Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘traditii’


 

Cind eram eu mica-mica,

Ma duceam cu alti copii

Sa vinam, de Paste, oua,

Prin gradini, prin balarii.

*

Si de mult ce mi-a placut,

Chiar si-acum c-am crescut mare,

Joaca noastra de copii,

Zau ca-mi place si mai tare.

*

Poate ca va pare porno,

Dar pe toti i-am auzit:

„Nu va pierdeti de traditii,

Ca-i pacat afurisit!”

*

Si eu fata silitoare,

Care tine la traditii,

Caut oua mai tot anul,

Ca sa nu-mi supar parintii.

***

Anunțuri

Read Full Post »


Cind o fi inviat Iisus (daca o fi inviat vreodata) nu stiu si nici nu ma intereseaza pentru ca nu cred in fantezia invierii. Hai ca teoria cu spiritul care o ia usor in sus, ca zeppelinul, desi e imposibil de demonstrat sau de combatut, e halita de multi, numai ca tovarasul Hristos, propovaduitorul conceptelor cu iz idealisto-comuniste, se pare ca s-a dus inapoi, de unde venise, cu hoit cu tot, ceea ce nu mai tine de SF, ci de stand-up comedy.

Ba mai mult, decalajul invierii, intre cele doua mari religii crestine, pare ridicol si arunca o umbra de indoiala asupra evenimentului respectiv. Ca daca data ortodoxilor e cea reala, ar insemna ca pentru catolici, Hristos a inviat inainte sa fie rastignit, ceea ce ar fi de risul curcilor. Asta pe linga faptul ca datele sunt variabile. Da, stiu, unii urmeaza calendarul iulian, altii pe cel gregorian. Bine, cel putin, ca in privinta Craciunului au cazut la pace. In fine, realitatea e ca nimeni nu stie nimic, dar cum sinodurile bisericesti si Papa (nu eu, ala de la Roma) n-au altceva mai bun de facut, au decis ca pastele cade cind vor muschii lor flescaiti, ba functie de echinoctiu, ba de Luna plina, ba de Iulius Cezar, ba de Gregorius, ba de fatatul mieilor, noua, nestiutorilor, nu ne-a ramas decit sa ne conformam. Ca pina la urma, who cares? Paste sa fie.

Si poate de aceea, pentru a fi sigur ca nu-mi scapa ziua „I” a Inaltarii, eu le serbez p-amindoua, fie ca e miine, acum o saptamina sau niciodata. De fapt e impropriu spus „le serbez”, ca nu serbatoresc nimic, doar profit si eu de ocazie pentru a mai sta la o vrajeala, la un bors si la un miel rumenit.

Ei da, dar asta se intimpla la mine acasa, ca unde-am fost duminica trecuta, mielu’ disparuse din menu. De fapt, tinind cont ca asta era pastele prematur al catolicilor, era oarecum firesc sa nu ni se serveasca miel, pentru ca astia au niste traditii culinare de tot rahatul. Ce vreau sa spun e ca la America exista doua feluri de mincare pentru orice eveniment. Curcanul si/sau ham-ul.

In fine, retetele sunt totusi extrem de „complicate”. Curcanul se spala si se azvile-n cuptor pina se rumeneste. Iar ham-ul, pe care-l cumperi gata „afumat” dar nu la fum, nici nu se mai spala, ca sa nu-i indeparteze pojghita de afumatura lichida. Dar pina la urma, miel, curcan, sunca, tot un drac, doar gustul difera. Problema apare la garnitura. Ei bine si asta este la fel de comlicat de pregatit. Fasole verde, oparita. Morcovi mici si la fel de opariti. O lingura de cartofi, sfarimati cu furculita. Si la final, mai mult pentru culoare, o lingura de gem. Gem de cramberries. Asta cica e bun si la cistita, asa ca nu stiu exact care e spilul lui in farfurie, alaturi de porc si curcan, dar sigur e pus cu intentii curative sau digestive, in niciun caz gustative.

