Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘munca’


Cam asta e situatia actuala. Acum un an m-am oferit voluntar sa fiu dat afara. N-au vrut. Le-am explicat ca as avea ceva motive. Nu m-au crezut. Le-am propus un tirg. L-au ignorat. Si atunci nu mi-a mai ramas altceva de facut decit sa-i fut.

Afacerea e in felul urmator. Daca vor ei sa te dea afara, ca esti bou, te dau, dar nu oricum. Iti tragi o compensatie, functie de pozitie si de numarul de ani lucrati. Legea spune ca sa te plateasca o saptamina pentru fiecare an lucrat, dar pentru a nu fi tiriti prin tribunale, iti ofera cite trei saptamini pentru fiecare an lucrat. La mine s-ar traduce in 63 de saptamini. Dar ei nu sunt prosti si nici nu au scrupule. Nu. Ei asteapta sa-ti dai demisia pentru a-ti da drept compensatie un cordial sut in cur, atunci cind esti meritos si au nevoie de tine. E normal? Nu e, dar asta e realitatea.

Da, am spus ca nu sunt prosti, dar ce nu stiu ei, e ca nici eu nu sunt. Si nu e vorba de suta de mii, ci de un principiu binecunoscut care spune ca decit sa plinga mama, mai bine sa plinga ma-sa. Pe de alta parte, lozinca lor cu „we value our employees” e doar o vrajeala bulangista, exact ca pe vremea ceausismului. Totul se reduce la exploatarea individului, pina la ultimul cent, indiferent de sistemul social. Mai devreme sau mai tirziu, toti vor realiza ca nu sunt decit niste numere. Chiar si cei care detin functii de conducere, asa cum am fost si eu.

Asa ca, dupa o luna in concediu medical, voi sta alte trei saptamini in concediu de odihna, dupa care-i voi suna si-i voi anunta ca din motive obiective, care chiar sunt oarecum reale, ii voi pasa in continuare. Ei ma vor trece pe „fara plata”, sperind sa-mi forteze mina si sa-mi dau demisia pentru a-mi plati … pula. Numai ca eu pot sta pe fara plata lor pina s-or plictisi. Si atunci vor fi nevoiti sa-mi propuna un deal (ca intelegere, nu ca movila de pamint). Pentru ca nu pot lucra cu un manager in minus pentru mult timp. E vorba de o suta si ceva de angajati care lucreaza de capul lor. Iar daca pun pe altul in loc, pot sa-i dau in judecata si sa cer „constructive dismissal” care se plateste. Asa ca …

Concluzia e urmatoarea. M-am hotarit sa-i fut, si-i voi fute, desi sigur nu le voi produce vreo gaura, nefiind vorba de buzunarul lor, ci de cel al companiei.

Anunțuri

Read Full Post »

Deconspirare


Gatesc. Gatesc o ciorba. Bai, da’ d-aia ca la tara, nu cu fasoane-n consommé-uri sau creme de fite. Nu, neica. E una d-aia cu porcisme, cu multe verdeturi, cu zeama de varza, de sa te scoale din cea mai crunta betie, cu leustean, ca smecher fiind, l-am congelat de cu toamna si cu zdrente de ou. Bai, da’ stati ca asta nu-i tot. Noooo! I-am futut si-un sos. Da, bey, sos si nu mai rinjiti fasolea ca a iesit de vis. Nu, nu ma refer la cosmare. Asa ca sa se retina, am bagat un arrabiata in locul rosiilor nude. Si poa’ sa spuna cine-o spune, a iesit de-ti vine sa te lingi pe buze (ale gurii).

Cum de gatesc la ore matinale? Pai pentru ca le-am dat cu flit alora de la serviciu. Altfel spus, si-n asta consta deconspiratia, m-am dat lovit. Dar nu, ca nu sunt vreun amator sa ma dau lovit o zi. Nu. M-am dat lovit o saptamina. De ce? Vor intreba labele. Pai pentru ca se poate si sunt platit. Si nu, nu ma mustra constiinta, atita timp cit tot site-ul in care lucrez produce cam cit isi trage CEO-ul pe an din salariu, bonusuri si beneficii, sa-l fut.

