Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘serviciu’


Dup-atita „frig si ceata” a venit timpul sa mai relaxam atmosfera. De fapt nu intentionez sa vorbesc despre sex, desi as avea ceva cunostinte in materie, dar am ales titlul asta pentru ca-mi place cum suna. Any comments?

Si pentru ca ne-am linistit in privinta continutului, ziceam sa povestesc cite ceva despre locul care-mi maninca 8 ore din viata, zilnic. Nu zic, si eu le maninc ceva malai si beneficii, dar ce dracu sa fac daca nu se mai poate trai doar din cules, vinatoare si albinarit?

Compania in care lucrez se numeste … X, ca doar nu v-ati asteptat sa-i spun numele in clar, si se afla la confluenta unei autostrazi cu o strada auto, ca tot masini o circula si p-aia, nefiind pietonala. Ei bine, cind ies de pe autostrada si intru pe strada auto, ma prostdispun. Bag sama ca apropierea de munca nu-mi face bine, pentru ca, dupa cum am mai spus, munca mi-e draga cam ca scarlatina. Si asta ar fi motivul pentru care, atunci cind intru pe strada companiei, toate lucrarile in curs de rezolvare imi inunda creierii. Asa ca, de multe ori, drumul de la hwy pina-n parcare nu-l mai constientizez, gindind la caii verzi care-mi tropotesc pe zidurile biroului. Intr-o zi un coleg mi-a spus „te-am claxonat cind stateam la stop, dar nici nu m-ai bagat in seama”. Zic „nu-mi amintesc sa fi stat la vreun stop”. Sunt convins ca vi s-a intimplat si voua, dar nu zilnic, ca mie.

Ajuns in birou, imi infig lap-top-u-n priza ma-sii si-mi incep rutina zilnica. Cafea, rapoarte si fut. Futul e de doua feluri. Unul se manifesta de jos in sus. Si altul de sus in jos. Diferenta, exceptind sensul, este ca la futul de jos in sus pot riposta cu propriul fut, spre deosebire de cel de sus in jos la care scincesc neputincios, intrucit de multe ori, si mai totdeauna, e dolorant. Dar ca sa fiu absolut sincer, am sa spun ca dolorant a fost la inceputuri. Acum am devenit mai nepasator si detasat. Bag sama ca ori mi s-a largit orificiul afectivitatii, ori aia din zonele rarefiate ale corporatiei nu reusesc sa ma mai sperie, oricit de urit s-ar strimba la mine.

Dar hai sa detaliez putin futul pe care-l aplic celor care incearca sa mi-o traga de jos in sus. In meetingurile, pe care le conduc desi condusul respectiv nu-mi produce niciun fel de fiori pe sira, se aduna lume multa si pestrita. Odata chiar ma gindeam, uitindu-ma la ei, ca parca-ar fi un cird de bibilici. Si pentru ca ma dureau ochii, privindu-i, le-am spus ca de a doua zi sa vina cu halatele pe ei. Asa ca acum, in sedinte, vad albastru. Albastru vedeam si inainte, dar nu din cauza tinutei.

E si uite asa incepem meetingul cu ce este, desi n-ar trebui sa fie, motiv pentru care urmeaza acel sir lung de why-uri. Cum justificarile „pestritilor” sunt, in general, puerile, singele mi se urca direct in creieri, inundindu-i. E si atunci se lasa cu ceva tipurituri. Numai ca asa cum m-apuca, tot asa trebuie sa-mi treaca, chiar daca nu-mi trece. Pentru ca, pe bune, trecerea e doar aparenta. Fiind nevoit sa-i aburesc cu ce au de facut si ca un alt rezultat nu e acceptabil, ma vad nevoit sa-l joc pe mister Cool. Insa nu de putine ori, nici eu nu-s convins de ceea ce trebuie sa-i conving pe ei. Dar na, trebuie sa-mi fac treaba asa cum mi-o cere „tara si partidul”, nu constiinta, pregatirea si experienta profesionala. Altfel spus, sunt nevoit sa maninc cacatul, desi nu-mi place, oricit ar fi el de dulce. Ca daca nu-l maninc, I’ll be in shit, care tot cacat s-ar traduce.

Totusi, zilele de lucru au si un farmec aparte pe care-l percep doar la 4PM cind fug spre casa, ca detinutii din pirnaie. Si ca sa vezi fatalitate, toti caii aia verzi dispar de parca nici n-ar fi existat vreodata. Sau poate ca nu dispar, dar desi ramin sa se zbenguiasca in continuare pe peretii biroului, I don’t give a shit until next morning.

Read Full Post »


                    „Iar o da asta pe fut!” se aude din tribune. Bai, da’ voi nu mai puteti gusta o metafora? E, uite ca nu ma voi referi la activitatea de fut, dar pentru ca expresia mi s-a parut sugestiva, am titularizat-o.

