Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘mentalitate’


Pentru toti cei de culoare verde, dar si pentru decolorati.
Dupa cum spuneam cu vreo 500 de posturi in urma, cind am poposit pe meleagurile Marilor Lacuri, sa fi avut fo 35 de primaveri, in primul rind mi-am dat seama ca nu ma chemase nimeni. In acelasi timp, cascind ochii si urechile, m-au frapat diferentele dintre mine si astia.  Si as zice ca-n primul rind m-a surprins nonsalanta si dezinvoltura cu care „bastinasii” tratau subiecte, situatii, persoane si stari de fapt. Incepusem prin a simti lipsa acelei inversunari, tipice neamului meu, in ceea ce privesc banalitatile cotidiene, conventionalismele si problemele de ordin personal. Ca eu, roman fiind, venit din tara bunului simt, a manierelor elegante si a moralitatii propovaduite altora, dar calcata-n picioare de toti, evident ca aveam creierul programat pe repulsie si pe „asta nu se face, nu se spune, nu se arata, nu se cade”. Ca urmare, mintea mea muncita de problemele altora, echivala nonsalanta cu nesimtirea, cu prostia, cu nerusinarea si prostul gust. Trasaturi care trebuiau neaparat repudiate plenar, ca sa se stie cit de manierat, sfatos si cu bun simt eram eu, ala venit sa-i civilizeze pe nord-americani.

Abandonind sarcasmul, e totusi adevarat ca daca ne luam dupa codul bunelor maniere si a limbajului de salon, le vom putea gasi nord-americanilor un milion de deficiente criticabile. Numai ca asta nu e problema lor, ci a noastra. Noi suntem aia carora le place sa-i judece pe altii. Noi suntem aia pentru care paiul din ochiul altuia e mai important decit birna din ochiul propriu. Noi suntem aia carora le place sa dea navala cu sfaturi pe care nu ni le pretinde nimeni, doar asa, din dorinta de-a epata, de-a ne demonstra noua si altora cam cit ne crapa noua capul de intelepciune. Intelepciune mostenita din mosi stramosi, cred ca se cunoaste acest detaliu. Si in fine, noi suntem aia carora le place sa se bage-n viata altora cu de-a sila. Sila lor, nu sila noastra, pentru ca in general noua ne place sa dam sfaturi, nu sa le si urmam sau sa primim.

In antiteza cu mentalitatea carpatina, americanschi,  nu sunt obisnuiti cu caracterizarea altora functie de aspectul fizic sau fizionomic, de vestimentatie, de handicapuri fizice sau mentale, de cultura generala sau viata personala, de unde si-o trag si cu cine, de maniere elegante si de citi cercei au infipti in nas. Aici esti judecat dupa cit esti de competitiv in ceea ce sti sa faci,  dupa realizari si bunastare. De ce bunastare? Simplu! Pentru ca bunastarea reflecta, in general, cit de competitiv esti in ceea ce sti sa faci. Aici nu poti fi o coafeza de mina a doua si sa ai roabe de bani in banca. Dar poti fi o coafeza de mina-ntii cu conturi doldora si un lant de saloane.

Mie, picat din Luna est-europeana, mi se parea inadmisibil sa vezi la tot pasul batrini in pantaloni scurti sau purtind vesminte in culori pastelate.  Sau s-aud o octogenara vorbind cu nonsalanta despre boy friend-ul ei. Sau femei respectabile spunind ca s-au facut „zdrente” la cite un get together feminin. Sau parinti, cu venituri considerabile, mindri de copiii lor, inca elevi, ca lucreaza pe timpul verii la McDonald’s. Sau sa vad pe cite unul c-o mina din fag iesita toata din mineca scurta a tricoului. Sau punk-isti cu par albastru si cirlige-n rit, angajati in posturi importante. Mai tirziu am realizat ca nu era nimic formidabil sau extraordinar, ci pur si simplu intimplari si comportamente omenesti, mai mult sau mai putin extravagante, din viata fiecarei persoane. O viata mai suferinda sau mai fericita ca a mea, dar la fel de viata si la fel de pretioasa. O viata pe care n-aveam nici dreptul si nici motiv sa o judec, intrucit nu-mi apartinea.

