Tine-ti fa pliscul!

Voi cum ati intitula-o?

Read Full Post »

Ratiunea instinctiva

Stiinta spune ca n-au constiinta, biserica spune ca n-au suflet iar taranul ca-s dobitoace. Pina aici vad ca toata lumea e la unison. Ei da, dar vezi ca pe linga toata lumea, mai sunt si eu, Gigli buze reci. Iar eu ma pun contra, sustinind ca animalele gindesc si sunt dotate cu inteligenta si chiar simtiri.

Cum nu cred in chestiunea cu sufletul si-n independenta lui fata de creier,  am sa-l numesc capacitate sentimentala. Ei bine, eu consider ca aceste „dobitoace” poseda aceasta capacitate. Poate nu toate si poate la un nivel primitiv, dar nu pot fi de acord cu faptul ca toate actiunile lor sunt puse pe seama instinctelor si a reflexelor conditionate. Cu atit mai mult cu cit s-a demonstrat ca exista, indubitabil, modalitati de comunicare intre indivizi, iar comunicarea inplica intentie,  intentia implica decizie care la rindul ei implica analiza si uite cum ajungem la judecata.

Mult mai interesant mi se pare insa faptul ca exista o multitudine de semnale, functie de situatie. Ori asta presupune analiza si  interpretare. Probabil ca exemple ar fi enorm de multe, incluzind inteligenta si sentimentalismul canin de care sper ca nu se mai mira nimeni, dar care sunt totusi puse pe seama unor reflexe si automatisme dobindite. Si as zice ca unele poate sunt, dar nu toate.  Hai sa spunem ca un ciine e dresat si prin dresaj s-ar explica oarecum comportamentul, desi cind scinceste de dorul stapinului nu vad la ce dresaj ne mai putem referi.

Dar atunci cum am putea explica comportamentul salbaticiunilor? Si as vrea sa ma refer la orca, balena ucigasa sau mai corect spus, ucigasa  balenelor. Am vizionat mai multe clipuri referitoare la acest mamifer extraordinar. Un killer perfect care recurge la anumite strategii, demne de orice Napoleon uman si care, dupa parerea mea, nu pot fi doar instinctive. Iata mai jos un astfel de atac extrem de inventiv  dus la capat cu ingeniozitate si exactitate, in care o familie de orca analizeaza, se organizeaza, creaza conditii, indepartind banchiza de celelalte bucati de gheata si pornestre atacul la un semnal, intr-o sincronizare perfecta. Notati faptul ca aceasta modalitate de vinatoare nu este una comuna, dupa vreun program inregistrat in acidul lor dezoxiribonucleic. Problema si mai socanta apare abea dupa reusita atacului, cind tinta atacului, foca, e lasata sa revina pe banchiza de gheata, ceea ce denota faptul ca asistam de fapt la un antrenament al puilor de orca in vederea unor viitoare situatii similare. Asta insa nu explica compasiunea fata de viata  materialului didactic. Faptul  mi se pare a fi exceptional pentru un animal feroce care consuma 250kg de carne pe zi si care teoretic nu stie ce-i mila sau recunostinta. Sau stie? La fel de exceptionala mi se pare disciplina si intuirea efectului strategiei. Veti observa ca dupa ce produc valul, vor astepta pe partea opusa a banchizei, ca prada sa le pice-n  „laba”  Orca constientizeaza valurile produse si efectul lor asupra prazii. De asemenea stie si citi membri ai familiei sunt necesari pentru ca valul provocat sa aibe forta suficienta spulberarii focii de pe banchiza. Acest atac este in mod sigur gindit. Pentru ca una e sa fugi ca turbatu’ dupa prada, s-o prinzi si s-o sfisii si cu totul altceva sa aplici o strategie ingenioasa ca cea care urmeaza

Iata alta situatie  in care nu mai e vorba de antrenament ci de vinatoare pe bune si de ceva amuzament, urmat de acelasi gest surprinzator de recunostinta.

Veti spune „pai bine bai papa, dar orca are un geamantan de creier in cap, evident ca te poti astepta la fo traznaie omeneasca din partea ei” Bun, hai atunci sa trecem la animale cu creier cit nuca, mai precis la pasari. Ce spuneti de asta care gaseste o solutie ingenioasa de a-si insusi hrana? Cit e instinct si cit gindire?

Alta care nu numai ca foloseste o unealta, ceea ce e in sine formidabil, dar o si adapteaza scopului propus.

