Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘prosciutto cotto’


Ce-mi place mie la Breakfast-ul Pascal, e coloritul. Cromatica Pascala, venita dupa monotonia cromatica a iernii, e ca o binefacere pentru ochi, elevindu-mi buna dispozitie. Dar cam atit, ca in rest n-as spune ca e breakfast-ul meu preferat. De fapt, daca n-ar fi traditia, nu cred c-as minca vreodata combinatia asta careia-i cam lipseste gustul. Dar realitatea e ca daca-i traditie bisericeasca, nu poate fi decit austera, asa ca tac si-nghit incercind totusi si un personal touch.

Tot traditia mai spune ca brekfast-ul asta se serveste cind te intorci de la biserica. Problema e ca daca ar fi sa urmez traditia, nu l-as mai minca niciodata. Asta e si motivul pentru care l-am impins spre ore mai firesti breakfast-ului.

In privinta luminii, ce mi-e bricheta popii, ce mi-e bricheta mea? Asta una si a doua. Luminarii care sa-mi umple casa cu miros de funeral home, ii prefer becul, pentru ca la urma urmei, e vorba de lumina, simbolistica fiind irelevanta pentru mine.

De fapt, chestia cu lumina, ca multe alte rituri religioase, au proveniente pagine. Au fost doar adoptate de biserica dintr-o lipsa crunta de imaginatie si originalitate. Aztecii, dupa vreo lupta, omorau prizonierii, dar pastrau capeteniile. Si dupa ce le ofereau o cazare regala, condimentata si cu femei, timp de citeva saptamini, ii puneau pe o mare lespede de piatra si le deschideau pieptul, cam ca la operatiile pe cord. In interiorul toracelui aprindeau un foc. In acel moment, toate casele satului stingeau facliile care le luminau bordeiele.  Stafete aprindeau alte faclii din pieptul sacrificatului si imparteau lumina „proaspata” tuturor satenilor. Asa ca, vrajeala cu lumina sacra e doar un basm pe care-l tratez ca atare.

Dar sa revin la papa bun. Si pentru ca n-aveam drob, asa cum se obisnuieste, am inlocuit drobul cu prosciutto cotto, ca ce mi-e mielu, ce mi-e porcu? Tot animal. De fapt, pentru o mai mare varietate si pentru a fi in ton cu globalizarea, am propus si ceva somon afumat, un avocado si un fresh de grapefruit. N-a lipsit nici cafeau cea de toate zilele, ca nu se facea s-o sar tocmai la-naltare. In felul asta am mixat toate breakfast-urile Pascale, de la Cercul Polar si pina la Ecuator. Si n-as spune ca mi-a parut rau.

20200419_055153

 

Read Full Post »


Astea sunt un fel de Poale-n Briu, dar in varianta Papala. De ce in cap? Pentru ca nu-mi place sa ma-ncurc cu jumatati de masura. Totul sau nimic. Asa ca, dezechiparea! Nu, nu voi. Vorbeam cu croissant-ii.

Unii vor spune: „iar haleala, altceva nu ma stii?” ba stiu, dar na, e Craciun si daca de Craciun nu vorbim de d-ale gurii (terminati cu insinuarile ca nu sunt vreun Clinton si nici n-am vreo Monica-ngenuncheata-n bucatarie) atunci cind? Sa vorbesc de vreme? Bine, e de cacat. Gata, am terminat. Sa vorbesc de fut? Pai ce vreti aluzie mai evidenta decit pole-n cap si bend over pe „masa” din bucatarie, minjiti cu faina si-n miros de coca rumenita?

Dar s-o iau (!?!) da capo. Deci, luni, dupa duminica cu invitati, am hotarit, atzitzat (interesant termen!) de polele-n briu facute de Cudi, sa suflec si eu niscai poale, dar cum spuneam, pina-n cap. Numai ca poalele pe care le-am executat au si ceva carnaraie, ca fiind in preajma Craciunului, m-ar blestema porcul daca l-as ignora. Asta una, si a doua. De ce ridici poalele, nu ca sa dai de …. carne? Mai mult, in privinta brinzei, am hotarit una forte. Nu ma-ncurc eu cu dulcegarii stafidite. Asa ca bag un cedar care nu stiu cum ar veni pe romaneste, dar stiu ca vine bine cu un Bourgogne Macon-Lugny. Si dupa bunul meu obicei, voi sustine-n imagini cam tot ce-mi iese pe gura. Sau ce-mi intra? Asta-i ca aia cu Azor care lingindu-se se-ntreba: bei, dar ce fac eu, dau sau iau?

Dar stati, ca asta nu-i totul. Neeee!  Pentru ca-mi ramasese un stake baban de ton, l-am facut tartar, dupa cum se vede, asta pentru a nu lasa sampania sa se-ncalzeasca. Tuna am servit-o la micul dejun, cu sampanie, cu tot, ca sa n-o azmesticam cu porcismele. La prinz i-am ars o piftie, pe care-mi propusesem s-o servesc ca pe tort (tort de porc, cum ar veni !) si o preptula cu salata de cruditati sau mai pe romaneste, de legume. Iar pe seara, am devorat si vreo doua sarmale, desi as fi mincat vreo cinci. E adevarat c-am mai facut si niste varza calita cu curcan afumat, dar p-aia o pozez cind o fi s-o servim, ca nu m-apuc sa minjesc farfuriile doar de dragul pozatului. Ca n-a ajuns curcanul vreo Tyra Banks si nici eu vreo Victoria’s Secrets, sa ne tragem poze toata ziua, buna ziua. Desi as putea sa vi le arat cum stau cuminti in oala, ca doar nu le mincam pe toate-odata.

Mai fac o mentiune ca sa nu se creada c-am ajuns sa mincam copaci. Pe don-soarele sarmale le-am garnisit si c-o cetina pe care jur ca n-am gatit-o eu. De fapt am imprumutat-o de la un brad vecin cu casa. Da’ inapoi i-o dau cind si-o stringe acele de pe terasa, cu care-mi maninca toti nervii din cap.

Orele fiind inaintate, zic sa trecem la vizionari c-adorm pe mine.

Asta-i tartar-ul de ton

SONY DSC

Intrucit poalele-n cap n-au iesit toate cum imi propusesem, v-o arat doar pe premianta. Cam asa trebuiau sa iasa si celelalte doua. Dar au iesit doar la gust, nu si la aspect.

SONY DSC

Tortul de … piftie.

SONY DSC

Friptura cu piure de cartofen si salata

SONY DSC

Si la final, sarmalele c-o inima de mamaliga. Doream sa fac un brad, dar forma respectiva-mi lipsea. Asa ca am bagat-o cu sentiment, ca vorba romanului „unde nu-i brad, buna-i si-o inima” (!?!). Ca sa clarificam afirmatia, romanul eram eu.

SONY DSC

 

Read Full Post »