Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘richie havens’


Cum – necum am dat peste cintecul asta pe care-l ascultam, de ne tocisem timpanele, prin scoala primara. Ei bine, ascultam noi mai mult Hendrix, Joplin, Cocker, CCR, Beatles si in general cam tot ce transmitea Europa Libera, dar la Richie Havens m-am oprit din alte motive.

 

 

Si nu pentru ca as vrea sa vorbesc despre Woodstock, ci despre freedom-ul asta pe care ni-l dorim cu totii. O zic in engleza pentru ca in romaneste nu-mi amintesc sa fi existat la vremea respectiva. Totusi, sunt convins ca in afara libertatii de gindire, nimeni n-a fost vreodata liber in adevaratul sens al cuvintului. Nici in Romania, nici in alte parti ale lumii. Dar cum noi, la vremea respectiva, asociam libertatea cu tot ce era american, hippie si neconventional, e clar ca eram lipiti cu urechile de Europa Libera si de Metronomul lui Cornel Chiriac. La urma urmei pentru noi, care nu faceam politica si nici de calatorii nu ne prea ardea, libertatea se referea strict la vestimentatie, muzica, pilozitati capilare si „teachers leave the kids alone”.

Mai tirziu, notiunea de libertate ni s-a extins, geografic vorbind, cuprinzind, pe linga US, intreg vestul Europei, iar lipsurile si interdictiile autohtone incepusera sa ne afecteze din ce in ce mai mult. Nu tu pasapoarte, nu tu valuta, nu tu relatii cu strainii, nu tu vestimentatie modernista, nu tu … mai nimic din ceea ce in vest era considerat normalitate. Ca le procuram la negru sau ca unii si-au pus pielea-n saramura pentru un amarit de pasaport, e alta discutie si-o las pe alta data.

Si pentru ca indignarea noastra sa atinga apogeul, il mai auzeam si pe americanul Havens invocind libertatea, plingindu-se ca-i lipseste, chestie care ni se parea, pe buna dreptate, de neinteles, la cit de „ascultatori” eram noi, desi libertatea noastra lipsea cu desavirsire. Mai tirziu am realizat ca nici libertatea altora, care aveau cam tot ce ne lipsea noua, nu era totala, ci doar una care cuprindea mai multe libertati, dar in niciun caz pe toate.

Acum, la multi ani de atunci si la multi ani de „afara” realizam ca libertatea este o notiune abstracta care ni se vintura zilnic prin urechi pentru a ne inocula ideea ca supunerea este de fapt parte integranta a libertatii.

La drept vorbind si urmarind reality show-ul „The bush people” care se refera la unii care traiesc in salbaticie, libertatea in sine-i urita, grea si de neconceput. Dependenta de civilizatie, cu toate bunele si relele ei, e evidenta pina si la cei care s-au izolat, intr-o oarecare masura. Si privindu-i pe Brown-ii astia, pot spune cu toata convingerea ca n-as putea renunta la comoditatile pe care mi le ofera civilizatia, oricit de tentant ar suna cuvintul „libertate”. Concluzia ar fi ca lumea isi doreste anumite libertati, functie de necesitati sau capricii, dar in niciun caz o libertate absoluta in care fiecare sa se intretina de unul singur si in care sa beneficieze numai de ceea ce produce si de ceea ce-i ofera natura, nimic altceva.

 

 

Read Full Post »