Animala

Titlul reflecta realitatea. „Animala” nu pot fi eu, asa cum ar gindi pestele din imagine, ca nu m-am operat si nici n-am de gind. Pe de alta parte, dintre noi doi, ea era plina de icre, eu, nu. Si nu in ultimul rind, fiind blogul meu, nu al crapoaicei, pot s-o numesc cum vor muschii mei. Dar sa stiti ca-i spun animala din motive de „anima”, eu fiind mai sufletist.

Ajungem pe la 8. Credit River-ul curgea agale, la vale, spre Ontario, ca la deal bad sama ca i-ar fi fost imposibil. Vremea era perfecta. Perfecta pentru orice activitate, inclusiv pescuiala. Dupa ce ne asezam confortabil si aruncam lansetele-n apa, ne apucam sa discutam n’importe quoi. Si uite asa, pe nesimtite trec vreo 3 ore in care boabele mele de porumb dispareau fara a lasa in locul lor vreun peste. Asta pina la un moment dat cind am hotarit sa nu mai lansez la dracu cu carti, ci s-o pun la vreo 5 metri de mal. Si dupa cum am observat, cred ca i-am lansat-o direct in cap.

Speranta de-a da peste vreun sinucigas era atit de mare, incit eram cu mina la citiva centimetri de lanseta pentru a contra orice trasatura. In general, daca dai la „animale”, astia nu mai stau s-o abureasca. Iti iau lanseta cu totul, daca nu ai un stativ mai smecher. Eu aveam, dar ce folos, ca nici pestii nu sunt retardati, si-n momentul in care simt vreo rezistenta din partea … porumbului, ti-l scuipa. Si daca scuipindu-l, acul nu-si face datoria sa se-nfiga, se cheama ca l-ai ratat. De aceea, indicat e sa nu-i lasi pe ei sa hotarasca. Cum vezi c-a tras-o, tragi. Si uite asa, contrind o trasatura, am prins crapoaica din imagine. Iar dupa vreo 5 minute si tot la 5 metri de mal, am mai agatat unul, ceva mai mic, pe care l-am donat colegului ca sa nu-l las cu apa-n gura.

Dar spre deosebire de alte dati, pe animala asta am luat-o acasa. Nu ca sa-mi depun laptii pe icrele ei, ci pentru ca promisesem canastistilor o saramura ca-n povestile lipovene. Si ca-n povesti a si fost. Mai mult, am fost rugat ca pestele urmator sa nu-l mai returnez undelor ci sa li-l donez lor, ceea ce n-aveam cum sa refuz, dar cu precizarea ca-l vor primi necuratat.

Si in incheiere, v-o prezint pe crapoaica, mai exact, parte din ea, scaldata-n saramura.

Read Full Post »

Cu ciocanul la … pescuit

Intrucit ma aflu intr-un concediu prelungit, pe care unii, nu spun care, il numesc, cu pizma, „pensionare”, merg la pescuit numai cind pizmosii merg la munca. Dar n-o fac din dorinta de-a le zgindari invidia, asa cum s-ar putea specula, ci din dorinta de a-mi constientiza si aprecia libertatea fata de acel flagel numit „slujba” Asta nu inseamna ca o ard pe balta cinci zile pe saptamina, dar nici nu aleg weekend-urile pentru practicarea acestui sport. Ii spun sport, c-asa-i spun altii, dar el, pescuitul, e un fel de corida subacvatica in care taurul, de multe ori, e bou. Cu toate astea, fie ca prind, fie ca nu prind, statu-n natura cu berea la picior, imi provoaca un sentiment de „je m-en fiche” fata de problemele lumii si nevolnicia crapilor din balta. Asta pe linga faptul ca eu am decis sa adopt politica de cacat a retardatului Casei Albe. in privinta imigrantilor ilegali. „Catch and release” sau prinde si da-i drumu. Si dau drumu la orice prind, ca si el, numai ca una-i pestele de apa si alta-i criminalul. Am spus de apa, ca daca ar fi de uscat, tot criminal s-ar numi.

In concluzie, fiind joi, am hotarit sa-mi scot Piratul la balta. As mai fi avut si un coleg de pensionare, dar era ocupat cu atributiunile de bunic cu care l-au blagoslovit copiii. Si cum Piratul isi luase citeva zile libere, aprobate de nevasta-mea, io-te-ne conducind spre balta fagaduintei. Smith Mill Pond e o balta linga o moara. N-as putea sa spun ce macina moara respectiva, dar cred ca e ceva de papa ca balta e plina de pesti dezvoltati armonios.

