Dupa petrecerea de acum doua simbete, am fost incitati la o escapada de trei zile la gara noastra cu prefix, NiaGara. Nu pentru cascada in sine, ca asta nu e vreun Iguasu, si oricum o mai vazusem de citeva ori, ci mai mult din dorinta de a ne distra si-n deplasare. Si ne-am distrat, dupa cum urmeaza.
Luni, pe la vreo 10 dimineata, am incalecat pe caii putere din driveway si dusi am fost. Cum hotelul isi deschidea portile la 4PM, ne-am propus sa luam prinzul la una dintre podgoriile Niagarei. Trebuie mentionat ca regiunea asta e plina de podgorii, care mai de care mai spectaculoase in aspect. E adevarat ca unele sunt mai asa si asa si altele mai foarte-foarte, dar tuturor le-as da nota 10 pentru felul in care sunt intretinute. Unde mai pui ca isi pregatesc vinurile la fata locului si primesc vizitatori pentru degustari si vinzari. Multe dintre aceste vinarii au si restaurante si cum eram infometati, am decis sa tragem la unul din ele, dar la unul recomandat, nu la orice cantina sindicalista. Asa se face ca am ajuns la Trius vinery.
E si dupa ce ne-am potolit pohtele ce le pohteam, ne-am continuat drumul trecind prin Niagra on the Lake, un orasel pitoresc pe unde se perinda tot turistul si unde intentionam sa luam cite un espresso, un dolce si ce-o mai fi de cumparat, ca-s destule magazinase atragatoare.
Dar cum se facuse, deja, de 4PM, ne-am indreptat cu repeziciunea masinilor spre cascada si Crown Plaza ei, ca acolo ne asteptau „vastele” apartamente cu ale lor dusuri pe care ni le doream, cam cum isi doreste varza, o rata si Dragusanu, botox.
Sar peste momentele de extaz din timpul dusului, neavind legatura cu subiectul postului de fata. Dupa, am coborit la o plimbare pentru a ne pastra pofta de mincare, treaza si pentru inca o sarja de poze, c-asa-i sta bine japonezului. Ca urmare, voi baga citeva si aici pentru a face economie la cuvinte.
SONY DSC
Seara am petrecut-o in Casino, ca na, sa mergi la Niagra si sa nu te Casino, e ca si cum ai vizita Louvre cu ochii inchisi … sau cam asa ceva. Imi propusesem sa nu pierd mai mult de $100. Cu toate astea, as putea spune ca m-am dus bou si-am plecat, vaca. Dar o vaca distrata, pentru ca dupa ce m-am jucat vreo doua ore, am ramas cu banii cu care incepusem, ceea ce n-as spune ca-i chiar rau, stiut fiind faptul ca jocurile astea, in ceea ce ma priveste, au fost si vor ramine „jocuri de nenoroc”
Apoi am mai ars-o aiurea pe strazi pentru a privii luminatiile, dupa care ne-am retras la cele trei fiole de vin vechi, agonisite, cu sudoarea … portofelului, de la Trius.
SONY DSC
Si hai s-o inchei ca m-am intins cam ca aluatul! Dar nu chiar acum, ca as mai avea fo doua vorbe si trei poze.
A doua zi am luat din nou imprejurimile la picior si ne-am tras pe-o roata, cam ca Horea, Closca si Crisan, doar ca asta era cu confort sporit, avind cabine. Arata ca Ochiul Londrei, dar la o scara redusa. Iar cind ziua se-ngina cu noaptea, adica, pe-nserat, ne-am echipat mai sexos si am bagat un restaurant, al hotelului, care se afla la etajul 10 si cu vederea spre cascade inclusa-n pretul bine condimentat. A fost totusi o seara misto, cu atit mai mult cu cit am avut norocul si unui joc de artificii, care nu fusese, initial, inclus in menu.
SONY DSC
SONY DSC
In sfirsit, miercuri am mai luat un breakfast si-o plimbare dupa care am plecat spre casa, oprindu-ne la un sanctuar de fluturi, vestit in Nord America si mai apoi, pentru lunch, la o alta vinarie pe nume, „2 Sister’s vinery” Mai bag vreo doua poze si gata, ca-mi vine amocul cu postul asta.
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
VatiClanul Papal 