Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘munte’


Proaspat revenit din RO, pot spune cu certitudine, desi o stiam, ca banii aduc fericirea. Ceea ce vine in contradictie cu „postulatul” pe care nu stiu cine l-a emis, dar care sigur era putred de bogat si dorea sa pozeze-n victima sau care era putred de sarac si dorea sa braveze. Si de aceea eu nu l-as numi postulat ci prostulat. Ca vedeti voi, in primul rind e satisfactia pe care ti-o da obtinerea banilor. Iar mai apoi e satisfactie pe care ti-o confera cheltuirea lor, adicatelea, placerile pe care ti le oferi, cheltuindu-i. Placeri care te fac, fie c-o accepti sau nu, fericit, ca altfel n-ai mai alerga sa ti le satisfaci. DAAA!  De fapt, pe linga masini, case, vacante, petreceri, business class, restaurante, spectacole, …etc., cea mai mare fericire consta, as zice, in lipsa grijii de miine, sau mai bine spus, a stresului la care te supune aceasta grija.

Dar sa revin pe asfalt, ca dupa cum vad, mi-a scapat o roata pe aratura.

De cum am dat cu nasul de RO, am incalecat pe toti caii si ne-am dus unde ne-a indrumat GPS-ul si unde-i place ciobanasului, sus la munte, sus la munte la Simon. La o nunta. Ca asta fusese, de fapt, motivul pentru care venisem a doua oara in RO. Simon-ul asta e pe linga manastirea Bran si problema n-ar fi fost departarea de Buc. cit mai ales infrastructura fracturata pe care a trebuit s-o calarim. Si am explicat acum doua posturi cam care a fost oful, asa ca nu mai revin.

Au fost patru zile de petreceri sudate cap la cap. Cu mincaruri bune si bauturi la discretie. N-as putea spune daca a fost scump, ca nu stiu, dar sigur n-a fost ieftin, pentru ca prea ne-am simtit extrem de bine, din toate punctele de vedere, si nu ne-a lipsit absolut nimic. Si cam asta-i justificarea primului paragraf.

Nunta a fost pitoreasca, dupa cum va puteti imagina. Si pentru ca mirii si-au dorit biserica, el fiind mai mexican, s-a tinut si o slujba religioasa la o bisericuta din lemn, adusa de prin Maramu, dupa cum spunea lumea. Nu prea stiu cum s-a rezolvat problema catolicismului lui, dar slujba s-a tinut in mod sigur si a fost una ortodoxa, ca prea au lungit-o. Cum a decurs slujba, nu stiu sa va spun, dar unii dintre noi ne-am distrat copios. Poate si pentru ca biserica fiind foarte mica, eu n-am mai incaput si nici vreo alti citiva cu care, ramasi pe dinafara, am dat-o pe bancuri si cu care am ris de ne dureau falcile. Totusi, sa nu va imaginati ca biserica sau ceremonia ar fi contribuit la buna noastra dispozitie. Nicidecum. Cred eu ca mai degraba a fost palinca pe care un nuntas grijuliu o adusese cu el, ca-ntaritor. Unde mai pui ca, din cite spunea respectivul, palinca aia ar fi avut aceleasi provenienta geografica cu biserica.

Dupa biserica am revenit, cu totii, la conac si cum eram deja foarte … simpatici, am dat-o pe dans si antren, inainte ca ospatarii sa ne serveasca aperitivele. Si uite asa am tinut-o toata seara intr-o topaiala si-o bautura, ca micarea n-o mai pun la socoteala. Pe la trei din noapte, cind nu mai simteam ca exist, mi-as fi dorit ca ospatarii aia sa fie brancardieri, dar n-au fost si de aceea ne-am indreptat, pe picioarele noastre, dolorante, spre camera unde cred c-am adormit inainte s-ating patul.

A doua zi, cind am coborit la breakfast, am observat, cu oarecare satisfactie, ca nu eram singurul cu ochii cit sarmaua. Dar intrucit masa era din nou plina, am dat „ignore” si am luat-o da capo, dupa care am bagat si-o plimbare prin padurile din imprejurimi. Seara, iar la razboiu, ca sa incheiem ce incepusem c-o seara-nainte. Si pot spune ca am fost cu totii placut surprinsi de performantele noastre fizice, bahice si gastronomice.

