Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘munca’


Dup-atita „frig si ceata” a venit timpul sa mai relaxam atmosfera. De fapt nu intentionez sa vorbesc despre sex, desi as avea ceva cunostinte in materie, dar am ales titlul asta pentru ca-mi place cum suna. Any comments?

Si pentru ca ne-am linistit in privinta continutului, ziceam sa povestesc cite ceva despre locul care-mi maninca 8 ore din viata, zilnic. Nu zic, si eu le maninc ceva malai si beneficii, dar ce dracu sa fac daca nu se mai poate trai doar din cules, vinatoare si albinarit?

Compania in care lucrez se numeste … X, ca doar nu v-ati asteptat sa-i spun numele in clar, si se afla la confluenta unei autostrazi cu o strada auto, ca tot masini o circula si p-aia, nefiind pietonala. Ei bine, cind ies de pe autostrada si intru pe strada auto, ma prostdispun. Bag sama ca apropierea de munca nu-mi face bine, pentru ca, dupa cum am mai spus, munca mi-e draga cam ca scarlatina. Si asta ar fi motivul pentru care, atunci cind intru pe strada companiei, toate lucrarile in curs de rezolvare imi inunda creierii. Asa ca, de multe ori, drumul de la hwy pina-n parcare nu-l mai constientizez, gindind la caii verzi care-mi tropotesc pe zidurile biroului. Intr-o zi un coleg mi-a spus „te-am claxonat cind stateam la stop, dar nici nu m-ai bagat in seama”. Zic „nu-mi amintesc sa fi stat la vreun stop”. Sunt convins ca vi s-a intimplat si voua, dar nu zilnic, ca mie.

Ajuns in birou, imi infig lap-top-u-n priza ma-sii si-mi incep rutina zilnica. Cafea, rapoarte si fut. Futul e de doua feluri. Unul se manifesta de jos in sus. Si altul de sus in jos. Diferenta, exceptind sensul, este ca la futul de jos in sus pot riposta cu propriul fut, spre deosebire de cel de sus in jos la care scincesc neputincios, intrucit de multe ori, si mai totdeauna, e dolorant. Dar ca sa fiu absolut sincer, am sa spun ca dolorant a fost la inceputuri. Acum am devenit mai nepasator si detasat. Bag sama ca ori mi s-a largit orificiul afectivitatii, ori aia din zonele rarefiate ale corporatiei nu reusesc sa ma mai sperie, oricit de urit s-ar strimba la mine.

Dar hai sa detaliez putin futul pe care-l aplic celor care incearca sa mi-o traga de jos in sus. In meetingurile, pe care le conduc desi condusul respectiv nu-mi produce niciun fel de fiori pe sira, se aduna lume multa si pestrita. Odata chiar ma gindeam, uitindu-ma la ei, ca parca-ar fi un cird de bibilici. Si pentru ca ma dureau ochii, privindu-i, le-am spus ca de a doua zi sa vina cu halatele pe ei. Asa ca acum, in sedinte, vad albastru. Albastru vedeam si inainte, dar nu din cauza tinutei.

E si uite asa incepem meetingul cu ce este, desi n-ar trebui sa fie, motiv pentru care urmeaza acel sir lung de why-uri. Cum justificarile „pestritilor” sunt, in general, puerile, singele mi se urca direct in creieri, inundindu-i. E si atunci se lasa cu ceva tipurituri. Numai ca asa cum m-apuca, tot asa trebuie sa-mi treaca, chiar daca nu-mi trece. Pentru ca, pe bune, trecerea e doar aparenta. Fiind nevoit sa-i aburesc cu ce au de facut si ca un alt rezultat nu e acceptabil, ma vad nevoit sa-l joc pe mister Cool. Insa nu de putine ori, nici eu nu-s convins de ceea ce trebuie sa-i conving pe ei. Dar na, trebuie sa-mi fac treaba asa cum mi-o cere „tara si partidul”, nu constiinta, pregatirea si experienta profesionala. Altfel spus, sunt nevoit sa maninc cacatul, desi nu-mi place, oricit ar fi el de dulce. Ca daca nu-l maninc, I’ll be in shit, care tot cacat s-ar traduce.

