Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘precocitate’


                    Dupa cum va spuneam, am crescut cu un fel de bona. Nu, nu era chiar bona si nici frantuzoaica. Cu frantuzoaica mergeam in Ioanid, unde ne frantuzeam pina pe la prinz, cind ma aducea acasa. E, acasa ma astepta Edit, careia eu ii spuneam simplu, Edi. Asta era o unguroaica sanatoasa, care ne facea cam toata treaba in casa si care, pe linga treaba, mai vedea si de mine pina apareau ai mei de la serviciu.  Ce mai tin eu minte si nu ma mira, e ca purta lucruri destul de scurte, largi si decoltate, ca era plina de proeminente placute ochiului si ca intotdeauna cind se apleca, o facea de la mijloc, fara sa indoaie picioarele. Si vedeti voi,  asta era motivul pentru care imi placea sa stau cocotat pe un scaun in bucatarie si s-o privesc facind mincare.

                    Dar din toate gulashurile pe care le pregatea, mie-mi placea cel mai mult cind facea piine de casa. In primul rind, framintatul aluatului era un adevarat exercitiu pentru ochii mei, care sareau in toata partile, urmind traiectoria pieptului ei generos. Ce-i drept, Edit n-avea multa carte, dar avea niste tite, ca si-o minte inocenta, dar precoce, ca a mea, le putea aprecia calitatea. Unde mai pui ca tipa nu auzise de sutien, asa ca la fiecare aplecare, mi se aratau in toata splendoarea lor si sa nu va imaginati ca-mi intorceam privirea de la ele. Nu, chiar as spune ca nici nu clipeam, de frica sa nu pierd imaginea in dosul pleoapelor. Dar asta nu era tot, pentru ca in momentul in care coca aia trebuia bagata-n cuptor, odata-si desfacea  picioarele, de-ai fi zis ca-i lustra din sufragerie si se apleca suficient, cit sa i se vada chilotii, pentru ca spre deosebire de sutien, chiloti purta, din nefericire, iar la vremea respectiva erau cit sacosa in care aducea cartofii. Cu toate astea, eu o vedeam goala, pusca. De fapt, asa mi-o si inchipuiam, calarind un unicorn alb, despre care stiam de la taica-meu ca ar fi fost un cal fermecat, dedicat cosinzenelor, si cum ea era blonda, parca o vedeam galopind in amurg, printr-o padure de cristal. De padurea asta tot de la taica-meu aflasem ca exista, cind imi povestea in soapta, intr-un mod confidential si tainic,  despre Feti Frumosi si Ilenele lor.

                    Ei, dar cum in general, tot ce are un inceput, are si-un sfirsit, uite ca si programele mele, de excitari perpetue, au luat sfirsit. Era probabil prin miez de iulie cind am plecat cu ai mei la mare, iar la intoarcere, i-am auzit discutind despre faptul ca vor trebui sa gaseasca o alta fata in casa, intrucit Edi hotarise sa plece din Bucuresti. Asa ca din apetisanta cenusereasa care-mi incinta dupamiezele, cu formele ei rubensiene, ramasese doar cenusa unor amintiri din bucatarie. Of, ca rau e fara bona, mai ales cind e si unguroaica!

 

Read Full Post »

Amintiri din copilarie


Read Full Post »