Saptamina patimilor mele

Ieri am fost la Merlot, pe Bloor, impreuna cu sotia, Piratu si gagica-sa care implinea o virsta. Restaurant micut, cochet, scump si cu haleala deosebit de bine si frumos pregatita. Menu frantuzesc, elaborat, cu sosuri extravagante si denumiri pe masura. Si pentru ca merlot-ul se afla cam in zona noastra, evident ca ne-am salutat cu majoritatea meselor. Mesenii respectivi fiindu-ne vecini si clienti fideli. Cum, de altfel,  fideli ii sunt si acestui restaurant. Singura parere de rau e ca nu-mi era foame. Pentru ca, uitind de aceasta invitatie, sotia fiind purtatoarea de memorie atunci cind vine vorba de viata sociala, am mincat pe la fo 3PM, asa ca ce draci de foame sa-mi mai fie la 7PM?. Totusi, n-am stat pe uscat. Am supt un Chardonnay la niste calamari fripti. Dar cam atit, desi prime rib-ul pe care si-l comandase Piratu imi facea insistent cu ochiul.

Astazi, dupa cum am mai mentionat, mergem cu niste prieteni la un recital de opera cu dinner. Localul se cheama Old Mill si e tot pe Bloor, dupa Bloor Village. Un hotel-restaurant cu aspect pitoresc, european. N-as spune ca restaurantul asta se ridica la nivelul Merlot-ului, dar tinind cont ca se lasa cu muzica live, as zice ca merita. Mai mult, Old Mill-ul e mult mai bine cunoscut datorita pozitiei, pe malurile Humber River-ului si a faptului ca organizeaza nunti la foc automat.

Simbata, suntem invitati la brunch, care e o corcitura intre breakfast si lunch, la St. George’s Golf and Country Club. https://stgeorgesgolfandcountryclub.com/ Adica la astia care mi se joaca mie prin backyard si care la anu va implini venerabila virsta de 90 de ani. Si daca la celelalte doua restaurante am mai fost, la asta e pentru prima data. Prima data pentru ca nu suntem membri clubului iar circuitul e inchis marelui public. Problema e ca pentru a-i deveni membru, iti trebuie referinte de la citiva membri actuali si o cotizatie anuala de $120.000. Cum noi nu le avem cu golful, n-avea sens sa le dam astora cite un Maserati in fiecare an, doar ca sa le vizitam restaurantul, care sunt convins ca merita. Dar evident ca si aici vom intilni multi dintre clientii nostri. Ca o curiozitate, brunch-ul e organizat de agenta de real estate prin intermediul careia am cumparat proprietatea in care locuim si care organizeaza in fiecare noiembrie cite un party cu unii dintre clientii ei, chestie pe care n-am mai intilnit-o la alti agenti. Cum se face ca tipa, care e sarita de 80, are acces la club, nu stiu si nici ca m-ar interesa, dar uite ca poate organiza un astfel de party. Poate prin clientii ei, care sunt membri cotizanti. Poate.

 

Iar duminica, dupa bunul obicei, e petrecere la unii dintre prietenii nostri pentru a-l serba pe el. El-ul implineste fo 70, dar asta nu inseamna ca va fi un fel de seminar gerontologic. Nooo! E petrecere pe bune, cu bautura, haleala, dans, femei. Bine, nici femeile nu sunt chiar pustoaice, dar nici in carut, cu tubul de oxigen infipt in nas. De fapt e gasca cu care ne petrecarim de obicei si care apare in mai toate  pozele petrecerilor noastre.

Asa ca, asta-i motivul pentru care am considerat saptamina asta ca fiind a patimilor. Recunosc, sunt un impatimit al restaurantelor, patima cu care am fost blagoslovit inca din tinereturi si de care nu m-am dezis niciodata pentru ca asa, si nu numai, inteleg eu sintagma „a-ti trai viata”. Adevarul este ca patima asta s-a mai diminuat de-a lungul anilor, dar niciodata n-a disparut complet. E inca acolo, mocneste si din cind in cind da pe-afara, cam ca Kilauea, in Hawaii.

 

 

Read Full Post »

Priveste-ma-n versuri (55)

*

Sunt geisha japoneza,

Si-as dori a va ruga,

Sa ma vizitati cu totii,

La Futamigaura.

Se afla in Itoshima

Si-s deschisa mai mereu,

Fuck menu-ul la comanda,

Iar desertul sunt chiar eu.