Io-te balta, io-te crapul! Cu mentiunea ca imaginea e de acum doi ani.

E si dupa ce am condus vreo ora de ma luase cu plictis, parcam pe marginea baltii. Vremea era exct aia in care orice om intreg la minte ar dori sa pescuiasca. Caldut, inorat, liniste deplina si-o boare venita din vest care m-a palmuit pentru citeva ore. In fine, ocupindu-se cu descarcatul catrafuselor pescaresti, Piratul a dat peste un ciocan. Si-mi zice amuzindu-se copios „ai de gind sa dai la porumb sau la ciocan?” Dar ce stie el? E inca tinar, necopt. „Bey, Grigore, zic, doar n-oi fi crezind c-o sa bat tarusii umbrelei cu pumnu” Moment in care a ramas confuz nestiind ce e ala tarus. Dupa ce i-am explicat ca la ground spikes le mai spune si tarusi, a inteles necesitatea ciocanului. Necesitate de care si eu mi-am dat seama tirziu, dupa ce a trebuit sa intru-n apa pentru a-mi recupera umbrela, chestie care n-as vrea s-o mai repet. Ca la cit e de mare, si-o boare de vint ti-o poate salta, daca nu e ancorata

Trecind peste intimplarea cu ciocanul, sa mai spun ca am plecat binedispusi dupa citeva ore, desi prinsesem doar vreo 10 somotei in locul crapilor cu care venisem sa ne luptam. Ai dracu dinozauri n-au vrut sa muste, desi neam de neamul lor nu mincasera specialitatile cu care-i servisem noi. Singurii care au apreciat calitatea momelii fiind somoteii, desi ne foarte incurcau atunci cind se prindeau ca prostii-n ac. Oricum, bine ca n-a muscat vreo tesoasa, ca ni s-a mai intimplat si nu e simplu s-o convingi ca acul nu tine de foame.

Read Full Post »

Cind porcul si pestele merg mina-n mina pe mina mea

Ca orice incapatinat, recidivez, desi trecutul n-ar recomanda recidiva. Dar in cazul de fata, trecutul poate s-o suga, ca mreana, deoarece am intrecut pina si propriile-mi asteptari. Cinci crapi. Adica, nu unul, nu doi. Cinci, neicusorule. Colegul, recte fiu-meu, s-a bucurat si el de patru, dar la el nu era vreo mare scofala de-nvirteala intrucit mai daduse iama-n ei si-n trecut. Dar eu? Eu carele in viata mea canadeza cred ca am fost la crap de vreo 20 de ori, ori in care am prins numai vreo trei crapi si un somon, eu, zic, am fost de cartea recordurilor personale. Un fel de Bianca Andreescu in ale pescuitului.

Concluzionind, as spune ca realizarea de luni cu greu va mai putea fi egalata vreodata. Asta in eventualitatea ca ma voi decide s-o mai dau in pescuieli. Dar o voi da, pentru ca de la anu, nici permis nu-mi mai trebuie, asa ca, pazea!

In fine, din tot amarul ala de crapi, am luat acasa trei … carasi, ca domnii crapi sunt grasi ca porcii si nu-mi inspira imaginatia culinara. De fapt si caraseilor le-as fi redat libertatea daca nu mi-ar fi facut, un amic, bun, capul avion cu saramura lui. Asa caci, din cauza unor inundatii bucale, carasii au sfirsit pe gratar, intr-o tigaie ca sa nu-mi bulibaseasca bbq-ul cu mirosul lor de balta si de … alte alea.

Era prima saramura si mindru am mai fost de ea. De fapt nu cred ca exista cherhana pe lumea asta sa egaleze gustul celei pe care am executat-o. Va prezint doar inceputul si sfirsitul, ca restul e usor de imaginat.

 

 

 

 

.

.Dar ce-or avea totate astea cu porcul din titlu? Pai n-au, dar daca tot am dat-o-n pestele ma-sii, zic sa mai prezint un preparat piscicol. De data asta, adica ieri, a fost vorba de cod, porc si spanac. Codul, desi despuiat, l-am vestimentat in bacon. Un ceva care sa ucidizeze monotonia unui peste prajit. Si ca sa n-o mai lungesc, bag citeva imagini cu procesul de productie.