A doua zi, dupa ce ne-am lins ranile, am incalecat herghelia cu care venisem, si dusi am fost pe drumul Bucurestilor.

Ce sa va mai spun, nu mi-a fost usor, dar vai, cit de placut!

 

 

 

 

 

Read Full Post »

Cuca


 

Eu la munte nu ma duc, nu ma duc, stau acasa si ma …. gindesc, ce mi-o fi trebuit mie drumetie, cind pentru mine muntele avea o semnificatie stricta, petreceri si babardeli? Nu mi-a placut niciodata sa concurez capra neagra si nici cocosul de munte, desi cred c-as merita si eu sa fiu declarat monument al naturii si implicit, ocrotit prin lege. Ca daca e sa fim obiectivi, eu am cocos, da’ cocosul n-are Papa. S-atunci?
S-atunci cind, prin anul doi, la FUT, nu stiu care din colegi a zis „haideti, bai, la Cuca”, initial am zis „la cine?” iar mai apoi cind am aflat ca exista asa ceva si ca nu-i vreun sanatoriu, vreun „cuib de cuci”, i-am pasat elegant „ma fut pe Cuca voastra” („fut” vine de la facultatea de utilj tehnologic pe care am urmat-o din motive independente de vointa mea). Auzisem si eu de studenti care-si rup gleznele, in cataroaiele tarii, cautind frumuseti virgine si libertati absolute. Si ca sa fiu sincer, de frumuseti eram atras si eu, dar nu virgine, iar drumul spre libertatea absoluta, in acceptiunea mea, era cu American Airlines, nu pe jos si cu ditai traista-n circa, ca serpasii nepalezi.
Pina la urma, dupa ce s-au jurat ca trenul are statie chiar in receptia cabanei, promitindu-mi o distractie ca-n ecranizarile interzise minorilor, am cedat si acceptat. Asta nu inseamna ca i-am si crezut, dar nici nu mi-am putut imagina cosmarul care avea sa urmeze.

Primul semn ca am luat o mare teapa, a fost cind am dat cu ochii de aceeasi „petrecareti”, in Gara de Nord. Toti erau in bocanci si hanorace, in timp ce eu eram imbracat de restaurant. Imi zic, „asa le-o placea astora sa se imbrace la petreceri, dracu sa-i ia” si ma urc in tren. E si uite cum ajungem dintr-o gara-n alta gara si in the middle of nowhere. Dupa ce injur, intreb „si cabana unde e, coclitilor?” Aflu ca mai sunt vreo…multi km pin-la ea. In acel moment am devenit complet dezinteresat de aceasta aventura si daca ar fi fost un tren retur, l-as fi luat imediat. Ba mai mult, acum aparuse o alta problema de organizare. Cu ce ajungem la cabana ca autobuz, sa ne duca, nu exista iar teleferic era doar din Predeal si Sinaia?
Pina la urma si spre norocul nostru, il arvunim pe unu’ cu o basculanta imensa, care lucra la un baraj si care din fericire a trecut pe acolo. E si uite-l pe Papa, imbracat la zece ace, in bena plina de namol a basculei, gonind spre Cuca ceva mai repede decit cortegiile funerare.

Dar ordilul n-avea sa se termine in basculanta care-mi torturase toate organele interne, externe si bunatate de pantofi. Dupa vreo ora de bitiieli, se opreste bestia si domnul „manivela” ne arata un drum prin padure, pe unde s-o luam, spre cabana pizdii ma-sii. Cred ca am mers pret de doua ore. Doua ore cit o-ntreaga saptamina, in timpul carora mi-am etalat tot repertoriul de injuraturi, acumulate-n facultate. Ceilalti rideau multumiti de reusita farsei, ca alte motive de bucurie nu prea aveau nici ei, desi se dadeau zmei.

 

Cuca (front)

Intr-un tirziu si pe-nserat, reusim sa ajungem la nenorocirea din poza de sus, careia i se spunea, cu multa bunavointa, cabana. Primul imbold pe care l-am avut, dupa ce mi-am luat patu-n primire, a fost sa beau ca sa uit. Cum nu prea-mi rezist pornirilor, m-am facut pula, sa ma scuze doamnele de fata, ca doamnele de acolo le auzisera pe toate cite le zburau pe la urechi. Si pentru ca nu stiam daca exista toaleta, am iesit pe balconul mansardei si i-am dat drumu’, pina cind a urlat cabanierul care tocmai imi receptionase jetul. Dupa cum se vede, in poza astora de mai jos, usa a ramas la locul ei, balconul, nu prea. Se pare ca s-au construit, intre timp, ceva extensii in spatele cabanei.

