Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘rugaciuni’


Cum „ce?” Piinea noastra, cea de toate zilele, nu prapastiile la care va ginditi voi, ca alea de mult nu mai sunt „de toate zilele”. Ca vedeti voi, aici ploua cu spume. Si pentru ca imi era lehamite sa ies din casa doar pentru o piine, am dat fuga la google sa-l caut pe „Tatal nostru”, dar nu pe adevaratul, ca el e „sub glie, taica, si sub cruce”, ci pe presupusul. Si l-am gasit in toate limbile Pamintului. Asa ca l-am rugat, conform conventiei, sa-mi dea si mie o piine, astazi, ca sa nu mai ies pe vremea asta ciineasca si nici sa trudesc zece ore s-o iau pe cocuta la framintat. Si astept eu o ora, astept doua. Nimic. Masa, goala. Caut prin sertare, prin dulapuri, prin frigidere … pina si-n walking closet. Nimic. Nici macar urme vagi de faina. Si sa nu credeti ca nu cunosc abureala cu „formularea are intelesuri mult mai profunde, mai adinci, mai abisale, mai Insula Marianelor, ca „piinea” nu se refera la piine propriu zis, ci la o multitudine de necesitati care converg in piine, si ca „astazi”-ul e de fapt unul ceresc care tine cit zece mii de ani pamintesti si alte bazaconii „aprofundate” de ciobanii Golgotei care, la drept vorbind, nu stiau de mama lor.

Intr-un tirziu, ajungind la concluzia ca acea rugaciune ori e la misto, ori poate ca Barosanu vorbeste numai ivrit, m-am apucat sa-mi confectionez singur piinea mea, cea de toate zilele, ca daca ma las in grija lu’ … nimeni, e posibil sa mor de foame si fara luminare.

Interesant mi se pare faptul ca desi muti se roaga cu devotament, persistenta si abnegatie, nu se asteapta nimeni sa primeasca ceva din ceruri. Si atunci, care-i spilul rugaciunii? Este vreunul? Si ca tot am adus vorba. La mine era clar, n-aveam piine si-mi doream. Dar unii stau cu trei piini in casa si se roaga sa le dea piine. Pai ce-o gindi Barosanu, cu mintea lui divina, interpretind cererea ad litteram? „Bai, Petrica, astia sunt loviti la cap? Imi cer ce le prisoseste in loc sa-mi ceara ce le lipseste?”

Revenind pe Pamint, nu spun ca fac piine pentru prima data. Nu, am mai facut, dar chiar imi propusesem sa verific daca rugaciunea se adreseaza cuiva sau se recita la plesneala ca sa te autosugestionezi pe tine insuti si de unul singur. Si, de ce sa mint, m-am autosugestionat atit de tare, ca era sa lesin de foame. Noroc cu ceva crackers, gluten free, pe care-i iertase sotia si care au un gust intens de carton presat.

Asa caci, dupa cele doua ore de „iluzii pierdute” si inutile, m-am apucat de treaba. 384gr. faina, 255ml apa, 8gr drojdie proaspata si 5gr sare. Simplu. Numai ca eu, din respect pentru ciobanii de pe Golgota care mincau masline in draci, inclusiv pe alea de capra, am bagat si doi pumni de masline verzi, dar nu de capra. D-alea fara simburi si cu o bucatica de ardei rosu in ele. De ce din astea? Pentru ca sunt uleioase, desi in apa. Iar uleiul ala face minuni, mentinind miezul piinii proaspat si pufos. Dupa ce clatesc si storc maslinele, le maruntesc grossier. Apoi le amestec cu faina in timp ce dizolv drojdia si sarea in apa calduta. Pun si apa peste faina si dai si azmestica pina ce toata faina e incorporata. Dupa aceea o las intr-un vas acoperit pret de doua ore. Dupa doua ore, cu mina umezita, iau marginile si le aduc in centru dupa care iar acopar si mai las doua ore. Operatia o repet inca o data si dupa inca doua ore scot coca si o framint putin prin faina, dupa care ii dau forma finala si-o mai las inca doua ore la crescut, sub acoperamint. Apoi, o scot frumusel pe o hirtie de copt, o crestez la suprafata ca sa nu plesneasca aiurea-n tramvai de una singura si-o bag in creusetul preincalzit la 450F (232C). Iar pe creuset il bag 30 de minute, cu capac la cuptor, la aceeasi temperatura. Dupa cele 30min, scot doar capacul si mai las piinea intre 15 si 30min. De scos, o scot sa se raceasca atunci cind culoarea pe care o capata imi face cu ochiul. E, cam asta e si uite-o pe printesa, in toata splendoarea ei, pusa la racorit.

Mentionez, pentru neincrezatori, ca nici apa nu mi s-a transformat in vin desi am rugat Treimea cu cerul si cu Pamintul. Initial am crezut c-au facut-o vodka, ca nu-si schimbase culoarea, dar nu, era tot apa chioara cu clor si ce alte vrajeli o mai fi continind. Asa ca, ascultati-ma pe mine, lasati cererile si aveti-va de grija singuri, chiar daca va trebui sa bagati mina-n buzunar pentru un litru de vin si ceva faina, ca din vazduh n-o sa primiti decit meteoriti, furtuni, si traznete.

