Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘spania’


Unul modern, din …  ’48. Bai ce film! Simplu si fara batai de cap. Da’ ce vrajeli, ce golanii, ce curvasareala! Pai noi eram mici copii pe linga ce babardeli se petreceau prin Evul Mediu. Dar ca sa fiu corect fata de cititori, trebuie sa amintesc ca povestea e o fictiune, desi toti ne-am fi dorit un fapt real pentru ca am eu asa o convingere ca realitatea batea fictiunea, in privinta sexului, la vremea respectiva. Ba chiar si acum.

„Don Juan” Asa se numeste filmul, in care Don Juan era intrupat de unul din Don Juan-ii Hollywood-ului de la acea vreme, Errol Flynn. O potriveala mai buna nu cred ca ni s-ar fi putut oferi. E adevarat ca nici Tyrone Power nu era mai prejos, doar ca era casatorit mai tot timpul, desi nu cu aceeasi sotie. Insa lui Errol i se cam dusese buhul de afemeiat, de Don Juan, asa ca era cam greu sa nu-l nominalizezi.

 

 

 

 

 

Vreti sa va spun actiunea? Nu? Bine, v-o spun.

Bai, arata Flynn asta ca daca eram gagica si daca m-as fi nascut pe la 1900 si ceva, sigur l-as fi facut. Nu-mi scapa nici detinut. Da’ sa trec la Don Juan. Avea asta o vrajeala, de le ametea si pe regine, nu doar pe piesele de zi cu zi care-i rasareau in cale. De fapt, la inceputul filmului il arata catarindu-se ca Romeo pe-o iedera, in balconul unei curtezane cu care dorea sa si-o traga. Dar ca sa vezi fatalitate, vine barbatul aleia, inopinat, si-l lasa nerefulat. Dar plecind el de la acea babardeala esuata, impreuna cu un fel de Sancho Panza, e oprit de garzile englezesti care-l confunda cu unul care urma s-o ia de nevasta pe fata unui barosan britisoi din zona. Asa ca, ajunge insotit de garda respectiva la palatul cu pricina. Cind il vede printesa, sau ce draci era aia, se unda toata, desi facuse figuri ca ea nu se marita cu un necunoscut, bla, bla, bla. Dar nu-si iau ei bine limba-n gura, ca pac, apare adevaratul ginerica. Un nasol. Si uite asa ajunge impostorul Juan, legat fedeles, la ambasada Spaniei din Anglia pentru a fi expulzat in Spania ma-sii.

Ajuns acasa, si pentru ca facuse Spania de cacat, e primit de regele Phillip III, care era un idiot, si de nevasta-sa (Viveca Lindfors), regina Margareta, care era de pus cu ambele picioare pe umeri. Buna rau!  E si regina, na, ca femeia, de cum il vede, o si apuca mincarimile. Poate, doar poate, s-o fi apucat mincarimile mai mult din cauza reputatiei, dar in mod sigur si datorita aspectului sexos al lui Juan. Asta pe linga faptul ca regele era si dobitoc si urit ca un cur plat. Dar cum nu se putea scarpina de fata cu barbatu-sau si cu intreaga Curte, amina activitatea respectiva. Totusi, in loc sa-l bage la zdup, il pune responsabil cu trainuirea tinerilor iberici in arta duelului. Pare-mi-se i se facuse mila de el. Sau de ea, ca asta n-am reusit sa-nteleg din film.

Bai si unde nu s-aduna cirduri de gagigi doar sa priveasca antrenamentele, dar nu pentru antrenamente, de care li se cam rupea, ci pentru a se uda la rindul lor, privindu-l pe Juan. Ba surori, ba mame, ba verisoare, ba cunostinte ale elevilor. Pina la urma, sora unuia care dorea sa si-o ia, isi ia mai intii inima-n dinti si-i spune lui Juan sa-i aduca evantaiul acasa. Evantai lasat la misto, pe-o canapea, ca bag sama nu-l uita pentru prima data.

