Pensia si pensionarul ei

Anul trecut a fost anul pe care l-am visat inca de cind m-am angajat. Si nu anul in sine, ca nu anul mi-l doream, ci evenimentul pe care-l continea. E foarte adevarat ca de munca m-am lasat acum trei ani, dar pensia am inceput s-o iau anul trecut. Insa cine crede ca am asteptat pensia, se inseala. Pensionarea, da, ca pensia aici, la Canada, e modica si are doar valoare de simbol. Ca daca la viata ta ai fost doar greiere, nu si furnica, ai supt-o direct in esofag. Si asta pentru ca guvernul canadez iti da atit cit sa nu mori foarte rapid, dar nici s-o duci cit ti-e s-o duci. Ca o paranteza cu caracter informativ, la Canada e mai avantajos sa fii refugiat decit pensionar. Logica e simpla. Refugiatul aduce taxe, pe cind pensionarul aduce pagube. De fapt cu taxele de pe spinarea refugiatilor si nu numai, plateste, pe linga multe altele, inclusiv salariile lor babane, si pensiile inutililor. Iar guvernul n-are voie sa piarda pentru ca el nu produce. 

Si poate de aceea guvernantii, in frunte cu poponarul francofon, au pupat toate icoanele budiste pentru pleasca de Corona care i-a m-ai usurat de pensionari. De fapt cred si nu stiu cam cit de mult gresesc, ca  izbelistea de care au fost lasate casele de batrini, a fost premeditata. Spun asta pentru ca don’soara Corona si-a manifestat preferintele geriatrice inca de la nastere. Cu toate astea in casele de batrini a fost macel. Si nu oricum. Pe fata si la lumina zilei. Cine dracu stie citi bani au economisit cu decesele „inutililor”?  Nu stiu sa spun, ca astia se bucura pe furis. Cind apar pe ecrane zici ca sunt bocitoare arvunite.

Bun, sa revenim la marmotele noastre. Da, mi-am dorit pensionarea mai abitir decit am dorit-o pe Charlize Theron. Asta nu inseamna ca n-as mai vrea sa fiu din nou de 25 si s-o iau da capo? As vrea, dar cu pensie, cu tot. Ca si atunci era mare nevoie de malai. Si poate ca n-ar mai fi fost necesar venitul micului „intreprinzator” in conditii de risc maxim.

Si acum c-am adus vorba, desi stiu c-am mai spus-o de 38 de ori, dar na, spun si eu sa n-o uit, viata Bucurestiului si a Litoralului romanesc din anii ’70, a fost si va ramine de neegalat. Spuneam intr-unul din posturile dedicate acelei perioade „noptile erau zile, zilele erau duminici si ceasuri nu existau” Cam asta a fost si mare pacat ca nu pot folosi verbul „a fi” si la prezent, ca dracu ar mai avea timp de blogareala si filme pe netflix.

Dar ce-a fost, a fost si ce-a ramas, e ceea ce conteaza in momentul de fata. Asa ca, vorbind de pensie si pensionarul ei, eu am ajuns la o concluzie la care n-a ajuns nimeni, desi multi o aplica in mod instinctiv. Am convingerea ca viata ideala ar fi sa te nasti, sa copilaresti si sa te scolesti in socialism. Mai apoi sa muncesti in capitalism. Iar pensionarea s-o petreci din nou in socialism. Nu in socialism de tip canadez, ci unul de tip tropical, unde costurile sunt mult mai mici, caldura mult mai mare si banii strinsi in capitalism iti pot oferi o viata imbelsugata. 

