Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘piscina’


Primii ani de facultate, Papa i-a petrecut, printre altele, si la piscina Lido. Situata in buricul Bucurestilor, piscina si terasa restaurantului, devenisera locul preferat al protipendadei, in timpul verii si-n lipsa aerului conditionat. Cum preturile erau foarte piperate, pentru vremurile respective, era absolut imposibil sa te ciocnesti de sindicalisti pe marginea piscinei. Artisti, scriitori, VIP-isti, odrasle de nomenclaturisti, bisnitari si  straini, cam asta era clientela obisnuita a asezamintului.

Cum amicul si colegul de grupa a lui Papa,  locuia la o aruncatura de bat de Lido, zilnic, pe la 10, Papa trecea, il salta de-acasa si “piscina” ii chema tot restul zilei.

Intr-una din zile, cum stateau ei tolaniti la soare, urmarind bronzul gagicilor, in zonele de contrast, observa el ca una cam la fo 45, se uita cu insistenta la ei.

“O stii p-aia?” intreaba Papa, putin descumpanit de interesul fetei.

“Nu, ba, de unde dracu s-o stiu? Dar vad ca i s-au lipit ochii de slipul tau”

“O fi fo prietena de-a maica-mi, ca profesoara, sigur nu ne e.”

“Prietena pe dracu, mai degraba fo prietenoasa de virsta maica-ti. Baga-te, ca-i loc gramada!”

“Ce sa-i zic, ba, ca sa mor daca-mi vine fo vrajala. Creierii mei sunt programati pina-n 25. Hai, 30, dar fata e sarita bine de limitele mele″

“Ba, asta-i dilema ta? Nu vezi ca-i deja vrajita?”

Papa era totusi retinut de-o singura chestie, virsta, ca de buna, era buna-n draci. Tipa avea si-o figura distinsa, de doamna, nu de borfet, ceea ce-ti taia oarecum din dezinvoltura abordarii. Basca faptul ca era cu inca o pereche cam de acelasi leat cu ea. Adica ce sa faca Papa? Sa se duca la ei si sa spuna “va rog sa ma scuzati ca va deranjez, dar as dori s-o fut pe doamna” si s-o si arate cu degetul pentru a nu crea confuzii?

E si cum se gindea Papa cu intensitate la tot felul de strategii, numai ce zareste subiectul ridicindu-se de pe chaise longue si indreptindu-se spre dusuri. Dusurile si garderoba erau, daca priviti poza de mai sus, in gaua aia neagra si patrata din spatele piscinei. Papa, hop si el dupa ea, dar numai cu ochii, ca picioarele parca-i paralizasera. Noroc ca din capul scarilor, care coborau spre dusuri, gagica se intoarce si se uita insistent si semnificativ la el. Devenise clar si pentru un nevazator ca e pusa si ca fata n-avea loc de perechea cu care venise, pentru a declansa atacul nimicitor de cugar…versat.

“Minca-ti-as, e pusa!” exclama si papa, la rindul lui, indreptindu-se catre obiectiv cu tupeu si prestanta de matador. Drept rasplata, primeste un numar de telefon si un mesaj verbal

“Buna, ma numesc X. Din pacate  nu putem sta acum de vorba, dar ne-am putea intilni, sa zicem pe la 4, jos la Sala Palatului”

“Iar eu ma numesc Papa si-mi pare extrem de rau ca nu putem „intra in mai multe detalii” chiar acum. La Sala, unde!?”

“ In fata filateliei, daca bineinteles nu ai alt program. Uite, asta-i numarul meu de telefon, daca te razgindesti”

Alt program? Razgindit? El ar fi plecat, inca din clipa aia…

“Ce-a zis ba?”

“Ce sa zica? Diseara i-o trag. Ne intilnim la 4, jos la Sala”

” La 4? Ce dracu ora de babardeala-i aia? Esti nesanatos, la ora aia puteti traspira si fara fut”

“Mmmda, la asta nu m-am gindit, da’ chiar daca ma gindeam, tot as fi acceptat. O avea si ea vreun dus prin casa”

„Ce-as mai ride sa te duca pe-o banca-n parc, ca pe militari in termen” mai zise el si incepu sa rida ca boul.