 

 

Read Full Post »

Pensionarisme

Oare cum se defineste pensionarul? E ala care colecteaza pensia? Ca atunci n-am fi. Sau e ala care s-a lasat de munca? Ca aici ne-am incadra. In fine, who gives a flying fuck about this description? Noi, nu. Asa ca, ne-am inteles sa iesim la pescuit. Fo sase. De fapt, acum, la o zi dupa, formularea corecta ar fi „sa iesim la balta” Si cum se apropia simbata, aia a fost ziua aleasa. Vremea se anunta „buna de pescuit”, asa ca mi-am luat lanseta, cutia cu acareturi pescuitoare, ceva porumb, ca urma si o tentativa la crap, un scaun, o jumatate de cort, ca asa sunt astea pentru pescuit, sa te apere doar de soare, nu si de intunericul noptii, si le-am incarcat in masina de cu seara.

Dimineata, cum s-au ivit zorile, eram in drum spre „lacul codrilor albastru” in care nu era niciun nufar, dar in care stiam sigur ca sunt basculante de peste. Conform obiceiului, fiecare a ars-o cu masina personala pentru a nu depinde unul de celalalt. Si noi, adica vreo doi, am ajuns primii la locul crimei. Pe la 7:30, exact cind isi ia pestele micul dejun.

Ajuns, am pus cortul, scaunelul, am pregatit lanseta, am bagat citeva boabe de porumb in ac si acu-n balta. Sa va mai spun ca porumbul il marinasem in miere? Neeee! Ce rost ar mai avea, cind stiti foarte bine ce breakfast-uri sexoase pregatesc? Dupa aceea, am dirdiit vreo 15 min. intrucit temperatura era de doar 11C. Asa ca am urmarit lanseta din masina data cu caldura la maxim. Mai tirziu, cind soare a hotarit sa depaseasca si coroana copacului care ma umbrea, am trecut outdoor, bucurindu-ma de placerile pe care ti le ofera natura in anumite momente.

In fine, cum spun, pescuiala incepuse. De fapt noi aveam impresia ca incepuse, dar ea se terminase inainte sa inceapa, ca dupa patru ore de incercari zadarnice, porumbul meu s-a dovedit de-o impotenta imposibil de tratat la malul baltii. Asa ca, desi un alt coleg de generatie, mult mai dotat decit mine, le-a aruncat tot felul de malaiuri, porumburi si seminte, de mi se facuse si mie foame, animalele alea de pesti au refuzat s-o suga si pe-a noastra. Dar na, prinzi, nu prinzi, pescar te numesti si asta ne-a fost singura mingiiere.

Totusi, intrucit noi, aia primii, am ras-o pe la 11:30, n-am stiut ce evenimente-au mai urmat. Evenimente care s-au dovedit a fi unul singur. Unul, da’ bun. Adica o saramura garantata. Sa fi avut vreun kil, poate doua, chiar trei. Si ca sa ne consoleze, ne-a trimis si poza, ca la ce boala aveam pe ei, deja eram hotarit sa nu le mai vizitez locatia. Dar vazindu-l cu trofeul in brate, am realizat ca mai sunt si pesti de la tara, care prefera fasolea, tartarului. Nu ca iahnia n-ar fi buna, dar la ora 7:30 dimineata? Problema e ca n-am prins prinzul.

Iata-l pe norocos si pe sinucigas intr-o pozitie compromitatoare:

 

 

Read Full Post »

Priveste-ma-n versuri! (75)

 

*

Crapu’

-Ma tot plimb printre lansete,

Tot sperind ca o sa muste,

Dar cum vad, imi cam pierd timpul,

Ca doar nu dau la moluste.

*

As fi vrut sa duc acasa 

O crapoaica, cit de mica,

Fiinca urla-n mine laptii,

Sa-i depun, macar pe-o icra.

*

Le-am dat porumb, le-am dat rime,

Sa le excit botu’, nasu’

Dar din cite vad acuma,

Astazi voi beli carasu’

***

Read Full Post »

Priveste-ma-n versuri (73)

*

-Se hlizesc mai toti la mine,

Sperind ca vor tine pasul,

Dar niciunul nu va scoate,

Inaintea mea, „carasul”.

