Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘pensie’


And that’s the real question. Si nu, nu e vorba de Companie, ca pe aia am futut-o deja. Asta dupa ce ma futuse ea pe mine timp de 21 de anisori. Hm, cred ca-i chestie de reciprocitate sau mai bine spus, actiune si reactiune. Da, dar acum e vorba de guvern si de taxele lui cocosabile. E, pe astea cum sa le fentez? Ca daca te lasi pe mina lor, astia te fac zdrente cu un 40%. N-au scrupule. Sunt necrutatori. Si nu c-as fi rasist, dar sa dea dracu-n ei de indieni, ca astia-s vatafii Canadei. Astia ori sunt taximetristi, ori lucreaza pentru Guvern, vedea-i-as barbieriti si fara turbane! La ele nu ma refer ca sa nu se creada ca sunt si misogin, desi cind le vad cu belciuge in nas, bulina-n frunte si palmele pictate, ma cam cuprinde un dor de duca. Asta ca sa nu mai amintesc accentul cu care vorbesc si care e inconfundabil de idiot.

Dar sa revin. Astazi ma-ntilnesc cu my financial adviser care sigur imi va spune sa bag o roaba de bani in RRSP, un plan de retirement. Asta si pentru ca aici pensia e o suma modica din care nu mori, dar nici nu traiesti. Supravietuiesti, in cel mai fericit caz. Deci, RRSP-ul e un mod smecheresc, dar necesar, inventat de guvern, de a-ti folosi banii scutindu-te, in schimb, de taxele aferente sumei respective. Scutit my foot. Ca tot platesti, dupa ce te pensionezi, dar functie de cit scoti si de scos, scoti cit ti se spune, nu o faci de capul tau, ca esti tu GBR (Gigi Buze Reci). De fapt aici nu mai sunt sigur. Adica daca vreau sa-i scot pe toti intr-o singura transa, oare se poate? S-o fi putind, dracu sa-i ia, dar iar te rupe-n doua la taxe. Oricum ai da-o, ei vor cadea in picioare si tu in cap, ca d-asta-i guvern si tu palmas.

Realitatea e ca nici nu sunt vreun ala priceput la ascuns bani. Cred ca sunt nepermis de cinstit, desi, dupa cum se vede, ma trage ata la furtisaguri. Mai rau e ca nu stiu sa le execut. Si ma refer la furtisaguri serioase, nu la gainarii cu concedii medicale, ca pe alea le-am invatat inca din scoala generala. Ca, vedeti voi, asta ne lipseste, o forma de invatamint in care sa inveti sa furi in spiritul legii. Si poate ca pe unii-i va mira dorinta mea de a fura guvernul, dar daca socotesti cam cit te fura el pe tine, de-a lungul vietii, furtul tau poate parea o joaca nevinovata de copil. Cel putin eu asa il consider, dar cum spuneam, din pacate, e un joc pe care nu-l cunosc, desi mi-as dori.

Dar pina atunci, dupa cum se vede, oricum ai da-o, tot peste prajit te numesti. Asa ca intrebarea n-ar mai fi cea din titlu ci „cum sa fac sa nu ma fuck-a astia prea rau?” Si cred ca pina la urma voi lua drumul RRSP-ului, desi e o vrajeala penala, dar nu si-n ochii Codului Penal, ci doar in mintea mea, a cotizantului.

Reclame

Read Full Post »


Vazind titlul, v-ati fi asteptat probabil sa vorbesc de Ungureanu, pe numele lui de alint, Unguent. Ei bine, nu. Voi vorbi de concetatenii mei, arde-i-ar pe mate ca prea-s mate fripte!

Saptamina trecuta, dupa programul de iobagie, fute-l-as, ne repezim in gasca la Jack Astor’s, la un farewell pentru un coleg care a ales sa sclavageasca pentru altii. Ma rog, motivul nu are nicio relevanta, dar comportamentul unora a fost de-a dreptul hagitudosian.

Adica-n gitii ma-tii de fomist, faci in jur de 250k pe an, incluzind bonusurile, si te bucuri la o bere de cinci lei pe care ti-o ofera unu-altu? Si nu numai atit, dar din experiente trecute, pot spune cu certitudine ca laba asta s-a dus acasa si a povestit cu emfaza si mindrie personala consoartei, la fel de fomista ca si el, cum a fost la  restaurantul „X” si cum cu doar 5 lei a baut trei beri si a halit un pound de wings. Adica, carele va sa zica, a fost un smecher cu certificat.

Si ca sa lamurim treaba, asta era seful site-ului, nu al meu direct, dar un echivalent. Adica al mai tare din parcare. Cel putin in cadrul companiei, care numara fo mie de suflete. Si poate asta-i si motivul pentru care nu-mi iau limba-n gura cu canadienizatii astia, ca nativ nu-i niciunul.

