Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘sevilla’

Marea hoinareala (4)


Bun, trecem la vizite si dupa cum spuneam, le-am executat in Spania. In primul rind Sevilla. Sevilla e superba daca te-nvirti prin centrul vechi. Are si un riu cu un nume imposibil, Guadalquivir si multe puncte de atractie. Ciuprecile, Setas de Sevilla despre care am vorbit deja, sunt doar unul dintre ele si de data recenta. Spun asta pentru ca restul atractiilor turistice sunt in general monumente istorice, multe avind origini maure.

Alameda de Hercules, o piata mai mult lunga decit lata, strajuita la capete de cite doua coloane romane in virful carora troneaza statuile lui Hercules, Julius Caesar si doi lei reprezentind Seville si Spain. Numai doua dintre coloane sunt autentic romane, sterpelite de la un templu. Restul sunt create ulterior, ca de altfel si statuile. Piata asta are o istorie interesanta. Initial, prin secolul XVI, a fost conceputa ca un fel de promenada pentru cei din inalta societate seviliana. Apoi, dupa razboiul civil, a devenit centrul prostitutiei, al drogurilor si al mujicilor. Se spune ca existau peste 30 de bordeluri. Adica fut la foc continuu. Un fel de poligon de trageri. Restaurarea pietei si revenirea la normalitate s-a intimplat dupa anul 2000. Acum sunt o gramada de restaurante, baruri si discoteci, unele adjudecate si de fratii nosti LGBT-isti. Personal nu i-am vazut, dar asa ni s-a spus. In orice caz, piata e plina de viata la orice ora din zi si pina tirziu in noapte.

Prima poza-i apartine lui Google, ca n-aveam drona la mine. Si n-o aveam pentru ca nici nu am.

Alt punct de interes e Plaza de Espana. Un semicerc marginit de un palat pe partea curbata si de Parcul Maria Luisa in partea opusa. Piata e prevazuta, de jur-imprejur, cu un canal „navigabil” doar de barcute iar in centrul ei i-au tras  si o fintina arteziana. Dar ce m-a impresionat mai mult si mai mult ar fi podurile si decoratiile ceramice, viu colorate. De fapt decoratiunile ceramice sunt pe toate zidurile. Pina si bisericile au incorporate in peretii exteriori ai intrarilor astfel de ceramice pictate cu teme religioase.

Apoi ar fi Real Alcazar de Sevilla. Alcazar insemnind palat, in araba, asa ca Andalusia are mai multe alcazare, asta fiind unul dintre ele. Construit de mauri, palatul, ca mai toate cladirile, inclusiv hotelul in care am stat, abunda de curti interioare. Palatul are, bineinteles, si un parc cu portocali, lamii si bazine cu apa. Un parc impartit in doua de un pasaj. Ei bine, cind am trecut prin acel pasaj, mirosul portocalilor te nauceste. Te nauceste de placere. Si ni s-a spus ca in martie-aprilie cind infloresc toti portocalii in Sevilla, e o nebunie.

O alta curiozitate, ar fi ca porocalele astea, care au fost aduse de arabi, acum 8 secole, si care atirna prin tot orasul, nu se maninca, fiind amare, dar sunt exportate la englezi care fac din ele renumita marmelada.

O parte a parcului e conceputa in stil maur, cealalta in stil englezesc. Palatul nu e mai tare ca altele, dar dantelaria maura si decoratiile din ceramica colorata sunt intr-adevar superbe. La mauri simbolismul se pare ca era piatra de capatii a decoratiunilor interioare. Totul, pina la cel mai mic amanunt are o semnificatie legata de califul la putere, de Quran, Allah si cam atit, ca bag sama astia n-o au cu miile de sfinti si sfintisori, cum o are crestinatatea.

Si as mai adauga ca pina la excursia asta nu i-am apreciat pe arabi si arabismele lor de data recenta, dar in ce-i priveste pe cei de atunci, numai de bine. Aveau o civilizatie atit de avansata ca mi-e greu sa le inteleg declinul. Ce inginerie, ce palate, ce apeducte, ce decoratii, ce gindire, ce viziune si o surprinzatoare toleranta fata de celelalte religii monoteiste! Am ramas inmarmurit. Pe bune!