Asa ca, desi urasc sistemul socialist c-o pasiune explicabila, trebuie sa recunosc ca e ideal pentru tineri si pensionarii capitalisti. Si de aceea cred, fara dorinta de-a o demonstra, ca migrarea in sensul descris ar trebui practicata de cei ce-si doresc o viata frumoasa si aventuroasa. Ca poti avea o viata frumoasa si daca o arzi numai in capitalism, nimic de zis, dar cu conditia sa te pensionezi multimilionar. Ca daca incepi cu dentisti si spitale, te cam urinezi pe milionul cu care ai ramas dupa o viata in cimpul muncii. Basca toate taxarile care se opresc numai dupa ce dai coltul. Pe cind daca-ti iei milionul si pensia si-o arzi printr-un socialism, pe undeva, te cam doare-n „Capitalul” lui Marx de cit costa patul de spital, pe noapte, in US. Stiu, exista asigurari, dar si alea tot din banii asiguratilor traiesc si daca e sa stai la mina lor, e jale. Veti spune, „dar care-i problema cu Republica Socialista Canadiana”? Pai este, ca in socialismul de tip capitalist al Canadei, preturile cresc continuu, taxele nu scad niciodata, pensia ramine aceeasi iar asistenta medicala e doar partial gratuita. Dintarul nu e acoperit si costa de te-ndoaie, motiv pentru care multi se duc sa-si repare fanoanele in Romania. Programarile la unele teste medicale pot dura si trei-patru lui. Adica poti muri linistit si fara diagnostic pina sa-ti vina rindul. Totusi, e foarte adevarat ca daca esti suficient de bonav incit sa necesiti internare rapida, totul merge ca pe roate. Adica esti cam piua-ntii la orice. Daca nu, faci coada pina-ti trece, intr-un fel sau altul. 

Si ar mai fi ceva. Majoritatea tarilor dezvoltate „beneficiaza” de cel putin trei luni de iarna. Canada „beneficiaza” de sase si alea de la -18C la -40C. Pe cind lumea a treia sta bine-merci la caldurica si frecangeala. Si va spun eu, frigul nu e bun prieten cu pensionarul. Berea, da.

Asa ca, parafrazindu-l pe tovarasul Lenin, „emigrati, emigrati, emigrati!” sau „imigrati, imigrati, imigrati!” depinde de unde privesti fenomenul. Dar la timpii potriviti (potriviti de mine), ca daca incurcati borcanele, nu va va fi nici moale si nici cald.

Read Full Post »

E vreo lege dincolo de lege?

Nu raspundeti ca nu pe voi va intreb. Nu va intreb pentru ca intrebarea era retorica. De ce retorica? Pentru ca-i cunosc raspunsul. Raspunsul meu, nu neaparat vreun raspuns bazat pe obiectivitate, ca d-asta-l numesc al meu si nu al nostru.

Ei bine, dincolo de legi, consider ca este constiinta fiecaruia dintre noi. Ce legea nu prevede, poate sa prevada constiinta. Reciproca fiind, de asemenea, adevarata. Problema e ca exista situatii in care constiinta se ascunde in spatele legii, ignorind faptul ca legile sunt lipsite de constiinta. Si aici doream sa ajung.

Despre parerea mea referitoare la dreptul diasporei de-a vota in Romania, stie si UE-ul si unele institute de stiinte securisto-sociale. Si asta, adica votul diasporei, ar fi unul dintre exemplele in care constiinta foloseste legea ca justificare a unui vot greu de justificat pe cai morale si chiar logice. Un alt exemplu, ca doar de vot am mai trimbitat pe blogul asta, ar fi pensia si pensionarii.

Ieri am fost la o petrecere geriatrica. Cu indulgenta-i spun petrecere, dar daca era sa numar cam citi prafuiti erau acolo, mi-ar pieri si bruma de ingaduinta de care pomeneam.  Un bun amic, director al sigurului ziar in limba romana din Toronto, si-a sarbatorit mai multe evenimente. Si amicul fiind un leader in cadrul diasporei romanesti, evident ca invitatii, si nu putini, erau membri activi ai comunitatii romanesti din TO.

Cum noi nu avem tangente cu comunitatea, e clar ca multi dintre invitati ne erau necunoscuti. Asta nu ne-a impiedicat sa intram in discutii cu unii dintre ei. Si uite cum, din vorba in vorba, aflu, desi stiam si de la alti romani, ca multi, daca nu, majoritatea, si-au luat deja sau se duc in Romania sa-si pretinda pensia pentru anii lucrati acolo. E si aici discutia a luat o turnura previzibila. Previzibila pentru ca in acceptiunea mea, cel care a parasit tara pentru o viata mai buna, chiar indestulata, n-are ce cauta la Casa de Pensii din RO.

Pentru ca logic vorbind, daca tu ai plecat la mai bine, lasind mai raul in urma, nu vad scuza pentru care te-ai intorce sa faci raul si mai rau.  Ca daca cei ramasi o duc prost, asa cum tu n-ai vrut s-o duci, cu ce tupeu te-ntorci sa-i saracesti mai mult decit sunt. Si nu-i vorba ca iei bani din buzunarul celor care muncesc si au, dar iei, cu buna stiinta, bani care provin din fondul de pensii, adica din buzunarele aproape goale ale pensionarilor.