Bun, asta-i la canadieni, numai ca eu am fost intre romani si de aceea m-am cam mirat s-aud mielul cotcodacind. El fiind mai chiken la gust, la aspect si la origine. Dar na, vorba poetului national, „de-o fi una, de-o fi alta/ ce e scris si pentru noi/ bucurosi le-om minca toate/ de-or fi pasari, de-or fi oi”

Si pentru a nu-mi iesi din mina, miine voi participa la un alt praznic pastoral. Numai ca de data asta voi fi mai precaut. Ma voi duce inarmat cu cotlete de miel si pulpa la cuptor. De bors se ocupa alt invitat, la fel de traditionalist ca si mine. Asa ca, in mod sigur miine la masa de prinz, bucatele vor avea aspectul, mirosul si mai ales gustul Pastelui romanesc.

Un Paste Fericit si voua,

Cu miel, cu bors, cu drob

Si nelipsitul spart de oua!

Read Full Post »


………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Read Full Post »


                    Iata o discutie pe care am mai avut-o cindva si pe care o supun si atentiei voastre.

                    ”Dor de tara” Ce-o fi aia, ca mie,  expresia mi se pare cel putin bizara, ca sa nu spun absurda. In primul rind hai sa vedem la ce tara se refera. In cazul meu si a mai multora care s-au pripasit prin strainataturi, expresia se poate referi la tara unde te-ai nascut sau la tara unde traiesti. Si atunci, n-as putea spune ca ma arde dorul de tara, chiar daca m-as afla in Romania? Ba as putea, atita timp cit sunt si cetateanul altei tari, care imi este „acasa”. 

                    Dar hai sa nu fac pe timpitu’, va spun ca stiu la care din tari se refera lozinca, desi nu reusesc sa-mi explic sensul. Asadar, Romania. Imi este mie dor de Romania? Nu. Nu strimbati din nas, ca n-aveti motive! Cum ar trebui sa se manifeste dorul asta, daca ar fi sa ma incerce? Sa-mi fie dor de cimpii? Nu, ca am si aici si sunt la fel de verzi si chiar mai intinse. Sa-mi fie dor de munti? Nu, ca si din astia avem si chiar mai elvetieni decit Carpatii. Sa-mi fie dor de ape? Nu, ca aici avem ape cu aceeasi formula chimica si multe de nu le mai poti tine socoteala, plus faptul ca sunt si mult mai putin poluate. Sa-mi fie dor de paduri? Nu, ca aici padurile sunt si-n orase iar castanii si teii sunt la fel ca-n Cotroceni sau Floreasca. Sa-mi fie dor de limba? Exclus, atita timp cit in casa vorbim numai romaneste si zilnic. Sa-mi fie dor de traditii? Nu, doar pe alea care mi-au placut, le-am luat cu mine si ma tin de ele, poate mai abitir decit o faceam in Romania. Sa-mi fie dor de pamint? Cind voi ajunge sa-mi fie dor de el, ma voi interna in primul ospiciu. Sa-mi fie dor de-o titulatura? Nici macar. Cum sa-ti lipseasca un nume in asa hal, incit sa te cuprinda dorul?   Priviti pozele de mai jos. Frumoase! Pot fi toate din Romania? Sigur. Dar oare, poate sa nu fie niciuna? Mda si asta-i posibil. Ei bine, una e din Elvetia, una din Bulgaria, una din Romania si una din Canada. De care mi-o fi dor?

                    Evident ca din lista de mai sus lipsesc toate motivele pentru care nu mi-ar fi dor de Romania, chiar daca as locui acolo. Dar ce rost are sa le mai enumar, atita timp cit pe alea le discreditati si voi? Problema cred ca e cu totul alta si nu are nimic de-a face cu tara in sine, ci apartenenta la o anumita comunitate. Si nu ma refer la apartenenta legala, ci la cea afectiva. Cu alte cuvinte, mi-e dor sa fiu roman printre romani. Mie asta imi lipseste, nu tara in sine. Nu zic, e posibil ca amintirile sa-mi evoce o strada, o cladire, un litoral, dar in niciun caz tara in sine.

