Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘meschin’


Vazind titlul, v-ati fi asteptat probabil sa vorbesc de Ungureanu, pe numele lui de alint, Unguent. Ei bine, nu. Voi vorbi de concetatenii mei, arde-i-ar pe mate ca prea-s mate fripte!

Saptamina trecuta, dupa programul de iobagie, fute-l-as, ne repezim in gasca la Jack Astor’s, la un farewell pentru un coleg care a ales sa sclavageasca pentru altii. Ma rog, motivul nu are nicio relevanta, dar comportamentul unora a fost de-a dreptul hagitudosian.

Adica-n gitii ma-tii de fomist, faci in jur de 250k pe an, incluzind bonusurile, si te bucuri la o bere de cinci lei pe care ti-o ofera unu-altu? Si nu numai atit, dar din experiente trecute, pot spune cu certitudine ca laba asta s-a dus acasa si a povestit cu emfaza si mindrie personala consoartei, la fel de fomista ca si el, cum a fost la  restaurantul „X” si cum cu doar 5 lei a baut trei beri si a halit un pound de wings. Adica, carele va sa zica, a fost un smecher cu certificat.

Si ca sa lamurim treaba, asta era seful site-ului, nu al meu direct, dar un echivalent. Adica al mai tare din parcare. Cel putin in cadrul companiei, care numara fo mie de suflete. Si poate asta-i si motivul pentru care nu-mi iau limba-n gura cu canadienizatii astia, ca nativ nu-i niciunul.

De fapt, hai s-o dau pe bune! Motivul principal pentru care nu am relatii de amicitie cu canadienizati, e in primul rind limba. Nu a mea, a lor. Nu ca n-as vorbi-o, dar sa mergi la o petrecere si s-o arzi numai in engleza, nu e nicio veselie. Vreau sa spun ca nu te distrezi asa cum te-ai distra printre ai tai, care sunt familiarizati cu subtilitatile limbii (subtilitati de vorbire, ca cele de lins sunt universale), lucruri pe care un canadez le-ar intelege doar desenate. Un alt motiv, la fel de principal ca primul, e haleala si bautura. Nu c-as fi eu vreun gurmand, desi sunt, dar s-o ard pe legume crude cu dip si c-o sticla de bere pe care s-o pup in buza seara-ntreaga, mi se pare  ca-i mai rau decit o petrecere-ntre iepuri. Aia, cel putin, si-o si pun printre rasadurile cu morcovi, la bairamele lor legumicole. Totusi, n-as vrea sa se creada ca-s absurd. Daca ar fi vorba de o petrecere a alora care-o ard pe sub poduri si se-nvelesc cu cartoane, as intelege, da’ sa ai bani cit sa nu trebuiasca sa-i numeri si totusi sa aderi la meschinarii de genul asta, mi se pare detestabil. Asa ca eu, fript fiind cu „ciorba”, dupa cum spuneam, nu numai ca suflu-n iaurt, da-l  evit pur si simplu.

Sunt convins c-am mai pomenit intimplarea cu „ciorba” prin scrierile mele, dar cum audienta se mai schimba, n-o consider neavenita. Asadar, suntem noi invitati la masa de o familie de „mangia cakes” (canadieni in viziune italieneasca si nu numai) bine pozitionata din punct de vedere social. Asta se intimpla pe la inceputurile noastre canadeze. Ei bine, aflati ca la canadieni nu e nici pe departe ca la romani, unde ti se pune tot frigiderul si toata camara la dispozitie. Astia te-ntreaba si daca esti suficient de binecrescut, ai supt-o. Asa ca, atunci cind gazda m-a intrebat daca doresc ceva de baut, am bagat un „nu” neconvingator. Neconvingator pentru altii, pentru ca gazdei i s-a parut foarte transant de vreme ce n-a mai insistat si nici nu m-a mai intrebat pina la finele soirée-ului.  Mincarea, nu c-as fi codos, dar s-a rezumat la invariabilul curcan la cuptor, umplut cu piine si nu mai stiu ce alte cacaturi, cu o lingura de piure de cartfi si legume oparite. Dar ma rog, asta le e traditia, pe care am adoptat-o si noi (mai imaginativ si doar de Thanksgiving), si n-am ce comenta. Dar in privinta bauturii, a fost ceva de coma profunda,  intrucit am baut intreaga seara … doar manierele-mi alese.