*

Spun ca ei au experienta

Si indruga toti povesti,

Dar realitatea este,

Ca doar eu cunosc la „pesti”

*

Au venit cu-echipamente

De-ai zice ca e razboi.

Cind de fapt le-ajungea „rima”

Ca s-o puna de-un baboi.

*

Unul ar fi zis ca-s „sucker”,

Nestiind ca niciodata,

Stiuca, cit e ea de stiuca,

Nu vineaza imbracata.

*

Si cu totii, mic si mare,

Incinsi de dorinti ca jarul,

Se holbau tragind sperante,

Ca le voi freca „tiparul”.

*

Dar cind au vazut, „guvizii”,

Ca n-am balta-ntre picioare,

Au decis, atunci, „tiparul”,

Sa si-l frece fiecare.

***

Read Full Post »

BWA

                    Ieri ne-am ritornerat iar astazi am fost la…va spun miine. Cum sa fie, bine si relaxant. Vremea a fost superba, bautura a fost suficienta, pentru a ne mentine binedispusi, iar pestele a tras. Am mai si prins, am mai si scapat, dar, una peste alta, se cheama ca am pescuit. Din nefericire, dar si din fericire, am prins numai bass si numai small mouth, dar daca nu l-am fi prins nici pe asta, atunci sa fi vazut oftica.

                    Si pentru a nu lungi „boala”, am sa trec direct la unele exemplificari

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Read Full Post »

Priveste-ma-n versuri (6)

 

*

Yesterday la pescuiala

Fi-meu-a prins crapul la pluta,

Cumnatu-n somn si un caras

Iar eu prinsei doar acu-n guta

S-un pic de ragusala-n glas.

*

  

 

Read Full Post »

Unde, si aerul miroase a … „scoica” (2)

                   

                    Dupa o ora, sau cam asa ceva, de somn sau de betie, ma trezec timpit si cu niste dureri in piept de-mi venea s-o iau pe peretii cu presuri. Panicat, il trezesc pe Dan “Bai, asta ne-a otravit”. Raspunsul a venit promt “A otravit-o pe ma-ta, ba. Bea apa, e de la sarea de-aseara” si s-a culcat la loc. Ma duc la caldare si beau pina-mi dau flotorul peste cap. Dar asta e, sarea cere sacrificii. Cert e ca in cinci minute nu mai aveam nici pe dracu. Adica aveam, ca acum ma dureau conductele-n burta de cita apa turnasem in ele.  Reusesc iar sa adorm, pret de-o ora, timp in care apa-si facuse drum pina-n vezica, umplind-o la refuz.  ”Aoleu, unde dracu ma stropesc?” Nici de rabdat nu era chip, asa ca mai pe pitici, ies afara unde sunt intimpinat de ciinele gazdei, care deja ma cunostea si-n semn de inalta pretuire, se apuca sa se gudure printre picioarele mele. “Stai javra, ai viermi in cur? Poate ma pis pe tine?” Deja nu se mai putea ajunge pina-n fundu’ curtii, din cauza de urgenta. E si o pun si eu pe straturile de muscate. Ma simteam descatusat si nici nu-mi mai pasa ca Azorica dantuia, ca proasta, prin jetul dedicat inflorescentelor. Dupa ce l-am facut leoarca, m-am retras, usor ca fulgul, sa-mi continui somnul. Dar vai, nenorocita de vezica se pare ca dormea dupa alt fus orar, caci mi-a mai intrerupt, in mod brutal, inca de vreo doua ori, somnul meu cu somni . Astfel, am fost in masura sa completez dusul administrat lui Azor, care se zbenguia vesel in apa termala.