In fine, oricare ar fi fost ora, Papa era macinat de dorinti. Si nu era vorba de fut in sine, ca d-asta nu ducea lipsa, ci de faptul ca tipa era prima lui purie. Doamne, cit isi dorise una! Mai avusese el cugari, pe litoral, dar toate in jur de 30.

Cind batu de patru fix, Papa deja trecuse-n revista toate colitele din vitrina filateliei.

Apare piesa. Wow! Imbracata arata si mai paralizant. Papei ii intrase si limba in erectie. “Cred ca ti s-a parut ciudata ora”

“Depinde unde mergem” zice el, vadit incomodat de limba, dar totusi cu tupeu.

“La mine”

“In cazul asta, n-ai fi putut alege o ora mai potrivita” Ea a ris insinuant, insinuarilor lui, l-a luat de brat si-au plecat in jos spre Cismigiu.

Statea in blocurile cu 3 sau 4 etaje de pe Victoriei, chiar la intrarea-n parc. L-a servit cu un cognac, cu doua si apoi i-a tras-o cit pentru o sticla intreaga, de-a plecat saracu’ impleticindu-se spre Athene Palace, dar cu un zimbet larg, aproape de jur imprejurul capului. Fata era de filme porno, fara discutie. Adica nu avea niciun fel de reticenta. L-a futut si s-a futut cam in tot ce se putea si pe unde se putea, incluzind dusul, ca de acolo au inceput. As putea sa va dau multe detalii, dar sunt convins ca nu va voi spune vreo noutate.

In Athenee Palace,  toti aflasera de aventura papala si-l asteptau ca pe Vlahuta, sa le povesteasca impresiile de calatorie si cit de pitoresti au fost peisajele si declamatiile doamnei. Dupa ce a terminat de raspuns tuturor intrebarilor, a fost rugat sa le prezinte si lor ” Romania Pitoreasca”. Cum Papa era un tip generos, nu i-a putut refuza. Din pacate, ”Romania” a refuzat categoric grupurile de turisti, ceea ce i-a dezamagit profund pe amicii lui,  dornici sa viziteze si ei Pestera Muierii.

Anunțuri

Read Full Post »

F U T 1


Mie mi-a placut facultatea putin mai mult ca munca. Asta de pe urma neplacindu-mi de loc. Singura-n univers care se incapatina sa creada ca voi intra la facultate, a fost mama. Ce-o facea sa creada-n mine? Nu stiu, ca eu motive nu prea i-am dat. Oricum, problema majora nu era unde mi-ar fi placut sa dau, ca nu-mi placea nicaieri, problema era, unde sa dau si sa intru, ca n-aveam de gind s-o frec in pregatiri pentru admitere la nesfirsit. La matematici eram bun, fizica o uram cu pasiune iar in rest, ce-mi era chimia, ce-mi era chineza? Asa ca am dat la FUT. Ce m-a atras, a fost sonoritatea initialelor, media minima de intrare si o gagica cu care eram combinat si care era deja in anul doi. Uite-i si locatia, ca voi n-aveati de unde s-o fi stiul.

Pregatirea pentru examenul de admitere a fost dureroasa, ca o dezvirginare anala. Pentru detalii sunati-l pe Boy George. Asta in timpul zilei, ca serile ieseam cu golanii la discoteci si restaurante. De spus, n-am spus nimanui. Oricum nu m-ar fi crezut nimeni din cei cu care-o ardeam zilnic.

E si vine ziua cea mare. Primul examen cred ca a fost la Analiza Matematica. La asta eram tare. Paradoxal, imi si placea. Cert e ca la examenul asta am pus-o de coronita. Urmatorul,  Algebra-Trigonometrie. E, cind am intrat la asta, aratam de parca-mi intrase un pogon de morcovi in cur si dirdiiam ca un vibrator dat la “placere maxima”. Asta era de bine. Insemna ca stiu ceva.