Trecem la Catedral de Sevilla. Nu stiu citi din voi au avut ocazia sa viziteze Sf Petru din Vatican. Ei bine, Catedral de Sevilla o concureaza. In ce? In sfidare. E de neinchipuit ce bogatii ascunde aceasta catedrala impreuna cu El Divino Salvador, alta catedrala care vine la pachet cu asta, ma refer la biletele de intrare. Cind vezi in ce bogatie traiesc „slujitorii Domnului” pe spinarea credinciosilor, ti se face lehamite. Si nu spun ca ce am vazut nu e superb si nu m-a impresionat, dar trebuie sa faci abstractie de pretul platit de amaritii cotizanti pentru a te bucura de opulenta si magnitudinea acestor edificii pe care mi-e greu sa le numesc, de cult. Poate doar de cult al personalitatii. Oricum ar fi, merita vazute. De fapt, daca stau sa reflectez, in Sevilla e cam strada si biserica. Nu cred ca exista un oras in lume cu mai multe biserici. Chiar am sa caut sa vad cite sunt la numar. Iar strazile, in marea lor  majoritate, au nume cu tenta religioasa. OK, am aflat, sunt 115 biserici in Sevilla. Nebunie curata!

Plaza de toros. Nu stiu daca se stie dar in Andalusia coridele sunt inca legale. Intre aprilie si septembrie marile arene andaluze gazduiesc aceste spectacole care sunt si televizate. Nu sunt pentru, nu sunt contra, dar nici nu ma dau in vint dupa un astfel de spectacol, in care un bou rapune un taur. Personal n-o consider nici arta, nici sport. Poate circ.

Si cred ca ma voi opri aici cu Sevilla, desi mai sunt multe de spus si aratat, dar nu vreau s-o lungesc la nesfirsit. Mai spun doar ca strazile Calle San Eloy, Calle O’Donnell si Calle Sierpes sunt pline de magazine, de la foarte ieftine la scumpe. Foarte scumpe n-am vazut. Iar daca le vizitati, incercati si cofetaria La Campana. Pam, pam!

 

 

Read Full Post »

Marea hoinareala (2)


Dupa cum spuneam in postul precedent, in vacanta lusitano-iberica ne-am distrat foarte misto, cam de nota 8, ca pentru zece ne-ar fi trebuit o roaba de bani. Banii, de altfel, vor fi subiectul  ultimului post dedicat acestei vacante.

Pina atunci sa vedem ce alte activitati am mai bifat. Si pentru ca s-a-ntimplat sa-mi pice si ziua de nastere in aceasta perioada, am avut surpriza sa gasim in camera de hotel si o frapiera c-o sampanie si o prajiturica, iac-asa, din partea managerei, ca era dama buna. Surpriza a fost insa dubla pentru ca oamenii au incurcat zilele, fapt pentru care am gasit o sampanie si-o prajiturica pe 18 ianuarie si alta sampanie c-o alta prajiturica pe 19 ianuarie. Evident ca nu-i puteam refuza, fapt ce a condus la sampanizarea noastra gratuita si consecutiva.

Seara, ca seara se petrece, am invitat o familie cu care ne-am imprietenit acum trei ani, la Casa Velha. Un restaurant in centrul Cascais-ului cu pretentii si mincaruri pe masura. N-a fost o petrecere ca cele cu care suntem obisnuiti, dar a fost totusi o seara placuta, chiar si fara excesele unui party sanatos.

Un alt eveniment, notabil, a fost show-ul de flamenco din Sevilla. Show pe care ni-l recomandase receptionera urita si cu voce groasa, de la Cervantes, hotelul unde ne-am petrecut noptile andaluze. A propos, nu cred c-am intilnit portugheza sau spanioloaica frumoasa in vacanta asta. Probabil c-or fi stat ascunse si eu n-am fost in stare sa le depistez ascunzatoarea. Bine, cel putin, ca hotelul a fost foarte misto si serviciile ireprosabile. De fapt atit Vila Gale cit si Hotelul Butique din Lisabona nu ne-au dezamagit absolut deloc.

Bun, ajungem noi la El Palacio Andaluz si ne asezam la masa, ca era un show cu dinner. Sala cochetica si c-o scena incapatoare pe care artistii urmau sa-si probeze virtuozitatea. Cum spun, n-apucam sa ne asezam ca in sala dau navala vreo trei autocare de chinezi. Unde mai pui ca venisera si cu soriceii lor. Multi, neica! Ce cautau aia acolo, n-am reusit sa pricep, ca numai de jalea tropaita a tiganilor localnici nu le ardea.

Incepe spectacolul. Dar bag seama c-a inceput doar pentru noi, ca turma de chinezi chitaia de zor iar soriceii lor alergau de la o masa la alta ca anumite doamne, din vremea adolescentei mele, care alergau in curul gol de la o camera la alta, prin Athenee Palace, la produs. Dar cum probabil ca „Ssssst!” la chinezi e o invitatie la trancaneala, au continuat chitaiala si dupa indemnurile mele sonore.

La un moment dat, scos din minti de nesimtirea sobolanimii, am bagat un „Shut the fuck up!” si pentru o clipa au parut descumpaniti, cei cei care m-au auzit. Se gindeau probabil ca fac parte din spectacol, ca dupa acea clipa de nedumerire si-au continuat netulburati show-ul lor propriu. Problema era ca noi nu pentru show-ul lor venisem.