                    Se spune ca, odata cu inaintarea in virsta, devi mai intelept, mai profund, mai analitic, mai ginditor. Folosesti mintea mai mult decit muschii. Mintea si muschii fiind oricum intr-un raport inversproportional, cam de cind te nasti.  Bun, problema e ca mintea ne e oricum bombardata de problemele cotidiene, care se pare ca se-nmultesc odata cu virsta, dar si, in mod paradoxal, odata cu dezvoltarea economica. Si de aceea, eu vreau sa dau in mintea copiilor, pentru ca la urma urmei, din cite am fost informat, avem o singura viata de trait. Si nu spun, e la  latitudinea fiecaruia dintre noi, cum si-o traieste, dar eu consider ca a venit timpul sa-mi eliberez mintea de probleme arzatoare, de esenta lucrurilor, de concepte si reduceri la absurd, de „de ce”-uri inlantuite, de framintari, de nervi inutili, de stari de tensiune, de conflicte, de batai de cap, intr-un cuvint, de high blood presure in my brain. Ca reusesc sau nu, e alta poveste, dar de dorit, mi-o doresc cu ardoare, pentru ca altfel se cam moare si cind mori, pe ai tai ii doare, c-ai ajuns din om, o boare. Asta nu inseamna ca voi intra intr-un colaps mental, dar nici nu-mi voi stresa creierul pina la limita suportabilului. Stiu ca multi vor spune ca gindesc superficial. Bun, si? Daca nu le place viata mea, s-o traiasca pe-a lor. Dar hai totusi sa-mi justific afirmatia, pentru a nu se spune ca iau hotariri pripite.

                    Acum o luna, am fost absolut devastat. Nu cred ca s-a observat.  Dar totusi, am fost. Pe 10 februarie, un coleg de serviciu a decedat, dupa doar 51 de ani de viata. De ce? Stop cardiac. De la ce? Din cauza stresului, ca nu avea nicio afectiune si nici cazuri in familie, din cite am aflat ulterior. Omul asta punea atita suflet in tot ceea ce facea, de-ai fi zis ca-i vorba de propriul copil, desi n-avea pe nimeni. Pe linga asta, mai punea si la suflet, cam tot raul si uritul care-i aparea in cale. Era intr-un stres continuu. Fiecare lucrusor si amanunt trebuia disecat si analizat. Fiecare vorba si fiecare email il afectau, intr-un fel sau altul. Fiecare treaba neterminata si-o lua constiincios acasa si-o buchisea de-i veneau dracii. Si cu ce s-a ales? Omul asta n-a stiut in viata lui decit servici si casa. Casa fara masa, ca nici familie n-avea. De fapt, unde sa fi incaput si familia, in noianul de probleme? De la 21 de ani muncea aici ca un dement, pentru ca asta ii era constructia, constructie care n-a mai rezistat.

                    Nu stiu voi, dar eu am alte conceptii despre viata. De fapt am una singura din care deriva altele mai micute. S-o traiesc cit mai bine si cit mai mult, daca mi-o ingadui natura. Ca dupa cum se observa, dezastrele naturale, ca cele din Chile si cel de ieri, din Japonia, se tin lant, dar despre ele n-are rost sa discut, ca alora n-avem ce le face. Dar in rest? In fond suntem oameni, nu masini, desi pina si masinile vomita din cauza stresului excesiv. Azi cind am ajuns la serviciu, m-am vazut in rind cu ceilalti, parcindu-ne masinile, indreptindu-ne, cu capul afundat adinc intre urechi, spre cusca unde vom petrece o treime din viata. De fapt, nu, asta e doar o aparenta. Nu e doar o treime, daca luam in consideratie stresul la care suntem supusi in acele 8 ore, e mult mai mult. Pentru colegul meu, stresul asta a fost, probabil, echivalentul a 30 de ani de viata. 

                    Tot vorbim de inteligenta. Bun, la ce ne-ajuta, ca de cind ma stiu, suntem din ce in ce mai cunoscatori, dar tot 8 ore pe zi (in cel mai fericit caz) trebuie sa robim pentru a supravietui? As intelege avantajul dezvoltarii, electronizarii, automatizarii si robotizarii daca ne-ar  inlesni viata, dar din cite se pare, expresia de baza a ramas „viata-i din ce in ce mai grea”. Pai unde dracu-i logica?  Care-i menirea inteligentei, salahoria? Ne-am inmultit ca sobolanii, devoram ca termitele, si muncim ca sclavii. Asta s-o numi viata?  In care sistem solar? Dar de ce sa mint, ne permitem totusi si  concedii, o data pe an. Trista consolare! Mai prost e ca n-avem alte alternative. Si uite asa, am ajuns la concluzia ca futi, nu futi, el condor pasa si te-alegi doar cu curenti de aer. Carpe diem!

                    Ca epilog, bag si binecunoscuta melodie, cu Simon & Garunkel, al carei text mi se pare cam nehotarit si fara condori

Read Full Post »