                    Hai sa facem un exercitiu de imaginatie. Daca prin absurd s-ar muta toti romanii in Canada, si Canada s-ar numi Romania, credeti ca v-ar mai fi dor de teritoriul din curbura arcului Carpatic, ramas viran? Eu nu cred. Si daca e asa, asta nu ar insemna ca de fapt dorul se refera la comunitate si nu la spatiul respectiv. Dar pentru a va scoate pe voi din ecuatie, am sa ma refer doar la mine.  Acest „dor de tara”, e de fapt, dorul de propria mea identitate. De ce spun asta? Pentru ca eu, si ma refer strict la mine, nu ma identific in nici un fel cu astia de pe aici. Mie identitatea-mi lipseste, citeodata. De ea mi-e dor. Pe ea cred c-o regasesc in familie, in petreceri, care sunt in proportie de 90% , numai in cercuri de romani. Si asta cu toate ca sunt multe lucruri care ma deranjaza si pe care le trec cu vederea numai din dorinta de a-mi satisface dorul de a fi roman printre romani.

                    Asta e si motivul pentru care ma simt fericit la fiecare medalie cistigata de romani si in general la fiecare succes romanesc. Pentru ca ma identific cu acea persoana si acel succes. Asta e si motivul pentru care sunt lipit de blogurile astea de limba romana, frecventate de romani. Dar evident ca prin acelasi mecanism, identitatea mi-e ranita de mizeriile care se spun despre romani sau pe care le fac romanii prin italii si austrii. Nu pentru ca am fi noi cei mai hoti si mai criminali din Europa. Ca daca e sa ne luam dupa statistici, la capitolul asta n-o sa-i intrecem pe italieni in veci vecilor. Dar ei pot sa-si camufleze gunoiul, ca-i la ei in tara. Al nostru migreaza. Cum dracu sa-l bagi sub covor? Si asta ma doare. Evident ca sunt mindru sau ma doare cind aud vorbindu-se de Romania. Dar daca Ukraina si Romania ar face schimb de popoare, mi-ar pasa in mod sigur de Ukraina.  Dar stiti care e paradoxul? Ei bine, faptul ca de plecat, am plecat din cauza oamenilor, nu a tarii, ca tara saraca, ce rau sa-mi fi facut? Cu toate astea, uite ca nu de ea mi-e dor, ba ma surprind ca de fapt mi-e dor de mine, romanul.

Read Full Post »


Franta pune piciorul in pragul islamizarii si tiganizarii. Cred c-au ajuns si ei la concluzia ca facerea de bine e futere de mama. O fi Sarkozy mic si urit, dar e pizdos si are balls. Ca nu va muri in patul lui, e la mintea cocosului galic, dar se pare ca pericolul islamizarii si tiganizarii Frantei, valoreaza mai mult decit toate vrajelile politice ale celorlalte capete incoronate. Sarkozy e singurul presedinte care are curajul sa spuna ceea ce gindeste intreaga Europa si sa se opuna plenar musulmanizarii urmasilor lui Balzac, Renoir, Voltaire si nu in ultimul rind, Coco Chanel, Jean-Paul Gaultier sau Hubert de Givenchy.

„The problem of the burka is not a religious problem. This is an issue of a woman’s freedom and dignity. This is not a religious symbol. It is a sign of subservience; it is a sign of lowering. I want to say solemnly, the burka is not welcome in France,” Sarkozy told lawmakers.