Trigonometria am facut-o, Algebra, am cam aburit-o, insa nenorocirea, deabea acum incepea. Ultimul examen si cel mai bulangist, Fizica. Lua-o-ar toti dracii, ca mult am mai suferit din cauza ei. Ce-am facut la examenul de fizica, nu-mi aduc aminte nici FUTut (expresia vine de la numele facultatii).

In sfirsit, ajungem in preziua afisarii si ai mei primesc un telefon scurt si ilegal “a intrat” si atit. Mama!!! Ce chiote, ce dezmat, ce pupaturi, ce bauturi, ce donatii! Saream toti prin casa ca iezii, de fericire. A doua zi ma reped totusi pina la “grajduri” (Facultatea asta servise pe vremuri de grajd pentru caii regalitatii) sa vad minunea cu ochii mei. Bineinteles ca am luat-o de la linie in sus. Bai si parcurg o pagina, doua, deja ma luasera transpiratiile. “Hai ca poate a facut curva aia fo greseala. Minca-ti-as! 7,85!!! Nu e curva, e o doamna! Am intraaaaaaaaaaaaaat!!!” Dau telefon maica-mi, care cred ca era mai sigura de informatia primita cu o seara-nainte decit de cea pe care tocmai i-o furnizam eu, si ma reped in Lido, la piscina,  sa ma intilnesc cu ceilalti “studenti” intr-ale taiatului de frunza.

Astia, care mai erau prin Bucuresti si nu pe Litoral, se racoreau cu Tuborguri si „studente”. Pina sa apuc sa deschid gura, zice unul din ei “cum ai facut, ba, laba, de-ai intrat?” zic “unde sa intru, ba?” “Cum unde? la facultate, ca doar n-ai dat examen la seminarul de popi!” “da’ tu, de unde, dracu sa te ia, sti c-am dat si c-am si intrat, ca acum o ora s-au afisat rezultatele?” “hai las-o dracu de vrajala!  Piccolo mi-a spus, „stiti ba ca a intrat turbatu’ ala de papa la facultate? pe bune!” “Ha, ha, ha, ala a facut misto de voi, fraierilor, da’ a brodit-o bine”. “Deci ai intrat! cum ai facut minca-ti-as? Fi-al dracu, ce cap mare ai! Cind dracu-ai invatat, ba?” E si uite asa, am primit o gramada de “complimente” toata saptamina. Se uitau toti la mine de parca nascusem.

A propos. Tin minte o faza la Teleenciclopedia cu un trib din jungla Amazonului, in care o despuiata naste gemeni iar barbat-su, trintit sub un sopron, se mingia alene pe “maciuca” si croncanea ceva la membrii tribului, care  se perindau prin fata lui, sa-i admire madularul. E, eu nu ma frecam pe ea, ca ala, adica nu atunci, dar de mindru, nu-mi mai incapeam in piele, desi mai tirziu sa aflu pretul acestei mindrii.  Ca de unde era sa banuiesc eu, ca intratul la facultate avea sa-mi schimbe cursul vietii? Nu atit diploma, cit mai mult anturajul si facultatea-n sine. Fara doar si poate, fiecare examen avea sa-mi manince cite un an din viata. Dar despre examene, in posturile care urmeaza, dupa stagiul militar.

Va urma.

Read Full Post »