Totusi, zilele de lucru au si un farmec aparte pe care-l percep doar la 4PM cind fug spre casa, ca detinutii din pirnaie. Si ca sa vezi fatalitate, toti caii aia verzi dispar de parca nici n-ar fi existat vreodata. Sau poate ca nu dispar, dar desi ramin sa se zbenguiasca in continuare pe peretii biroului, I don’t give a shit until next morning.

Anunțuri

Read Full Post »

Prometeu


by papa

Eu de cind ma stiu pe lume,

Nu prea mi-a placut la scoala.

Nu mi-a placut nici la munca,

Ca si p-asta am o boalaaaa!

Dar nu stiu prin ce minune

Sau blestem de ursitoare,

Parte am avut in viata,

Doar de clasa muncitoare.

Dar acum zic ca-mi ajunge

Sa tot trag ca bou-n jug,

Ca aici e stres, nenica,

Nu stau opt ore s-o sug.

Tot sedinte si cacaturi,

Raportari, pupat in cur,

„-Las-o p-asta, fa-o p-asta”

Ba-nainte, ba-mprejur.

S-atunci le-am zis sa ma lase,

Sa ma duc in treaba mea,

Sa-mi dea banii pe tot anul.

Dar au zis ca n-ar prea vrea.

-Ce v-o placea, bah, de mine,

Ca nu-s, neica, vreo fecioara,

Cu craci, tite si „brioșă„?

Ca eu, zau, m-as da afara.

Dar ai dracu n-au halit-o

Si cam ca pe Prometeu,

M-au legat de munca asta

Si-si bat joc de trupul meu.

Offf, ca mi-au mincat ficatii,

Dar-ar dracu-n munca lor,

Si din cite-mi spunea mama,

N-as fi nici nemuritor.

***

Read Full Post »

Chestia cu munca


Cuvint inainte: https://v2valmont.wordpress.com/2009/01/05/munca-dragostea-mea-reloaded/

Cu toate ca nutresc astfel de sentimente, regretabile si condamnabile (in mintea multora, nu si-n mintea mea), i-am dedicat acestei bestii o poezioara, ici, o poezioara, colo, ca de, chiar daca mi-a fost urit de ea, a fost, si din pacate inca mai este, parte integranta a vietii mele. Asta nu inseamna ca-mi abrog vreun merit, dar stai sa vezi ce-am constatat.

Ca tot romanul, calatoresc. In general pe bloguri si de doua ori pe an, pe alte meleaguri. Pe bloguri lumea vorbeste de … de toate, cu exceptia muncii. Oare nimanui nu-i e draga munca?

Ca nu sunt singurul, inteleg, dar ca nu exista nimeni s-o cinte, ma cam surprinde. Ca daca dedici poeme iubirii si celor pe care-i iubesti, de ce nu si muncii, daca ti-e draga? Ca acum pe bune, nu sunt putini cei pe care i-am auzit spunind ca-si iubesc meseria. Nu stiu citi din ei ar mai iubi-o daca n-ar fi remunerata, dar considerind ca sunt si indivizi care au facut o pasiune din a munci, nu inteleg de ce nu o mentioneaza in versuri sau proza. Sau poate ca numai cei care n-au blog isi iubesc meseria! Sau poate, doar poate, daca totusi s-ar gasi vreun blogger sa dedice poeme muncii, nu le-ar aprecia nici dracu, oricit ar fi el de muncitor. Ca si asta poate fi un motiv.

Asta nu inseamna ca trebuie sa apelezi la hei-rupisme penibile, de genul Bumbesti-Livezeni. Dar cum de nimeni n-o mentioneaza in scrierile lor, desi multi pretind c-o iubesc? De ce adica doar iubirea pentru o femeie, pentru un barbat, pentru natura, pentru animale, pentru demiurgi si pentru mai toate cele e firesc s-o cinti si pentru munca, daca pretinzi c-o iubesti, nu? V-ati intrebat vreodata?

Si sa ne intelegem, nu condamn, constat.

 

Read Full Post »


Astazi am ajuns la serviciu ceva mai tirziu. Trebuia sa urmaresc meciul Simonei, care fusese programat fara a se tine cont de schedule-ul meu. Dar cum Simona e intelegatoare, a terminat-o pe Lizica, sau cum s-o fi numind ea,  cit ai zice „semifinala”.