Cuca (back)A doua zi, m-am trezit cu un gust de cacat in gura si c-o durere de creieri direct in … cap. N-as putea spune ce draci am facut in noaptea aia, dar dimineata eram in pat cu Georgeasca. N-am intrebat-o si nici ea nu mi-a spus, asa ca n-am pus-o niciodata la socoteala.

Cind reusesc, in sfirsit, sa ma dezmeticesc, dau cu ochii de … mine intr-o oglinda atirnata deasupra patului. Aratam ca iesit dintr-o operatie estetica. Nici cimitirele sirbilor, bombardate de americani, nu aratau asa jalnic. Iar imaginea dormitorului era si mai dezolanta, amintindu-mi de stagiul militar. Mansarda adapostea vreo douazeci de paturi de campanie. Georgeasca ascundea, sub ea, unul din ele. „Unde draci am incaput eu in stirpitura aia de pat?” Ca de incaput amindoi, n-am fi putut decit suprapusi. Dar la urma urmei, who cares? Eram insa darimat de „twist-ul” prin padure, pe care-l executasem cu o seara inainte, ‘te m-as in el de munte si-n autobuzele lui inexistente.
De fapt, dorinta asta avea sa mi se-ndeplineasca cit de curind.

Dar pina atunci, in mansarda aerul era rece, umed si de nerespirat. Lovindu-ma de absolut toate paturile, ajung la balconul Julietei, de unde-l stropisem pe cabanier. Deschid usa si paralizez. In primul rind, afara zacea intins pe burta un junghi de autobuz esuat. In al doilea rind, din fata m-a lovit un frig cumplit si-o umezeala si mai cumplita. In timp ce din spate, m-au lovit douazeci de indemnuri prietenesti „ba, ai draci pe tine? inchide-n gitu’ ma-tii usa” Daca la prima lovitura am ramas mut, la a doua am reusit sa reactionez „bai muistilor, asta numiti voi distractie? E, uite c-o las deschisa ca sa nu uitati unde dracu sa va ia, m-ati adus” si-am plecat sa ma spal.
In timpul zilei s-a facut cald si chiar misto. Soare, pasarele, brazi, la umbra carora iti clantanea mandibla ca vibratorul dat la MAX. si mult bridge. Cam asta am facut toata ziua. Am jucat carti la soare. Ce putea fi mai handicapant de atit? Ba vreo doi, trei au luat-o de nebuni pe poteci sa admire … frigul, ca ce altceva puteai sa admiri, infasurat in cracile copacilor? Mircea a facut mincare, pe care am ucidizat-o, sperind ca e comestibila, iar seara am tras un mare foc de tabara, impreuna cu un grup venit din Pitesti.
Focurile astea sunt un fel de „agonie si extaz” Fata se-ncinge iar curu-ti ingheata. Ma rog, nu era cel mai romantic loc de pe pamint, desi cerul era spuzit de stele iar focul arunca limbi dramatice de lumina pe brazii din jur. Eu, ca sa nu regret aventura in totalitate, m-am bagat la o scurta vrajeala cu o pitesteanca care ma chibitase la bridge si fusese foarte binevoitoare cu mine in timpul zilei. Traiam cu sentimentul ca asa avea sa fie pina la capat. Bautura, focul si mai ales frigul au trezit in noi dorinta fireasca de mai bine, asa ca dupa ce ne-am lins putin, in jocul de umbre si lumini, ne-am retras in autobuzul esuat, cautind intimitatii necesare „binelui”.
Da bai, ce va mirati? Autobuzul ala rablagit si fara roti, fusese transformat in debara. Acolo-si tinea „munteanul” toata lenjeria de pat, venita de la spalatorie. Asa ca pe teancuri de cearcefuri si intr-un frig patrunzator, ne-am intrepatruns, zguduiti de friguri si cu ochii pe cabanierul care misuna nervos in susul si-n josul pajistei. A fost un fel de labareala, dar cum labareala fusese toata excursia, de ce sa fi fost penetrarea mai breaza? Plus ca la munte fiind, era absolut fireasca o vizita in Pestera Muierii, daca tot era deschisa pentru vizitatori. Ba mai mult, era si prima data cind o ardeam intr-un mijloc de transport in comun. Mai prost a fost cu spalatul. Am incercat s-o punem la piriul care curgea in imediata vecinatate a autobuzului. Numai ca ori ma spalam cu apa aia, ori ma frecam cu un turture, tot un drac. Pe linga faptul ca nu mi-am mai gasit-o, ajungind sa seman cu pitesteanca la sex, am mai ramas si cu clabucii pe mine. Norocul nostru a constat tot in gramada aia de cearceafuri.
Restul serii a fost absolut neinteresant, dar relaxant si scaldat in vin. Eu de fapt acceptasem sa particip la nenorocirea asta numai din dorinta de-a mi-o trage cu una dintre colege care insa, din nefericire, n-a mai putut veni. Ma rog, se mai intimpla s-o si sugi, citeodata. Dar tinind cont ca pina la urma colega respectiva, dupa citiva ani de zile, avea sa-mi devina sotie, n-as trece-o la ratari, ba dimpotriva.
Drumul inapoi spre civilizatie, nu mi-l mai amintesc. Eram prea fericit ca plec din coclaul ala, ca sa-mi mai pese cum si cind ajung. Cu toate astea, n-am sa uit niciodata cum mi-a degerat cucu’ la Cuca.