De fapt, hai s-o dau pe bune! Motivul principal pentru care nu am relatii de amicitie cu canadienizati, e in primul rind limba. Nu a mea, a lor. Nu ca n-as vorbi-o, dar sa mergi la o petrecere si s-o arzi numai in engleza, nu e nicio veselie. Vreau sa spun ca nu te distrezi asa cum te-ai distra printre ai tai, care sunt familiarizati cu subtilitatile limbii (subtilitati de vorbire, ca cele de lins sunt universale), lucruri pe care un canadez le-ar intelege doar desenate. Un alt motiv, la fel de principal ca primul, e haleala si bautura. Nu c-as fi eu vreun gurmand, desi sunt, dar s-o ard pe legume crude cu dip si c-o sticla de bere pe care s-o pup in buza seara-ntreaga, mi se pare  ca-i mai rau decit o petrecere-ntre iepuri. Aia, cel putin, si-o si pun printre rasadurile cu morcovi, la bairamele lor legumicole. Totusi, n-as vrea sa se creada ca-s absurd. Daca ar fi vorba de o petrecere a alora care-o ard pe sub poduri si se-nvelesc cu cartoane, as intelege, da’ sa ai bani cit sa nu trebuiasca sa-i numeri si totusi sa aderi la meschinarii de genul asta, mi se pare detestabil. Asa ca eu, fript fiind cu „ciorba”, dupa cum spuneam, nu numai ca suflu-n iaurt, da-l  evit pur si simplu.

Sunt convins c-am mai pomenit intimplarea cu „ciorba” prin scrierile mele, dar cum audienta se mai schimba, n-o consider neavenita. Asadar, suntem noi invitati la masa de o familie de „mangia cakes” (canadieni in viziune italieneasca si nu numai) bine pozitionata din punct de vedere social. Asta se intimpla pe la inceputurile noastre canadeze. Ei bine, aflati ca la canadieni nu e nici pe departe ca la romani, unde ti se pune tot frigiderul si toata camara la dispozitie. Astia te-ntreaba si daca esti suficient de binecrescut, ai supt-o. Asa ca, atunci cind gazda m-a intrebat daca doresc ceva de baut, am bagat un „nu” neconvingator. Neconvingator pentru altii, pentru ca gazdei i s-a parut foarte transant de vreme ce n-a mai insistat si nici nu m-a mai intrebat pina la finele soirée-ului.  Mincarea, nu c-as fi codos, dar s-a rezumat la invariabilul curcan la cuptor, umplut cu piine si nu mai stiu ce alte cacaturi, cu o lingura de piure de cartfi si legume oparite. Dar ma rog, asta le e traditia, pe care am adoptat-o si noi (mai imaginativ si doar de Thanksgiving), si n-am ce comenta. Dar in privinta bauturii, a fost ceva de coma profunda,  intrucit am baut intreaga seara … doar manierele-mi alese.

Alta data, ca se poate si mai rau, sunt invitat la lunch, impreuna cu un cunoscut de prin partea locului. Vazind ca-i vorba de BBQ, gindul m-a purtat spre vrabioare, fleici si alte romanisme. Cind colo, ala ne-a servit niste winners, adica niste polimeri in forma de crenvursti, care la momentul respectiv doar ca nu se dadeau de pomana. Dar asta nu e partea cea mai zdrobitoare, absurdul de-abea acum urmeaza. Dupa ce am consumat primul polimer infipt intr-un corn, gazdoiul ne-a intrebat, oarecum impotriva vointei lui, daca mai dorim inca un hot dog. In acel moment, canadianul cu care ma dusesem, fara sa mai astepte sfirsitul intrebarii, arunca pe nerasuflate si cu gura plina un „shure!” mustind de dorinte si de mustar. Mentionez ca atit asta, cit si gazda, avea o pozitie sociala de invidiat, in vremurile alea de rastriste, cind recesiunea ii cam cocosase pe nord-americani. In privinta berii am dus-o bine, intrucit o adusesem eu. Asa ca, dupa acest „dezmat” culinar, spre seara, cind am ajuns la casa amicului, ce credeti ca i-a spus sotiei? „Well, sweety pye, we had allready a very nice lunch, so tonight I just need a light dinner!” M-am uital lung la el, am tacut si mi-am vazut de parerea mea, intrucit in mod cert nu concorda cu a lui, nici macar ca formulare.

Tot asa si general managerul site-ului. A venit, si-a luat o bere si timp de o ora, in care toti ne-am luat si de-ale guri si diverse alte bauturi, el a supt la sticla aia din care cred ca mai ramasese jumatate cind cel care urma s-o tunda din companie l-a intrebat daca mai vrea una. In acel moment fata i s-a luminat, de parca i se aratase Chistos, iar gura-i slobozi un „Yesss!” hotarit. Bineinteles ca nici de wings n-a dus lipsa, noi punindu-le pe masa pentru toata lumea. La sfirsitul „parangheliei”, a scos jenat citiva dolarei din buzunar, cu care si-a platit prima bere, si-a sters-o multumit de „tunul” pe care tocmai il dadu-se.

Pai si in astfel de conditii, cum dracu sa te combini cu fomistii astia? Nu spun ca toti isi maninca de sub unghii, dar va asigur ca sunt destui care pastraza „bunele traditii” autohtone. Dar pentru a nu se crea impresia ca meschinariile astea sunt gratuite, am sa mai spun ca orice canadez, cu state vechi de functionare in societatea nord-americana, se ocupa preponderent si de cind il fata ma-sa cu agoniseala necesare pensionarii. Asta spre deosebire de europenii mai meridionali care-si dau unltimul euro pe o sticla cu vin s-o farfurie cu taclale.  De, moduri diferite de-a privi si a-ti trai viata. Cu toate astea, consider ca una-i grija pentru batrineturi si alta meschinaria exacerbata derivata din aceasta grija traditionala.

Read Full Post »