                    Se crapa de ziua. Cind reusesc sa crap si eu ochii, rupti de nesomn, il aud pe Dan al meu, deja echipat, boscorodindu-ma. Imi beau in fuga borsul de peste, tavalit prin cafea, si plecam. El pe o carare, eu pe mai multe, timpit fiind din cauza urinarilor repetate. Iar ajungem la locul cu pricina si iar isi baga rima la scaldat. Eu, trec din nou in posesia linguritei si incep lansarile. Si dai, si dai, si mai da-i in gura ma-sii de pesti, ca prea sunt nenorociti pina la urma! Bai, si daca nu i-as fi vazut, as mai zice, dar dihaniile dracu colcaiau peste tot, scotindu-si spinarile din apa, doar sa ne scoata din minti si din rabdari. Incepea deja sa se insereze si noi, canci peste. E si atunci, mi-am propus sa le arat eu ce inseamna “bataia pestelui”. Am strins frumusel o gramada de cataroaie, si am inceput sa-i iau la pietre pe sugatorii aia submersibili, ignorind pasaju’ ala din Biblie, care prevede clar cine are dreptul sa puna mina pe piatra si cine nu. Dupa ce m-am linistit de nu-mi mai simteam umarul, am plecat usor pe cararile pe care venisem si cu aceiasi traista goala din seara precedenta. Aratam de parca veneam de la funeralii, nu de la pescuit. De uscaturile de pe fringhie nu m-am mai atins, asa ca i-am mai tras o mamaliga cu un fel de boritura de catel, pe care gazda ne-a servit-o de tocanita. Nici acum nu-s convins ca nu fusese pregatita de Azor, doar ca sa se razbune.

                    A doua zi,  pe la prinz, trebuia sa luam autobuzul, ala in care praful era mai gros decit pe ulite, care sa ne duca la gara lu’ peste. Dar Dan, caruia-i daduse orgoliu-n clocot, zise „bai, numai din cauza ta n-am prins nimic, mi-ai purtat ghinion, sa te fut! Textul asta-l mai auzisem si la canasta. Asa ca i-am replicat si eu „ti-am purtat-o pe ma-ta-n lanseta, nu vezi c-ai dat in mintea pestilor, dobitocule?”  In concluzie s-a dus singur, pentru fo citeva ore. Eu am ramas cu boala aia de gazda, cu fata ei de guvide uscat, si pina s-a intors asta, pe la unspe, m-am facut zdrente si eu si ea, din vodka facuta cadou. Dupa atita vodka, deja incepuse sa-mi fie simpatica. Evident ca Danut prinsese fix maciuca, asa ca a extrapolat textul cu ghinionul zicind ca  ghinionul se pune chiar daca eu am ramas la „tabara”. “Bai proasta pulii, zic, da’ ce-oi vrea, sa fug din tara ca sa prinzi si tu un caras? Uite, ia-l p-al meu, doar sa nu te mai aud lamentindu-te ca fata mare la ciclu?” Nu l-a vrut, dar s-a linistit intrucitva pina cind l-am intrebat, aratind spre mumiile alea de hamsi pe care i le daduse „guvida” pentru a-i compensa ghinionul, „auzi ba, da’ monstrii astia pe care i-ai pescuit de pe sfoara, cum cacat ii transportam, ca ne trebuie frigorifica?” Nu stiu de ce, dar n-a gustat gluma si din acel moment, a tacut ca pestele pina-n Bucuresti. Sucker!

Read Full Post »

Unde si aerul miroase-a … „scoica” (1)

“Nu vin bai la discoteca, azi jucam canasta”. Inchid telefonul si-o zbughesc pe usa ca eram intirziat. Perechea mea, Dan, ma astepta in spume si cind m-a vazut, a explodat ca o sticla de sampanie agitata. Nu era baiat rau, dar avea si el scurtcircuitele lui, ca noi toti dealtfel. Stiu ca “perechea” v-a dus cu gindul la o imperechere dosnica si josnica, dar nu de asta era vorba. Jucam impreuna canasta pe bani si ne intelegeam destul de bine. Binele asta presupunea si ceva dumnezei, morti si organe genitale, dulcegarii cu care ne gratulam reciproc cind calcam in stracini si dadeam “pachetul”. Canasta pe care o jucam noi, era cu trei perechi de carti si era mult mai palpitanta decit cea traditionala. Asta, pe linga faptul c-o jucam numai pe bani.

In fine, reuseste cu greu sa-si repuna circuitul in stare de functionare si ne indreptam spre locul faptei, de la care plecam cu vreo cinci sute cistig. Sigur ca ne-am si pizduit putin in timpul jocului, dar vezi ca si pizduielile astea isi au rostul lor, te motiveaza. E si uite asa satisfacuti cum eram, incep a ne veni idei. “Ce-ar fi sa-i futem un pescuit?” Eu, care la viata mea, numai pescuit nu futusem, zic, “sigur ba, de ce nu?”. Dar mai tirziu am aflat ca pescuitul nu va avea loc la Strandul Studentesc, ci pe unde si-a-ntarcat dracu copiii. “Pai de ce bai, nesanatosule, tocmai acolo?” “De ce, de ne ce. Pen-ca acolo si aerul miroase-a pizda. D-aia!” Avea bai asta, asa un talent de-a ma convinge, fi-i-ar biocurentii-ai dracu, ca sa mor de nu ma baga citeodata la idei.

