Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘peste’


Ca orice incapatinat, recidivez, desi trecutul n-ar recomanda recidiva. Dar in cazul de fata, trecutul poate s-o suga, ca mreana, deoarece am intrecut pina si propriile-mi asteptari. Cinci crapi. Adica, nu unul, nu doi. Cinci, neicusorule. Colegul, recte fiu-meu, s-a bucurat si el de patru, dar la el nu era vreo mare scofala de-nvirteala intrucit mai daduse iama-n ei si-n trecut. Dar eu? Eu carele in viata mea canadeza cred ca am fost la crap de vreo 20 de ori, ori in care am prins numai vreo trei crapi si un somon, eu, zic, am fost de cartea recordurilor personale. Un fel de Bianca Andreescu in ale pescuitului.

Concluzionind, as spune ca realizarea de luni cu greu va mai putea fi egalata vreodata. Asta in eventualitatea ca ma voi decide s-o mai dau in pescuieli. Dar o voi da, pentru ca de la anu, nici permis nu-mi mai trebuie, asa ca, pazea!

In fine, din tot amarul ala de crapi, am luat acasa trei … carasi, ca domnii crapi sunt grasi ca porcii si nu-mi inspira imaginatia culinara. De fapt si caraseilor le-as fi redat libertatea daca nu mi-ar fi facut, un amic, bun, capul avion cu saramura lui. Asa caci, din cauza unor inundatii bucale, carasii au sfirsit pe gratar, intr-o tigaie ca sa nu-mi bulibaseasca bbq-ul cu mirosul lor de balta si de … alte alea.

Era prima saramura si mindru am mai fost de ea. De fapt nu cred ca exista cherhana pe lumea asta sa egaleze gustul celei pe care am executat-o. Va prezint doar inceputul si sfirsitul, ca restul e usor de imaginat.

 

 

 

 

.

.Dar ce-or avea totate astea cu porcul din titlu? Pai n-au, dar daca tot am dat-o-n pestele ma-sii, zic sa mai prezint un preparat piscicol. De data asta, adica ieri, a fost vorba de cod, porc si spanac. Codul, desi despuiat, l-am vestimentat in bacon. Un ceva care sa ucidizeze monotonia unui peste prajit. Si ca sa n-o mai lungesc, bag citeva imagini cu procesul de productie.

 

 

Read Full Post »

Pensionarisme


Oare cum se defineste pensionarul? E ala care colecteaza pensia? Ca atunci n-am fi. Sau e ala care s-a lasat de munca? Ca aici ne-am incadra. In fine, who gives a flying fuck about this description? Noi, nu. Asa ca, ne-am inteles sa iesim la pescuit. Fo sase. De fapt, acum, la o zi dupa, formularea corecta ar fi „sa iesim la balta” Si cum se apropia simbata, aia a fost ziua aleasa. Vremea se anunta „buna de pescuit”, asa ca mi-am luat lanseta, cutia cu acareturi pescuitoare, ceva porumb, ca urma si o tentativa la crap, un scaun, o jumatate de cort, ca asa sunt astea pentru pescuit, sa te apere doar de soare, nu si de intunericul noptii, si le-am incarcat in masina de cu seara.

Dimineata, cum s-au ivit zorile, eram in drum spre „lacul codrilor albastru” in care nu era niciun nufar, dar in care stiam sigur ca sunt basculante de peste. Conform obiceiului, fiecare a ars-o cu masina personala pentru a nu depinde unul de celalalt. Si noi, adica vreo doi, am ajuns primii la locul crimei. Pe la 7:30, exact cind isi ia pestele micul dejun.

Ajuns, am pus cortul, scaunelul, am pregatit lanseta, am bagat citeva boabe de porumb in ac si acu-n balta. Sa va mai spun ca porumbul il marinasem in miere? Neeee! Ce rost ar mai avea, cind stiti foarte bine ce breakfast-uri sexoase pregatesc? Dupa aceea, am dirdiit vreo 15 min. intrucit temperatura era de doar 11C. Asa ca am urmarit lanseta din masina data cu caldura la maxim. Mai tirziu, cind soare a hotarit sa depaseasca si coroana copacului care ma umbrea, am trecut outdoor, bucurindu-ma de placerile pe care ti le ofera natura in anumite momente.

In fine, cum spun, pescuiala incepuse. De fapt noi aveam impresia ca incepuse, dar ea se terminase inainte sa inceapa, ca dupa patru ore de incercari zadarnice, porumbul meu s-a dovedit de-o impotenta imposibil de tratat la malul baltii. Asa ca, desi un alt coleg de generatie, mult mai dotat decit mine, le-a aruncat tot felul de malaiuri, porumburi si seminte, de mi se facuse si mie foame, animalele alea de pesti au refuzat s-o suga si pe-a noastra. Dar na, prinzi, nu prinzi, pescar te numesti si asta ne-a fost singura mingiiere.