***

 

 

 

Read Full Post »

Priveste-ma-n versuri (53)

 

 

Varianta 1

Ca sa-i demonstrezi iubirea si ca esti manierat,

Invit-o la film, la teatru, la cite un ceai dansant.

Dar de vrei s-o dai pe spate, ca doar d-asta te dai crai,

S-o inviti fara tagada intr-o seara la Fu Thai.

Varianta 2

Dupa ore de vrajeala,

Daca doamna nu-i vrajita,

Povestindu-ti in nestire,

O criza de-apendicita,

Fii subtil, nu bolovan

S-o lasi balta si s-o tai.

Mai baga-i de stele, Luna

Si invit-o la Fu Thai.

Read Full Post »

„It’s good to be King!”

                    „Medieval Times” e un lant de restaurante la care inca nu ajunsesem. Nu pentru ca n-as fi avut timp, dar cind am auzit ca se maninca cu mina, ca pe vremea vikingilor, mi s-a cam taiat pofta. Oricum, avind un musafir si dorind sa-l distram, ne-am hotarit sa bagam si ceva amuzant. Si nu ne-a parut rau. E drept ca pretul pe care-l platesti e destul de piperat pentru haleala servita, dar luind in consideratie spectacolul si in general antrenul care ti se ofera, pot spune ca iesi in cistig de pe urma acestei experiente.

                    Sala se prezinta ca o arena de hockey  in care gheata a fost inlocuita cu nisip si care are numai vreo patru-cinci rinduri de scaune, all around. Urmatoarea deosebire, e ca in fata scaunelor sunt mese lungi la care esti servit, din pacate, doar cu un menu fix. Mai intii o supa de rosii, apoi o jumatate de pui si vreo trei coaste de porc. Totul culminind cu o placinta. In fine, dupa cum spuneam, organizaea se doreste a fi cit mai medievala cu putinta, asa ca tacimuri, canci.

                    Dar sa lasam potolul la care, ai dracu zgirciti, n-au inclus si bautura. Asta se cumpara separat si nu venea in carafe, ci in sticlele lor de dupa 2000. De fapt nici pocale n-aveam, dar ne-am descurcat si cu paharele epocilor moderne. Spectacolul a fost insa reusit si antrenant. Au bagat la un moment dat si un numar de echitatie, care desi n-a fost la nivelul scolii vieneze, a facut totusi senzatie. Nu va mai spun ca au facut demonstratie si cu un soim, care zbura  prin toata sala, razant cu capetele noastre. Il puteti vedea intr-una din poze, daca va uitati cu atentie pe nisip.

                    Dupa cum veti observa in imaginile de mai jos, ni s-au dat coroane de diferite culori. Fiecare culoare era reprezentata in turnir, ca asta s-a petrecut, de cite un cavaler, knight, mai pe saxona. In fine, au fost mai multe personaje printre care un rege, fi-su, nora-sa, naratorul si asa mai departe. Toti prevazuti cu costumatii ale epocii respective, incluzind armuri si coifuri, dar si cu microfoane, ca arbitrii la fotbal, pentru a le putea fi auzite replicile. De fapt armurile chiar le erau necesare intrucit au distrus mai multe lanci destul de groase in turnirul pe care l-au executat si care mie mi s-a parut destul de periculos. Evident ca au fost si altfel de competitii in care s-au intrecut cei sase knights si la care toata asistenta zbiera cit o tineau bojocii. Nici noi nu ne-am lasat mai prejos, urlind pentru knight-ul nostru si adresindu-le cite un „you suck!”,  adversarilor. Unde mai pui ca la bancile din spatele nostru, noi fiind in primul rind, am avut bafta sa ne-nvecinam cu o droaie de copilandri, intr-o verva nebuna si care ne-au mentinut tonusul extrem de ridicat.  Tot spectacolul a tinut vreo trei ore, dar pot sa va spun ca n-am simtit niciun moment dorinta de-a pleca. De fapt am ris de ne-am stricat, printre paharele de rubiniu, care ne dezlegasera limbile de nici friul nu le mai putea-nfrina. Mentionez ca de baut am baut doar eu si cumnatul, dar se pare ca a fost suficient. In orice caz, ca sa-l parafrazez pe Mel Brooks, „it’s good to be king!”

