Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘parfum’


Unde, e treaba ta, dar daca-ti plac parfumurile, in general, si Charlize in special, ( culmea ar fi sa nu-ti placa) fa bine si acorda-ti o sansa.  Nu la mine, la psi

***

Read Full Post »

Scent of a woman


This is the tango,

this is sensuality

and this is the real deal.

Read Full Post »


                    Primavara, frumos anotimp! Acolo unde exista, ca aici la Canada e mai mult o Extraiarna. E foarte adevarat ca avem si noi ghioceii si toporasii nostri, dar care arata mai mult a ferigi, dupa cum se vede in poza de mai sus. Pe linga forma, nici cromatica lor nu te da pe spate si de obicei infloresc doar pe geamuri. Insa, la urma urmei, vorba phenixilor: „s-avea-n loc de flori de gheata, o floare cu viata”

                    N-as vrea, totusi, sa fiu nedrept cu aceasta varianta eschimoasa a primaverii, care are si ea, ca oricare alta primavara, parfumul ei specific. Cum care? Voi nu stiti cum se spune, „miroase a zapada” E foarte adevarat ca parfumul respectiv iti cam ingheata plaminii, dar cum nu vorbim de temperaturi, hai sa ne axam pe ce detecteaza olfactivul.  Ei bine, as spune ca avem de-a face cu acel miros proaspat, curat si simplu, fara arome orientalo-exotice, care fac rau alergicilor. E acel miros aspru, si patrunzator al zapezii, pe care inspirindu-l, simti cumva ca traiesti. Si poate suna  paradoxal, sau poate-mi joaca mie imaginatia feste, ca se mai intimpla, dar eu asociez mirosul asta cu mirosul vietii. Nu stiu cum, nu stiu de ce, dar aerul asta penetrant si oxigenat al iernii, imi da o senzatie de putere, de forta, de virilitate si pina la urma, de viata.  Dupa parerea olfactivului meu, mirosul zapezii are in mod sigur o tenta masculina. Mare pacat ca nu exista un parfum din flori de gheata! A propos, doamnelor, v-ar placea ca barbatul cu care intretineti relatii, (nu spun de care, ca nu-i treaba mea) sa miroasa a flori de gheata? Asta nu inseamna sa fie rece ca turturele, dar ia imaginativa cum ar fi sa fie hot si sa miroasa a zapada. E? Asta da combinatie! Eu as numi acel parfum „Burning Ice” sau „Il profumo della vita” Voi cum i-ati spune?

Read Full Post »


Valea Rhine-ului e un  sirag de Heidelberg-uri mai micute. Norocul nostru a fost ca ceata se mai risipise cind am ajuns la locul cu pricina. Asa ca am putut admira din virful unui deal, unde neamtul trintise un fel de  „Mama Russia” din bronz , peisajul incintator al vaii Rhine-ului. Cind am coborit, n-am mai luat-o cu autocarul ci de-a dreptul cu telescaunul peste paduri si vii. 

2009 - bucuresti, frank furt 388

Dar cind astea s-au terminat, am luat-o si prin casele oamenilor de la poalele dealului. Adica nu chiar prin case, dar la doi, trei metrii de terasele lor. Pentru turist e placut, cu atit mai mult cu cit casele sunt curate si ingrijit aranjate, dar nu stiu cum o fi pentru proprietari sa le apara parasutisti pe la geamuri toata ziua, guten tag. Dupa ce-am coborit din pomi, am poposit la un restaurant sa alimentam rezervorul. Evident ca i-am mai tras un schweinshaxe si un vin rosu, dupa care am luat-o spre chei de unde ne-a preluat vaporasul pentru o plimbare de-a lungul riului.

2009 - bucuresti, frank furt 441

Cum ceata se ridicase, am  profitat pentru a mai trage citeva poze, dar din interior, unde nu-mi tremura mina si nu-mi ingheta capul. Plimbarea a fost foarte relaxanta iar vinul servit, daca ar fi fost si fiert, ar fi mers de minune cu frigul de afara. 2009 - bucuresti, frank furt 447

Este incredibil cite castele au putut ridica nemtii astia de-a lungul Rhine-ului. Se pare ca imobiliarele cu water view erau la mare pret inca de pe atunci. Or fi fost si ratiuni strategice la mijloc, dar peisajul chiar face toti banii. Cu toate ca  aceste fortarete, greu de accesat, sunt interesante prin locatie,  arhitectura si multitudine, marea atractie a Rhine-ului ramine un cataroi impadurit pe care nu se afla nimic altceva. Dar se pare ca legendele impresioneaza mai mult decit toata salba de castele. Stincii respective-i spune Loreley, iar legenda povesteste cum ca pe stinca asta era o tipa tare, care cinta de-i zapacea de cap pe navigatori. Astia de zapaciti ce erau, dadeau cu ambarcatiunea-n stinca si se duceau dracu spre adincuri. E adevarat ca in acel loc apa are adincimea cea mai mare, vreo 25 de metrii, dar chestia cu song-ul e trasa de par. Dar asta pina am vazut statuia don’soarei Loreley, care se pare ca umbla goala pusca. Ehei, Loreley, kleine deutche curvulitzen, acum inteleg  eu cum stau lucrurile.  Initial am crezut ca ai fi dotata cu vreun organ care emite sunete intr-o banda de frecventa naucitoare, dar de unde?  Cum vedeai vreun vaporas, cum te-apucai sa topai goala-n virful stincii si sa croncanesti tot felul de  ich liebe dich-uri ademenitoare, de le pocneau saracilor marinari conductele-n corp din cauza presiunii arteriale.  

2009 - bucuresti, frank furt 444

Lasind gluma la o parte, hai sa-i ascultam din nou pe Ritchie Blackmore si pe Candice Night cu „Loreley”

Dupa cruise, ne-am ritornerat la o degustare de vinuri in taverna de mai jos. Ghidul, simpatic si curvar, a tot facut glume in directia mea, cu bataie spre sotie. La inceput am ris cu totii, ha, ha, ha! pina la un moment dat cind lui i-a pierit risul, coplesit de banuieli. Si iata de ce. Cind sa intram la degustari, mai baga o gluma „You guys can go for wine tasting, while I’m taking Papa’s wife for a walk. Ha, ha, ha!!!” E si atunci i-am bagat-o si eu sa-l satur „Well, I hope you know what you are doing, as HE, my wife,  didn’t have the sex change surgery done yet” Tipul, cel din poza de mai jos,  s-a blocat pret de trei secunde, uitindu-se neincrezator spre nevasta-mea. Cind am vazut ca-si revine, am inceput eu sa rid si ceilalti o data cu mine. Lui insa cred cai trecuse cheful, ca a intrat circumspect in restaurant fara sa scoata vreun zimbet. Oricum, cind ne-am despartit i-am dat 10 euro tip. Merita, comentariile lui fusesera in general dragute, antrenante si bine documentate.

2009 - bucuresti, frank furt 449

In drum spre Frankfurt  am mai oprit la un souvenir shop de unde mi-am tras o halba pe care am pus-o la loc de cinste, in bucatarie. A si sa nu uit, inainte de-a parasi Frankfurt-ul m-am mai ales si cu un „Strict secret” al lui Baldessarini. Bai va spun drept, miroase de li se defaceau femeilor picioarele cind treceam pe linga ele. Noroc ca nu eram singur, altfel as fi riscat sa fiu abuzat sexual in mijlocul strazii.

Read Full Post »