Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘profesor’

„32”


Liceul Nr.32 Bd.1 Mai

Nu stiu ce pozitii va trec voua prin minte, dar „32” nu era pozitie, ci liceu. De fapt era unul dintre cele sase licee pe care le-am frecventat si aprofundat, mai mult sau mai putin, de-a lungul timpului. Asta era un liceu pe la care s-au perindat multi copii de nomenclaturisti si chiar si cei ai primului nomenclaturist al tarii. Asa ca viata mai dulce ca la „32” nu cred sa fi existat pe altundeva, prin Romania.

Ora de chimie. Birloiu (profu’) ajunge, ca de obicei, la jumatea orei. Cind da cu ochii de noi, tot ca de obicei, zbiara cit il tin bojocii din capatul culoarului. „Bai elefanti bolnavi! Ce cautati pe coridoare? S-a treminat ora, boilor? Mars in clasa!” De fapt ora nici nu-ncepuse, dar in fine, intrind in clasa intr-o bulibaseala totala si-n hohote de ris, il auzim urlind din nou ” bah, va comportati ca niste cai injectati, huliganilor” si cu palmele infipte-n catedra si catalogul aruncat pe jos, ne expune onomatopeic, trairile interioare „Hua, Hua…!” Stiu ca nu va puteti imagina asa ceva, ca nici noua nu ne venea sa credem ochilor, la inceput, da’ asta era Burloiu, un dement, mai rau decit „pedagog de scoala noua”. Dupa ce ne huiduie ca la fotbal, timp in care noi ne udasem pe noi de ris, pune-o frina brusca si coteste apostrofarile catre favoritul lui „Popa, iesi afara. Hai gata, du-te fumeaza, fa ce vrei, numai sa nu te mai vad in fata ochilor.” „Da’ don profesor, ce-am fa…?” ” Afara derbedeule, ca nu te mai suport” In aceleasi hohote de ris, Popa paraseste clasa iar Birloiu se linisteste „Ionescule, care tocmai aduna catalogul de pe jos, ce ati avut de pregatit pentru azi?” La aflarea lectiei de zi, se dezlantuie din nou aratindu-ne cu degetul ca la abator. „Tu, tu, tu, tu, tu, tu, tu, tu si….tu, la tabla!” Coada osinditilor se-ntindea pina-n fundul clasei. „Tu vorbesti de X, tu de Y, tu de Z… samd” pina ne termina.

De multe ori repeta subiectele, astfel ca trei elevi prezentau acelasi lucru. Dupa ce le aloca, primilor, cele patru sferturi de tabla, se aseza in dreptul ferestrei, cu picioarele larg desfacute, aplecat cu coatele pe pervaz si cu palmele facute caus, cam ca ochelarii de cal, privind afara-n gol. Noi, la tabla, scoatem cartile de sub haine si dai si copiaza, de nici virgulitele nu ne scapau. Apoi incepeam, invariabil, bataia cu cei din banci (bataia ghemotoacelor de hirtie). Intr-un tirziu revenea si Birloiu din visare „Ce-aveti bah, descreieratilor? Va crapa capu’ de chimie?” si incepea sa asculte. Fiecare-si citea subiectul intorcindu-se la clasa dupa fiecare fraza, pentru a primi aprobarea verbala a colegilor „bine ba” „esti tare!” „ai pus-o” „ce cap mare ai!”si altele pe care Birloiu parea ca nu le aude, desi se auzeau pina pe coridoare. „Ba, asta numesti tu lectie-nvatata? Treci la loc. 6. Esti un dobitoc.” E si o tinea tot asa, din dobitoc in dobitoc, pina ne termina. De mentionat ca fetele aveau un tratament preferentiat. Cu ele se purta fara repros, de parca era altu’, nu dementu de zi cu zi.

Anyway, din cauza ca ne asculta la gramada fara a consulta catalogul, unii aveau cite zece note, altii de loc. Eu, care mai si chiuleam, aveam rubrica imaculata. Asa ca o data, pentru a avea turbatul cu ce sa-mi incheie media trimestriala, mi-am luat 6-le, ce-l de toate zilele si m-am asezat din nou la coada pentru un bis. Cind mi-a venit rindul a doua oara, Birloiu ma priveste ca si cum m-ar fi vazut pentru prima data si imi indica subiectul, dupa care se duce la fereastra, reluindu-si postul si pozitia de veghe. Eu copiez subiecutul cu devotament, dupa care ma asez in prima banca unde era un loc liber si incep sa discut cu colegul si cu cei din jur. Dupa vreo cinci minute, isi revine si Birloiu in simtiri cu un oftat adinc si intorcindu-se catre tabla, zice „bine, deschideti caietele, astazi va voi preda X” Toti au ramas masca, observind ca timpitul uitase de Papa si incercind fiecare, pe limba lui, sa-i aminteasca de mine. Birloiu neintelegind ce se intimpla a inceput sa ne faca elefanti bolnavi si cai injectati, ca de obicei. In fine, ma ridic si-i spun ca eu tocmai terminasem subiectul. „Pai si de ce nu erai la tabla? Credeam ca… aaaa … da-i drumu!”