Dar daca ma deconspir, ma deconspir pina la capat, ca asa sunt eu, totul sau nimic. Asta nu-i singura saptamina cind ii fut in gura. Nuuuu. Au mai fost si vor mai fi. Motivul, ca exista si-un motiv, e un fel de Lapusneanu para-ndarat. Adica, cum ar veni, ei ma vor, dar eu nu-i mai vreu. Si pentru ca nu binevoiesc sa-mi dea drumu, imi dau drumu singur (nu pe mine, pe ei)

Asa ca, fiind ocupat cu … zgirci, mai atac blogul pe care l-am neglijat ca pe-o amanta. E de-abea acum pot fi blamat, dar cum de blamari nu voi scapa toata viata, una-n plus, zic, n-ar mai conta.

Recitind, observ ca am cam futut in postul asta, dar sa stiti ca in realitate nu sunt chiar atit de agresiv, desi …

Si ca sa nu ma cititi pe uscat, va bag una de-o sa ma pomeniti si-n momentele cele mai intime

 

Read Full Post »


Dup-atita „frig si ceata” a venit timpul sa mai relaxam atmosfera. De fapt nu intentionez sa vorbesc despre sex, desi as avea ceva cunostinte in materie, dar am ales titlul asta pentru ca-mi place cum suna. Any comments?

Si pentru ca ne-am linistit in privinta continutului, ziceam sa povestesc cite ceva despre locul care-mi maninca 8 ore din viata, zilnic. Nu zic, si eu le maninc ceva malai si beneficii, dar ce dracu sa fac daca nu se mai poate trai doar din cules, vinatoare si albinarit?

Compania in care lucrez se numeste … X, ca doar nu v-ati asteptat sa-i spun numele in clar, si se afla la confluenta unei autostrazi cu o strada auto, ca tot masini o circula si p-aia, nefiind pietonala. Ei bine, cind ies de pe autostrada si intru pe strada auto, ma prostdispun. Bag sama ca apropierea de munca nu-mi face bine, pentru ca, dupa cum am mai spus, munca mi-e draga cam ca scarlatina. Si asta ar fi motivul pentru care, atunci cind intru pe strada companiei, toate lucrarile in curs de rezolvare imi inunda creierii. Asa ca, de multe ori, drumul de la hwy pina-n parcare nu-l mai constientizez, gindind la caii verzi care-mi tropotesc pe zidurile biroului. Intr-o zi un coleg mi-a spus „te-am claxonat cind stateam la stop, dar nici nu m-ai bagat in seama”. Zic „nu-mi amintesc sa fi stat la vreun stop”. Sunt convins ca vi s-a intimplat si voua, dar nu zilnic, ca mie.

Ajuns in birou, imi infig lap-top-u-n priza ma-sii si-mi incep rutina zilnica. Cafea, rapoarte si fut. Futul e de doua feluri. Unul se manifesta de jos in sus. Si altul de sus in jos. Diferenta, exceptind sensul, este ca la futul de jos in sus pot riposta cu propriul fut, spre deosebire de cel de sus in jos la care scincesc neputincios, intrucit de multe ori, si mai totdeauna, e dolorant. Dar ca sa fiu absolut sincer, am sa spun ca dolorant a fost la inceputuri. Acum am devenit mai nepasator si detasat. Bag sama ca ori mi s-a largit orificiul afectivitatii, ori aia din zonele rarefiate ale corporatiei nu reusesc sa ma mai sperie, oricit de urit s-ar strimba la mine.

Dar hai sa detaliez putin futul pe care-l aplic celor care incearca sa mi-o traga de jos in sus. In meetingurile, pe care le conduc desi condusul respectiv nu-mi produce niciun fel de fiori pe sira, se aduna lume multa si pestrita. Odata chiar ma gindeam, uitindu-ma la ei, ca parca-ar fi un cird de bibilici. Si pentru ca ma dureau ochii, privindu-i, le-am spus ca de a doua zi sa vina cu halatele pe ei. Asa ca acum, in sedinte, vad albastru. Albastru vedeam si inainte, dar nu din cauza tinutei.