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Read Full Post »

Vac. 2011 (2)

                    Ajunsi in Bucuresti, primul lucru pe care l-am vizitat dupa ce ne-am vazut parintii, a fost restaurantul Jaristea. Si cum se spune ca asa cum o iei de luni, iti va merge toata saptamina, nici noi n-am mai iesit din restaurante pina la plecarea spre Belgia. La Jaristea era aranjata o petrecere surpriza pentru ziua socrelei. Asa ca dis de dimineata, le ia sotia de cite o toarta pe maman si pe sora acesteia si se duc la Rafael, care nu stiu daca se scrie cu „ph”, pentru a le trage o tunsoare stil. Cind au aparut acasa, aratau toate ca Lady Gaga. Ma rog, mie imi placea zapaceala pe care le-o facuse Rafael in cap, dar sotii n-as spune c-au apreciat-o la justa valoare. In fine, seara ajungem la restaurant si dupa ce ne spargem in aperitive si tuici, bagam un dans tematic. Dupa ce reusesc sa-i fac capul mare sotiei si sa-i obtin numarul de celular, ni se prezinta bucatele urmatoare, in figuri de Curte Veche. Dupa ce le ingurgitam si pe acestea cu multa bunavointa si volonta, apar meseriasii sa ne invete dantuiala. Acum, (de ce n-as recunoaste?) o ardeau baietii cu talent si motivatie, dupa cum se poate observa in pozele de mai jos

Asa ca am incercat si noi sa ne zbenguim, desi bucatele si mai ales, beutura, rau ne mai trageau spre repaos

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Dupa alte citeva numere cu mexicani, cu ceva muzica mai culta, dar si cu un taraf medieval, cu o povestire romantata a matroanei si cu un Doru Tufis prafuit de colbul vremii, am incheiat acea seara deosebit de placuta cu o felie de tort si un pahar de cognac, spre satisfactia suprema a papilelor gustative.

Read Full Post »

