Duzina de cuvinte – Scaderea prin adunare

                    Ma pune dracu sa vad un film. Cum se numea? Habar n-am si nu conteaza, ca nu vi-l recomand si nici nu e vreo noutate sau vreun premiat. Ce trata? Multe.  Te trata de calm, de liniste interioara, de pofta de viata, de logica si de alte citeva afectiuni, ale sistemului nervos central. Dar pina la urma, asta n-ar fi fost o problema majora, intrucit se poate rezolva c-o camasa de forta. Problema e ca un profesor psihopat, obsedat de una din studentele lui, ajunge s-o urmareasca, si sa ucida pentru a-si atinge scopul. Care era scopul, nu stiu si nici scenaristul nu cred ca stia. Poate doar sa fie cu tipesa respectiva, fara vreun alt gind necurat sau phihopant.

                    In sfirsit, e bagat la bulau, de unde reuseste sa evadeze. Pina aici, nimic iesit din comun, dar acum urmeaza ceea ce eu consider a fi, lipsa de logica. Cind toata lumea stia de ce e animalul asta in stare, in loc sa incerce sa-i intinda o capcana in care sa cada, sa-si rupa gitu-n mortii ma-sii, ei se hotarasc s-o apere pe fata, adoptind o atitudine ostila fata de bolnav si incercind sa-i stavileasca dorinta de-a o intilni. Bun. Nu spun ca nu-i o actiune laudabila, dar cu ce pret? Filmul se termina cu bine pentru fata si cu funeralii pentru sapte alte persoane, injunghiate cu salbaticie. Doua bune prietene, prietenul uneia din ele si prietenul ei, doi angajati ai unui hotel si un politist. Daca facem un calcul la rece, ajungem la concluzia ca de fapt actiunea de salvare a fost un esec deplorabil si de proportii. Am salvat o viata, care poate nici nu era in pericol, distrugind alte sapte.

                    Dar in fine, astfel de actiuni se petrec aproape zilnic in lume. Militari, pompieri, salvamontisti, salvamari, politisti si civili murind pe capete pentru a salva o persoana care, culmea, citeodata se baga cu buna stiinta in situatii limita. De cite ori n-am vazut prin filme ca dintr-un rescue team mai ramine unul singur si asta doar ca sa salveze un prizonier. Adevarul e ca n-ar fi etic sa nu incerci sa ajuti pe cineva a carui viata atirna de interventia ta, dar daca pui in pericol multe alte vieti, asta nu tine tot de etica? N-ar fi mai bine sa gasesti alte cai de a solutiona problema? In cazul de fata, de ce nu l-a acceptat pe nenorocit, ma refer la fata, doar pentru a-l atrage intr-o capcana in care politia sa i-o traga la lingurica? Se poate spune ca nu aveai cum sa stii ca sapte vieti vor fi jerfite, pentru a salva una, dar tinind cont de faptul ca era vorba de un psihopat, mi se pare ca era cam la mintea cocosului. Cucuriguuuu! Mie personal, aritmetica astora mi se pare o stiinta inexacta, nu stiu voua.

Read Full Post »

Merita sa traiesti in minciuna pentru a cunoaste adevarul?

„The other man” aduce in discutie adulterul ca motiv al obsesiei. Pe scurt, o englezoaica arzoaica, familista si stilista, e agatata in Galleria Vittorio Emanuele din Milan, de un genitor italian, sexos, pedant si dragastos. Tipa se uda toata si consimte la o relatie care se-ntinde pe vreo 12 ani.  Tot ea, Lisa, declara pe undeva ca i-a iubit pe amindoi, atit pe Peter sotul, cit si pe Ralph, amantezul, ceea ce poate fi perfect adevarat, desi cred ca aceste iubiri paralele, nu puteau fi si similare.