A doua zi ma trezesc la trei dimineata, ca aia care prezinta stirile de la ora sase. Ne-ntilnim in gara si mai sa nu-l recunosc. Asta numai in ochi nu-si atirnase ceva, in rest era ca pomul de Craciun. Luam trenul. Un junghi de personal cu care ajungem in multe ore la Cernavoda, de unde nu mai stiu ce draci am luat si iar am luat, pina am ajuns in mortii ma-sii. Nici vagauna aia de sat nu mai stiu cum se numea, dar am bagat de seama ca era cunoscuta in lumea pescarilor. Evident ca se facuse deja noapte, cind reusim sa batem la o poarta, cu gura, acompaniati de latraturile inversunate ale prietenilor omului, care numai a prieteni nu ne sunau in urechi. In fine, Dan se cunostea cu gazdele si dupa ce le-am donat ratia de vodka, am fost primiti intr-o casa unde dupa ce am dat cu capul de pragul de sus de m-a secat la ficati, am cazut ca lemnul pe-o chestie careia-i spuneau pat si care era la fel de tare, ca pragul de care tocmai ma lovisem. Si daca tot suntem la capitolul, cherestea, sa mai spun ca tot ca lemnul m-am si trezit a doua zi, intr-un miros imputit de vodka si peste, de m-a luat debordatul si-am iesit din casa ca sa nu-i fac gazdei vreo bucurie pe cirpele intinse cu grija pe podea. Cirpe multe si la fel cu cele de pe jos, erau insirate si pe pereti, ca nici nu stiai pe unde s-o iei. Eu am luat-o pe alea de pe jos, dar dupa vreo doua zile, cind Dan se urca pe pereti de oftica, mi-am dat seama ca si alea atirnate isi aveau rostul lor. Mai apoi, cu chiu cu vai, reusesc sa dau pe git o cafea care avea un pronuntat gust de peste. Cred ca daca-mi dadea si-un ardei iute la ea, n-as fi refuzat. In graba, mai apucam c-o mina o bucata de mamaliga rece si cu cealalta o bucata de brinza si plini de-o incredere nefondata, plecam in mare viteza ca nu cumva sa pierdem “bataia pestelui”, bataie pe care aveam sa i-o administrez eu, dar a doua zi.

E si uite asa, mai cu brinza, mai cu mamaliga, ajungem la locul macelului. Va spun sincer, ma simteam ca un Huckleberry Finn reactualizat. “Bai, tu dai la lingurita si eu, la stationara” Am acceptat, nestiind ce draci vorbeste ala si ce vrea de la mine cu tacimurile lui. Mi-a explicat el cam cum si ce trebuia sa fac si m-a lasat de capul meu, ducindu-se amonte vreo treizeci de metrii. “Adica, eu sa prind ce scapa el?” ma strafulgera pe mine o-ntrebare, dar imi trecu repede pentru ca la prima aruncare, am pus ligurita, frumusel, tocmai sus in craci, de unde cred ca s-a mai dat jos cind a cazut craca. Evident ca Dan iar a facut spume la orificiu, ca detergentii vest europeni, bagindu-si-o-n toti pestii, inclusiv in cei rapitori si blestemind cu patima initiativa de-a ma lua cu el la pescuit. Dupa vreo ora reusim sa ne linistim. Mai mult el, ca eu incepusem sa fac scurta la mina de atita aruncat si mulinat. Cert e ca pina seara, singurele capturi au fost cracile mele de dimineata.  Catraniti, stringem catrafusele sa ne intoarcem la casa cu presuri, avind vie in suflet speranta ca a doua zi o vom pune de-o saramura. Gazda, cind ne vede venind cu traista goala, ne trinteste un castron cu hamsii sarate si prafuite, scoase proaspat de pe sfoara si ne baga si-o mamaliga, de ne-am facut cimpoi. In zece minute am stins saraturile alea si-am dat pe git si vreo doua pahare cu vodka.

Va urma in postul urmator

Read Full Post »