Read Full Post »


Inchipuit, dar nu de catre bolnav, ci de catre medic, pentru ca exista medici care au impresia ca toata lumea le e pacienta, prescriindu-le, cu sau fara voia lor, tot felul de tratamente ambulatorii. Si asta n-ar fi tot, ca unii  ajung la asa o dibacie, de iti pot diagnostica pina si virtualul. Stati, nu respirati inca, pentru ca n-am terminat! Diagnosticarile nu se pun pe vreun os rupt sau pe vreo pintecaraie rebela, nuuu! Multi sunt specializati in cuget si simtiri. Altfel spus,  nu-i de loc normal sa nu-ti placa gerul. Nu poate sa nu-ti placa iarna. Sensul vietii consta in visari. Daca nu esti un visator, esti pierdut, traiesti degeaba. Nu sti ce-i fericirea daca nu te da optimismul pe usa afara, indiferent ca-i fondat ori ba. Si multe alte vitamine de reconditionare si fortifiere a trairilor propri. De fapt sunt si cazuri in care ti se spune pina si ceea ce simti, ca si cum tu n-ai fi capabil sa-ti dai singur seama. E, si uite ca eu cu asta nu sunt de acord. Adica de ce trebuie sa simt ce simte Joe Blow? De ce trebuie sa-mi conduc viata functie de cum vede el „normalul”? Care dracu-s gradele de comparatie ale fericirii? Exista? Adica, cu ce e fericirea lui mai fericita decit fericirea mea? De ce e rau sa fi pragmatic? De ce-i mai sanatos sa visezi cai verzi pe pereti? Stiu, se va spune ca intentiile au fost bune, dar interpretate gresit, numai ca de atitea bune intentii e posibil sa vina vremea cind medicii se vor prezenta in fata pacientilor pentru a fi diagnosticati. Si ca sa revin de unde am plecat, si mie-mi place cind ninge, cu conditia sa fiu in vacanta la munte, sau sa nu trebuiasca sa conduc 50km la servici si inapoi sau sa dau zapada din driveway. Iar in privinta gerului, il detest cu pasiune si asta e treaba mea. Nu-mi displac abuzurile, dar de cele termice mi-e sila. Orice temperatura negativa o consider neavenita, atita timp cit nu e in congelator. Asta nu pentru ca as fi vreo reptila si nici din lipsa de optimism (sic), ci pentru ca sunt adeptul confortului, iar temperaturile care  coboara sub zero, creierul nu mi le proceseaza ca fiind confort. Pe de alta parte, iarna la munte e una, iar la oras e cu totul alta. Una e s-o iei pe pirtii si printre brazi inzapeziti, echipat in echipamente care mai de care mai echipamentoase, si alta sa te lupti cu fleasca innegrita a strazilor in tinuta de serviciu. E si urit si mizer si incomod si multe altele.