Parerea mea, care e diametral opusa de cea a retardatului chelios de la B1, e ca jocul acestei fete e o poezie. O poezie nascuta din calcule matematice riguroase de la care nu abdica niciodata. E foarte adevarat ca are si sincope, dar tinind cont ca nu e nici vreo Cosbuca si nici vreo Moisila, consider ca ceea ce face, pe terenul de tenis, este fabulos. Sa ajungi a treia in lume, e remarcabil, dar sa treci prin adversare ca rapidul prin Chitila, mi se pare o performanta formidabila, cu atit mai mult cu cit celelate vecine, din pozitiile fruntase, o iau zilnic de la jucatoare cvasinecunoscute si mult mai slab cotate.

Felul in care reuseste fata noastra sa se concentreze, sa se stapineasca, sa-si controleze emotiile si sa execute ceea ce-a planuit in pregatiri, este de-a dreptul impresionant. Pe de alta parte jocul Simonei este de-o sinceritate cuceritoare, fara siretlicuri, tertipuri, vaicareli, blamari, simulari jenante si trageri de timp. Daca pierde, pierde, nu se da lovita si nici nu cauta vinovati prin vestiare, prin tribune sau prin Turnul Londrei. Nu urla, nu trage de timp, nu invoca accidentari inchipuite, nu vocifereaza, nu face scandal. Ea isi vede de jocul ei, de ritmul ei, de concentrarea ei si de planul pe care l-a gindit in prealabil, facind abstractie de bruiajele de tot felul. Concentrarea si ritmul de joc pe care le-a avut la 1-4, erau aceleasi cu cele din finalul meciului, dupa ce a cistigat 11 gemuri consecutive. Doar precizia loviturilor sale a fost mult superioara primelor 5 gemuri jucate, altfel, Simona a continuat sa-si scrie poezia pe iarba Wimbledon-ului, gindita cu meticulozitate matematica.

E foarte adevarat ca uneori, asa cum cred ca s-a intimplat si cu turneul din Olanda, premergator acestuia de la Wimbledon, a abandonat, cred eu, in mod calculat. Simona nu mai e jucatoarea nevoita sa acumuleze puncticele de pe la turnee de 200K de euro, doar pentru a ajunge in virf, strategie pe care a aplicat-o cu mare succes pina acum. Acum insa, ea e deja in virf si deciziile ei sunt in concordanta cu elita tenisului din care face parte.  Simona a trebuit sa sacrifice acel turneu mititel, la care era prima favorita, pentru a-l pregati pe cel de Mare Slem, la care era cel de-al treilea cap de serie. Ei bine, aceasta decizie tine de o matematica de la care nu te poti abate atunci cind ajungi in zonele rarefiate ale tenisului mondial. Si dupa cum se vede, a luat hotarirea corecta, tinind cont ca aici avea de jucat 7 meciuri tari si aproape zilnic, pentru a cistiga turneul.

Nu stiu daca va reusi sa cistige acest turneu, desi i-o doresc din toata inima si cred ca are o mare sansa, dar stiu ca fata asta incepe sa scrie o a doua istorie in tenis pentru Romania, dupa cea scrisa de Nastase.

In semifinale o va intilni pe Bouchard, o canadianca frumusica, tinerica si cu mult talent, forta si ambitie. Simonei ii va fi extrem de greu s-o invinga, dar sper sa reuseasca. De fapt pentru ele cred ca asta e hopul cel mare, nu finala propriu zisa, asa ca:  Hai Simona!

Read Full Post »


    

flescait, greutate, targa, nisip, corvoada, trogloditi, muieri, soarta, rateuri, dejucat, pasarica, guvern

                    Nici nu stiu de fapt daca-i a ei, deoarece nu cred in soarta, dar daca asa s-a impamintenit expresia, asa o folosesc si eu. Ironia soartei e ca de ce nu te-ai satura niciodata, vine tirziu si se termina repede.  La inceput a fost scoala, pe care am urit-o din prima clipa si abea asteptam sa se duca dracu. Dupa ce s-a dus, e adevarat cu mare greutate si ma bucuram c-am scapat, a inceput munca. E, pe asta am urit-o cu si mai multa pasiune si inca o mai urasc. Iar cind s-o termina si asta si voi putea in fine sa fac ce-or vrea muschii mei, cred ca voi avea neplacuta surpriza sa constat ca-ntre timp mi s-au flescait. Pai si in acest caz ce cacat sa mai fac cu timpul liber nelimitat? Poate doar sa fac marunt din buze la coada din policlinica, ca altceva ce? Multi spun ca se vor apuca sa calatoreasca. La 65 de ani? Cum? Pe targa, de la o sectie a spitalului la alta ? Sau prin Europa cu valiza plina de medicamente si-n carut electric? Las-o dracu de vrajala!