Cum spun, nord-americanilor le pasa de back yard-ul propriu. Asta nu inseamna ca nu sunt sociabili si/sau filantropi, dar pina la un punct. In niciun caz n-ai sa vezi pe nimeni stind in cur pe banca-n fata casei, birfindu-si vecinii. Sau angajindu-se in polemici prelungite cu ochii iesiti din cap si singerind de nervi. Personal n-am vazut pe vreunul inversunat si gata sa sara la bataie. Iar daca sunt, aia sunt noi veniti de prin esturile Europei sau de prin America de Sud si neadaptati pe de-a-ntregul. Pina si in privinta sporturilor. Desi merg pe stadioane cu sutele de mii, ai sa vezi suporteri ai ambelor echipe stind impreuna fara sa le pese daca vecinul tine sau nu cu aceeasi echipa. Aici nu exista patima exacerbata a romanului de-a avea dreptate, de-a fi el piua-ntii. Aici formula e „calm down!” si hai sa vorbim pe rind ca sa ne putem intelege.

Multi vor spune, probabil, ca bat cimpii, dar aia sigur n-au trait aici si vorbesc doar din informatiile furnizate cindva de propaganda ceausista, propaganda de care nu s-au putut sau n-au vrut sa se debaraseze. Ca pe bune, propaganda-i ca fumatul, n-o poti lasa decit cu vointa, nu cu ura si inversunare. Ar mai exista totusi posibilitatea ca „necredinciosii” sa faca parte din categoria vulpilor care n-ajung la struguri, ca si in domeniul asta suntem premianti cu coronita. Cu toate astea, bine ar fi, zic eu, sa-l credeti pe Papa, ca doar d-asta-i Papa cu VatiClan in gestiune.

 

Read Full Post »


Cum-necum, trecura 25 de anisori de cind Romania a reusit sa evadeze din „epoca de aur”. Aur de trompeta, evident. Multi au asteptat atunci „schimbarea”, ca doar pentru ea iesisera in strada. Si de ce n-as recunoaste,  schimbarea se vede, ca nu-i metrou s-o arda pe sub pamint. E reala, majora si la lumina, dar e oare schimbarea la care visasem noi, atunci, in strada? Nu, nici pe departe. Intentia noastra n-a fost sa inlocuim niste javre analfabete cu altele alfabetizate, dar uite ca javrele, fiind din totdeauna  piua-ntii la placinte, au reusit sa profite si sa ia caimacul acelei rascoale, erijindu-se in emanatiile ei.

Se stie ca pentru a inlocui o oriduire cu alta, ai nevoie de-o lovitura de stat sau de-o revolutie, de-o rascoala, de-o razmelita, de-o ceva cu lume multa si nervi incordati (in niciun caz vreun meci de fotbal). Ca pina la urma a fost o rascoala spontana, e adevarat, dar din pacate ea a mascat si certificat o lovitura de stat data de comunisti, comunistilor.

In fine, nu mai intru in amanuntele in care am mai intrat o data, dar ce doream sa subliniez este faptul ca pentru a schimba mentalitatea est europeana, a unui popor est european, intr-una vest europeana, rascoala poate fi necesara, dar in niciun caz suficienta.

Toti comunistii, vopsiti peste noapte in capitalistii p#(!!, au jefuit si jefuiesc in continuare cam tot ce poate fi jefuit, folosind cu abilitate cursurile de perfectionare capatate-n socialismul ceausist. Din pacate, dupa cum se vede,  schimbarea sau modificarea mentalitatii poate dura citeva generatii. Asa ca s-ar putea sa mai avem de asteptat si desi romanimea le-a acordat sfertul academic de … veac, se pare ca politicienilor le este necesara cel putin o jumatate academica de veac, daca nu chiar tot veacul, pentru a transforma tara intr-una vest-europeana. Si nu ma refer la pozitia geografica, asa cum si-ar inchipui unii bolovani din Parlament si din Guvern, ci la cea politico-economic.

