Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘perfectiune’

Universul e o laba


V-ati gindit vreodata la acest subiect? Da? Pai si eu atunci despre ce draci baltati sa mai vorbesc? Ca daca-mi ginditi toate subiectele „en avant” cu ce v-as mai putea surprinde? Hm! OK, what about „perfectiunea imperfectiunii”? Hai ca la asta sigur nu v-ati gindit si chiar daca v-ati gindit, e treaba voastra. Nu v-am pus eu.

De cite ori pe zi folositi cuvintu „perfect”? Intreb pentru a nu ne afunda in filosofari speculative si inutile. Propun sa acceptam ca perfectiunea exista totusi, in acceptiunea noastra. Ca daca n-ar exista decit in ceruri, n-ar mai fi trecuta in dictionare, ca ce-i trebuie cerului dex? Aici nu vorbim de perfectiunea absoluta si alte bazaconii intangibile, invizibile, fara gust, fara miros. Suntem oameni, nu demiurgi, asa ca ne vom referi la perfectiune asa cum o intelegem noi, vis a vis de imperfectiune.

Eu cred ca perfectiunea e direct proportionala si cu distanta. Ei? Are cineva ceva de obiectat? Ca adica sunt lucruri care, desi imperfecte, cind esti la o anumita distanta de ele, le consideram perfecte. Acum e drept, distanta poate fi mai mica sau mai mare, ca d-aia am spus „la o anumita”. Si daca va da prin cap c-ar trebui sa exemplific, aflati c-am s-o fac.

As fi vrut sa-ncep cu relatia „intraumana”, dar pentru ca termenul nu exista, renunt. Nu inainte de-a mentiona ca multi se considera perfecti, ca asta doream sa spun, desi sunt plini de imperfectiuni ca buretele de gauri. Cum spuneam, perfectiuni imperfecte.

Trecem la relatiile interumane. De cite ori ati sau v-ati auzit exclamind „o casatorie perfecta!”? Well, poate nu de multe ori, ca cica sunt pe cale de disparitie, dar ati auzit sau ati spus-o macar o data. Si nu spun ca nu exista, exemplul personal fiind primul care-mi vine-n minte. Dar oare la ce se refera perfectiunea respectiva? Pai eu cred ca se refera la longevitate. Dar oare chiar o fi fost far-de cusur? Exclus. Si asta n-ar insemna ca vorbim de-o perfecta imperfectiune? Ba da. Si-o sa-ntrebati, „in ce consta distanta?” Pai consta, ca una e sa observi mariajul din afara lui si alta din launtru.

Vi s-a intimplat sa …? E, asta-i! Sigur ca vi s-a intimplat, ca doar nu-i maica-mea cu stea in frunte. Cum zic, in mod sigur vi s-a-ntimplat ca mama, ca doar ea e cu gura mare-n familie, sa va spuna si poate nu o singura data: „asta nu e pentru tine”. „Asta” adica „aia” si nu „ala” pentru ca iau cazul meu si cum nu sunt pe invers, e clar ca e vorba de-o aia. Bun, dar simturile mele, toate, o percepeau ca fiind perfecta, pe cind maica-mea, care nu era implicata sentimental, nefiind lesbiana, privea legatura in mod rational. Si de la o anumita distanta, nu ca mine, la care D < 0, adica distanta era deja negativa cu citiva centimetrii buni. Asa caci, se poate trage concluzia ca distanta sau lipsa ei imi bramburise judecata. Mie sau maica-mi, ca inca nu sunt sigur pe de-a-ntregul care din noi avea dreptate.

Dar o pictura. Si nu neaparat impresionista. Nu-i asa ca privita de la o anume distanta e perfecta? Si ca daca te apropi sau te-ndepartezi, fie vezi o gramada de imperfectiuni, fie nu mai intelegi nimic. Mie mi s-a intimplat s-o ard prin citeva muzee ale lumii si sincer va spun ca apropiindu-ma de unele picturi, n-am mai cazut in extazul oferit de albumele cu poze care le contineau. Dar s-a intimplat si pe dos, adica apropiindu-ma sa dau in bilbiiala, observind perfectiunea detaliilor pe care n-o poti percepe de la doi metri sau din poze.

Dar o forma, sa zicem o sfera sau doua linii paralele? Pai daca le privim de la distanta, ni se vor parea perfecte si-o vom declara, dar daca ne apropiem suficient de mult, vom descoperi ca perfectiunea de care vorbeam e cam imperfecta. Iar daca mai punem si sublerul pe ele, ne dam seama ca mai bine ne-am lasa de evaluari vizuale.

De femei fardate nu mai amintesc ca nu e elegant. Dar pot exemplifica?

