Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘rosii’


Nu m-a pasionat niciodata agricultura si derivatele ei. Produsele, da. Si intrucit aici mi-e imposibil sa gasesc usturoi verde, n-am avut incotro si am sacrificat una din terasele care coboara in backyard pentru a-mi satisface pofta de arsenic crud. Dar pentru ca l-am plantat ca sa-l consum verde, n-am ocupat intreaga terasa, care si asa nu e decit, poate, 1m X 1m. In spatiul ramas am bagat un rasad de rosii galben-singerii si unul cu rosii carora in Romania si nu numai, li se mai spune inima de bou. Le-am ales pe astea pentru ca sunt mai gustoase si nici nu le gasesti cind ti se scoala. Pofta!

Dar pentru ca aspectul usturoiului e de fecale si nu se compara cu cel al florilor si tufisurilor decorative, am hotarit sa aleg patul de sus, dupa cum se vede in poza. Acolo e mai dosit si mai aproape de bucatarioara pe care eu am botezat-o „Office”, ca suna mai intelectual. E adevarat ca soarele ajunge acolo pe dupamasa, si doar pentru vreo ora, dar asta e si daca rosiilor nu le convine, le bag la murat, ca nici gogonelele nu-mi displac.

Tot in patul asta am bagat si-o radacina de leustean, ca nici d-asta nu gasesti pe tarimurile artarului vesnic, decit ca rasad. Problema e ca javra asta de buruiana nu vrea sa-mi creasca. Iese cite un firicel amarit si vai de capul lui, cu niste frunzulite aschilambice de-ai zice ca-i patrunjel. Nu stiu de ce-i asa anemic, ca la altii cresc copaci, nu alta. Dar voi mai face rost de-o radacina si-o s-o bag in plin soare. Poate ca si leusteanului ii e necesara niscai vitamina D, sa-i asigure o crestere viguroasa si armonioasa. Dracu sa-l ia de pitic subnutrit!

Si cam atit. Altceva nu mai pun ca n-am de gind sa-mi trag culturi de zarzavaturi. Desi poate ca vreo menta si vreun busuioc n-ar strica. A propos, salata de rosii cu telemea, usturoi verde si busuioc. Yammy! Iar menta la mojito, e ca mamaliga la sarmale. Musai! De fapt menta o pot folosi la mai multe deserturi sexoase.

Dupa cum se vede, gradinarul n-a venit inca. A promis ca vine astazi sau miine sa aranjeze pot-urile care, dupa cum se vede, sunt goale dupa ce le-a scos decoratiunile de iarna si sa inlocuiasca citiva trandafiri care au dat in primire peste iarna. Dar pe 29 vom da o petrecere si atunci voi baga mai multe poze florale si nu numai.

 

 

 

 

Read Full Post »


SONY DSC

SONY DSC

 

Brinza, rosii, doua ochiuri

Pare un breakfast banal,

Dar pen’ca-i facut de mine,

E un breakfast mai Papal.

Read Full Post »


                    Dupa cum spuneam, mi-am tras zacusca. Chiar in ziua cu propunerea, m-am oprit la un „aprozar”, am cumparat opt vinete, zece ardei ( putin mai gogosari, dar tot ardei) si vreo sase cepe, dupa care am dat fuga acasa sa m-apuc de treaba. Vreau sa spun, sa m-apuc de munca, ca „sa m-apuc de … treaba” ar avea si-o alta semnificatie la care nu doresc sa ma refer momentan. 

                    Asa ca, dupa ce am spalat vinetele, le-am intepat, ca sa nu-mi explodeze si impreuna cu ardeii, le-am pus pe gratar. In timp ce dolofanele astea se perpeleau, am maruntit cepele si le-am calit. Apoi, am curatat pirleala de pe ardei si vinete, lasindu-le despuiate, iar dupa ce le-am tocat marunt, ca sa stie cine-i sefu’, le-am facut cunostinta cu ceapa calita, pentru a genera anumite afinitati. Si intrucit erau deja prea incinse de atita frichi-frichi pe gratar, am hotarit sa le racoresc cu un kg de bulion.  Bineinteles ca n-a lipsit nici sarea si piperul si nici frunzele de dafin pentru aromatizarea aliajului. E si uite asa, le-am lasat pina au dat in clocot de placere, dupa care le-am trintit un pahar de ulei, pentru o lubrefiere performanta si le-am bagat la cuptor. Fiindu-le cald si bine, le-am lasat vreo doua ore sa se zbenguiasca in legea lor, dupa care le-am poftit in borcane si le-am trimis la baia Mariei, sau bain-marie, pentru vreo jumatate de ora. Si pentru ca li se facusera somn de atita sauna, le-am impaturit frumos si le-am lasat sa doarma pina a doua zi cind le-am bagat in frigider pentru inviorarea de dimineata, intrucit mie zacusca-mi place-nviorata.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Pofta Buna!

Read Full Post »


Azi gatim.

La antreu, bagam un Tomato Tower cu felii din diverse tipuri de rosii, calite cite zece secunde pe fiecare parte, peste care adaugam ceapa verde si busuioc macerate in ulei de masline. Condimente dupa gust si doua felii de toast.

Apoi la alegere, intre un somon facut in folie cu zeama de lamiie si coaja de lamiie rasa, asezat pe citeva suvite de crispy bacon,

sau, o rulada frantuzeasca cu bacon, piept de pasare si carne tocata de porc cu mirodenii, smochine si-un paharel de cognac, pe care o lasati invelita-n folie, nu mai mult de 35-40 min in cuptor la 350C. Ultimile 10 min scoateti folia si dati cuptorul la broil, pentru a-i da culoare

Vinul il alegeti dupa gust iar ca desert, trageti o cafea turceasca.

Bon appétit!

Read Full Post »