                    Lumea asta a fost gindita de-a-n curulea. Uite cam cum trebuia sa fie. Sa te joci cu puta-n nisip pina la 8 anisori. Sa inveti de la 8 la 18. De la 18 la 50 sa ai o subventie barosana de la guvern, un fel de pensie, dar mare rau si sa stai degeaba. Adica nu chiar degeaba, dar sa faci ce-ti doreste fibra, fara a fi obligat sa muncesti. Iar de la 50 pina dai coltul, sa lucrezi. Asa un schedule m-ar fi aranjat de minune si ar fi avut mai mult sens. De ce? Pentru ca daca ai fi muncit pina la “vesnica pomenire”, in mod sigur n-ai fi avut vreun regret la schimbarea certificatului de nastere cu ala de deces, doar te scapa de-o corvoada. Asa insa, ce face? Te scapa de timpul liber. Foarte avantajos, ce sa zic? Dar vezi ca nici Barosanu’, nici astia cu orinduirile lor sociale nu-s fraieri. Ce si-au zis? Lasa-i pe trogloditi sa munceasca cit sunt in vina si cind or incepe sa dea rateuri, le dam liber sa se distreze cu Scleroza, cu Artrita, cu Pancreatita si cu ce mortii ma-sii alte muieri mai poti agata dupa 65 de ani.

                    Offf, ca daca ma facea si pe mine mama vreun Dumnezeu sau macar vreun subordonat de-al lui, sa vezi ce reguli bagam pe Pamintul asta, de nu-ti mai venea sa-l parasesti. Da’ vezi cum e? Soarta si ironiile iei mi-au cam dejucat planurile. Asa ca, mai am inca ceva ani buni de injurat pina cind s-o termin dracu cu munca. Dupa aceea, liber ca o pasarica, am sa ma pot bucura si eu in fine de timp liber nelimitat prin voiajuri, impreuna cu amicul Parkinson. Sau poate-mi iau un cotage si …

                    A propos. Gigel plingea de mama focului. „Vreau la pipi, vreau la pipi” masa zice „hai cu mama” Gigel „nu vreau cu tine” tata zice „hai cu tata” Gigel nu vrea nici cu el. „bine bine, dar cu cine vrei?” „cu bunica, ca-i tremura mina”

Read Full Post »


Ehe, stimati telespectatori, ce voi afirma in cele ce urmeaza, in mod sigur nu da bine la public, in special la cei cu mentalitati predecembriste, dar dupa cum stiti, eu n-o am cu corectitudinea politica si nici cu politica corectitudinii. Si nu uitati, important nu e sa-mi dati mie dreptate, ci sa  fiti sinceri cu voi insiva. ….

Se vehiculeaza din ce in ce mai mult acuza ca in rindul pustimii si nu numai, cultura generala a devenit o rara avis. Ca observatie, o accept, dar ca acuza, ba.

Mai intii hai sa vedem ce e aia „cultura generala” si cu ce se maninca. Dex-ul, regele neincoronat al limbii(!), afirma pe un ton neutru: „cultura generală este ansamblul de cunoștințe necesare unui individ în viața zilnică” , afirmatie cu care sunt de acord. Numai ca in acest caz, care este cel obiectiv, afirmatia-acuzatie de mai sus isi pierde sensul, intrucit aproape toti posedam acel bagaj de cunostiinte care sa ne permita existenta zilnica.