Pentru exemplificare, priviti imaginile de mai jos si spuneti-mi c-o preferati pe cea din dreapta!

Read Full Post »


Totul a-nceput cu „pensieri e parole”. Nu aventura in sine, ci pasiunea pentru Battisti. Aventura, care avea sa mi-l introduca printre preferati si pentru totdeauna, s-a desfasurat cam dupa cum urmeaza.

Implineam 18 ani si pentru ca maica-mea refuza sa mai gateasca, considerind ca infometarea ma poate aduce pe „drumul cel bun”, am fost nevoit sa ma descurc de unul singur in ceea ce privesc toalele, haleala si distractiile. Cum pozitia de self employeed imi oferea o retributie relativ…excelenta, pentru virsta si pozitia sociala de student, postul negru impus de maica-mea nu ma afecta absolut de loc, ba dimpotriva, mai mult ma motiva (asta cred ca-i regula celor 4 „m”).

Asa ca, l-am luat pe Toni (DJ-ul din Universitas la acea data), doua fete cu care tavaleam cearceafurile si-am plecat la Sinaia pentru a-mi serba ziua de nastere in figuri, fripturi si friguri.

In mod surprinzator pentru noi, desi era totusi ianuarie, Sinaia era acoperita de nameti. Ajunsi in gara, mai intii am facut turturi, noi fiind imbracati mai disco. Si adevarul e ca am dansat de ne-au luat toti dracii pina am ajuns pe Cumpatu’, unde alesese Ceasca sa suie Casele de Creatie pentru menestrelii de curte.

Lasam fetele afara cu bagaje cu tot, sa-si bucure ochii cu privelistea de spital si intram in restaurant s-o cautam pe Florica. Asta era administratora si tartora asezamintului. Cum ea ne asigura vila si caldura, de care in acel moment aveam mai multa nevoie decit de pasaport si cum nu era elegant sa-i sugeram ca am venit sa ne babardim in vila ei, ne-am declarat celibatari, intrind in posesia cheilor. Cind dupa un sfert de ora am iesit din restaurant, am gasit fetele tepene de admiratie. Nu-si mai puteau intoarce capul de la panorama ce se-ntindea in fata lor. Totul arata ca o plantatie de bumbac dupa abolirea sclaviei. Un alb absolut, fara nici o pata care sa-l pigmenteze. Singura nota discordanta o faceau fetele rosi ale gagicilor care, impreuna cu fundalul respectiv, aduceau cu stagul Japoniei.

In fine, ajungem si dam drumu la apa fierbinte pe noi ca sa indepartam pojghita de gheata cu care eram placati. Dupa ce sarbatorim reusita, mototolindu-i Floricai cearceafurile, dam fuga, numai noi berbantii, jos la restaurant sa luam d-ale gurii pentru noi si pentru fete, desi ele, dupa cum spuneam, aratau destul de satule. Cind ajungem, dam cu ochii de un grup de tovarasi, mai tunsi in cap, dar insotiti de niste tovarase bune de pus la rana si cu picioarele pe umeri. Eu, fiind de felul meu mai timid, numai ca n-am sarit pe ele, in rest le lasasem deja in sutien si chiloti, privindu-le. De fapt, daca-mi aduc bine aminte, pina si sutienele zaceau aruncate undeva la piciorul mesei, in viziunea mea.

Dar am observat cu placere ca nu eram singurul responsabil cu dezechiparile, intrucit una dintre fete, buna rau, era cu ochii pe noi ca pe crucea Caraimanului, susotind si chicotind c-o alta piesa de rezistenta a grupului. „Bai Toni, as zice ca e loc gramada la cele doua gratii, problema e ca stam atit de apropiati, incit nu stiu sigur cu care din noi si-ar trage-o.” „Vezi-ti bah de treaba, ne vede Florica si s-ar putea sa dormim ca cetina-n brazi” E si uite asa ies pe usa restaurantului ca din biserica, cu curu-nainte facind cu ochiul zimbetului care continua sa ma provoace. Devenise evident ca-mi era adresat si in seara aceea m-am sarbatorit cu gindu-n pantalonii ei mulati.