Juan se duce, ca avea el asa un fel de-a fi care nu-i permitea sa refuze. Dar ca sa vezi coincidenta si de data asta e prins de viitorul sot al asteia si iar ramine sa-si traga un dus rece pentru a-si stavili arsurile subabdominale. Numai ca asazisa aventura, trece din gura-n gura, amarind fara masura, acea inima calda, dar dura. Adica a reginei, care era leoarca de indragostita, dar fiind regina nu-si permitea slabiciuni sentimentale. Altfel spus, era intre ciocan si nicovala. Ciocanul fiind al lui Juan.

Dar vai, si Juanul se-ndragostise de regina si i-ar fi pus-o. Motiv pentru care-i declara dragostea. Dar ea, desi cu vanitatea de femeie stind sa-i plesneasca, il apostrofeaza ca o regina ce era. El saracutul, descumpanit de atitudinea ei, se bosunfla. Dar aflind ca un acolit de-al regelui, vrea s-o puna de un coup d’etat, sare la bataie cu elevii lui si-i salveaza, pe rege si regina.

Regina, si mai uda decit la prima intrevedere, nu mai rezista si-i declara ca e fleasca dupa el. Dar el, cu gindul la tarisoara lui, o roaga printre sughituri sa-l lase sa plece pentru ca Spania era mai importanta decit babardeala lor. Si cum ea, ca femeia, ii propusese s-o tunda impreuna, el, ca barbat, isi da seama ca tara va ramine pe mina idiotului de rege, chestie pe care el n-o putea accepta, nici futut. Ma rog, asa vine vorba, ca-n film n-am detectat sa fi fost vreunul pe invers. E si ea, adica regina, se uda instantaneu si la ochi, dar isi da seama ca e inca regina si il elibereaza din functia de trainer intrucit Juan ii promite ca se va calugari, din punct de vedere sexual.

E si nu pleaca el bine, impreuna cu servitorul lui (cum altfel?), ca si apare la o rascruce o caleasca din care rasare o figura senzuala care-l intreaba si mai senzual care-i drumul spre Madrid. E si el, electrocutat instantaneu, se ia dupa caleasca, desi promisese acea abstinenta indelungata, dar pe care a uitat-o pentru ca n-ai cum sa te pui contra senzualitatii feminine.

The End.

Anunțuri

Read Full Post »


Incitat de postarea psipsinei, la Duzina de cuvinte, m-am hotarit sa bag si eu un jurnal de calatorie, mai ales ca vizitam Spania pentru prima data, ceea ce era, teoretic, similar cu o dezvirginare.

Sangria, por favor!

Spania! De cind imi doream s-o vad si uite ca tot apareau parisuri si italii, care-mi incurcau planurile. Si poate ca nici de data asta n-am fi ajuns sa vizitam Madridul, daca nu ne-ar fi stricat furtuna de gheata voiajul spre Buenos Aires. Renuntind la Argentina, am ajuns in Spania. Dar nu avea sa ne para rau si iata de ce: 

16 Apr. Ar fi trebuit sa plecam. Aminam plecarea cu o zi, intrucit la New York e un vij de te ia pe sus, iar noi, in mod normal, ar fi trebuit sa aterizam in jos.

17 Apr. Profitam de-o gaura-n nori si decolam.

18 Apr. Ajungem dimineata in Madrid si-o taiem rapid spre hotel, din motive de Toledo.

18 Apr. La 3PM excursie organizata la Toledo. Vizitam Catedrala, o sinagoga si o manufactura de sabii si alte chestii din otel, cu insertii de aur si care aveau niste preturi de parca ar fi fost din aur cu insertii de otel. Oricum, interesanta ciocaneala mesterilor. Apoi ne plimbam, mincam si pa, ca ni se inchideau ochii iar creierul nu mai asimila nicio informatie.

19 Apr. Vizitam Palatul Regal. Superb! Pe Juan-Carlos n-am reusit sa-l gasim, iar regina-si epila mustata. Mergem la Cibeles Fountain, Porta del Sol si unele puncte de atractie vestimentara, pentru sotie. Nu-si gaseste nimic de cumparat si intra in starea melomanului pe care-l pui s-asculte manele.