Alta data, ca se poate si mai rau, sunt invitat la lunch, impreuna cu un cunoscut de prin partea locului. Vazind ca-i vorba de BBQ, gindul m-a purtat spre vrabioare, fleici si alte romanisme. Cind colo, ala ne-a servit niste winners, adica niste polimeri in forma de crenvursti, care la momentul respectiv doar ca nu se dadeau de pomana. Dar asta nu e partea cea mai zdrobitoare, absurdul de-abea acum urmeaza. Dupa ce am consumat primul polimer infipt intr-un corn, gazdoiul ne-a intrebat, oarecum impotriva vointei lui, daca mai dorim inca un hot dog. In acel moment, canadianul cu care ma dusesem, fara sa mai astepte sfirsitul intrebarii, arunca pe nerasuflate si cu gura plina un „shure!” mustind de dorinte si de mustar. Mentionez ca atit asta, cit si gazda, avea o pozitie sociala de invidiat, in vremurile alea de rastriste, cind recesiunea ii cam cocosase pe nord-americani. In privinta berii am dus-o bine, intrucit o adusesem eu. Asa ca, dupa acest „dezmat” culinar, spre seara, cind am ajuns la casa amicului, ce credeti ca i-a spus sotiei? „Well, sweety pye, we had allready a very nice lunch, so tonight I just need a light dinner!” M-am uital lung la el, am tacut si mi-am vazut de parerea mea, intrucit in mod cert nu concorda cu a lui, nici macar ca formulare.

Tot asa si general managerul site-ului. A venit, si-a luat o bere si timp de o ora, in care toti ne-am luat si de-ale guri si diverse alte bauturi, el a supt la sticla aia din care cred ca mai ramasese jumatate cind cel care urma s-o tunda din companie l-a intrebat daca mai vrea una. In acel moment fata i s-a luminat, de parca i se aratase Chistos, iar gura-i slobozi un „Yesss!” hotarit. Bineinteles ca nici de wings n-a dus lipsa, noi punindu-le pe masa pentru toata lumea. La sfirsitul „parangheliei”, a scos jenat citiva dolarei din buzunar, cu care si-a platit prima bere, si-a sters-o multumit de „tunul” pe care tocmai il dadu-se.

Pai si in astfel de conditii, cum dracu sa te combini cu fomistii astia? Nu spun ca toti isi maninca de sub unghii, dar va asigur ca sunt destui care pastraza „bunele traditii” autohtone. Dar pentru a nu se crea impresia ca meschinariile astea sunt gratuite, am sa mai spun ca orice canadez, cu state vechi de functionare in societatea nord-americana, se ocupa preponderent si de cind il fata ma-sa cu agoniseala necesare pensionarii. Asta spre deosebire de europenii mai meridionali care-si dau unltimul euro pe o sticla cu vin s-o farfurie cu taclale.  De, moduri diferite de-a privi si a-ti trai viata. Cu toate astea, consider ca una-i grija pentru batrineturi si alta meschinaria exacerbata derivata din aceasta grija traditionala.

Read Full Post »



                    Da copilasi, dupa cum va spuneam, am participat la o nunta in calitate de prieten bun al parintilor fetei. Si desi stiu ca nu-i elegant sa „toci”, am sa toc, iar spre sfirsit, am sa spun si de ce. Mentionez ca ceea ce spun aici, i-am spus si prietenei, intrebat fiind: „cum ti-a placut nunta?” Se poate deci conclude ca mi-am mai cistigat o misandra, a carei misandrie ma vizeaza doar pe mine, iar asta ma intriga. De ce? Pai pentru ca toata lumea, dar absolut toata, afirma ca prefera vorba verde si in fata, in locul unor complezente rasuflate garnisite cu susoteli dosnice. Cu toate astea, n-am intilnit inca omul careia sa-i spui o parere critica si sincera si care sa nu se ofuscheze.

                    Totul a inceput din momentul in care am aflat locatia.  Evident ca n-o stiam, dar cind am auzit ca toata tarasenia se va desfasura intr-o amarita de biserica, veche, de pe vremea primilor colonisti si situata intr-o zona a orasului in care nu e recomandat sa mergi pe jos, mi-am cam dat seama ca trebuie sa fie vorba de o mare teapa. Tinind insa cont de faptul ca prietena afirmase ca tacimul i-a costat vreo 175 de dolari si ca vine un chef bucatar de la NY, special pentru acest eveniment, ne-am imaginat cu totii ca va fi totusi o fita. Ei bine, n-a fost si-am halit-o cu craci cu tot.

                    In fine, ajungem. Biserica era o chestie paralelipipedica si inalta, interesanta pe dinafara, dar si pe dinauntru, doar ca finisajele pe interior iti cam taiau pofta de nunta si-ti dadeau o vibranta senzatie de staul. Parerea mea e ca de-o discoteca pentru pustani era numai buna, dar in niciun caz de-o nunta. Pozele nu-mi apartin.