A doua zi am zburat, ca nu-mi aduc aminte sa fi atins pamintul, spre restaurant si micul lui dejun. Cind am intrat, gasca era deja la cafele. Intimplarea face ca fiul Floricai, care ne cunostea din Universitas, fiind student pe undeva prin Bucuresti, sa apara si sa vina glont la masa noastra. „Ce faceti bai? Nu m-asteptam sa va-ntilnesc aici. Ce-i cu obositele alea?” „Aha, imi zic, uite unu’ cu care ma pot intelege” Ia spune bah, daca ma bag pe aia care mi-o trage din priviri, n-o sa se supere maica-ta?” „E pe dracu! Ce treaba are bah, mama cu aia? Ce-i a ei? Astia-s odraslele barosanilor din CC, care fac armata prin baruri si restaurante. Baga-te linistit si daca mai e vreo amatoare, vorbeste-i si de mine” Aha, acum m-am prins si de ce erau baietii tunsi regulamentar.

Bun, ii fac fetei semn ca m-ar interesa numarul ei de telefon, banuind-o bucuresteanca. Fata se conformeaza si-i cere un ceva de scris ospatarului pentru a-mi inlesni contactul. „Ah, e fututa!” le spun, fara a banui ca in final, fututul voi fi eu, atit fizic, cit mai ales sentimental. Dupa ce-l scrie, impatureste biletelul si-l infige, realmente, privindu-ma complice, in buzunarul blue-jeans-ilor, care-i crapau pe pulpe si pe…tot ce mai porneste din ele.

A propos, am vazut ceva asemanator si chiar mai apetisant zilele astea. Hm, nu stiu cum, dar de cite ori vad asemenea splendori, imi renaste spiritul de posesie si libidoul imi invadeaza cutia craniana dupa care o ia navalnic in jos, datorita gravitatiei, localizindu-se-ntr-o zona anume, al carei nume ma jenez sa-l amintesc.

Dar sa revin. Cum noua ne venise deja micul dejun comandat si impachetat, am purces spre iesire. „Banuiesc ca asta-i pentru mine” ii soptesc extragind biletelul din capcana buzunarului. Mi-a raspuns cu un zimbet senzual, aprobator si plin de tilc care de obicei impodobeste fizionomia unei femei dupa orgasm. Deja ma simteam stapin pe situatie si privit de o intreaga masa uimita, ies prin cadrul usii, ca de Gaulle pe sub Arcul de Triumf, doar calu-mi mai lipsea intre picioare.

In sfirsit, in dupamiaza respectiva trebuia sa plecam si in mod cu totul inopinat am fost nevoit sa joc o v-ati ascunselea in gara Sinaia intrucit grupul respectiv lua acelasi tren spre Bucuresti. De jucat am jucat, dar de reusit nu mi-a reusit. Si ca un imens colac cazut peste un pui de pupaza, prospatura trece pe linga noi, imi zimbeste si „astept telefonul” facindu-mi cu ochiul in vazul celorlalti ochi cu care imparteam patul, citeodata.

Ochiul avea sa devina simbolul acestei calatorii. In primul rind trenul era plin ochi. In al doilea, tipeza si-a asezat cartierul general la doi pasi de noi si nu ma slabea din ochi. Si in al treilea rind, mai erau si ochii care ma sagetau, dar cu alte intentii. Evident ca scandalul era iminent. Altfel spus, cum as fi putut aplana un conflict inaplanabil? Si cind reprosurile venite din zona ochilor cu fulgere incepusera sa depaseaca numarul de decibeli admis, atragind dupa sine privirile contrariate ale altor zeci de ochi, am aruncat si eu un „bine si ce propui?” care a avut efectul bombei cu neutroni asupra sursei de scandal. Din acel moment am calatorit linistiti si decisi asupra viitorului imediat.

In Bucuresti, evident ca o usa s-a inchis, alta deschizindu-se si dupa vreo doua trei intilniri patimase cu fiica muntilor, in timpul carora ascultam Battisti in draci, am cazut bolnav. Bolnav de dragoste. Toate incercarile mele disperate si sexuale de-a scapa de vraja ei, s-au scurs pe apa Dimbovitei. Asa ca in scurt timp devenisem fututul de care pomeneam. Si asta n-ar fi o problema majora, ca trece, dar dupa unii autori, istoria in general are un caracter ciclic.

„Of mai Battisti, uite ce-mi facusi tu mie, ca de atitea pensieri, ramasei fara parole si timpit de cap”

Read Full Post »