Totusi, intrucit noi, aia primii, am ras-o pe la 11:30, n-am stiut ce evenimente-au mai urmat. Evenimente care s-au dovedit a fi unul singur. Unul, da’ bun. Adica o saramura garantata. Sa fi avut vreun kil, poate doua, chiar trei. Si ca sa ne consoleze, ne-a trimis si poza, ca la ce boala aveam pe ei, deja eram hotarit sa nu le mai vizitez locatia. Dar vazindu-l cu trofeul in brate, am realizat ca mai sunt si pesti de la tara, care prefera fasolea, tartarului. Nu ca iahnia n-ar fi buna, dar la ora 7:30 dimineata? Problema e ca n-am prins prinzul.

Iata-l pe norocos si pe sinucigas intr-o pozitie compromitatoare:

 

 

Read Full Post »

Priveste-ma-n versuri (73)


*

-Se hlizesc mai toti la mine,

Sperind ca vor tine pasul,

Dar niciunul nu va scoate,

Inaintea mea, „carasul”.

*

Spun ca ei au experienta

Si indruga toti povesti,

Dar realitatea este,

Ca doar eu cunosc la „pesti”

*

Au venit cu-echipamente

De-ai zice ca e razboi.

Cind de fapt le-ajungea „rima”

Ca s-o puna de-un baboi.

*

Unul ar fi zis ca-s „sucker”,

Nestiind ca niciodata,

Stiuca, cit e ea de stiuca,

Nu vineaza imbracata.

*

Si cu totii, mic si mare,

Incinsi de dorinti ca jarul,

Se holbau tragind sperante,

Ca le voi freca „tiparul”.

*

Dar cind au vazut, „guvizii”,

Ca n-am balta-ntre picioare,

Au decis, atunci, „tiparul”,

Sa si-l frece fiecare.

***

Read Full Post »

Cod rosu


MmmmDa! Astazi voi vorbi despre acest tip de cod. Cum adica, „de ce?”? Pentru ca ploua. Dar nu oricum, potop, nu alta. Si nu afara, ci in gura. Si ghiciti de la ce mi se trage! Fix de la codul de care vorbeam. Ca sa vedeti, intru-n pescarie si de cum intru-mi sar direct in minciocul ochilor, doua fileuri superbe de cod. Ei bine, in momentul acela nori negri de furtuna s-au bulucit in cerul … gurii si tin-te potop. Motiv pentru care am fost nevoit sa decretez cod rosu. Si daca era rosu, musai trebuia sa compun fileul cu sos de rosii, nu prajit, asa cum mai facusem in trecut.

Bun! Asadar, ii cumpar pe amindoi ca nu se facea sa dezbin gemenii, si-i iau acasa, nu de alta, dar parca ma rugau sa nu-i mai las sa degere pe gheata galantarului.  Ajunsi acasa, i-am spalat si i-am condimentat abundent, in timp ce potopul din gura continua sa-mi dea batai de cap. E si atunci i-am dat si eu in cap cu un vin alb si-o feliuta de parmezan.

Apoi am taiat o ceapa, solzisori, pentru a-i crea fileului un pat comod pe care sa se relaxeze in fierbinteala cuptorului. Pe pat am pus si-o saltea din felii subtiri de cartof, ca de, noblesse oblige. Si dupa o condimentare frugala, am asezat fileurile pe care am aruncat mult usturoi, feliute de ardei si crashed tomatoes care nu sunt doar rosii zdrobite. Daca aveti rosii proaspete, dati-le prin razatoare si indepartati pielita. Bine ar fi sa indepartati si semintele, dar ar fi prea complicat. Si nu uitati sa condimentati din nou cu sare si piper. Ca verdeata, eu am pus patrunjel, dar nici mararul nu-i provoaca vreo indigestie fileului. Chestie de gust, chef si de ce ai in frigider sau in gradina.

In cuptorul deja dogorind, am invitat codul, lasindu-l 30′ acoperit si apoi 10′ descoperit la 350F sau 176C.

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Asa arata bronzat si desi nu difera ca aspect, difera, in mod cert, ca gust.

SONY DSC

Si inca un detaliu important. Daca as fi gatit fileurile pentru musafirii de miine sau pentru cei de duminica, le-as fi portionat in prealabil, pentru un aspect mai profesional si mai atragator. Dar cum pentru musafiri am alte preparate, i-am gatit intregi. Asta e motivul pentru care taietura arata mai mult a ruptura.

SONY DSC

 

 

 

 

Read Full Post »


 

*

Yesterday la pescuiala

Fi-meu-a prins crapul la pluta,

Cumnatu-n somn si un caras

Iar eu prinsei doar acu-n guta

S-un pic de ragusala-n glas.

