Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘salata’


Cu ceva timp in urma, intrucit ne veneau niscai musafiri, am executat o salata mai diferita, ca aspect. Si ca de obicei, am prezentat-o mai intii CCC-ului (controlul de calitate al consoartei) spre aprobare. Aprobarea fiind obtinuta, am servit-o si pot spune, fara pic de modestie, boala de care n-am suferit niciodata, c-a avut un succes rasunator.

E o salata de papadie cu nuci si telemea incorporate intr-o para. Simplu, gustos si mai ales, aratos. Singura mentiune ar fi ca para trebuie sa fie foarte coapta si moale. Daca nu este, ati bagat-o pe mineca sau mai bine o bagati in aburi fierbinti si va deveni suficient de moale pentru a putea fi usor de sectionat. Altfel, riscati sa va sara in brate, asa cum mi-a sarit mie la prima incercare. Totusi, de preferat e sa fie foarte coapta pentru ca la aburi isi pierde culoarea. Si ar mai fi un amanunt. Dupa ce am taiat-o-n felii, i-am extirpat simburii si am nivelat-o la baza, inainte s-o aranjez pe farfurie.

Nu-i asa ca-ti vine s-o maninci?

De ce para? Din trei motive. In primul rind gustul placut, discret si nobil. In al doilea rind, parfumul inconfundabil si extrem de rafinat, dupa parerea olfactivului meu. Iar in al treilea rind, care poate fi foarte bine si primul, forma. Nu stiu altii cum sint, dar eu cind ma gindesc la locul nasterii mele …. Oops! Ma gindesc pe dracu. Asta-i din alta poveste si de alt autor. Revin. Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine, forma perelor ma duce cu gindul la o pasiune mai veche si care nu m-a parasit nici pina-n ziua de astazi. Frumoasa forma! Oare s-o fi ales, vorba lui Proust, a la research de temp perdu?

SONY DSC

 

SONY DSC

Read Full Post »