Duzina de cuvinte – Dommage!

 

                   Tiganusul se lasa incet pe sezut, isi dezveli ciotul care-i mai ramasese din picior, puse vreo doi gologani in cana de tabla, pentru ca trecatorii sa aibe unde sa-i arunce maruntisul de prin buzunare, si incepu sa ingine o rugaciune doar de el inteleasa. Plecase in apus, in Franta, dus de tac-su, un tigan mustacios, negru ca pana corbului si urit mirositor, care il trimitea zilnic la cersit in fata Catedralei. Nu, nu venea aici de placere si nici cu tragere de inima. Simtea in adincul sufletului, inca de copil, ca ceea ce face e-mpotriva firii lui, desi fusese crescut si invatat sa suteasca si sa cerseasca de la altii.

                    Ehe, daca n-ar fi fost accidentul ala nenorocit din targ, care l-a lasat beteag, inca de cind era doar de-o schioapa, de mult ar fi fugit in lume. Viata pe care o ducea devenise insuportabila, mai ales in zilele cind oamenii parca aveau buzunarele „tesute” si trebuia sa se intoarca seara acasa fara o letcaie. Ei bine, acele seri, cind tac-su, tiganu’, isi iesea din minti, duhnind a bautura, injurindu-l, blestemindu-l si spunind ca nu-i bun de nimic, ca se vede ca nu-i de-al lor,  ei bine, acele seri, el cu greu le mai suporta. Totusi, curios lucru, le astepta cu nerabdare. Spera ca intr-o seara, tiganul sa spuna si al cui e el de fapt, daca nu „de-al lor”. Asta-l macina si ar fi fost in stare sa suporte luni intregi de umilinta, numai sa afle adevarul.

                    In fiecare zi, in timp ce-si recita cu sarg partitura invatata de la tac-su, isi privea cu ciuda ceea ce-i mai ramasese din picior, incercind sa-si aminteasca circumstantele accidentului. Simtea ca e ceva ascuns in spatele acelei intimplari si nu intelegea ce.  

                    Isi lasa fata in jos, isi facu palmele caus si sufla in ele sa le incazeasca,  „dar daca nu sunt al lor, atunci al cui?” Tot ce-si amintea, era un murg inhamat la o trasura si o voce calda care-l alinta necontenit. O voce pe care si-o dorea si care-i rasuna permanent in minte. O voce pe care o aude si acum. O aude spunind „Viens, mon amour, nous somme en retard”. Deschise instinctiv ochii. In fata lui, aparu o femeie, infasurata intr-o blana imensa si care ajuta un baietel, poate cu vreo doi anisori mai mic decit el, sa coboare din masina aia lunga si sclipitoare. „Je vous en prie madame!” mai spuse „tiganusul” sperind sa mai auda odata vocea aceea, singura care-i lumina copilaria. Femeia scoase o hirtie de zece euro din geanta, o puse in cana de tabla si fara sa mai scoata un cuvint, se indrepta spre usa Catedralei, tinindu-si grijulie odorul de mina, in timp ce-n urma lor, micutul „tiganus” ofta lacrimind, „dommage!”

  

Read Full Post »

Fac Partid, sa moara mama!

Decit sa rideti, mai bine v-ati face rost de referinte.

Read Full Post »

Calificam selectioneri la locul de munca

Noua boala venerica a fotbalului romanesc, Razvan Lumescu, doreste sa se califice la locul de munca si din aceast motiv, ca altu’ n-are, nu vrea sa plece nici futut de unde l-a instalat tac-su. Cum nici taica Sandu n-are vreun gind sa-i dea brinci, uite cum am putea deschide noi o scoala de initiere si calificare a tinerilor selectioneri pe socoteala Nationalei si a natiunii! Si acum pe bune, daca nu se califica echipa, macar sa se califice selectionerul. Asa ca, Nationala pentru Lumescu e un fel de practica productiva. Cam cum faceam eu cind eram student la FUT. In acest fel, FRF-ul devine singura firma care-si califica angajatii dupa ce-i angajeaza. Ar mai fi una, dar aia nu e firma, e piata. Piata Muncii, nume cu rezonanta atit proletara, cit si „prostituara”, caci pentru a-i scoate in evidenta specificul, romanul hitru cum il stim,  i-a forcepsat Muncii „nc”-ul. Umbla zvonul si nu va ascund ca si pe mine ma-ncerca o banuiala,  cum ca atit Razvan, cit si echipa lui de nationali au urmat cursurile intensive oferite cu generozitate in aceasta piata. Altfel cum s-ar putea explica faptul ca o sug cu consegventa si profesionalism, oricarui partener, indiferent ca-i slav, latin sau albanez? Dar asta-i treaba lui, numai ca Junele a ramas bortos in gingi, de la atita bot si din acel abces i s-a nascut un dinte contra romanului. Asa se face ca minoritarul se da in stamba si cu tupeu caracteristic rasei, ii diagnosticheaza pe romani ca fiind labili mintal. C-o fi vrut sa spuna labii, nu labili, se prea poate, tinind cont de calificarea de care-am amintit, dar sa-ti apara un copil ca un pistil, debil, inutil, instabil si pueril si sa dea cu o intreaga natie de pamint, mi se pare deja prea mult si prea ridicol. Sper totusi ca se va gasi prin FRF-ul ala vreun cadru mai viril care sa-i dea puradelului la poponet, pin-l-o auzi Pralea-n Donet.

Read Full Post »