*

  

 

Read Full Post »

Let’s food!


Dupa cum va spuneam, ieri, inainte s-o tund de la serviciu, aveam chef de un gratar. Cum insa n-aveam chef de carne, m-am orientat spre peste. Asa ca m-am oprit la Longos, de unde mi-am tras un fileu de arctic char, wild. Cum acasa mai aveam citeva placi de cedru, ceva salata si orez, n-am mai cumparat nimic altceva.

Odata ajuns in bucatarie, mi-am turnat un Chivas si am bagat placa de cedru in apa, dupa care am scos fiara din punga si-am trintit-o pe placa. Am scaldat-o-n zeama de lamiie, am imbalsamat-o cu sare si piper, dupa care i-am adaugat niste alune macinate. Problema e ca le-am macinat cam mult. Trebuiau doar sparte, dar a mers si asa. Dupa ce l-am facut gigea, l-am portionat, pentru ca odata gratarizat, nu-l mai poti taia ca-n Neckermann. Cum gratarul se-ncinsese deja, l-am bagat la perpelit.

…………………………………………………………………………………………………………………..

 

 

 

…………………………………………………………………………………………………………………..

Ei bine, dupa vreo 10-15 minute, cind l-am extras, arata de-ti venea sa-l maninci, nu alta. Si pentru ca tot imi venea, l-am asezat frumos pe farfurie, alaturi de celelalte colege si-un „fir” de anchovy, halindu-l, cu tot cu vinul alb care-mi ramasese intr-o sticla neglijata. Uitasem sa spun ca rolul placii e sa arda. De fapt sa fumege, ca d-asta trebuie bagata-n apa. Asta numai daca doriti ca animalul sa aibe acel gust de afumat care sta bine gratarelor. Evident ca daca faceti gratarul cu lemne, nu mai aveti nevoie de nicio placa suplimentara. Nici macar de una dentara.

…………………………………………………………………………………………………………………..

Read Full Post »


                   

                    Dupa o ora, sau cam asa ceva, de somn sau de betie, ma trezec timpit si cu niste dureri in piept de-mi venea s-o iau pe peretii cu presuri. Panicat, il trezesc pe Dan “Bai, asta ne-a otravit”. Raspunsul a venit promt “A otravit-o pe ma-ta, ba. Bea apa, e de la sarea de-aseara” si s-a culcat la loc. Ma duc la caldare si beau pina-mi dau flotorul peste cap. Dar asta e, sarea cere sacrificii. Cert e ca in cinci minute nu mai aveam nici pe dracu. Adica aveam, ca acum ma dureau conductele-n burta de cita apa turnasem in ele.  Reusesc iar sa adorm, pret de-o ora, timp in care apa-si facuse drum pina-n vezica, umplind-o la refuz.  ”Aoleu, unde dracu ma stropesc?” Nici de rabdat nu era chip, asa ca mai pe pitici, ies afara unde sunt intimpinat de ciinele gazdei, care deja ma cunostea si-n semn de inalta pretuire, se apuca sa se gudure printre picioarele mele. “Stai javra, ai viermi in cur? Poate ma pis pe tine?” Deja nu se mai putea ajunge pina-n fundu’ curtii, din cauza de urgenta. E si o pun si eu pe straturile de muscate. Ma simteam descatusat si nici nu-mi mai pasa ca Azorica dantuia, ca proasta, prin jetul dedicat inflorescentelor. Dupa ce l-am facut leoarca, m-am retras, usor ca fulgul, sa-mi continui somnul. Dar vai, nenorocita de vezica se pare ca dormea dupa alt fus orar, caci mi-a mai intrerupt, in mod brutal, inca de vreo doua ori, somnul meu cu somni . Astfel, am fost in masura sa completez dusul administrat lui Azor, care se zbenguia vesel in apa termala.

                    Se crapa de ziua. Cind reusesc sa crap si eu ochii, rupti de nesomn, il aud pe Dan al meu, deja echipat, boscorodindu-ma. Imi beau in fuga borsul de peste, tavalit prin cafea, si plecam. El pe o carare, eu pe mai multe, timpit fiind din cauza urinarilor repetate. Iar ajungem la locul cu pricina si iar isi baga rima la scaldat. Eu, trec din nou in posesia linguritei si incep lansarile. Si dai, si dai, si mai da-i in gura ma-sii de pesti, ca prea sunt nenorociti pina la urma! Bai, si daca nu i-as fi vazut, as mai zice, dar dihaniile dracu colcaiau peste tot, scotindu-si spinarile din apa, doar sa ne scoata din minti si din rabdari. Incepea deja sa se insereze si noi, canci peste. E si atunci, mi-am propus sa le arat eu ce inseamna “bataia pestelui”. Am strins frumusel o gramada de cataroaie, si am inceput sa-i iau la pietre pe sugatorii aia submersibili, ignorind pasaju’ ala din Biblie, care prevede clar cine are dreptul sa puna mina pe piatra si cine nu. Dupa ce m-am linistit de nu-mi mai simteam umarul, am plecat usor pe cararile pe care venisem si cu aceiasi traista goala din seara precedenta. Aratam de parca veneam de la funeralii, nu de la pescuit. De uscaturile de pe fringhie nu m-am mai atins, asa ca i-am mai tras o mamaliga cu un fel de boritura de catel, pe care gazda ne-a servit-o de tocanita. Nici acum nu-s convins ca nu fusese pregatita de Azor, doar ca sa se razbune.