E si uite asa incepem meetingul cu ce este, desi n-ar trebui sa fie, motiv pentru care urmeaza acel sir lung de why-uri. Cum justificarile „pestritilor” sunt, in general, puerile, singele mi se urca direct in creieri, inundindu-i. E si atunci se lasa cu ceva tipurituri. Numai ca asa cum m-apuca, tot asa trebuie sa-mi treaca, chiar daca nu-mi trece. Pentru ca, pe bune, trecerea e doar aparenta. Fiind nevoit sa-i aburesc cu ce au de facut si ca un alt rezultat nu e acceptabil, ma vad nevoit sa-l joc pe mister Cool. Insa nu de putine ori, nici eu nu-s convins de ceea ce trebuie sa-i conving pe ei. Dar na, trebuie sa-mi fac treaba asa cum mi-o cere „tara si partidul”, nu constiinta, pregatirea si experienta profesionala. Altfel spus, sunt nevoit sa maninc cacatul, desi nu-mi place, oricit ar fi el de dulce. Ca daca nu-l maninc, I’ll be in shit, care tot cacat s-ar traduce.

Totusi, zilele de lucru au si un farmec aparte pe care-l percep doar la 4PM cind fug spre casa, ca detinutii din pirnaie. Si ca sa vezi fatalitate, toti caii aia verzi dispar de parca nici n-ar fi existat vreodata. Sau poate ca nu dispar, dar desi ramin sa se zbenguiasca in continuare pe peretii biroului, I don’t give a shit until next morning.

Read Full Post »

Prometeu


by papa

Eu de cind ma stiu pe lume,

Nu prea mi-a placut la scoala.

Nu mi-a placut nici la munca,

Ca si p-asta am o boalaaaa!

Dar nu stiu prin ce minune

Sau blestem de ursitoare,

Parte am avut in viata,

Doar de clasa muncitoare.

Dar acum zic ca-mi ajunge

Sa tot trag ca bou-n jug,

Ca aici e stres, nenica,

Nu stau opt ore s-o sug.

Tot sedinte si cacaturi,

Raportari, pupat in cur,

„-Las-o p-asta, fa-o p-asta”

Ba-nainte, ba-mprejur.

S-atunci le-am zis sa ma lase,

Sa ma duc in treaba mea,

Sa-mi dea banii pe tot anul.

Dar au zis ca n-ar prea vrea.

-Ce v-o placea, bah, de mine,

Ca nu-s, neica, vreo fecioara,

Cu craci, tite si „brioșă„?

Ca eu, zau, m-as da afara.

Dar ai dracu n-au halit-o

Si cam ca pe Prometeu,

M-au legat de munca asta

Si-si bat joc de trupul meu.

Offf, ca mi-au mincat ficatii,

Dar-ar dracu-n munca lor,

Si din cite-mi spunea mama,

N-as fi nici nemuritor.

***

Read Full Post »

Chestia cu munca


Cuvint inainte: https://v2valmont.wordpress.com/2009/01/05/munca-dragostea-mea-reloaded/

Cu toate ca nutresc astfel de sentimente, regretabile si condamnabile (in mintea multora, nu si-n mintea mea), i-am dedicat acestei bestii o poezioara, ici, o poezioara, colo, ca de, chiar daca mi-a fost urit de ea, a fost, si din pacate inca mai este, parte integranta a vietii mele. Asta nu inseamna ca-mi abrog vreun merit, dar stai sa vezi ce-am constatat.

Ca tot romanul, calatoresc. In general pe bloguri si de doua ori pe an, pe alte meleaguri. Pe bloguri lumea vorbeste de … de toate, cu exceptia muncii. Oare nimanui nu-i e draga munca?

Ca nu sunt singurul, inteleg, dar ca nu exista nimeni s-o cinte, ma cam surprinde. Ca daca dedici poeme iubirii si celor pe care-i iubesti, de ce nu si muncii, daca ti-e draga? Ca acum pe bune, nu sunt putini cei pe care i-am auzit spunind ca-si iubesc meseria. Nu stiu citi din ei ar mai iubi-o daca n-ar fi remunerata, dar considerind ca sunt si indivizi care au facut o pasiune din a munci, nu inteleg de ce nu o mentioneaza in versuri sau proza. Sau poate ca numai cei care n-au blog isi iubesc meseria! Sau poate, doar poate, daca totusi s-ar gasi vreun blogger sa dedice poeme muncii, nu le-ar aprecia nici dracu, oricit ar fi el de muncitor. Ca si asta poate fi un motiv.

