,

Dar oare stiti pe vreunul care s-o lacrimeze

Pe cea de ieri,

ce tocmai a trecut?

*

De cea de ieri nu ne mai pasa,

Ca-i zi, ca-i luna

sau intregul an,

Ne bucura mai mult cea care miine apare,

Chiar daca-n sine-i

doar un cal troian.

*

C-asa traim noi, cu speranta

Intr-un an nou

si-ntr-un alt inceput,

Ca mai apoi sa spunem, cumva, printre regrete,

„Mai bun decit acum,

e timpul ce-a trecut”

***

 

 

 

Read Full Post »


Asta spunea Villon in „Ballade des dames du temps jadis”, regretind femeile celebre ale trecutului lui. Dar cum balada se-ntimpla prin secolul XV, sensul s-a metamorfozat si-n loc de gagici, acum citatul se refera la un intreg trecut, cu tot cu gagici. Nu stiu de ce  trecutul ne apare intotdeauna mai bun decit prezentul. Adica noi, omenirea, o ducem din ce in ce mai prost? Ca daca-l avem in vedere si pe Cicero cu a lui „o tempora! o mores!, ne putem imagina cu usurinta ca regretul nu e de azi, de ieri si nici localizat in vreo tara anume. Pina si anglo-saxonii, de pretutindeni, repeta obsesiv „the good old days!” Presupun totusi ca in ivrit nu exista o expresie similara si asta din motive piramidale si holocaustiene. Pai si atunci care sa fie motivul pentru care intreaga lume, mai putin poporu ales, gindeste cu nostalgie, ba chiar cu regrete, la trecut?

Chiar om fi ducind-o mai prost ca romanii? Ca daca tot intr-o „o tempora! o mores!” am tinut-o de la ei incoace, s-ar putea presupune ca aia-n sclavagismul lor, o duceau mai bine ca noi, democrati, capitalisti, cu internet, cu masini, cu case incalzite si nu doar de soare, cu vapoare, cu sapun, cu excursii, cu mincaruri rafinate, cu bauturi alcoolice, cu apa calda, curenta si clorata, cu canalizare, cu periute de dinti, cu medicina, cu medicamente si cu multe alte acareturi pe care le-am inventat si de care beneficiem. Chiar ne dezvoltam intru nefericire si regrete? Cum dracu se poate explica acest paradox? Oare technicizarea, electonizarea si computerizarea sa ne nefericeasca intr-asa masura incit sa regretam „Epoca de Aur”, colectivizarea, razboaiele mondiale, popoarele migratoare, opaitul, sclavia sau luptele cu mamuti si alte lighioane, carora le-am furat Pamantul?  Sau acest „où sont les neiges d’antan” e doar o viziune romantata a trecuturilor noastre adolescentine?

Pai, dragi cititori si spectatori, eu as zice ca de fapt ne cam plingem tineretile, nu neaparat nivelul de trai sau cel cultural sau cel intelectual sau vreo nenorocire a trecutului. Asta o spun intrucit pina azi n-am auzit vreun pusti sa-si plinga prezentul, invocindu-si pruncia. Deci, treaba cu „good old days” e doar o vrajeala caracteristica virstei a doua, a treia si nu cred ca ar mai fi vreo alta. De fapt aparuse si un banc pe aceasta tema, inca de pe vremea cind Ceasca era vivace, tenace si atroce  si care explica exact si-n cuvinte putine, dar intelepte, logica acestui fenomen.

Cica intr-un tramvai, un batrinel stind cu capu-n geam,  ofta de zor „of, of, of, ca bine era, neica, pe vremea lui Antonescu!”.   Lumea speriata de consecintele unei asocieri cu o astfel de afirmatie, se retrasese cit mai departe de sursa. Un militian, care s-antimplat sa fie in tramvai, il ia la intrebari pe batrinel:

„ce spui mosule?”

„domne, bine era pe vremea lui Antonescu!”

„da’ ce era asa de bine, bai, legionarule ?”

„pai don’ major, sa traiti, eram tinar si aveam o ?#l@, de toata isprava!”

„pai bine, ba boule, dar pe vremea lu’ Antonescu mincai mamaliga cu ceapa”

„ei da, asta asa e, sa traiti, doar ca ceapa o spargeam cu ?#l@, pe cind acum….”

Asa ca, vedeti voi, eu cam asta cred ca-i chintesenta celor spuse de Cicero. Din pacate, n-am aflat daca Cicerone minca ceapa si nici ce virsta avea, desi sigur era in pragul pensionarii,  cind si-a enuntat „tempurele cu mure”, vorba Melei si a Bursucelei, carora li se datoreaza postul de fata. Li se datoreaza ideea, ca de cimpii batuti, sunt cam singurul vinovat.

Cert e ca dupa o anumita virsta, ne cam napadeste nostalgia celor trecute si ireversibile, asta daca ni le amintim. Daca nu, o bagam p-aia cu „le roi est mort, vive le roi!” s-am rezolvat-o.

Read Full Post »

Pustiul (reloaded)


by papa

Merg pe jos
purtind spre…nu stiu,
„valiza” care-mi sta pe git,
cu ce-a fost si tot ce este,
mai prezent si mai trecut.
Dar m-as inturna din drumu-mi,
(ah, de m-as putea-nturna!)
caci aud cum striga pustiu’,
care am fost odat, cindva.
“Vino iar,
sa-ncingem joaca,
eu-s frumosul ce-ai pierdut,
cind, plecat sa faci avere,
m-ai lasat si m-ai durut.
Fugind, ti-ai uitat de mine,
ai uitat de toti, nebun,
ai spus timpului “nu-mi pasa!”,
iar acum l-ai vrea, dar cum?”
-N-as fugi,
ca nu mi-e mie
sa m-apropii de final,
dar vezi tu, sensul e unic,
spre un infinit banal.
Si nu, n-am uitat de tine,
iar bogat nu sunt, eu nu,
averea mea e doar hirtie,
bogat am fost cind eram…tu.
Caci ce-a ramas nu e in banca
si nu se mai masoara-n bani,
banca de drept e acum viata,
cu-n cont imputinat in ani”
“Du-te-atunci,
ca nu-mi mai place,
in tine sa ma vad adult,
ramii cu ce ti-a mai ramas din viata,
eu voi ramine-al tau trecut.”

Read Full Post »