                    A doua zi,  pe la prinz, trebuia sa luam autobuzul, ala in care praful era mai gros decit pe ulite, care sa ne duca la gara lu’ peste. Dar Dan, caruia-i daduse orgoliu-n clocot, zise „bai, numai din cauza ta n-am prins nimic, mi-ai purtat ghinion, sa te fut! Textul asta-l mai auzisem si la canasta. Asa ca i-am replicat si eu „ti-am purtat-o pe ma-ta-n lanseta, nu vezi c-ai dat in mintea pestilor, dobitocule?”  In concluzie s-a dus singur, pentru fo citeva ore. Eu am ramas cu boala aia de gazda, cu fata ei de guvide uscat, si pina s-a intors asta, pe la unspe, m-am facut zdrente si eu si ea, din vodka facuta cadou. Dupa atita vodka, deja incepuse sa-mi fie simpatica. Evident ca Danut prinsese fix maciuca, asa ca a extrapolat textul cu ghinionul zicind ca  ghinionul se pune chiar daca eu am ramas la „tabara”. “Bai proasta pulii, zic, da’ ce-oi vrea, sa fug din tara ca sa prinzi si tu un caras? Uite, ia-l p-al meu, doar sa nu te mai aud lamentindu-te ca fata mare la ciclu?” Nu l-a vrut, dar s-a linistit intrucitva pina cind l-am intrebat, aratind spre mumiile alea de hamsi pe care i le daduse „guvida” pentru a-i compensa ghinionul, „auzi ba, da’ monstrii astia pe care i-ai pescuit de pe sfoara, cum cacat ii transportam, ca ne trebuie frigorifica?” Nu stiu de ce, dar n-a gustat gluma si din acel moment, a tacut ca pestele pina-n Bucuresti. Sucker!

Read Full Post »

Fugu


Nu mi-a venit sa cred cind am aflat ca nenorocitul asta de peste e pe locul doi in lume. Nu ca gust, nu ca marime si nici ca frumusete. Jivina este cel mai otravitor vertebrat, dupa broasca aurie, care, culmea, a fost botezata terribilis. Asta de pe urma salasluieste prin America de Sud si se spune ca poarta-n piele cam un miligram de otrava, suficienta sa casapeasca 10-20 de oameni, ceea ce inseamna ca un gram din porcaria respectiva ar linisti pe veci cam 15.000 de suflete. Dar sa ne intoarcem la blowfish-ul nostru de care sigur ati auzit si din care sigur n-ati mincat. N-ati mincat voi, dar altii au mincat si inca mai maninca. Se pare ca la pestele asta, pielea, ficatul si ceva intestine sunt atit de toxice, ca ar putea trimite pe lumea cealalta cam 50 de oameni. Probabil ca pe vremea cind nu i se cunosteau talentele, multi l-au halit si au dat coltul, dar cum cu japonezul nu te pui, pina la urma, dupa ce or fi murit cu miile, au descoperit si partea buna a pestelui respectiv. Ce este deosebit de interesant, e ca in Japonia trebuie sa ai o licenta speciala pentru a putea servi in restaurant dihania asta otravita. Numai bucatarii scoliti special au voie sa pregateasca otrava asta. De fapt, din cauza toxicitatii, organele respective nu sunt aruncate in gunoi, ci sunt ferecate in containere speciale pe care fiecare restaurant le preda autoritatilor. Asta in Japonia, dar In Filipine, unde nu exista reglementari, inca se mai moare pe capete din cauza blowfish-ului. Sa fiu sincer, nu prea inteleg de ce adica trebuie mincat un rahat ca asta, cind stii bine la ce te expui. Mai ales ca nici restul pestelui nu-i complet inofensiv. In emisiunea de pe FOOD Chanel, unde de fapt am aflat de otravitul asta, se spunea ca buzele si limba le simti amortite, ca dupa o vizita la dentist si ca asta e unul din motivele pentru care blowfish-ul e cautat si apreciat. Nu stiu ce dracu senzatii tari or fi astea, dar ce sa spun, pofta buna si sa le fie de bine!

Read Full Post »