Nu, nu-i vreo declinare latineasca, e pur si simplu situatia economica a acestei insule. De fapt, daca e sa fiu absolut corect, St. Lucia e un tarim al contrastelor. Privita din avion, pata asta de verdeata da bine pe albastrul oceanului si asta te incita la aterizari si explorari. Dupa ce aterizezi, viziunea sufera anumite modificari de ordin estetic. Drumul de la aeroport la Regency Resort te trece prin toate starile de spirit cunoscute. Ca o paranteza, drumul in sine a fost de curind asfaltat, asa ca se prezinta ca-n palma, doar ca e strimt ca o fata mare si te balabane ca un act sexual, cind la stinga, cind la dreapta, cind in sus, cind in jos si nu oricum, ci-n viteza a treia. Si poate ca n-ar fi fost atit de rau, dar se circula pe stinga, iar asta pe mine ma debusoleaza, mai ales la curbe si creste. Tot am impresia ca suntem pe contrasens, dar cind realizez ca si cei din fata tot pe contra sens circula, ma linistesc intr-o oarecare masura. Insula poate fi impartita in doua zone importante. Zone populate si care in general sunt de tot cacatul si zone nepopulate, exotice si superbice. Mai sunt si plantatiile de bananieri, dar astea le-as trece in a doua categorie. In schimb zona populata este exact asa cum e si populatia, neagra bleaga si dezolanta.  Sandramalele in care traiesc sau ce dracu or face dezbracatii astia in ele, sunt de cosmar, neica. Ceva mai sumbru si mai peticit, nu vazusem inca pe viu. Dar aceste zone populate prezinta si ele discrepantele lor. Exista si o multime de vile si vilisoare construite de straini pe rocile astea vulcanice si care-ti cam taie respiratia, dar tinind cont ca sunt inconjurate de maghernitele amintite, farmecul lor se  evapora instantaneu. Un alt mare salt in calitate il faci cind treci de portile resort-ului. E ca si cum ai trece din Tirana in Paris. Flori de toate natiile si culorile, arbusti si pomi ingrijit fasonati, lume spalata, foarte manierata si…imbracata. Se vede clar ca angajatii Sandalelor au un training aparte. Nu trece unu’ pe linga tine sa nu te salute, sa nu te-ntrebe daca totul e OK, iar daca se intimpla sa cari o sacosa cu cadouri sau niscai farfurii cu d-ale gurii sau mai stiu eu ce pahare cu romuri si cogniace, se ofera imediat sa-ti duca acel ceva acolo unde doresti si asta indiferent de functia pe care o indeplinesc ei in resort. Ca o particularitate a locului, lucianilor, de cite ori le multumeam, raspundeau invariabil cu „no presure” care tinea loc de „no problem” Si cred ca erau foarte mindri de gaselnita lor, pe care o imprimasera si pe tricouri. Un alt mare avantaj al Sandalelor e ca nu exista copii care sa-ti urle-n cap toata ziulica. Resort-urile astea sunt proiectate doar pentru adulti si asta le sporeste atractibilitatea. Astea nu-s pentru dadaceala, ci mai curind pentru conceptie. Dar sa nu credeti ca asta avea vreo influenteaza asupra mediei de virsta, care nu depasea buza piscinei in care se balaceau in voie multe periculozitati feminine. Din nefericire, niciuna singura si toate tatuate. Daca tatuajele le-ai fi putut trece usor cu vederea, pe masculii care le insoteau ar fi fost aproape imposibil. Asa ca, daca venisesi la agatat, e foarte probabil c-ai fi luat-o-n mina sau in bot, depinde cite pahare de tupeu ai fi avut la bord. Insa ca familist convins, axat pe o saptamina de fut conjugal, n-aveai a te plinge. Pe linga asta, toata lumea era chitita pe distractii si relatii sociale. De aceea puteai initia discutii cu oricine, oricind si despre orice, fara a parea deplasat. Asa se face ca am cunoscut o gramada de cupluri din mai toata Nord-America. Ziua eram in jurul piscinei consumind cocktail dupa cocktail, multe cu nume rezonante ca de pilda Lucian Delight sau Lucian Smile, iar seara ne intilneam in restaurante (toate excelente) si la dans dupa 21:30. Restaurantele erau in numar de cinci si fiecare cu specific diferit. Toate insa de cinci stele. Mincarurile erau variate, gustoase, artistic prezentate si in cantitati mici. Singurul care n-as putea spune ca m-a dat pe spate a fost Armando, cu specific italienesc. La Kimono, stateam cite zece in jurul plitei in timp ce „japonezul” de culoare ne prepara fo cinci feluri de japonezisme, jonglind in acelasi timp cu ustensilele lui taioase.  