Si-atunci, vazindu-ma ignorat, mi-am revarsat indignarea asupra unei soricioaice care se zbenguia prin fata mesei noastre. „Fa, curva mica, chiar vrei sa ti-o iei in cadru festiv?” Pustoaica s-a prins ca era vorba de ea, dar cum nu stia romaneste, nu mi-a putut raspunde. In schimb i-a chitait ma-sii, ca bag seama tata n-avea. Aia, o urita cu spume, se uita la mine c-o privire care continea o tolba de sageti si parca ar fi vrut sa spuna ceva, exact ca mutul care-si da seama ca-i mut si ca interlocutorul nu-i cunoaste gimnastica limbajului. Asa ca s-a adresat comesenilor ei. Intr-o secunda toti se uitau la mine cu interes, de parca mi-ar fi cazut pantalonii-n vine si n-as fi purtat chiloti. Si probabil ca au spus si altora, ca am surprins si alte mese interesate de aspectul meu. Ca le-o fi convenit, au ba, nu pot spune, desi mi-am cam dat seama, dar cert e ca tevatura soriceilor a incetat. Cred ca-i umplusem de acelasi respect pe care-l nutreau fata de Mao. De chitait au mai chitait ei, dar pe pitici. Oricum, pe scena se cam ingrosase gluma, tiganii tropaind de sa sparga dusumeaua, acoperind chitaielile asiatice.

Concluzia a fost ca limba romana are un efect devastator asupra rozatoarelor.

Asta la flamenco, ca la fado cind am fost, la Taverna dos Trovatores, in Sintra, daca scoteai vreo vorbulita, imediat se uitau interpretii la tine cu repros. La fado live e ca-n catedralele pe care le-am vizitat. Cind incepeau aia sa se jeleasca, nici mustele nu-si mai permiteau sa biziie. Realitatea e ca si daca nu i-ai fi auzit, mimica fetei iti dadea de inteles cam ce crampe-i strabateau. Basca modulatiile vocilor. Sus-jos-sus-jos. Cind mai tare, de se zbirlea parul pe tine, cind mai pianisimo, ca deabea-i auzeai. La refren era ceva mai bine, ca atunci avea voie si asistenta sa mugeasca, tinindu-le isonul. Cu noi n-au avut succes, ca de unde portugheza? Unele cintece le mai stiam de la Amalia Rodriguez, dar marea majoritate-mi erau complet necunoscute. By the way, nasoala limba. Chiar ma gindeam, cum draci sa vorbesti o limba ca asta la o receptie pretentioasa sau la un simpozion stiintific? Asta-i limba de santier, de vorbit la prasit, dar nu si de saloane elegante, de sampanii si de pledoarii stiintifice. Dar na, poate ca nici romana nu suna chiar elegant in urechile altora, ca o buba, un stirv, o grija, un corb, un git, un cird, un bilbiit si inca multe altele, nu-mi suna nici mie foarte duios.

Un alt spectacol de fado, am fost sa-l vedem la Esquina de Alfama, in Lisabona. Aici, o alta „taverna mohorita unde patrunde ziua printre feresti murdare” am stat realmente ca sardelele-n cutie iar cintaretii mai aveau putin si ne cadeau in brate. Trebuia sa fii foarte atent cum te misti sa nu-i zbori vecinului paharul din mina sau sa-l ajuti sa-si bage furculita-n ochi. Mesele si scaunele era din recuzita celor sapte pitici, asa ca se statea cu genunchii la gura. Dar pentru ca am amintit de ochi, sa mai spun ca patronul, unul din cei patru interpreti, aducea foarte bine cu Basescu, mai ales la ochi. Numai ca asta se si strimba, functie de ce behaia el in cintec, asa ca era cam greu sa-l privesti si sa n-o arzi in hohote cind vedeai cum ii zboara ochii in directii diferite pe un fond grotesc. Motiv pentru care, atunci cind ii venea rindul, mai mincam, mai beam, tot sa nu-l privesc.

E si cam asta ne-a fost culturalizarea in materie de muzica si dans. In rest, vizite pe la muzee, palate, catedrale si restaurante si pe care le voi aminti in posurile viitoare impreuna cu recomandarile de rigoare. Pina atunci, alte poze de prin Cascais, incluzind sampania si Casa Velha.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Read Full Post »

Marea hoinareala (1)


Ziua Martisorului? Poate, dar pe ce continent? Ca aici vine Craciunul, lovi-o-ar canicula de iarna idioata! Dar, in fine, atit pentru doamnele care au ocazia de-a admira un ghiocel, pe viu, cit si pentru cele care inca-l mai pot rememora, urez un „Happy Martisor Day!”, ca sa mor daca stiu cum altfel se poate ura de Martisor, desi m-am tot caznit sa-mi aduc aminte.