Si sa nu-mi spuneti ca-n imaginea din stinga nu-i perfecta

A propos, stiu c-am mai povestit, dar „so what?”. June fiind, eram combinat, la un moment dat, c-o gagica „generoasa”. Dar nu de generozitatile Maicii Teresa era vorba, ci de generozitati pe multi dolari. Dadea fata cu ea in populatie, ceva de speriat. Dar nu in orice populatie. Noooo, doar in populatiile din Athene Palace si Intercontinental unde alerga in curul gol dintr-o camera-n alta mai des decit frecventam eu cursurile facultatii. Bun. Nimic rau si neobisnuit, noi fiind o gasca mare de „golani” si „doamne” care ne intilneam zilnic prin restaurantele centrului de Bucuresti si care ne mai si combinam intre noi pe perioade scurte, functie de necesitati. Si uite asa intr-o seara dupa restaurant am dus-o acasa, dar nu cu gindul sa le-o prezint parintilor. In fine, spre dimineata se duce tipa la baia din apartament si pe hol da nas in nas cu maica-mea care era sa lesine. Si ma mir ca n-a lesinat ca trezit de zgomote, am vazut-o si eu cind s-a ritornerat, de m-a luat cu groaza. „Cine dracu-i aratarea asa?” mi-am spus in gind inainte sa ma dezmeticesc si sa-mi dau seama ce pot sa faca dintr-o reala frumusete, rujul, fardul si rimelul minjite haotic si-o coafura de Comuna Primitiva. Bautura n-o mai pun la socoteala ca sa nu ma autoincriminez.

Dar alegerile? Ah, da, alegerile. Pai nu-i votam noi pe imperfecti crezindu-i perfecti pentru ce am dori sa realizeze? Si aici nu mai e vorba de distanta. Nooo! Aici e vorba de credulitate si alte alea pe care nu le mentionez intrucit, din nou, n-as dori sa ma jignesc de unul singur. Si hai ca se mai inseala omul, dar faptul ca te inseli iar si iar si ca o si constientizezi, e de domeniul paranormalului. Si cum ma consider oarecum normal, n-o sa m-apuc sa-l analizez.

Evident ca exemplele pot continua si recunosc ca nu numai distanta poate crea aceasta formulare contradictorie, ca ar mai fi si perceptia si gustul si cunoasterea (in cazul muzicii), trairile si inca altele, dar cit sa mai scriu si eu, ca doar nu-s dactilografa. Asa ca, daca aveti voi vreun alt exemplu de imperfectiune perfecta, speak up! Si sa nu uit, Universul este cea mai imperfecta perfectiune, adica asa cum spuneam in titlu, o laba.

Read Full Post »


                    Va pomeneam de ziua de astazi, care e cu adevarat perfecta. poate nu de dat cu saniuta, da’ la mine zilele de sanius sunt total imperfecte, asa ca, ziua e perfecta dupa gustul meu. Stiu, multi afirma ca nimeni si nimic nu-i perfect. Bull shit! Ei considera perfectiunea ca fiind doar apanajul divinitatilor, localizata undeva-n imponderabilitate, in al paispelea cer (?), nevazuta, neintilnita, da’ existind cu siguranta. Ce-or fi intelegind ei prin acea perfectiune? Nu stiu exact si poate nici ei, dar nu cred ca se refera la perfectiunea fizica sau fizionomica, desi daca stai sa studiezi reprezentarile grafice ale acelor divinitati, sa dea dracu daca am vazut vreun sfint pocit. Stilizat, poate, dar in niciun caz hidos. Asa se face ca toti Hristosii arata, desi diferit, a manechini din trupa vreunui Armani sau Valentino. Poate, cu putina imaginatie, si din trupa unui Jean Paul Gautier sau John Galliano. In asta consta oare perfectiunea atit de invocata, a divinitatilor? Fara negi si alunite, fara deviatii de sept si ochi privind crucis, cu fruntea inalta, dar fara chelie si cu trupul epilat ca la Chip N Dale shows? Cel putin cam asta am observat eu in mai toate picturile care incercau sa redea acele perfectiuni imaginare si umanizate.

                    Numai ca, din punctul meu de vedere, perfectiunea o putem gasi numai pe Pamint, fara a trebui sa bintuim , cu imaginatia, coclaurile ceresti. Exemple am dat in diferite interventii anterioare, referindu-ma la culori, sentimente, arta si chiar stiinte, asa ca astazi voi exemplifica perfectiunea fizica, cea reala si paminteasca. Cea care ne sare prima-n ochi si care nu poate sa treaca neobservata unuia care nu sufera de miopie. Ei bine, aceasta perfectiune exista. Nu stiu citi perfecti sau perfecte exista pe lume, dar aia care sunt, te cam lasa mut de admiratie. Si ca sa nu se creada ca bat si eu cimpii despre Ilene Cosinzene si Fete Morgane, am sa demonstrez ca nu-i vorba de vreo plasmuire ispiresciana. Iata o paralizanta, careia poate doar vreun cubist inrait, vreun homosexual sau vreun extraterestru hermafrodit, sa-i gaseasca vreun cusur, ca altfel, eu o vad perfecta. Evident, perfectiunea in raport cu standardele umane, ca asta suntem, pina una-alta.

                    Ar fi mult mai multe de aratat, dar sunt convins ca le-ati vazut si voi, asa ca, revenind la titlul postului, as spune ca perfectiune exista printre noi si nu trebuie decit s-o observam si s-o acceptam, fara a mai cotrobai prin Univers cu ajutorul imaginatiei, oricit ar fi ea de bogata.  Ma refer la perfectiune in acceptiunea umana, nu martiana.

                    Ce poate fi imperfect in cintul lui Batistti care invoca dragostea, o alta perfectiune care ne caracterizeaza pe multi din noi? Ba poate si pe necuvintatoare.

Read Full Post »