Da, stiu ce prevede legea, dar intrebarea e: ce-ti prevede constiinta? Pentru ce te injosesti sa iei 200-300 de dollari pe luna sau cit draci o fi pensia aia, cind ai din ce trai si chiar foarte bine? Pentru ca toti, cei cu care vorbisem, amintisera de vacante la Paris, la dracu, la lacu, asa ca aveau resurse, nu stateau in pensia romaneasca. Stiu ca e dreptul celui care a muncit si contribuit cu acel procent la fondul de pensii, dar daca nu ai nevoie, pentru ce sa-l pretinzi? Ca daca ar fi sa-l pretinzi unora care stau pe saltele din bani, as mai intelege. Dar cind pagubitii sunt vai de ei, cum poti face asa ceva? E ca si cum un milionar i-ar lua maruntisul din cana, unui om al strazii. Mi se pare o culme a meschinariei si josniciei.

Si eu am lucrat multi ani in RO plus facultatea care acum am aflat ca e calculata la vechime, dar mi s-ar parea degradant sa aplic pentru acei bani stiind ca sunt romani care nu vor avea o pensie sau o vor avea diminuata din cauza mea si-a altora ca mine. Ca vina e a celor care se perinda la putere, nu disput, dar decontul il vor face tot cei nevoiasi. Si atunci?

Cu toate astea, cei cu care am discutat, continuau sa evoce, in corpore, prevederile legale si dreptul lor ca fosti contribuabili. Si unde mai pui ca toti sunt de cei ce frecventeaza biserica romanesca in fiecare duminica si-ti vorbesc de religie, de morala si de alte boli psihice, c-o dezinvoltura de-ai zice ca-s sanatosi.

Dar intrucit ma aflam in minoritate si deja sila incepuse sa-mi naclaiasca rabdarea, am decis sa-i las sa-si continue discutia informativa de cum si unde trebuie sa mergi in Bucuresti pentru a-ti revendica pensia cea de toate zilele. Oricum ai da-o, e urit, tare urit!

Read Full Post »

Cum sa fac sa-i fuck?

And that’s the real question. Si nu, nu e vorba de Companie, ca pe aia am futut-o deja. Asta dupa ce ma futuse ea pe mine timp de 21 de anisori. Hm, cred ca-i chestie de reciprocitate sau mai bine spus, actiune si reactiune. Da, dar acum e vorba de guvern si de taxele lui cocosabile. E, pe astea cum sa le fentez? Ca daca te lasi pe mina lor, astia te fac zdrente cu un 40%. N-au scrupule. Sunt necrutatori. Si nu c-as fi rasist, dar sa dea dracu-n ei de indieni, ca astia-s vatafii Canadei. Astia ori sunt taximetristi, ori lucreaza pentru Guvern, vedea-i-as barbieriti si fara turbane! La ele nu ma refer ca sa nu se creada ca sunt si misogin, desi cind le vad cu belciuge in nas, bulina-n frunte si palmele pictate, ma cam cuprinde un dor de duca. Asta ca sa nu mai amintesc accentul cu care vorbesc si care e inconfundabil de idiot.

Dar sa revin. Astazi ma-ntilnesc cu my financial adviser care sigur imi va spune sa bag o roaba de bani in RRSP, un plan de retirement. Asta si pentru ca aici pensia e o suma modica din care nu mori, dar nici nu traiesti. Supravietuiesti, in cel mai fericit caz. Deci, RRSP-ul e un mod smecheresc, dar necesar, inventat de guvern, de a-ti folosi banii scutindu-te, in schimb, de taxele aferente sumei respective. Scutit my foot. Ca tot platesti, dupa ce te pensionezi, dar functie de cit scoti si de scos, scoti cit ti se spune, nu o faci de capul tau, ca esti tu GBR (Gigi Buze Reci). De fapt aici nu mai sunt sigur. Adica daca vreau sa-i scot pe toti intr-o singura transa, oare se poate? S-o fi putind, dracu sa-i ia, dar iar te rupe-n doua la taxe. Oricum ai da-o, ei vor cadea in picioare si tu in cap, ca d-asta-i guvern si tu palmas.