Ma asculta, ma face dobitoc, imi anunta 6-le de rigoare, dar cind sa-l puna-n catalog, vede ca mai era o nota cu aceeasi data. Se uita incurcat la nume, ma masoara, rasfoieste catalogul, isi drege vocea si vadit stingherit, ma intreaba „mai stii pe ce data te-am ascultat ultima oara?” Toata clasa era pe sub banci de ris, ceea ce m-a determinat sa-mi joc sansa. „Cum cind? Data trecuta cind mi-ati dat un noua si m-ati dat de exemplu?” In acel moment clasa a amutit in asteptarea furtunii.  Lui Birloiu-i iesisera ochii din cap ca la melcii de gradina. La el 9-le era nota pentru gagici, nu pentru elefanti bolnavi, ca mine. Dar cum s-o intoarca cind el nu stia ce se intimplase cu zece minute-nainte? „Da, parca-mi aduc si eu aminte, desi aici vad ca ai un sase, cu data de astazi. Esti sigur ca ti-am dat noua?” „Don profesor, cred ca aia-i nota vreunui coleg pe care l-ati ascultat astazi si din greseala mi-ati trintit-o mie. Tot asa cred ca ati uitat sa-mi treceti si noua-le, pentru care am invatat zi si noapte” Tacerea a mai continuat o secunda dupa care s-a dezlantuit un adevarat vacarm intru sustinerea afirmatiei mele. ” Hm, da! Ai invatat pe dracu, dar daca ti-am dat noua, probabil ca ori eram beat, ori te-am confundat” Din acel moment am urcat, fara merit, dar cu mult tupeu, in elita chimistilor clasei a XI-a A si desi performantele nu-mi erau mai spectaculoase, nivelul notelor mi-a crescut de la 6 la 7.

***

Un alt moment de paralizie a fost la un extemporal. Birloiu avea obiceiul sa alerge, efectiv, printre rinduri pentru a nu fi copiat. Evident ca era de risul curcilor, mai ales cind se intimpla sa se impiedice. Evident ca din cind in cind mai poposea pe pervazul lui preferat si atunci toate cartile ieseau la iveala, altfel, n-aveai nicio sansa. In general cine nu reusea sa copieze si nici nu era vreo Marie Curie, nu lasa extemporalul pe catedra, cind iesea din clasa. Numai ca o data, cind Birloiu a fost in mare forma si si-a dat kilometrajul peste cap, alergind in susul si-n josul clasei, mai tot timpul, pe catedra ramasesera doar vreo cinci extemporale, din 30, cite ar fi trebuit sa fie. In fine, iesim si ne vedem de ale nostre. La urmatoarea ora de chimie, Birloiu intra nervos „sunteti niste netrebnici, niste hoti, niste haimanale! Boilor! Sa-mi spuneti unde va sunt extemporalele” Dupa ce ne-a luat pe fiecare la intrebari si dupa ce toti i-am spus ca noi le lasasem pe catedra si ca el le-a ratacit, a ajuns si la Popa, febletea lui.

„Bah dobitocule si tu ai lasat extemporalul pe catedra?”

„Da don profesor, l-am lasta pe catedra peste celelalte extemporale, sa moara mama!”

” Cum sa moara ma-ta, mah handicapatule, pai ce vina are ea ca tu esti un hot s-un cartofor?”

„Pai stiti, mama e moarta deja.”

In momentul ala ne-a bufnit pe toti risul, stiind-o pe doamna Popa care nu era moarta absolut deloc. Dar pentru a pune definitiv bomboana pe coliva, Burloiu zice, din putul gindirii lui demente.

„Da? N-am stiut. Atunci e-n regula”

Evident ca risul a atins paroxismul in momentul ala, mai ales ca Birloiu se uita cu un profund dispret si ura la noi, neintelegind ce e de ris in faptul ca madam Popa era moarta.

Asta era Birloiu, o specie aparte, unica. Poate de aceea imi amintesc doar de el, nu si de ceilalti profi. Cu toata nebunia, noua ne era tare drag intrucit, desi ne facea albie de porci, la orele lui era un adevarat dezmat si balamuc.

 

Read Full Post »


E poate una dintre cele mai uzitate modalitati de-a te exprima prin intermediul altora. E foarte adevarat ca de cele mai multe ori citarea cuiva se foloseste cu scopul de a epata asistenta. Iar cine spune ca nu-i asa, cred ca sufera la capitolul onestitate. De fapt nu stiu daca ati observat, dar nimeni nu citeaza vreun neica nimeni. Toti citeaza celebritati pentru ca asta le creaza impresia, poate chiar senzatia, ca ii situeaza la acelasi nivel cu cei citati.

Asta nu inseamna ca n-ar exista si alte motive de abuzare a acestor citate, ca de pilda varianta ca persoana respectiva sa aibe o greutate-n exprimare sau o specie de neincredere in propriul spech si din acest motiv sa apeleze la inaintasi. Evident ca e putin probabil, dar as zice, nu imposibil.