Si inca un exemplu de adaptabilitate si inteligenta in folosirea noilor conditii de trai,  in avantaj personal, de data aceasta la pasari absolut libere, nu in captivitate.

Si asta n-ar fi tot. Am vizionat cu multi ani in urma un clip cu o pasare care se dadea ranita indepartindu-se schiopatind de cuib pentru ca un serpisor doritor de oua sa nu i le manince. Pina aici totul e OK, desi de unde stie pasarea ca un animal ranit e o prada mai uroara si ce instinct ii spune cum sa mimeze acest lucru? In sfirsit, vaca de sarpe cind vede prada mai mare, se bucura ca un bou si se ia dupa pasare, uitind de ou. Numai ca intentia pasarii nu e sa indeparteze pericolul, ci sa-l distruga. La orice pasare te-ai astepta sa-l astepte pe domnul sarpe la un colt de cucuruz si sa-l ciocaneasca-n capul ala urit si prost pina-l dezmembreaza in partile lui componente. Numai ca pasarea asta e mult mai smecherita. Asteapta tiritoarea si se lasa incolacita de ea pina la un moment dat cind deschide brusc aripile rupindu-i idiotului coloana si lasindu-l lat in drum. E, asta nu-mi mai suna mie a instinct. Adica ce instincte-i spun inaripatei ca sectionarea coloanei echivaleaza cu paralizia si evident exterminarea reptilei? Hmmm, asteia cum dracu sa-i spunem, ratiune instinctiva sau instinct rational?

Read Full Post »

Pasarici (mai mari, mai mici)

De mic copil m-au fascinat si contrariat totodata, pasaricile. Atit cele cintatoare, cit si cele discrete, tacute si fierbinti. De fapt pentru ultimile am facut o adevarata fobie, dar ceva mai tirziu. Si cum acum am backyard-ul inconjurat de copaci, va dati seama de cite pasarici am parte. Ma refer la cele cintatoare, ca celelalte din pacate n-au ajuns sa-mi creasca-n pomi. Unele mai rosii, altele mai galbene, unele negre si cu o para rosie pe aripi, altele urite cu draci, dar frumos glasuitoare si in sfirsit cele albastre dupa care si-a luat numele si echipa de baseball a Toronto-ului. Zilnic ies afara pe deck, daca-mi permite temperatura, si le privesc cum zboara de colo-colo, printre ramurele, cintindu-si viersul spre incintarea generala. Problema e ca astea cinta dupa fusul orar al Vancouver-ului, ca sa dea dracii in ele, tot la patru dimineata isi programeaza primele vocalize, de-ti vine sa le ei la alice. Cum n-am alice, inchid geamul. Dar asta n-ar fi tot, ca pasarile, tot cele cintatoare bineinteles, in general se excrementeaza, iar in particular, se excrementeaza pe scaune, pe mese pe balustrada si pe unde dracu sa le ia, le apuca pe ele pintecaraia. Asa ca, vrind nevrind, am ajuns sa curat zilnic gainatul primadonelor inaripate. Dar dupa ce-l curat, uit , delectat de cintul lor de-mperechere. Bai, pasaricile astea cred ca se fut nonstop. De data asta le includ si pe cele care zboara doar cu avionul. Da’ ce-a ajuns nenicuta curtea mea? Zona de traftir? Astea pe unde se prind, pe acolo se iau la cotaiala. Si daca le trece lor, le-apuca futatul pe curvele alea de veverite, ca si pe alea am o boala neimpacata, ca-mi halesc bulbii de crini si zambile. Bine dracu ca astea nu cinta. Astea nu, dar ratonii, da. Mai deunazi, fo trei ratonei, care cred ca se ratacisera de ratonoaica, scinceau pe linga shed-ul din back yard. Bai da’ scoteau niste sunete stridente si pitigaiate, de-am crezut ca a mai aparut fo inaripata emigrata din Caraibe. Si incep eu cu privirea sa caut prin copaci, miorlaitoarea aia infernala. Asta pina cind s-au apropiat bursucii astia mascati de mine si mi-am dat seama ca ei erau cei ce se jeleau pe limba zburatoarelor. Ce sa mai zic? E totusi bine sa stii o limba straina!  Mai tirziu i-am vazut trecind tantosi si cu curu-n sus, urmindu-si mama care raspunsese apelurilor disperate. Concluzia la care am ajuns e ca o curte fara gradinar, e ca futul cu prezervativ. Si cum prezervativul nu-i pasiunea vietii mele, se pare ca mi-ar trebui un gradinar.

Read Full Post »