Nu numai atit, dar se pare ca legislativul a aprobat interzicera imbrobodirilor degradante, penibile si retrograde pe teritoriul Frantei. Iar eu personal, ii aplaud pentru ca incearca sa ramina bipezi, folosindu-si coloana vertebrala. Pentru ca pe-a altora, a noastra de exemplu, ne-au incovoiat-o politicienii nostri, de-am ajuns sa ne punem capra in fata primitivismului. Deocamdata au permis turbanele in politie, miine nu e exclus sa ne puna pe toti sa ne bandajam in cearceafuri mumificatoare, ca nu cumva sa-i ofensam cu portul nostru decadent pe cei putini si rau mirositori. Pe de alta parte, imbroboditele astea nu pot munci nicaieri. In primul rind ca nu le permite traditia lor timpita si apoi cum sa muncesti infasurata-n scutece? Ca motivatia lui Sarkozy e sau nu e plauzibila, are mai putina importanta. De fapt, chiar nu conteaza. Problema e ca tupeul islamic si nu numai islamic, intrece limitele suportabilului. Ii inteleg pe cei care vin in Europa de Vest sau America pentru ca sunt satui de rigiditatea religioasa si traditiile barbare din tarile lor (mutilarea prin extirparea clitorisului e doar una din ele), si care-si doresc sa traiasca civilizat in societatea care-i accepta, dar pentru ce nu incearca, in mortii mamelor domniilor lor de hominizi, sa se adapteze? De ce incearca sa-si forteze primitivismele, sclavagismele si feudalismele intr-o cultura avansata la care n-a visat neam de neamul lor? Si nu ma refer aici la toti, dar la acea vasta majoritatea care vrea sa traiasca aici, dar ca acolo. Ba mai mult, vin sa stea pe ajutor social, ca imbroboditele n-au dreptul „sfint” nici la educatie si nici la munca. Sunt insa si arabi, indieni, africani, tigani care se incadreaza fara probleme in societatile tarilor care-i accepta, dar din pacate sunt destul de putini, comparativ cu cei loviti de molima verde, rosie sau infractionala. Daca vor sa manince direct cu mina, daca nu vor sa foloseasca deodorante, sa nu se barbiereasca sau sa nu se  tunda niciodata, daca doresc sa considere in continuare femeia doar un aparat de reprodus, daca vor sa umble desculti si-mbroboditi, sa cerseasca, sa refuze medicina, sa renege egalitatea intre sexe, sa refuze munca, sa condamne alte religii, sa blameze muzica, arta, stiinta si orice nu-i legat de gindirea lor ingustata de religie, de ce-or da buzna in societati a caror stil de viata il condamna si dispretuiesc? Emigreaza din totalitarismul lor islamic, in care drepturile omului nu sunt nici macar mentionate, cu atit mai putin respectate si in care totul e subordonat dictaturii religioase, neexistind o separare fireasca a puterilor, si vin in tari civilizate unde incearca sa profite de naivitatea si inconstienta unor politicieni vest-europeni, carind cu ei si mentalitati incompatibile cu cele ale oricarei societati moderne. Greseala insa nu e a lor, ci a celor care le-au permis si le permit in continuare sa perturbe modul de viata si de gindire, traditiile si relatiile sociale ale propriilor societati. Si asta in numele unor libertati absurde. Din punctul meu de vedere  libertatile occidentale sunt prost intelese, chiar de catre politicienii occidentali. Libertatea oricarui imigrant,  in acceptiunea mea, inseamna ca-ti permit sa aderi la orice valori existente in tara mea si pe care societatea noastra le recunoaste. Libertate nu inseamna a-i permite cuiva sa-mi impuna modul lui de viata. N-as permite mutilarea, unor traditii, obiceiuri, porturi si mod de viata, specifice locului si societatii, doar pentru ca un Mohamad, un Singh, un Ling sau un Pralea se simt ofensati. Personal i-as fute-n gura cu tot cu pretentiile lor. Ce-i mina spre Occidentul depravat, imoral si infidel? Dorinta lor de-a se schimba in bine sau dorinta islamizarii universale? Cind am fost la Paris, ma asteptam ca pe Champs-Elisée sa vad numai vestimentatii Cerutti, Hungaro, Armani, nu hinduisme si islamisme, ca de alea m-am saturat cite-mi vad ochii in tara asta. Te apuca greata sa ajungi in buricul civilizatiei universale si sa dai bot in bot tot cu imbroboditi si fantome cu apucaturi sclavagiste. A mai ramas sa-si traga si vreo moschee sau vreun templu pe Champ de Mars, de unde sa-si scelalaie la megafoane, hip-hop-ul lor religios. Si as mai intreba, asa in eter, daca astia au dreptul la ce le bese mintea, cultura si religia, unde dracu e dreptul meu si-al celorlalti de a trai intr-o lume civilizata? Pentru ca daca as fi vrut in lumea lor, as fi imigrat in India sau Arabia Saudita. Nu sunt impotriva unor imigranti anume, dar daca ai imigrat in tara X, inteleg ca doresti sa traiesti dupa normele morale ale acelei tari, nu sa ti le impui pe ale tale, ca doar nu ti le-a cerut nimeni.

