Cind o fi inviat Iisus (daca o fi inviat vreodata) nu stiu si nici nu ma intereseaza pentru ca nu cred in fantezia invierii. Hai ca teoria cu spiritul care o ia usor in sus, ca zeppelinul, desi e imposibil de demonstrat sau de combatut, e halita de multi, numai ca tovarasul Hristos, propovaduitorul conceptelor cu iz idealisto-comuniste, se pare ca s-a dus inapoi, de unde venise, cu hoit cu tot, ceea ce nu mai tine de SF, ci de stand-up comedy.
Ba mai mult, decalajul invierii, intre cele doua mari religii crestine, pare ridicol si arunca o umbra de indoiala asupra evenimentului respectiv. Ca daca data ortodoxilor e cea reala, ar insemna ca pentru catolici, Hristos a inviat inainte sa fie rastignit, ceea ce ar fi de risul curcilor. Asta pe linga faptul ca datele sunt variabile. Da, stiu, unii urmeaza calendarul iulian, altii pe cel gregorian. Bine, cel putin, ca in privinta Craciunului au cazut la pace. In fine, realitatea e ca nimeni nu stie nimic, dar cum sinodurile bisericesti si Papa (nu eu, ala de la Roma) n-au altceva mai bun de facut, au decis ca pastele cade cind vor muschii lor flescaiti, ba functie de echinoctiu, ba de Luna plina, ba de Iulius Cezar, ba de Gregorius, ba de fatatul mieilor, noua, nestiutorilor, nu ne-a ramas decit sa ne conformam. Ca pina la urma, who cares? Paste sa fie.
Si poate de aceea, pentru a fi sigur ca nu-mi scapa ziua „I” a Inaltarii, eu le serbez p-amindoua, fie ca e miine, acum o saptamina sau niciodata. De fapt e impropriu spus „le serbez”, ca nu serbatoresc nimic, doar profit si eu de ocazie pentru a mai sta la o vrajeala, la un bors si la un miel rumenit.
Ei da, dar asta se intimpla la mine acasa, ca unde-am fost duminica trecuta, mielu’ disparuse din menu. De fapt, tinind cont ca asta era pastele prematur al catolicilor, era oarecum firesc sa nu ni se serveasca miel, pentru ca astia au niste traditii culinare de tot rahatul. Ce vreau sa spun e ca la America exista doua feluri de mincare pentru orice eveniment. Curcanul si/sau ham-ul.
In fine, retetele sunt totusi extrem de „complicate”. Curcanul se spala si se azvile-n cuptor pina se rumeneste. Iar ham-ul, pe care-l cumperi gata „afumat” dar nu la fum, nici nu se mai spala, ca sa nu-i indeparteze pojghita de afumatura lichida. Dar pina la urma, miel, curcan, sunca, tot un drac, doar gustul difera. Problema apare la garnitura. Ei bine si asta este la fel de comlicat de pregatit. Fasole verde, oparita. Morcovi mici si la fel de opariti. O lingura de cartofi, sfarimati cu furculita. Si la final, mai mult pentru culoare, o lingura de gem. Gem de cramberries. Asta cica e bun si la cistita, asa ca nu stiu exact care e spilul lui in farfurie, alaturi de porc si curcan, dar sigur e pus cu intentii curative sau digestive, in niciun caz gustative.
Bun, asta-i la canadieni, numai ca eu am fost intre romani si de aceea m-am cam mirat s-aud mielul cotcodacind. El fiind mai chiken la gust, la aspect si la origine. Dar na, vorba poetului national, „de-o fi una, de-o fi alta/ ce e scris si pentru noi/ bucurosi le-om minca toate/ de-or fi pasari, de-or fi oi”
Si pentru a nu-mi iesi din mina, miine voi participa la un alt praznic pastoral. Numai ca de data asta voi fi mai precaut. Ma voi duce inarmat cu cotlete de miel si pulpa la cuptor. De bors se ocupa alt invitat, la fel de traditionalist ca si mine. Asa ca, in mod sigur miine la masa de prinz, bucatele vor avea aspectul, mirosul si mai ales gustul Pastelui romanesc.
Un Paste Fericit si voua,
Cu miel, cu bors, cu drob
Si nelipsitul spart de oua!