In fine, filmul incepe cu o discutie interesanta intre cei doi soti, ea intreabindu-l daca s-ar penetra cu alta. El ramine putin perplex, dar declara ca nici nu i-a trecut prin minte, alegerea lui fiind ea, Lisa.  In acel moment, privirea enigmatica, zimbetul trist si vinovat al Lisei, descriau mai elocvent decit o marturisire, duplicitatea. Elocvent pentru noi spectatorii, nu si pentru Peter care n-avea acces la prim-planurile filmarii. Cu gindul la escapadele milaneze, si futaiurile pline de romantism vaginal avute cu genitorul, undeva pe malurile lacului Como, Lisa il asigura pe Peter ca daca nu l-ar mai iubi, ar tunde-o fara sa lase vreun semn. El nu intelege nimic din toata conversatia, dar isi va aduce aminte de ea mai mult decit si-ar fi imaginat si dorit. Filmul e conceput intr-un du-te – vino prin alternarea actiunilor petrecute inainte si dupa funeralii, ceea ce face mai anevoioasa intelegerea actiunii. Eu insa am sa evoc evenimentele in ordinea lor cronologica. Lisa suferea de un cancer pe care l-a ascuns tuturor si nu numai atit, dar refuzase operatia si tratamentul. De ce anume, ramine la latitudinea imaginatiei fiecaruia. Era asta modul ei de a-l parasi pe Peter?  Era scirbita de viata ei duplicitara la care nu se simtea in stare sa renunte? Era moartea masura pedepsei pe care si-o atribuia si pe care considera c-o merita? Sau era satula sa tot traiasca in minciuna pentru a descoperi adevarul sentimentelor proprii? Dracu stie. Cert e ca dupa o suferinta scurta, tipa da in primire, lasindu-i un mesaj lapidar sotului, „Lake Como” Peter  nu intelege mare lucru, dar nici nu-i da multa atentie. Insa evenimentele se precipita, el aflind dintr-un mesaj lasat pe mobilul ei de catre Ralph, despre idila decedatei. In acel moment Peter vede rosu-n fata ochilor, obsesia aflarii intregului adevar inundindu-i creierii incinsi. In acelasi timp simte si o dorinta nestapinita de a pune mina pe mangafaua milaneza si de a-i rupe scheletul osos. Intrind in computerul Lisei, afla cum arata genitorul, cu si fara textile pe el, dar afla si cum arata Lisa goala si surizatoare in paturile hotelurilor italiene. Aici ar fi de mentionat faptul ca password-ul file-ului cu pozele compromitatoare era chiar „Lake Como”  Am tot incercat sa inteleg motivatia ei de a-si demasca idila, post-mortem, dar nu am gasit o explicatie care sa-mi satisfaca logica. Probabil ca asta ar fi un subiect pe care l-am putea dezbate. In fine, Peter se duce la Milano si pretinzind ca nu e cine era, il cunoaste pe Ralph si nu-i mai rupe oasele, ci se joaca sah cu el intr-o cafenea, pina ala-i povesteste cam totul despre  relatia pe care-o avusese c-o…englezoaica, timp de 12 anisori. In final, dindu-si seama ca nu „merita sa traiesti in minciuna pentru a cunoaste adevarul” desi el acum il cunostea, Peter ii spune martafoiului cine e de fapt si la indemnul ficei lui, ingroapa securea razboiului, acceptind ideea ca nevasta-sa s-a iubit si cu altul. In acelasi timp il accepta si pe George, aratarea cu care se babardea fie-sa si pe care il considerase pina atunci un mate fripte. Asa ca dragilor, concluzia pe care am tras-o, e ca dragostea idealizata si in valoare absoluta e mult mai importanta decit penetrarile materialist-dialectice extraconjugale. Biblic spus, iubeste-ti aproapele, chiar daca e sa-l imparti cu altii sau iubesteti aproapele chiar daca e si al altuia, depinde de pe ce pozitie privesti problema.

Ca o paranteza, Liam Neeson si Laura Linney joaca meserie. Nici Banderas nu e rau, dar in mod sigur pe toti ii prind rolurile jucate. Un film care merita vazut, chiar si dupa ce ati citit postul de fata.

Read Full Post »