Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘seville’

Marea hoinareala (3)


Intrucit mare parte din Portugalia o vizitasem in anii precedenti, exceptie facind Algarve, in sud, Braga si Guimaraes, in nord, am decis ca de data asta sa dedicam vacanta portugheza plimbarilor, urmind s-o punem de niscai vizite in Andalusia, motiv pentru care am arvunit inca din Canada patru excursii de cite o zi la Granada, Cordoba, Ronda si Cadiz.

Dar pina la Spania ne-am plimbat prin Cascais si Estoril de nu-mi mai simtem picioarele. Dar n-a fost rau, ca uite, acum, stau ca vatamatu-n casa si ma uit lung pe geam la mormanele de zapada, si la gerul care nu numai ca-l simti, da-l poti si vedea si chiar mirosi, atit e de nenorocit. Si va spun, impotenta solara e absolut deprimanta. Cind e soare si cald, parca ai mai mult chef de viata, de iesit, de respirat, de plimbat, mincat si de baut. Cind insa e ger cu spume, din toate chefurile, doar chefurile de mincat si baut imi mai ramin si asta nu face bine cintarului. Ar mai fi si alt chef, dar nu-l mentionez ca ne mai citesc copiii si-o sa spuna c-am dat in mintea lor.

Dar pentru ca plimbarile kilometrice de-a lungul falezei n-au nimic iesit din comun, zic sa trecem la Andalusia. Cum spuneam, Seville e un oras care nu trebuie ratat. Dar nu tot. Poti rata fara grija partea noua a orasului care-i cam jerpelita si nu prezinta vreun interes nici istoric si nici arhitectonic. In schimb centrul vechi, e superb. Stradutele inguste si intortocheate cu case divers colorate si cu balcoane inguste cu grilaje metalice, diferite, ca aspect, de la o casa la alta. A propos, ca asta e alta … aia care m-a surprins, atit la Portugalia, cit si la Spania. Zabrelele. Bey, n-am vazut in viata mea atitea case ferecate ca ale astora. Zabrele la usi, la feresti, la intrare, la iesire. E de groaza lumii. Grilajele sunt misto concepute, accept, dar tot sentimentul de puscarie generalizata ti-l dau, privindu-le. Diferenta ar fi ca la puscarie-i apara pe aia de afara de cei dinauntru, pe cind astea-i apara pe cei dinauntru de cei de-afara. Totusi, sa fie criminalitatea atit de mare incit orice gaura sau orificiu sa fie ferecat? Eu nu cred, desi gratiile ma contrazic. Sau o fi vreo moda ramasa mostenire de la mauri?

Dar asta e treaba lor, a mea e povestitul. Deci si prin urmare, La Seville am stat in centrul vechi, aproape de „ciuperci”, Seta de Sevilla. Asta constituie cea mai mare structura din lemn, din lume si-a fost „compusa” de un neamt. Sunt vreo patru ciuperci ale caror palarii sunt legate-ntre ele si care au si un pasaj deasupra lor pe care te poti plimba, contra cost, pentru a admira orasul de sus. Bag si citeva poze pentru edificare.

 

Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine decit sa ma plimbi prin muzee, mai bine ma futi. Stiu, unii vor spune „Vai, cum se poate, doar muzeele sunt hrana pentru ochi, suflet si intelect?” E uite ca … Vai, la mine se poate. Nu spun ca le ocolesc, spun doar ca nu ma atrag si-n consecinta, nu le caut. Si daca cumva ma-mpiedic de vreunul, nu-l parcurg, il alerg. N-am rabdare sa ma hlizesc la toti sfintii, cristosii si dumnezeii zamisliti de unul si altul si nici la naturi moarte, oricit ar fi ele de Gauguin colorate. Cind am fost la Prado, cred ca am vazut toata Biblia pictata. Numai ca Hristos dintr-un tablou semana cu Ioan din altul si cu Petru din al treilea. De fapt am mai spus-o la vremea respectiva. Era o harababura de fete care mai de care mai pleostite, mai spasite si lipsite de viata. Asta ca sa nu spun ca expozitiile de pictura … „geometrica” chiar le evit pentru a nu-mi produce dureri in cap, asa, de unul singur. Cind am vazut Ermitajul, m-au impresionat mai mult palatul in sine si vasele alea imense din malachit. Din cite-mi amintesc era si o trasura aurita. Aia cred ca era de pe vremea lu’ Becali.

Cind am fost la Monserat-ul Barcelonez, la Manastirea aia din virful cataroaielor, am intrat si la o expozitie Picasso. Dar era Picasso-ul dinainte de-a se cubiciza. Bun, am intrat, am vazut, am iesit si-am uitat. Ce mi-a ramas in minte e trenuletul cu cremaliera care ne-a dus sus la dracu, pe cataroaie si manastirile alea construite de vulturi, ca nu-nteleg cum a putut omul sa se cocoate tocmai acolo. Iar daca am mentionat vreodata expozitia aia in relatarile mele, am facut-o fugitiv si doar ca sa epatez asistenta, nu ca mi s-a lipit de suflet sau ca m-ar fi impresionat in vreun fel.

Si ca veni vorba, ati auzit pe cineva povestind de prin muzee si descriind cu lux de amanunte cele vizionate? Eu, i-am auzit pe multi spunind, „Am vizitat Louvre si, vai cit mi-a placut de mult!”  „Adica ce ti-a placut, Tantzo, podeaua, tavanul, mobilierul?” „Nuuuuuu, vai ce prostii vorbesti, ignorantule! Exponatele, bineinteles.” „Zau? Dar ce tablouri ai vazut?” „Aaaaaa……pai!” „Bun, nu-ti amintesti numele, dar din ce curente?” „Ce curent, tu chiar n-ai fost in niciun muzeu sa vezi ca geamurile sunt inchise?” Si cam atit. Asa ca, decit sa ma duc doar ca sa spun c-am fost, mai bine ma lipsesc. Daca as avea o cultura vasta in materie, care sa-mi permita sa-nteleg simbolismul culorilor si subtilitatile trairilor artistice redate-n forme si culori, da, dar cum n-o am, ce rost are sa ma duc ca sa ma uit ca boul la portocala?

Ce-mi place sa vad si sa aflu e arhitectonica locurilor, modul de viata al oamenilor, monumentele istorice, culinareala specifica zonei, muzica, dansul si de ce nu, unele traditii.

Dar pentru ca deja m-am lungit cu divagatiile, zic sa bag spaniolismele in postul urmator. Totusi, ceva poze cu Sevilla poate ca n-ar fi inoportune.

 

 

Read Full Post »