                     E foarte adevarat ca pe jos nu era litiera, cum m-as fi asteptat, dar dusumeaua, ca asta era, arata ca dracu, desi era biserica. Tavanul, care era probabil halit de igrasie, fusese placat cu un carton presat, valurit, unflat pe alocuri de apa si  vopsit ca dracu, intr-un argintiu care-ti sterpezea dintii. Tot tavanul era decorat, involuntar, cu o coroana de igrasie la imbinarea cu peretii. Singurul lucru care m-a bucurat, a fost faptul ca nu mirosea totusi a smirna si luminari, ceea ce mi-ar fi putut provoca si senzatia de parastas.

                    Bun. La etaj, chiar in fata ferestrelor, ca sa nu poti face poze, probabil, s-a tinut ceremonia care a durat cinci minute. Mai mult au durat cele citeva speach-uri, carora nu le-am inteles rostul. De fapt, asta avea sa fie caracteristica acestei nunti, speach-ul. E adevarat ca n-a fost dans, n-a fost tortul miresei, n-a fost suficienta mincare si bautura, dar in schimb am avut speach-uri toata sera. Zic seara, pentru ca pe la zece am plecat, impreuna cu alte citeva perechi satule de cuvintari si lihnite de foame. In cele ce urmeaza va voi detalia motivele „lihnirii”.

                    Mai intii ni s-au servit stridii crude, la care femeile au strimbat din nas. Barbatii, nu. Asta poate pentru ca noi suntem obisnuiti sa devoram cruditati asemanatoare. In concluzie, am lins vreo sapte si cu ele am ramas pentru vreo trei ore, deoarece aperitivul pe care ni l-a servit next, continea citeva bucatele de brinza si opt feliute de prosciuto, noi fiind zece la masa. Dupa alta ora, s-a servit un conglomerat, un fel de terci fara gust, ca pentru bolnavii de stomac, dar care continea boabe de orez partial nefierte, ceea ce-ti creea in gura o placuta senzatie de moloz nisipos.  Probabil ca asa s-o fierbe orezul la NY, al dente. Deci, am ramas in continuare nemincat.  Dupa vreo alta ora, se serveste main dish-ul. E, asta avea o bucatica mica si extrem de subtire de pastav, citiva cartofi si fo doua legume. Mai era si o alta optiune, ribs de vaca. Ceva ca-n Flingstone. De fapt, rib, ca era unul singur, si cu putina carne la baza. Bai, nu sunt moftangiu, dar trebuie ca li se invirtea mintea-n cap ca scrinciobul, de-au  fost in stare sa bage coaste la nunta.  Dar stati ca asta nu-i tot. La vreo jumatate de ora, aduce salata!!! Da, salata. Adica nu inainte de main dish, nu odata cu, ci dupa. Ce „tubulatura” mea, hal de serviciu o fi fost ala, nu-mi dau seama, dar era iesit rau de tot din tiparele unei nunti. Pe linga asta, salata cred ca era din papadie, iasomie sau dracu s-o ia, ca avea un gust amar si nu continea nicio picatura de dressing. Adica era un fel de furaj pentru vite. Evident ca  ospatarii au dus inapoi toate castroanele alea cu nutret, intrucit nimeni nu s-a atins de ele.  Cum cafele ne cumparasem singuri de la un Convenience store, de peste drum, au urmat …prajiturile care erau de fapt un fel de jello cu o capsunica-n virf. Ei, cind am vazut si „piftia” aia dulce, mi-am luat sotia si-am zbughit-o acasa, ca ma lua cu rau de foame.

                    Va spun sincer, am fost pina acum la multe nunti, dar ca asta n-a fost niciuna, cu mincare putina, cu bautura insuficienta, intr-o locatie „bleah!”, fara dans si mai ales, fara tortul miresei. Unii au spus, „poate ca asa a vrut mireasa, sa cheltuiasca putin si sa scoata cit mai mult” Perfect, dar daca Piratul meu s-ar incapatina s-o faca in felul asta, desi e imposibil ca un om normal la cap sa-si doreasca sa se faca de ris, i-as spune,” mai nea Caisa, daca vrei nunta-n cais, noi participam, ca-ti suntem parinti si n-avem incotro, dar din respect pentru prietenii nostri, nu-i vom putea invita la pascut in biserica, doar ca sa faci tu avere! „Vrei nunta, facem nunta. Vrei jecmaneala, fa-o cu pustimea!”

                    Iata si ultimul update. Prietena a sunat ieri si si-a cerut scuze, motivind totodata faptul ca n-ar fi stiut absolut nimic, „copiii au aranjat totul” Mmmmda, si Boc are 1.94 m.

                    Si un ultim update, logic si destul de neplacut. Se pare ca nu numai romanimea a fost nemultumita, dar si italienii lui ginerica au fost complet dezamagiti. Am aflat intimplator de la unchiul baiatului, care este un client de-al nostru. Fascinant!

Read Full Post »