Numai ca definitia dex-ului se cam bate cap in cap cu definitia de facto, cea a parintilor nostri si-a multora dintre noi, care spune ca aceasta cultura generala consta in volumul de cunostiinte acumulat, fie ca ne sunt sau nu ne sunt necesare. Ba mai mult, as spune ca in general, aceasta cultura generala se referea la cunostinte superficiale menite mai mult sa epateze decit sa asigure acel minim progres, societatii. Faptul ca stim ce-i aia stalactita si cum se formeaza, nu ne face speologi, asa cum daca stim sa fredonam Sonata Lunii nu inseamna ca suntem neurologi, astronomi sau muzicieni.

Uite ca in Nord-America si nu numai, iti poti alege cursurile pe care doresti sa le urmezi, fara a fi obligat sa-ti incarci memoria cu cele pe care le consideri inutile viitorului tau. Nu numai atit, dar scoala nu te obliga sa citesti beletristicele altora si sa le analizezi cind tu esti axat pe matematici.

Problema e, de ce dispare aceasta cultura generala in acceptiune predecembrista, in societatea actuala? Poate pentru ca nu constituie o cerinta si atunci devine inutila, inutilitate prin care se autoelimina? Poate pentru ca intr-o societate in care progresul e asigurat de concurenta, profesionalismul intr-un domeniu de activitate e preferat cunostiintelor generale in alte cincizeci de domenii? Poate pentru ca „time is money” iar beletristica nu-si mai merita imensa investitie de timp? Poate pentru ca e mai util sa discutam despre noi insine si despre ce se intimpla acum si aici, decit despre Aventurile lui Tom Sawyer?

Revenind la definitia dex-ului, ce avantaje zilnice aduce cultura generala pe care am acumulat-o deja prin scoli si prin mijloacele de transport in comun unde-am aflat cum e treaba cu „Drumul spre inalta societate”? Exceptie facind bineinteles, blogareala.  Nu-i asa ca discutiile la serviciu sunt axate pe subiecte de specialitate sau pe flirturi si birfeli? Nu-i asa ca acasa nu discutati cu partenerul vostru de viata despre intriga din „Vaduva vesela” (ar fi culmea), despre impresionism, Hegel sau hidroliza, desi stiti cite ceva din fiecare? Nu-i la fel de adevarat ca in familie discutati probleme cotidiene care va preocupa, va contrariaza si va privesc?

E cumva adevarat ca epoca in care competitia fusese data  prada codrilor, altfel spus apartinea doar necuvintatoarelor, iti oferea acel timp liber necesar culturalizarii intensive si unde partea necenzurata a culturii era cam singura distractie? Si asta pentru ca goana dupa titluri, patalamale si impresii artistice, intr-o societate falimentara, devenisera mai importante decit viata in sine? Pe de alta parte, neavind grija vreunei afaceri, a unei concedieri sau al pensionarii, culturalizarea masiva devenise o moda.

Acum insa, cind economia de piata a introdus competitia si competitivitatea,  un curs de specializare e mult mai util decit zece volume de beletristica. De fapt, daca stai sa bagi de seama, vasta majoritate a cartilor si a filmelor actuale nu sunt altceva decit indrumare utile pentru criminali, psihopati, tilhari, dezaxati si proxeneti. Un fel de compendiu al criminalitatii si antisocialului, de unde poti invata cum sa omori, sa furi, sa jefuiesti, sa violezi si sa terorizezi, fara a fi prins.

Ce beletristici sa discute acesti oameni, cu cine si mai ales, cind? Cine sa-i intrebe de sistemul osos sau de Mausoleul din Halicarnas? Cine va aprecia faptul ca au citit Taras Bulba sau ca stiu in ce directie curge Amazonul? In ce mod le-ar imbunatati lor viata, contemplarea unei Le chapeau de Paille sau a Penseur-ului? Cine le-ar asigura supravietuirea pentru ca recunosc o opera de Verdi sau un citat din Schopenhouer?