Cina cea de spaima

Alta Cina? Fiti sinceri, vazind titlul, nu-i asa ca v-au trecut ceva fiori prin sira, cam pina jos spre coccis! Ce v-ati spus? „Bai, da’ asta o mai tine mult cu cinele astea? E, uite ca d-al dracu am sa va insel asteptarile. Si atunci, de ce Cina? Cum de ce? Asa usor ati uitat, gusterilor, „Adolescenta” mea ? https://v2valmont.wordpress.com/2009/03/25/adolescenta/. A nu se confunda cu „AdoleSEXcenta” https://v2valmont.wordpress.com/2009/04/27/adolesexcenta/ , care desi a fost tot a mea, avusese loc cu mult inaintea Cinei. Dar de ce Cina cea de spaima? Pai pentru ca stateau toti cu morcovu-n cur, la figurat, la propriu nu i-ar fi deranjat, ca nu cumva sa-i descopere potera ceausista.  Dar ar mai fi un motiv pe care am sa vi-l redau in cele ce urmeaza. Acesti poponarii, la care ma refer, erau toti pe la vreo patruzeci de anisori, scoliti si simpatici foc. Or mai fi fost si altii la fel de simpatici, ca doar nu erau astia singurii bulangii ai Bucurestilor, dar astora le placea sa frecventeze baruletul din Cina. In restaurant, care se afla à côté, nu-i vazusem niciodata vinturindu-si tirtitele, poate si pentru ca acolo era mai greu sa-si faca noi cunostinte, cunostinte din regnul lor. Dar vezi ca barul respectiv, devenise si tinta noastra, a bulevardistilor cu vederi heterosexuale. Of, ce ma-nebuneam dupa locul ala, dar nu din cauza de bulangeala! Aia pot spune ca e una din cladirile care mi-au ramas la suflet. Seara, inainte de restaurant, intram mai intii in bar, care se gasea la etaj, chiar cum urcai scarile largi de marmora. Ca spatiu nu se compara cu barurile din Athénée Palace si nici nu era la fel de elegant, dar era intim si mirosea numai a parfumuri scumpe si tigari fine. Cum intrai, pe stinga era barul de lemn masiv, lung pina aproape de ferestre, ferestre imense care dadeau spre Palat, iar pe dreapta, mese joase cu fotolii si canapele. Cind ajungeam noi, de obicei in jur de sapte seara, baietii cu rozeta penetrata erau deja acolo. Frecventind acelasi lacas „de cult”, ajunsesem sa ne cunoastem si sa ne si vorbim intr-un mod cit se poate de amical. Ce-i deranja cel mai mult, era atunci cind nu-i tratam cu respectul cuvenit unei doamne. De fapt forma de salut era invariabil, „sar’mina!”. Un alt ceva care-i deranja extrem de mult, erau prospaturile. Nu obisnuitele localului, ci alea cu care mai apaream noi, din cind in cind. Nu stiu daca era gelozie sau pur si simplu teatru bulangistic, dar daca era teatru, era bine jucat. In orice caz, atitudinea ostila pe care o abordau la vederea „intruselor”, era de-a dreptu hilara. De fapt si tipele se amuzau, facindu-le jocul, instruite fiind in prealabil de noi. Daca din neatentie se gasea vreuna sa riposteze, n-o mai spala toata apa de la robinetul barului. Erau de-o rautate…sa-i zic feminina? Ha, ha, glumesc, dar oricum, faceau ca visele rele, pizduind-o  si curvindo toata seara, pina cind tinta, plictisita si agasata parasea cimpul de lupta, urmata de un alai de invective, care mai de care mai originale. Dar gelozelile astea feline nu se manifestau doar impotriva concurentei feminine. Intr-o seara apare un oarecare, cu penis intre picioare si s-aseaza la bar, ca mesele ne apartineau in totalitate. Noua si pederastilor. Una dintre…bulangii nostri ne spune „Mmmm, ce mi-as trage-o cu asta, ai vazut ce unflati ii stateau pantalonii?” Precizez ca baiatul era la vreo 50 de primaveri. Dar pina sa ajunga „fata” noastra la bar,  o „alta” se si repezise asupra prazii, care habar n-avea ce i se pregatea. E si uite cum se trezeste victima inpresurata de poponari. Parca era un documentar de la Tele-Enciclopedia cu hiene la vinat in Serengeti. La inceput s-a discutat pe pitici, asa ca n-am prea prins nimic din zbor, dar cind tipul, enervat, a ridicat putin tonul, ne-am dat seama ca spectacolul statea sa explodeze. Nu cred ca are rost sa va redau intregul monolog anatomic, care redusese tinta, la o tacere absoluta. „Ce mai hodorogule, nu suntem destul de bune pentru tine, lingea-ne-ai scoica, de amarit! Sau tu esti d-ala care prefera sa dea bani la tirfe? Uite al dracu taranoi! Pai tu ai ajuns sa ne spui noua sa-ncetam, curvar ordinar? Ce credeai tu mai, clei de oase, ca ne-am fi tras-o cu un pirlit ca tine?” Si inca multe alte dulcegarii, pe care nu le mai reproduc. Dar lovitura de gratie acum urma sa vina. „Fata” noastra spunindu-i colegei, in gura mare: „hai draga, da-l in pizdele ma-sii de homosexual!” In momentu ala, parca si muzica din bar se oprise stupefiata, asta fiind un termen evitat cu mare grija de noi toti, tocmai pentru a nu le irita pe „fetite”. Pe de alta parte, cred ca era pentru prima oara in anale (!) cind un homosexual acuza pe altcineva de homosexualitate. Tacerea stinjenitoare a durat insa doar citeva secunde, dupa care valul hohotelor de ris a dat navala afara, pe usa barului, inundind restaurantul si scarile, pina la parter. Omul la inceput a zimbit incurcat, pe urma a ris cu pofta, dupa care, insa,  a dat pe git paharul, a platit si s-a dus dracu. E, acum v-ati prins de ce-i spun Cina cea de spaima? Si tineti cont ca asta era doar o singura intimplare, in noianul de zilnicarii incredibile. Daca ma gindesc mai bine, n-ar fi exclus ca asta sa fi fost motivul pentru care frecventam cu devotament barul din Cina, semnindu-i zilnic condica imaginara.

Read Full Post »