20 Apr. Prado. Nu ne cade fata. Goya, Greco, Velaschez, vreo trei Rubens, patru Titieni si in general (80%), teme religioase. L-am vazut pe Hristos pictat in zeci de feluri si cu zeci de fizionomii. Pina la urma Hristos-ul dintr-o pictura ajunsese sa semene cu Sf. Gheorghe-le din alta. Or fi fost din aceeasi mama? La Rubens am zabovit cel mai mult. Aveam impresia ca ma mai intilnisem, cindva, cu nudurile respective. Dar ce-i drept, cam luasera-n greutate. In alta aripa si cu alte bilete, intram la un Tintoretto. Aici ne-am delectat. Oamenii aratau a oameni si pomii a pomi. Ba mai mult, aratau a oameni si a pomi de pe planeta asta. Dupa amiaza ne rupem picioarele pe la cumparaturi. Si iar nu gasim nimic care sa ne excite vizualul, ci doar intr-o masura oarecare, sistemul nervos. Asa ca ne oprim si noi unde stiam ca putem gasi ce cautam. Intr-o piateta, la un restaurant.  Comandam tot felul de spaniolisme si traditionalisme, care ne-au incintat papilele si ne-au uns la pipote, vinul ne-a uns si la vezici, dar putin mai tirziu.

21 Apr. Plecam la Avila si Segovia. Doua orasele intr-adevar unice si deosebit de placute. Daca ajungeti la Madrid, nu uitati de ele, nu veti regreta. Ne pozam pe zidurile imprejmuitore la Avila si cu viaductul roman din Segovia, mai vizitam ceva catedrale, ca bag seama, fusesera construite mai mult din ratiuni turistice decit religioase, ne plimbam pe stradutele alea strimte si pitoresti pe care daca nu esti atent, te poti propti cu dintii-n caldarim, intram prin magazine si ne oprim, cu rezervorul gol, intr-un restaurant din Avila. Eu comand specialitatea locului, purcelus de lapte, caruia i-am tras si fo doua poze, ca-mi devenise simpatic. De fapt cred ca ma indragostisem de-a binelea, ca-l mai visez si acum.

22 Apr. Luam avionul spre Barcelona. Ajungem, ne cazam si-o pornim sa vizitam Plaza Spagna si Palau Nacional. Tot acolo-n piata, fosta arena pentru coride se renoveaza si va fi transformata intr-un mall imens, in care se vor inghesui altii tauri, dar la cumparaturi. In fata muzeului Cataloniei, asteptam pret de-o ora ca fintinile arteziene sa-si inceapa show-ul. Canci! Show-ul se petrece numai vinerea si simbata. Ce-om fi crezut noi, ca suntem la Bellagio in Las Vegas? Dar piata si turnurile, asemanatoare celui din San Marco, sunt interesante si placute retinei. Mai tragem si ceva poze pentru posteritate. Seara, o cina stropita cu ceva vinisor, dupa care o retragere strategica spre hotel, unde ma astepta o fiola inca virgina de sangre de toro. Prevazator cum sunt, o luasem in caz ca se opreste apa peste noapte.

23 Apr. Plecam la Monserat. O manastire sus pe stinci la 60km de Barcelona. Am ajuns acolo cu autobuzul, iar sus pe creste, cu cremaliera. Trenuletul asta, urca neica niste pante abrupte, ca daca nu stai bine cu muschiul, te poti stropi pe tine de frica, in drum spre culmi. Cind am ajuns sus, unde doar capra neagra mai poate spera sa ajunga, ne-am dus sa vizitam…ce credeti? O alta, ca-te-dra-la, ce altceva! A fost, insa, o experienta unica si care a culminat cu doua cintece, pe care le-am inregistrat, cu corul de copii al Catedralei. O traditie care se pastreaza de pe la 1300.

Vizitam bineinteles si Muzeul de Arta, in care gasim citeva Picasso-uri minunate. Astea nu apucasera cubismul. Ne mai minunam noi asa, pe noi, pret de doua ore, de cum au reusit astia sa construiasca ditai manastirea in creierul cataroaielor si apoi o luam la vale cu autobuzul.