La Pitons, cel caraibian, mielul ne-a incintat realmente toate simturile, iar la Toc, chateaubriand-ul a fost meserias. Vinul nu-l mai amintesc intrucit facea parte din orice decor. Dupa restaurant, in fiecare seara aveam cite un grup local care ne agita, pentru vreo doua ore, cu tot felu’ de reggae-isme si soca-te. Asta se intimpla in aer liber, pe malul piscinei. Cu barul din piscina m-am inteles extrem de bine, doar ca dupa un timp cautam numai locurile umbrite. Asta si pentru ca fazele mele de bronzat sunt dupa cum urmeaza. In prima zi ma inrosesc. A doua zi ma inrosesc. Iar din a treaia zi incep sa arat a vagin si vagin ramin pina dupa decorticare. Dar o data napirlit… eheheeee, zici ca-s spanish, nu alta.  Singurele regrete pe care le incerc in legatura cu aceasta vacanta sunt cafeaua, zborul si durata. Cum o fi posibil ca-ntr-un resort, unde platesti un kil de malai pe noapte, sa nu existe o hardughie de facut espresso si capucino? Plus ca filtrata pe care-o serveau era cu mult sub nechezolul ceausist. Dar e foarte adevarat ca ne aprovizionau zilnic la camera cu plicuri de Maxwell din care ne trageam singuri cite una scurta, motiv pentru care le-am iertat deficienta. Pe de alta parte, tot aici am descoperit ca daca adaugi o cantitate considerabila de Courvoisier, gustul neplacut al cafelei dispare fara urma si regrete. Dar evident ca asta era cafeaua de dupamiaza, cind stateam lungit pe un chaise longue privind la nelipsitul meci de voleyball din piscina, la care se ridea cu lacrimi. In schimb chestia cu zborul e o poveste mai veche si irezolvabila. In Europa daca zbori trei ore, ajungi din Londra la Bucuresti, desi nu vad de ce ai face-o. Dar aici, baga-s-ar dracu-n distantele lor, daca zbori trei ore din mijlocul oceanului, tot in mijlocul oceanului esti. Si nu e numai durata zborului care ma dementializeaza, dar cind zbori de la iarna la vara si invers, te trezesti cu niste turbulente de te turbulentezi si tu, oricit de-n cur te-ar durea de unde-ti petreci restul zilei, in aer, turtit pe uscat sau momeala pe fundul oceanului. Cind ne-am dus, a fost binisor, dar cind ne-am intors a fost ca-n filmele despre al doilea razboi mondial, in care antiaeriana germana te lua la ochi. Bai daca nu dirdiia Airbus-ul ala din toate niturile, de incepusem sa intru la idei de rezistenta a materialelor si a grinzilor cu zabrele. Basca faptul ca de la St. Lucia la Virginia Beach, „Ikaru” n-a depasit 600km/h de parca participam la funeralii aeriene. Cind insa a trecut pe uscat, a marit strocul la 850, si uite asa a mai recuperat timpii pierduti pa peste mari si oceane. Ajunsi la Toronto, alta surpriza, ca astia tocmai ce fusesera cocosati de-o furtuna de zapada, asa ca ne-au tinut la usa pret de inca 45 de minute, ca tot ne era noua drag zborul. In fine, indianul, sau ce dracu o fi fost, de la turnul de control ne-a dat OK-ul si am navalit hotariti spre pisda, ca orice avion in calduri. Problema era ca noi de coborit coboram al dracului de repede, dar pamintul nu se vedea nici sa-l futi. Pina la urma, cind mai aveam putin sa dau cu ouale de asfalt ca uliul, s-aratara toate luminile orasului si asta a avut darul sa-mi extraga morcovul care ma penetrase adinc. Pilotii buni; de ce n-as recunoaste-o? Problema e ca balubele alea negre si proaste din aeroportul St. Lucia, au incarcat jumatete din bagajele pentru Toronto, in avionul de Montreal, care decolase cu o jumatate de ora inaintea noastra. Asa ca, multi pasageri au parasit aeroportul cu mina goala. Noi am fost mai norocosi, am gasit una dintre valize. Dar in fine, asta m-a afectat mai putin, atita timp cit simteam Canada sub picioare. Nu acelasi lucru-l pot spune si despre zapada de afara. Alba, rece si depresanta! Un fel de St. Lucia decedata. Brrrr!!!

Read Full Post »