Read Full Post »


Citeam astazi un articol despre tamiierea vestiarelor FCSB-ului. Da, e absurd, dar se pare ca si adevarat. De inutilitatea acestor gesturi si ridicolul lor nu discut pentru ca e cumva de risul curcilor frigide. Tot in articol mai spunea autorul ca Becali ar fi afirmat ca Tudor are ruga mai puternica decit a lui. Si asta-i si motivul pentru care l-a angajat, ca prin rugi sa-i cistige meciuri. Si despre astfel de gesturi care contrazic pina si invataturile religiei as vrea sa vorbesc. Pentru ca daca divinitatea e o perfectiune, asa cum pretind religiile si credinciosii, e imposibil sa presupui ca va incerca sa influenteze in vreun fel o competitie in care cel mai bun ar trebui sa cistige, fara vreun ajutor exterior.

Asadar, sportivii si nu putini, se roaga cind intra pe teren sau dupa ce reusesc sa inscrie cite un gol sau, ca in cazul Halepei, multumesc divinitatii pentru ajutorul acordat in a cistiga un meci. Ba-i trimite si un mic pupic in semn de inalta recunostinta. Unii multumesc si pentru ocazia „oferita”, chiar daca au ratat-o. Timpeala frizeaza ratiunea intr-un mod imposibil de explicat.

Intrebarea mea e urmatoarea: E normal ca divinitatea sa se amestece intr-o competitie interumana? Pentru ca ajutindu-i pe unii, se cheama ca-i defavorizeaza pe ceilalti si atunci cum ramine cu echidistanta de care e firesc sa dea dovada, atita timp cit, dupa cum se spune, ii iubeste in mod egal pe toti, ei fiind creatia ei?

Dar si mai ciudat mi se pare ca desi o Halepa ii multumeste pentru c-a ajutat-o sa cistige in turul doi, maninca bataie in turul trei. Pai ce-a facut Halep in decurs de 48 de ore de nu mai merita ajutorul divin? Cum de-a parasit-o in favoarea oponentei? Pentru ca daca n-a mai ajutat-o pe ea, e clar c-a ajutat-o pe oponenta, care poate fi atee. Chiar e de domeniul absurdului.

Dar fotbalistii care se roaga atunci cind intra pe teren? De ce sa-i ajute pe ei sa cistige si nu pe oponenti, ca doar si aia se roaga si in general la acelasi demiurg. Dar daca se roaga la demiurgi diferiti? Cine cistiga? Aia al caror demiurg e mai influent sau mai tare? Si atunci, sunt competitiile decise de sportivi sau de divinitati? Sunt rezultatele meritate sau corupte de interventia unor forte imorale, lipsite de cel mai elementar fair play?

Personal mi se pare o prostie. O prostie care contrazice definitia demiurgului. Pentru ca daca divinitatea se ocupa de favoritisme, deja nu mai are tinuta morala care i se atribuie. Iar daca are tinuta morala care i se atribuie, inseamna ca cei ce se roaga sau multumesc pentru un gol, o victorie sau mai stiu eu ce mai poate presupune o competitie, refuza sa gindeasca si sa realizeze ca o divinitate, daca exista, nu-i poate ajuta pe ei in detrimentul adversarilor.

Dar ca de atitea ori in trecut, raspunsul va fi „cu ce te deranjeaza pe tine?” La care as raspunde ca nu ma deranjeaza pe cit ma surprinde lipsa de ratiune a unor oameni care, in general, rationeaza. Oameni care se roaga pentru un cistig desi ar dori ca divinitatea respectiva sa fie un model de corectitudine si moralitate. Nu stiu voi, dar mie mi se pare ca aceste doua notiuni sunt in totala contradictie.

Ca te rogi pentru sanatatea ta sau a altcuiva, mi se pare putin mai firesc, daca presupunem, prin absurd, ca exista acel cineva care sa te ajute. Desi chiar si in cazul respectiv, de ce te-ar ajuta pe tine sa fii sanatos si i-ar lasa de izbeliste pe sutele de mii de copii care mor inainte de-a li se oferi „sansa” de-a pacatui? Nu are nicio logica si nicio divinitate care este asa cum e descrisa de scripturi nu poate oferi un astfel de ajutor.

Ca rugile reprezinta un mod de-a te autosugestiona, ca cel mai cel e de partea ta si nu a celuilalt, e absolut logic, dar ca o divinitate se poate deda la trucaje becaliene, mi-e imposibil sa concep si nu inteleg cum un credincios care crede in corectitudinea acelei divinitati, se asteapta ca acea divinitate sa fie totusi incorecta? Si am sa raspund tot eu. Poate pentru ca nu gindeste. Pentru ca rugaciunea a devenit un automatism lipsit de sens. Un mod comod de-a te autoconvinge ca se poate.

Si in incheiere, de ce prefera credinciosii sa-i spuna ajutor si nu autosugestie? Pentru ca, din punctul meu de vedere, devine degradant sa te tot rogi pentru ajutor atita timp cit esti intreg si in deplinatatea fortelor fizice si mentale. Nu numai degradant, dar si imoral. Pai daca tu te rogi zilnic si de cite ori treci pe linga o biserica, un handicapat de orice fel ce sa mai faca, cind ala ar avea mai multa nevoie de ajutor decit tine?

Read Full Post »