Realitatea e ca nici nu sunt vreun ala priceput la ascuns bani. Cred ca sunt nepermis de cinstit, desi, dupa cum se vede, ma trage ata la furtisaguri. Mai rau e ca nu stiu sa le execut. Si ma refer la furtisaguri serioase, nu la gainarii cu concedii medicale, ca pe alea le-am invatat inca din scoala generala. Ca, vedeti voi, asta ne lipseste, o forma de invatamint in care sa inveti sa furi in spiritul legii. Si poate ca pe unii-i va mira dorinta mea de a fura guvernul, dar daca socotesti cam cit te fura el pe tine, de-a lungul vietii, furtul tau poate parea o joaca nevinovata de copil. Cel putin eu asa il consider, dar cum spuneam, din pacate, e un joc pe care nu-l cunosc, desi mi-as dori.

Dar pina atunci, dupa cum se vede, oricum ai da-o, tot peste prajit te numesti. Asa ca intrebarea n-ar mai fi cea din titlu ci „cum sa fac sa nu ma fuck-a astia prea rau?” Si cred ca pina la urma voi lua drumul RRSP-ului, desi e o vrajeala penala, dar nu si-n ochii Codului Penal, ci doar in mintea mea, a cotizantului.

Read Full Post »

Foamea-n git

Vazind titlul, v-ati fi asteptat probabil sa vorbesc de Ungureanu, pe numele lui de alint, Unguent. Ei bine, nu. Voi vorbi de concetatenii mei, arde-i-ar pe mate ca prea-s mate fripte!

Saptamina trecuta, dupa programul de iobagie, fute-l-as, ne repezim in gasca la Jack Astor’s, la un farewell pentru un coleg care a ales sa sclavageasca pentru altii. Ma rog, motivul nu are nicio relevanta, dar comportamentul unora a fost de-a dreptul hagitudosian.

Adica-n gitii ma-tii de fomist, faci in jur de 250k pe an, incluzind bonusurile, si te bucuri la o bere de cinci lei pe care ti-o ofera unu-altu? Si nu numai atit, dar din experiente trecute, pot spune cu certitudine ca laba asta s-a dus acasa si a povestit cu emfaza si mindrie personala consoartei, la fel de fomista ca si el, cum a fost la  restaurantul „X” si cum cu doar 5 lei a baut trei beri si a halit un pound de wings. Adica, carele va sa zica, a fost un smecher cu certificat.

Si ca sa lamurim treaba, asta era seful site-ului, nu al meu direct, dar un echivalent. Adica al mai tare din parcare. Cel putin in cadrul companiei, care numara fo mie de suflete. Si poate asta-i si motivul pentru care nu-mi iau limba-n gura cu canadienizatii astia, ca nativ nu-i niciunul.

De fapt, hai s-o dau pe bune! Motivul principal pentru care nu am relatii de amicitie cu canadienizati, e in primul rind limba. Nu a mea, a lor. Nu ca n-as vorbi-o, dar sa mergi la o petrecere si s-o arzi numai in engleza, nu e nicio veselie. Vreau sa spun ca nu te distrezi asa cum te-ai distra printre ai tai, care sunt familiarizati cu subtilitatile limbii (subtilitati de vorbire, ca cele de lins sunt universale), lucruri pe care un canadez le-ar intelege doar desenate. Un alt motiv, la fel de principal ca primul, e haleala si bautura. Nu c-as fi eu vreun gurmand, desi sunt, dar s-o ard pe legume crude cu dip si c-o sticla de bere pe care s-o pup in buza seara-ntreaga, mi se pare  ca-i mai rau decit o petrecere-ntre iepuri. Aia, cel putin, si-o si pun printre rasadurile cu morcovi, la bairamele lor legumicole. Totusi, n-as vrea sa se creada ca-s absurd. Daca ar fi vorba de o petrecere a alora care-o ard pe sub poduri si se-nvelesc cu cartoane, as intelege, da’ sa ai bani cit sa nu trebuiasca sa-i numeri si totusi sa aderi la meschinarii de genul asta, mi se pare detestabil. Asa ca eu, fript fiind cu „ciorba”, dupa cum spuneam, nu numai ca suflu-n iaurt, da-l  evit pur si simplu.