Asta nu inseamna ca trebuie sa apelezi la hei-rupisme penibile, de genul Bumbesti-Livezeni. Dar cum de nimeni n-o mentioneaza in scrierile lor, desi multi pretind c-o iubesc? De ce adica doar iubirea pentru o femeie, pentru un barbat, pentru natura, pentru animale, pentru demiurgi si pentru mai toate cele e firesc s-o cinti si pentru munca, daca pretinzi c-o iubesti, nu? V-ati intrebat vreodata?

Si sa ne intelegem, nu condamn, constat.

 

Read Full Post »


Astazi am ajuns la serviciu ceva mai tirziu. Trebuia sa urmaresc meciul Simonei, care fusese programat fara a se tine cont de schedule-ul meu. Dar cum Simona e intelegatoare, a terminat-o pe Lizica, sau cum s-o fi numind ea,  cit ai zice „semifinala”.

Parerea mea, care e diametral opusa de cea a retardatului chelios de la B1, e ca jocul acestei fete e o poezie. O poezie nascuta din calcule matematice riguroase de la care nu abdica niciodata. E foarte adevarat ca are si sincope, dar tinind cont ca nu e nici vreo Cosbuca si nici vreo Moisila, consider ca ceea ce face, pe terenul de tenis, este fabulos. Sa ajungi a treia in lume, e remarcabil, dar sa treci prin adversare ca rapidul prin Chitila, mi se pare o performanta formidabila, cu atit mai mult cu cit celelate vecine, din pozitiile fruntase, o iau zilnic de la jucatoare cvasinecunoscute si mult mai slab cotate.

Felul in care reuseste fata noastra sa se concentreze, sa se stapineasca, sa-si controleze emotiile si sa execute ceea ce-a planuit in pregatiri, este de-a dreptul impresionant. Pe de alta parte jocul Simonei este de-o sinceritate cuceritoare, fara siretlicuri, tertipuri, vaicareli, blamari, simulari jenante si trageri de timp. Daca pierde, pierde, nu se da lovita si nici nu cauta vinovati prin vestiare, prin tribune sau prin Turnul Londrei. Nu urla, nu trage de timp, nu invoca accidentari inchipuite, nu vocifereaza, nu face scandal. Ea isi vede de jocul ei, de ritmul ei, de concentrarea ei si de planul pe care l-a gindit in prealabil, facind abstractie de bruiajele de tot felul. Concentrarea si ritmul de joc pe care le-a avut la 1-4, erau aceleasi cu cele din finalul meciului, dupa ce a cistigat 11 gemuri consecutive. Doar precizia loviturilor sale a fost mult superioara primelor 5 gemuri jucate, altfel, Simona a continuat sa-si scrie poezia pe iarba Wimbledon-ului, gindita cu meticulozitate matematica.

E foarte adevarat ca uneori, asa cum cred ca s-a intimplat si cu turneul din Olanda, premergator acestuia de la Wimbledon, a abandonat, cred eu, in mod calculat. Simona nu mai e jucatoarea nevoita sa acumuleze puncticele de pe la turnee de 200K de euro, doar pentru a ajunge in virf, strategie pe care a aplicat-o cu mare succes pina acum. Acum insa, ea e deja in virf si deciziile ei sunt in concordanta cu elita tenisului din care face parte.  Simona a trebuit sa sacrifice acel turneu mititel, la care era prima favorita, pentru a-l pregati pe cel de Mare Slem, la care era cel de-al treilea cap de serie. Ei bine, aceasta decizie tine de o matematica de la care nu te poti abate atunci cind ajungi in zonele rarefiate ale tenisului mondial. Si dupa cum se vede, a luat hotarirea corecta, tinind cont ca aici avea de jucat 7 meciuri tari si aproape zilnic, pentru a cistiga turneul.