Cit priveste tiganizarea verbala a tuturor romanilor, mi se pare ca nu-i problema francezilor. Aici de exemplu cind cineva-ti spune ca e din Columbia, imediat te gindesti la droguri, carteluri si traficanti, ca si cum toti ar cultiva marihuana in spatele casei. Daca pe unde intorci capul vezi tigani cu cartoane legate de git, „nous somme roumain…” si la news auzi doar de tigani romani prinsi la furat, cu ce tara sau popor sa-i asociezi? Iar faptul ca Sarkozy vrea sa-i deporteze mi se pare un lucru absolut firesc. Ce nevoie are Franta de toate maselele stricate ale estului? Si nu numai ca n-au nevoie, dar le provoaca si dureri de cap. Si atunci de ce nu i-ar extirpa? N-am auzit niciun contestatar oferindu-se sa-i primeasca. Toti bat cimpii cu drepturile omului. Numai ca aici e vorba de drepturile unor grupari antisociale nu a oamenilor civilizati.

Bonne chance monsieur Sarkozy!

Read Full Post »


OK, gata cu sexul. Io-te care-i treaba cu St. Patrick si nebunia verde. Englezoiul asta a trait cam prin secolul V si se tragea dintr-o familie de diaconi, sau cam pe acolo. Pusti fiind, a fost rapit de irlandezi si dus ca sclav pe teritoriile lor. Mult mai tirziu, gagiul zicea ca in perioada sclaviei i s-a aratat Barosanul, care i-ar fi spus s-o tunda din captivitate. In fine, ajuns inapoi printre ai lui se apuca de popit. Si tot el spune ca Barosanu’ i-a vorbit inca o data si de data asta i-ar fi spus s-o ia la deal spre Irlanda si sa-i crestineze pe betivii aia imputiti. Asa ca Patrick al nostru-si sufleca sutana si-o ia la pas. Ajuns in teritoriile care-i sclavagisera tineretile, omul se face bisop si-ncepe sa converteasca pe banda rulanta tot ce prindea in bisopia lui. E si dupa aia moare, dar legenda-i ramine vie in mintea betivilor care-l considera lobbyiest-ul semintiei irlandeze in Rai. Initial, tipul a fost asociat cu culoarea albastra, dar intrucit in explicarea Sfintei Treimi se folosea de un trifoi, uite cum i s-a inverzit azurul, iar trifoiul a ajuns un simbol al acestei zile, sarbatorita de irlandezi pretutindeni in lume. Verdele a ajuns mai mult decit un simbol, as zice ca-i deja o obsesie. Daca unii se multumesc sa se imbrace in verde sau sa bea bere inverzita special pentru aceasta sarbatoare, altii, in Chicago, au ajuns sa inverzeasca ditai riul. Dar obsesie, neobsesie, cit e vorba de petrecere, de ce n-am petrece cu totii?  Happy St. Patrick’s Day, romanasi!

Read Full Post »