Sunt convins c-am mai pomenit intimplarea cu „ciorba” prin scrierile mele, dar cum audienta se mai schimba, n-o consider neavenita. Asadar, suntem noi invitati la masa de o familie de „mangia cakes” (canadieni in viziune italieneasca si nu numai) bine pozitionata din punct de vedere social. Asta se intimpla pe la inceputurile noastre canadeze. Ei bine, aflati ca la canadieni nu e nici pe departe ca la romani, unde ti se pune tot frigiderul si toata camara la dispozitie. Astia te-ntreaba si daca esti suficient de binecrescut, ai supt-o. Asa ca, atunci cind gazda m-a intrebat daca doresc ceva de baut, am bagat un „nu” neconvingator. Neconvingator pentru altii, pentru ca gazdei i s-a parut foarte transant de vreme ce n-a mai insistat si nici nu m-a mai intrebat pina la finele soirée-ului.  Mincarea, nu c-as fi codos, dar s-a rezumat la invariabilul curcan la cuptor, umplut cu piine si nu mai stiu ce alte cacaturi, cu o lingura de piure de cartfi si legume oparite. Dar ma rog, asta le e traditia, pe care am adoptat-o si noi (mai imaginativ si doar de Thanksgiving), si n-am ce comenta. Dar in privinta bauturii, a fost ceva de coma profunda,  intrucit am baut intreaga seara … doar manierele-mi alese.

Alta data, ca se poate si mai rau, sunt invitat la lunch, impreuna cu un cunoscut de prin partea locului. Vazind ca-i vorba de BBQ, gindul m-a purtat spre vrabioare, fleici si alte romanisme. Cind colo, ala ne-a servit niste winners, adica niste polimeri in forma de crenvursti, care la momentul respectiv doar ca nu se dadeau de pomana. Dar asta nu e partea cea mai zdrobitoare, absurdul de-abea acum urmeaza. Dupa ce am consumat primul polimer infipt intr-un corn, gazdoiul ne-a intrebat, oarecum impotriva vointei lui, daca mai dorim inca un hot dog. In acel moment, canadianul cu care ma dusesem, fara sa mai astepte sfirsitul intrebarii, arunca pe nerasuflate si cu gura plina un „shure!” mustind de dorinte si de mustar. Mentionez ca atit asta, cit si gazda, avea o pozitie sociala de invidiat, in vremurile alea de rastriste, cind recesiunea ii cam cocosase pe nord-americani. In privinta berii am dus-o bine, intrucit o adusesem eu. Asa ca, dupa acest „dezmat” culinar, spre seara, cind am ajuns la casa amicului, ce credeti ca i-a spus sotiei? „Well, sweety pye, we had allready a very nice lunch, so tonight I just need a light dinner!” M-am uital lung la el, am tacut si mi-am vazut de parerea mea, intrucit in mod cert nu concorda cu a lui, nici macar ca formulare.

Tot asa si general managerul site-ului. A venit, si-a luat o bere si timp de o ora, in care toti ne-am luat si de-ale guri si diverse alte bauturi, el a supt la sticla aia din care cred ca mai ramasese jumatate cind cel care urma s-o tunda din companie l-a intrebat daca mai vrea una. In acel moment fata i s-a luminat, de parca i se aratase Chistos, iar gura-i slobozi un „Yesss!” hotarit. Bineinteles ca nici de wings n-a dus lipsa, noi punindu-le pe masa pentru toata lumea. La sfirsitul „parangheliei”, a scos jenat citiva dolarei din buzunar, cu care si-a platit prima bere, si-a sters-o multumit de „tunul” pe care tocmai il dadu-se.

Pai si in astfel de conditii, cum dracu sa te combini cu fomistii astia? Nu spun ca toti isi maninca de sub unghii, dar va asigur ca sunt destui care pastraza „bunele traditii” autohtone. Dar pentru a nu se crea impresia ca meschinariile astea sunt gratuite, am sa mai spun ca orice canadez, cu state vechi de functionare in societatea nord-americana, se ocupa preponderent si de cind il fata ma-sa cu agoniseala necesare pensionarii. Asta spre deosebire de europenii mai meridionali care-si dau unltimul euro pe o sticla cu vin s-o farfurie cu taclale.  De, moduri diferite de-a privi si a-ti trai viata. Cu toate astea, consider ca una-i grija pentru batrineturi si alta meschinaria exacerbata derivata din aceasta grija traditionala.

Read Full Post »