Un alt motiv ar fi ca respectivul sa aibe un vocabular limitat, dar asta ar fi exclus atita timp cit i-a citit si retinut pe altii. Si nu in ultimul rind, exista probabilitatea ca aceasta boala a citatelor sa fie un tic verbal dobindit de pe vremea cind era la inceputurile cunoasterii si incerca cu inversunare sa epateze sau sa para ceea ce-si dorea s-ajunga.

Si uite asa ne-am intors de unde am plecat, la epatare.

Motivul pentru care am deschis acest subiect este faptul ca am tot vazut pe Antena 3 un profesor, n-as putea sa spun cum il cheama, da’ destept, dat dracu. Problema e ca una-doua, tipul baga cite un citat din ce spunea…”floci” in secolul trecut sau acum doua milenii. Si adica asta, profesor universitar si destept de bubuie, nu-si poate folosi propriul vocabular pentru a exprima ceea ce doreste sa transmita? Oare se face mai bine inteles citindu-l pe Descartes sau pe … mama dracului? Pai nu cred si de aceea consider ca doreste cu ardoare sa impresioneze audienta, care de fapt se uita prostita, neintelegind mare lucru din interventiile profului. Imi imaginez cam ce intelegeau cei mai putin familiarizati cu acest limbaj, privindu-l la teveurile din sufragerie.

Dar ce nu stiu acesti „dupa cum spunea…” este ca mai mult impresionezi asistenta cu propriile-ti idei expuse in propria-ti exprimare si intr-un limbaj pe intelesul tuturor, decit citind o intreaga pleiada de mintosi si neologismele lor zburatoare. Pe mine, ca sa fiu sincer, acele „ghilimele” verbale incepusera sa ma oboseasca, ca mai apoi sa ma enerveze. Eu consider aceste trimiteri repetate si obsedante o lipsa crunta de personalitate si originalitate.

Stiu ca vor fi unii care citind aceasta dizertatie, vor fi „dezamagiti”, asa cum s-a mai intimplat si-n trecut cu alte subiecte, dar cum eu n-am spus niciodata ca pot satisface toate femeile, inclusiv pe cele frigide, de ce mi-as face probleme?

Read Full Post »


                    Ma pune dracu sa vad un film. Cum se numea? Habar n-am si nu conteaza, ca nu vi-l recomand si nici nu e vreo noutate sau vreun premiat. Ce trata? Multe.  Te trata de calm, de liniste interioara, de pofta de viata, de logica si de alte citeva afectiuni, ale sistemului nervos central. Dar pina la urma, asta n-ar fi fost o problema majora, intrucit se poate rezolva c-o camasa de forta. Problema e ca un profesor psihopat, obsedat de una din studentele lui, ajunge s-o urmareasca, si sa ucida pentru a-si atinge scopul. Care era scopul, nu stiu si nici scenaristul nu cred ca stia. Poate doar sa fie cu tipesa respectiva, fara vreun alt gind necurat sau phihopant.

                    In sfirsit, e bagat la bulau, de unde reuseste sa evadeze. Pina aici, nimic iesit din comun, dar acum urmeaza ceea ce eu consider a fi, lipsa de logica. Cind toata lumea stia de ce e animalul asta in stare, in loc sa incerce sa-i intinda o capcana in care sa cada, sa-si rupa gitu-n mortii ma-sii, ei se hotarasc s-o apere pe fata, adoptind o atitudine ostila fata de bolnav si incercind sa-i stavileasca dorinta de-a o intilni. Bun. Nu spun ca nu-i o actiune laudabila, dar cu ce pret? Filmul se termina cu bine pentru fata si cu funeralii pentru sapte alte persoane, injunghiate cu salbaticie. Doua bune prietene, prietenul uneia din ele si prietenul ei, doi angajati ai unui hotel si un politist. Daca facem un calcul la rece, ajungem la concluzia ca de fapt actiunea de salvare a fost un esec deplorabil si de proportii. Am salvat o viata, care poate nici nu era in pericol, distrugind alte sapte.

                    Dar in fine, astfel de actiuni se petrec aproape zilnic in lume. Militari, pompieri, salvamontisti, salvamari, politisti si civili murind pe capete pentru a salva o persoana care, culmea, citeodata se baga cu buna stiinta in situatii limita. De cite ori n-am vazut prin filme ca dintr-un rescue team mai ramine unul singur si asta doar ca sa salveze un prizonier. Adevarul e ca n-ar fi etic sa nu incerci sa ajuti pe cineva a carui viata atirna de interventia ta, dar daca pui in pericol multe alte vieti, asta nu tine tot de etica? N-ar fi mai bine sa gasesti alte cai de a solutiona problema? In cazul de fata, de ce nu l-a acceptat pe nenorocit, ma refer la fata, doar pentru a-l atrage intr-o capcana in care politia sa i-o traga la lingurica? Se poate spune ca nu aveai cum sa stii ca sapte vieti vor fi jerfite, pentru a salva una, dar tinind cont de faptul ca era vorba de un psihopat, mi se pare ca era cam la mintea cocosului. Cucuriguuuu! Mie personal, aritmetica astora mi se pare o stiinta inexacta, nu stiu voua.

Read Full Post »