Read Full Post »

Absurditatea firescului


 

                   Sarutul. Straniu obicei! De fapt cred ca a devenit un gest reflex, atita timp cit il executam instinctiv, fara a-l mai analiza. Oare cum l-am privi daca nu l-am practica si nici n-am fi auzit de el? Nu stiu, dar banuiesc ca ni s-ar parea mai scirbos si mai septic decit un fut.  Sincer, daca stau sa analizez gestul in sine, nici nu mi se pare ca ar fi o expresie a afectiunii. O mingiiere, o privire tandra, o vorba soptita, chiar si o imbratisare mi se par mult mai semnificative decit balaceala asta reciproca si inexplicabila. N-as vrea sa se inteleaga ca as avea ceva impotriva sarutului, ci a mentalitatii noastre aiurite. Inteleg acest gest ca fiind parte a unui act sexual, dar nu reusesc sa mi-l explic executat in tramvaie sau restaurante sau si mai rau, rezemat de zidul blocului. Evident ca am facut-o si eu, dar asta nu ma impiedica sa ma intreb, ba chiar imi da intr-un fel dreptul, intrucit cind sarutam o tipa, ma gindeam invariabil la fut, nu la fragi si alte fructe de padure, vorba cintecului – „ea fraga buzelor i-a dat…”.

                    Cum se face ca un sarut pe gura e permis public, ba chiar admirat, dar daca sarutul ar fi depus pe git, pe umar sau pe sini, asistenta si-ar da coate si ar intoarce privirile in semn de profunda dezaprobare? Mi se pare mie sau gindim anapoda? Cu ce e mai obscen sarutul pe sin, decit cel pe gura?

                    Personal consider gura ca fiind o zona intima, chiar daca e la vedere. De ce atunci nu ne putem saruta pe orice zona intima in public? Sau, cu ce e mai intim un picior sau gitul, decit buzele si gura iin general? Pentru ca daca e sa n-o consideram zona intima, de ce nu ne sarutam in gura si cu o simpla cunostinta sau atunci cind facem cunostinta? Ca un necunoscut sa-ti sarute mina e un gest de curtuazie, dar daca ar fi sa te sarute pe gura sau oriunde altundeva, ar fi un afront. Poate cineva sa-mi explice si mie care-i logica, dac-o fi vreuna.

                    Si ca sa inchei subiectul intr-o confuzie totala, am sa spun ca pina si in biserica, popa te indeamna sa-ti saruti nevasta in fata tuturor, fara a protesta daca sarutul e in gura. Deci, aceasta penetrare bucala in public, este perfect morala, pe cind mingiierea unui sin, e considerata imorala, desi are aceeasi semnificatie, atit sexuala, cit si emotionala.

Read Full Post »


                    (Replay cu delay)

                    Venit din Romania, unde masturbarea constituia o tinta a mistoului national, iar contactele sexuale, cit mai multe si cu cit mai multe, erau la mare pretuire, am ramas oarecum socat, sa aflu ca in milenara cultura canadeza, lucrurile stau exact pe dos. Daca la noi se spunea  ca laba e anticamera balamucului, aici sunt emisiuni televizate in care ti se spune ”ba din contra”.

                    Exista pe teveurile de aici o gagica cu un show al ei, de sexo-advise. Pitipoanca e trecuta de-a patra tinerete si desi aduce mai mult cu o sun dried tomatoe, pe care n-ai fi banuit-o de vreun tratament facial hormonal, da sfaturi in direct, celor care-o apeleaza, sa o intrebe cum e mai bine sa si-o traga. Mentionez ca gagica este medic nu stiu de care, dar cu cunostinte apropiate de-a le mele, in domeniul respectiv. Cert e ca vorbeste c-o dezimvoltura de blow job-uri si hand job-uri de parca ar vorbi de copilirea rosiilor, ca tot am adus vorba de ele. De fapt duduita, recomanda cu inversunare “joaca cu tine insuti” inaintea oricarui act sexualizant. Asta pentru a fi sigura, tu ca doamna,  ca nu vei fi vaduvita tocmai de orgasm, in cazul in care cel care te-ar putea lasa vaduva, ti-o trage iepureste si dupa doua zvicniri de orgoliu, iti intoarce plostit, un ditai curu’.