Si acum sa trecem la „oile” mele, ca ce altceva pot face la doua noaptea?

Stiati ca ciobanasului ii place sus la munte, sus la munte, la izvor? Stiati. Dar stiati ca numai pe timpul verii? Cum vine iarna, cum da-n trashumanta si-si da drumu la vale, la cadurica, ca sa nu-i degere turloaiele. Pai si daca ciobanii fug de iarna, ca dracu de tamiie, eu de ce n-as fugi? Ce, eu-s mai prost? Drept pentru care, dupa cum s-a anuntat la CNN, FOXNews si Realitatea TV, am dat o tura, de vreo doua luni, prin batrina Europa. Nu prin toata, ca nu sunt vreun Badea Cirtan si nici sotia nu e vreo Simona Halep, dar o Portugalie si-o Andaluzie tot am bintuit.

E adevarat ca mi-as fi dorit alte tarimuri mai la nord de paralela 45, dar cum dorinta ne-a fost de-a pacali iarna canadeza, evident ca n-o puteam pacali cu iernile Scandinaviei. Aia va ramine una sau mai multe destinatii estivale, desi nu stiu cum s-ar diferentia de estivalele Canadei. Dar, na, asta-i omul. Daca as fi locuit in Suedia, mi-as fi dorit sa vizitez Canada. Oare?

In fine, in Portugalia am fost pentru a treia iarna, consecutiv, dar pe Andaluzia n-o mai calcasem. Asa ca in Cascais-ul portughez am executat, timp de-o luna, multe plimbari, bai de soare si restaurante, consumind un navod intreg de dorada, sea bass, caracatite si alte scirbosenii oceanice de care sunt absolut indragostit. In schimb, in Spania ne-am tinut de vizite. Sevilia, unde aveam cartierul general si pe care am umblat-o-n lung si-n lat de mi-am dat kilometrajul peste cap. Apoi Cadiz, Granada, Ronda si Cordoba. Evident ca tapasurile si sangriile au completat in mod placut vizitele istovitoare, dar interesante. Cu toate astea, pestele portughez, facut pe jar, va ramine in memoria papilei mele ca cel mai excitant aliment intilnit in vacanta. Dar pentru a da Cezarului ce-i al Cleopatrei, pot spune ca in Sevilla ai de vazut lucruri si locuri interesante cam cit in 10 Portugalii, cu toate Azorele si Madeirele lor, cu tot. Ce m-a frapat si nu in cel mai placut mod, a fost vocea grava a femeilor. Nu cred c-am auzit, in viata de pina acum, mai multe femei cu voci baritonale asa cum am auzit in Spania. Nu stiu care-i secretul, ca nu le-am intrebat, dar stiu ca era un banc cu Bula care-si motiva vocea grava prin faptul ca erau multi la parinti. Unii sugeau de la mama si ceilalti de la tata. Dar na, astea-s bancuri, realitatea e ca suptul, indiferent de natura lui, n-are cum sa-ti schimbe timbrul.

Exista totusi si o anumita comunalitate intre cele doua culturi. Jelitul. Bai frate, atit fado-ul portughez, cit si flamenco-ul spaniol sunt de un dramatism vecin cu muzica tiganeasca. N-am inteles eu cuvintele, dar jalea degajata de melodii si interpretari te duce cu gindul la datorii, amoruri esuate, bani pierduti, bocitoare si funeralii. Nu, nu spun ca nu mi-au placut recitalurile la care am asistat, spun doar ca emana tristete si mult dor de bautura. Ceea ce am si facut pentru ca nu ma pot impotrivi dorului.

Dar sa revin la pareri mai vesele. Consider, in mod sincer, ca Sevilla trebuie vizitata macar odata-n viata. Sevilla si Cordoba. Ambele sunt de neomis.

In alta ordine de idei, temperaturile n-au fost de Caraibe, dar rezonabile, intre 9, dimineata, si 18-24 pe dupa prinz. Si avind in vedere ca la Toronto, en même temps, mercurul cobora si sub -40C, cu vintul, as conchide ca pina si cele +9C au fost o binefacere pentru sistemul meu osos.

E adevarat ca in Portugalia am suferit vreo trei zile din cauza Elenei. O curva de furtuna care ne-a cam burnitat, vinturat si zgribulit, dar care nu a reusit sa ne tina-n casa. Pelerinele de ploaie facindu-si treaba pentru care fusesera cumparate. Insa nu ne plingem. Trei zile mai naspa din 51, in ianuarie si februarie, mi se par a fi nesemnificative si de neglijat.

Da’ luind-o pe scurtatura, as spune ca a fost o vacanta reusita si din punct de vedere cultural, nu doar termal.

Mai multe poze in postul viitor.

 

 

Read Full Post »