Multi am acumulat roabe intregi de cunostintele generale care nu ne servesc la absolut nimic. Poate la ceva blogareala, da’-n rest, zgirci. Si nu numai ca nu ne ajuta pe noi in mod direct, dar nici societatea in care traim. Veti spune ca e si o nevoie organica de cunoastere. Cunoasterea cui? Ca daca stam bine sa ne gindim, e de fapt un proces contemplativ al talentului si imaginatiei altora. Fie ca sunt pictori, scriitori, dansatori, cintareti, arhitecti, actori sau cineasti.  Sa nu uitam ca multi din cei munciti de, asa zisa,  incultura, muncesc 14 ore pe zi, ca sa tina o afacere, o fabrica sau un business oarecare. N-au timp si nici rabdarea necesara sa stea comod in fotoliu, la lumina ceaiului, rasfoind alene „Les dames galantes”

Culmea ironiei e ca am vazut destui „culturisti” care maninca o piine de pe urma celor lipsiti de acea „cultura generala” Chestia cu hrana sufleteasca e doar o metafora care se pare ca nu e nici reala, nici vitala. La urma urmei, aceasta cultura generala nu-ti confera niciun fel de superioritate, nici din punct de vedere material si nici spiritual. Nu te face nici mai bun, nici mai destept, nici mai bogat, nici mai darnic, nici mai civilizat si nici mai fericit. Nord americanii au o cultura generala extrem de redusa comparativ cu standardul nostru romanesc, predecembrist. Cu toate astea, nivelul lor de trai si civilizatie ne este cu mult superior. Cum dracu? Astia cunosc doar tarile cu care au fost in razboi, desi nu stiu pe ce continente se afla, n-au habar de limbi straine, nu stiu ce-i ala un metatarsian si la ce foloseste, n-au auzit in viata lor de solfegiu si nici de Pushkin, iar daca-i intrebi de Michelangelo, iti vor raspune ca e un Ninja Turtle. Ei bine, oamenii astia traiesc la un nivel mult superior noua si nu numai atit, dar societatea lor se dezvolta intr-un ritm la care a noastra nici nu poate visa. Gradul de civilizatie si generozitate ne e mult superior. Societatea lor e bazata pe specialisti, nu pe salonisti.  Relatia „cerere-oferta” si selectia naturala confera echilibru societatii si nu tona de cunostiinte inutile si patalamale luate la kilogram pentru a-ti asigura un prefix numelui. Selectia naturala subordoneaza orgoliul matern, care a imigrat din estul Europei si de prin Asia. Diploma de dragul diplomei valoreaza cit o ceapa degerata si nu-ti asigura un loc de munca. Iar cultura generala, cu atit mai putin. Si atunci, va-ntreb, n-o fi avind dex-ul dreptate? De care parte a baricadei va situati si mai ales, de ce? Va puteti blama copiii si nepotii ca nu au si nici nu vor avea niciodata cultura voastra generala?

Si nu ma intelegeti gresit, si eu sunt unul din cei care apreciaza cultura generala in varianta ei materna, dar traind aici, incepi sa-ti pui si alte intrebari. Ca e o placere stiam, dar e cultura generala si o necesitate?

Read Full Post »

Primul fut pe ‘011


Hai ca-i bine! Nici n-a-nceput anul si-am si pus-o de o sexualizare, ‘tu-i Munca ma-sii, ca dupa ce ca-i urita ca porcu, mi-e si urita cam de cind ma stiu. Bai, pe mine ma munceste (iar munca?) o intrebare, care cred ca tine de domeniul metafizicii. Pai adica de ce mortii si ranitii ma-sii trebuie sa muncesc eu ca s-o duc bine? Adica unii o pun la 6/49, altora le pica mosteniri de milioane, altii fura, iar altii fut bb-uri (babe bogate).  Numa’ eu trebuie sa asud ca ovreul la piramide, ca sa ma satisfac. Ba, eu va spun, asa, ca sa nu ziceti c-am fost bulan si-am tinut doar pentru mine. Cine-a croit lumea, n-a fost croitor. Dixi! Pai adica de ce sa-mi faca mie pantaloni cu vedere la glezna, iar altora sa le dea de calca pe ei? Asta una si a doua, ploua. Ploua in draci. Oricum, bine c-o scaldam pe plusuri, ca altfel trebuia sa ma joc cu snow blower-ul mai abitir decit fetele din downtown cu blow job-ul. Dar ce sa mai vorbim, a trecut si Revelionul asta, petrecerea a fost meserie si daca n-ar fi trebuit sa o ard cu sopirla prin casa, l-as fi numit perfect. Ce, vreti poze? Rabdare bibicilor, ca vin si alea cit de curind.

Hai la multi ani si la putina munca!

Read Full Post »

Older Posts »