Vac’09 – Burebista

Cum necum s-a terminat si vacanta lui ’09. De fapt, cum s-a terminat mi-e greu sa uit. 8 ore si 45 de minute de zbor, dintre care vreo doua ore de vibromasaj. Masajul mi s-a aplicat fara sa-l solicit, fiind inclus in pret. Pina la masaj bausem deja un scotch si doua pahare de vin rosu pentru atingerea starii de nepasare care insa intirzia s-apara. Sotia fiind abstinenta, le-am baut si pe ale ei. Dar cum masajul a imprastiat efectul alcoolului in toata masa mea corporala, am simtit nevoia de un surplus pentru creier, care era mult prea limpede pentru nevoile mele imediate. Asa ca am mai luat un vin pentru sotie si un scotch pentru mine pe care le-am dat pe git, asteptind timpeala. N-a venit. E si uite asa am ajuns la Toronto vibratizat, alb si treaz.  Spre deosebire de mine, femeile din avion erau toate numai  zimbet. De, se pare ca lor le fac bine vibratiile, mai ales cind vibratorul e cit avionul. Dar sa revin la vacanta. Ajuns in Bucuresti, am intrat pe mina familiei. Maica-mea cind m-a vazut a exclamat „Vai mama ce te-ai ingrasat! Ce-ti dau sa maninci?”  Asa ca mincatul si bautul au fost indeletnicirile de baza. De obicei mincam pe la restaurante, dar cind ajungeam acasa sau in vreo casa, trebuia sa ne asezam din nou la masa pentru a nu jigni parintii sau ma rog, amfitrionii lacasului respectiv. Pe linga familie si prieteni de familie, eu m-am mai intilnit si cu blogger-i. Well, au fost doar doi, ce-i drept, Jean si Mara carora le si multumesc pentru efort si interes. Ceilalti au fost fie foarte ocupati, fie foarte raciti, fie foarte plecati din tara, fie foarte tirziu ca sa mai iasa din casa. A propos, Shmeny si Jim, sper ca totul e OK la voi and I realy mean it. Ne vom intilni next time around. AG, coane eu ti-as fi recomandat aspirina saracului, dar n-aveau la farmacie, ca ti-as fi trimis prin Jean. Man, sa te fut! Diana, next time cauta si tu un campus prin Frankfurt, ca tot Germanie e si aia. Dar despre blogger-i ar fi mult mai multe si mai suculente de povestit. Cum insa n-am de gind s-o fac, voi trece la alte evenimente la fel de orgasmice. De pilda, restaurantul Burebista, care de fapt avea un pronuntat caracter… medieval. „Mai Burebista,  tu chiar crezi ca eu ling p!#&a ?” Wellllll!!! Poate-o ling, dar in mod sigur Burebista, care era mai mult leat cu Hristos n-avea legaturi cu evul mediu.

La restaurantul respectiv am avut de serbat o zi de nastere, dar nu oricum. Era un surprise party. Sarbatoritul a fost incintat peste masura de surpriza pe care i-o facusem, noroc ca statea bine cu inima, care-a rezistat destul de bine emotiei. Totul a decurs according to plan, el constituind centrul atentiei, asa cum ne-o dorisem cu totii. Dar asta a tinut pina am terminat aperitivele si sticla de Green Label. In acel moment a aparut taraful si dansatorii. Nimic neobisnuit si pentru mine, nici macar atragator. Dar dupa ce-au interpretat vreo doua bucati, ce sa vezi? A aparut o alta bucata, naista. E, din acel moment centrul atentiei masculine s-a mutat de la sarbatorit direct pe gaoaza si decolteul naistei pe care v-o prezint in poza de mai jos.

Evident ca eu faceam exceptie de la regula, fiind mai mult cu ochii in menu si asta nu pentru ca as fi un gurmand, dar nu agreez femeile care sufla. Pe celelalte in schimb, le ador. Cred ca am suflet de menestrel, ca de la un timp visez numai cetatui, creneluri si castelane lasate-n grija centurilor de castitate de soti preocupati de turnirurile cotidiene.  Offf, cind ma gindesc la acele domnite care-si folosesc buzele lor divine, fara a sufla in fiare, trestii si alte chestii, dar cu atita maiestrie, ma trec fiori prin toate sirele si extremitatile. E foarte adevarat, ca orice menestrel, am si o trusa de speracle cu mine pentru lacatelul subabdominal, dar la care apelez doar in ultima instanta. Cum spuneam, deschid menu-ul si de ce credeti ca dau cu ochii?

Pai de asta eram deja satul si oricum nu s-ar fi facut s-o pun la masa, de fata cu toata familia. Asa ca mi-am tras o salata de verdeturi, de m-a tinut varu-meu-n onomatopee, cam cum il tine galeria Stelei pe Becali. In acelasi timp, paharul mi se tot umplea iar eu simteam ca devin din ce in ce mai simpatic, motiv pentru care m-am supus unui tratament balnear cu ape minerale, ca la Tusnad si Sovata. Asa ca am ajuns acasa mai treaz decit plecasem, ceea ce nu e chiar rau, dar nici de dat exemplu.

Next, Maneciu.

Read Full Post »