24 Apr. Modernismul lui Gaudi. Interesant e faptul ca si dupa o suta de ani, unul ca Gaudi inca mai poate fi considerat un excentric, mai ales cind vine vorba de arhitectura. Casele pe care le-a construit bogatasilor spanioli, au devenit simbolurile Barcelonei, ca si Sagrada Familia la care se tot construieste de pe la inceputurile secolului al XX-lea. Am vizitat-o si ne-a cam lasat masca, atit igeniozitatea si talentul architectonic, cit si inutilitatea monstrului de beton. Este o imensitate al carui principal rol, e sa-l faca pe om sa se simta mic si neajutorat. Inaltimile din interiorul acestui templu sunt ametitoare. Turnurile care-i reprezinta pe cei 12 Apostoli au intre 90m si 112m apoi vin inca sase dedicate Arhanghelilor (4), Mariei si cel central de 170m ( ?!?) simbolizindu-L pe El, Sefu’. Asa de multe as avea de spus, ca mai bine tac. (maxima imi apartine)

Dupa Sfinta Familie, urmeaza Districtul Gotic cu Catedrala Santa Maria del Mar si Catedrala (alta?), ca sa zic asa, principala, care era ascunsa toata dupa schele. Cu aceasta ocazie am reusit sa scapam si de ceva bani care ne prisoseau. Nevasta-mea si-a gasit tot ceea ce-si dorea, ba chiar mai mult decit atit. Am incercat sa-i tin piept, contribuind si eu la gaura bugetara. Intr-o oarecare masura am reusit, iar seara am luat masa-n oras. Si sa vezi ce mincare curioasa au ibericii astia, ca nu aluneca fara lubrefiant. Asa ca, “Sangria, por favor!” Sotia s-a dat batuta dupa primul paharel, asa ca am ramas, ca Don Quijote, sa ma lupt de unul singur cu toata vaza aia plina.

25 Apr. Urcam la Sagrad de Cor (in catalana) care in spaniola ar fi Sagrada del Corazon, adica un fel de Sacre Coeur adica, alta catedrala. Linga lacasul respectiv, e Turnul de Telecomunicatii. Tot muntele e de un pitoresc fascinant. Dupa ce vizitam catedrala si tragem citeva poze, bem un expresso si o luam inapoi pentru o promenada pe malul Mediteranei. Ne plimbam pe faleza pina la monumentul lui Columb de unde urcam pe Rambla. O strada interzisa autovehiculelor, plina de bistrouri si terase. E misto de nu-mi vine sa ma mai intorc. Dar va trebui, ca de atita paella, m-a luat burta.

26 Apr. Desi nu ne dorim, totusi ne intoarcem. Vacanta s-a terminat. Dupa ce ajungem acasa, mai stam pe ginduri vreo doua zile, digerind periplul spaniol, apoi incepem planurile pentru Viena, gindind inca la:

Sangria, por favor!

Read Full Post »


Barcelona, Reina de España! 

 

Realul s-a umplut de ridicol iar Mourinho de dispret. Nu orice fel de dispret, ci unul pe masura lui, a special one. Barca a jucat de una singura si daca mai bagau vreo trei goluri, n-ar fi mirat pe nimeni. Madrilenii s-au intilnit foarte rar cu mingia si atunci mai mult simbolic. Cred ca nici Dinamo n-a avut vreodata o posesie mai proasta si de mai scurta durata. Practic, a fost un antrenament barcelonez printre jaloane albe, himnotizate de miscarea rapida a bilei aleia galbene si jucausa. Sute de milioane de euro se tirau jalnic prin iarba, neintelegind ce dracu li se-ntimpla. De ce adica spiridusii aia ros-albastri se joaca cu basica si nu vor sa le-o dea si lor? Cineva le spusese ca ei sunt magicienii care pot face irealul sa devina Real, cum de nu reusesc sa puna piciorul pe globul acela care ii ocolea cu incapatinare? Si cum de cel ce se credea „The Special One”, a ajuns „The Special, None” in doar doua ore?

Well, realitatea e ca Barcelona a fost magnifica. Nu stiu ce echipa le-ar fi putut contracara jocul ametitor de pase. In seara asta au fost intr-adevar exceptionali. Guardiola l-a surclasat in mod categoric pe ingimfatul portughez, care va ramine si pe mai departe acelasi narcisist dezgustator. Se pare, insa, ca aroganta nu e suficienta pentru a cistiga un meci cu Barca. Daca Realul a fost jalnic de real, Barcelona a fost sublim de ireala.

Read Full Post »