Nu stiu daca va reusi sa cistige acest turneu, desi i-o doresc din toata inima si cred ca are o mare sansa, dar stiu ca fata asta incepe sa scrie o a doua istorie in tenis pentru Romania, dupa cea scrisa de Nastase.

In semifinale o va intilni pe Bouchard, o canadianca frumusica, tinerica si cu mult talent, forta si ambitie. Simonei ii va fi extrem de greu s-o invinga, dar sper sa reuseasca. De fapt pentru ele cred ca asta e hopul cel mare, nu finala propriu zisa, asa ca:  Hai Simona!

Read Full Post »


    

flescait, greutate, targa, nisip, corvoada, trogloditi, muieri, soarta, rateuri, dejucat, pasarica, guvern

                    Nici nu stiu de fapt daca-i a ei, deoarece nu cred in soarta, dar daca asa s-a impamintenit expresia, asa o folosesc si eu. Ironia soartei e ca de ce nu te-ai satura niciodata, vine tirziu si se termina repede.  La inceput a fost scoala, pe care am urit-o din prima clipa si abea asteptam sa se duca dracu. Dupa ce s-a dus, e adevarat cu mare greutate si ma bucuram c-am scapat, a inceput munca. E, pe asta am urit-o cu si mai multa pasiune si inca o mai urasc. Iar cind s-o termina si asta si voi putea in fine sa fac ce-or vrea muschii mei, cred ca voi avea neplacuta surpriza sa constat ca-ntre timp mi s-au flescait. Pai si in acest caz ce cacat sa mai fac cu timpul liber nelimitat? Poate doar sa fac marunt din buze la coada din policlinica, ca altceva ce? Multi spun ca se vor apuca sa calatoreasca. La 65 de ani? Cum? Pe targa, de la o sectie a spitalului la alta ? Sau prin Europa cu valiza plina de medicamente si-n carut electric? Las-o dracu de vrajala!

                    Lumea asta a fost gindita de-a-n curulea. Uite cam cum trebuia sa fie. Sa te joci cu puta-n nisip pina la 8 anisori. Sa inveti de la 8 la 18. De la 18 la 50 sa ai o subventie barosana de la guvern, un fel de pensie, dar mare rau si sa stai degeaba. Adica nu chiar degeaba, dar sa faci ce-ti doreste fibra, fara a fi obligat sa muncesti. Iar de la 50 pina dai coltul, sa lucrezi. Asa un schedule m-ar fi aranjat de minune si ar fi avut mai mult sens. De ce? Pentru ca daca ai fi muncit pina la “vesnica pomenire”, in mod sigur n-ai fi avut vreun regret la schimbarea certificatului de nastere cu ala de deces, doar te scapa de-o corvoada. Asa insa, ce face? Te scapa de timpul liber. Foarte avantajos, ce sa zic? Dar vezi ca nici Barosanu’, nici astia cu orinduirile lor sociale nu-s fraieri. Ce si-au zis? Lasa-i pe trogloditi sa munceasca cit sunt in vina si cind or incepe sa dea rateuri, le dam liber sa se distreze cu Scleroza, cu Artrita, cu Pancreatita si cu ce mortii ma-sii alte muieri mai poti agata dupa 65 de ani.

                    Offf, ca daca ma facea si pe mine mama vreun Dumnezeu sau macar vreun subordonat de-al lui, sa vezi ce reguli bagam pe Pamintul asta, de nu-ti mai venea sa-l parasesti. Da’ vezi cum e? Soarta si ironiile iei mi-au cam dejucat planurile. Asa ca, mai am inca ceva ani buni de injurat pina cind s-o termin dracu cu munca. Dupa aceea, liber ca o pasarica, am sa ma pot bucura si eu in fine de timp liber nelimitat prin voiajuri, impreuna cu amicul Parkinson. Sau poate-mi iau un cotage si …

                    A propos. Gigel plingea de mama focului. „Vreau la pipi, vreau la pipi” masa zice „hai cu mama” Gigel „nu vreau cu tine” tata zice „hai cu tata” Gigel nu vrea nici cu el. „bine bine, dar cu cine vrei?” „cu bunica, ca-i tremura mina”

Read Full Post »

Older Posts »