                    Evident ca sfaturile pe care le acorda, sunt pentru ambele sexe. La auzul acestor incitari, catre pacate carnale, va spun drept, pina si eu ajung sa ma imbujorez ca o fata mare, prinsa cu fusta-n cap, in scara blocului. Asa ca masturbarea e unanim acceptata si chiar recomandata, indiferent daca-o faci doar pentru incalzire, sau in scopul golirii complete a rezervorului.

                    Cind insa vine vorba de fut, mentalitatea e cu totul alta. Daca La Romania cu cit ardeai mai multe, cu atit erai mai bine vazut, aici daca o pui si tu ca omul prin vecini, te infiereaza astia ca pe betoanele din dreapta. Si nu asta ar fi problema, dar cind esti acuzat si condamnat de-o societate care face acelasi lucru, dar pe pitici, parca-ti vine sa-i blow-jub-uiesti pe toti, fara exceptii. Daca la noi dictonul “toti barbati-s porci” era unanim acceptat, chiar si de catre barbati, aici se pare ca “porcii” sunt renegati de toata lumea, inclusiv de “porci”. Ce vreau sa spun, e ca ipocrizia e la ea acasa si in ce priveste futul. A devenit de fapt o moda in a condamna ce fac altii, chiar dac-o faci si tu. Iar daca esti prins in flagrant, iti pui cenusa-n cap si gata. Aici se acorda nu numai a doua sansa, ci inca fo zece, daca te caiesti si recunosti c-ai gresit, fara a promite ca n-o vei mai face vreodata (vezi cazul Clinton). Si asta pentru ca suntem o societate cu credinta in Dumnezeu, cind vine vorba de iertat, dar nu si de pacatuit. Evident, eu as fi exceptia, in ceea ce priveste credinta. Asa ca pina la urma, babeta are dreptate, totu-i o labareala si din moment ce e acceptata, bag sama ca-i si necesara.

Read Full Post »


                    Asta-i una din cugetarile mele de care sunt foarte mindru. Nu numai ca-mi place jocul de cuvinte, dar cred ca reflecta purul adevar. Si poate ca ar fi trebuit s-o pun la persoana intiia singular, dar din cite am observat, pina acum, poate fi extrapolata fara riscul de-a gresi.

                    Fiecare avem cite una sau mai multe “particularitati” care ne scot din normalul unanim acceptat. Ma refer aici la particularitatile legale, nu la atitudini antisociale sau ilegale. Eu de exemplu, desi nu cred ca as fi cel mai bun exemplu, intrucit sunt mult peste medie, in privinta particularitatilor, sunt egoist, ipocrit, superficial, imi plac femeile (nu rideti, a devenit o particularitate), vorbesc de tite, pizda, fut ca de bomboane fondante, fac curte femeilor fara un scop anume (bine, le fac curte si cind am un tel prestabilit, dar asta nu-i particularitate), m-am lasat de fumat dupa 25 de ani, am emigrat aiurea-n gard, muncesc, desi urasc munca (asta o mai fi constituind o particularitate?), stiu de gluma, nu stiu de ironii sau jigniri,  imi place sa birfesc si-mi place sa fiu birfit (asta de pe urma, chiar ca-i iesita din comun), dansez (chiar si cind sunt singurul care-o face), nu-mi place sa sofez (dar o fac de nevoie), sunt megaloman, sunt direct, nu sunt modest, sunt infatuat (mai pe larg in postul de simbata), nu ma consider imferior nimanui,  ma tund jos si la subrat, nu prea stiu ce-i rusinea,  dar nici nu-mi fac probleme. De ce?

                    In primul rind pentru ca toate, cele enumerate, sunt particularitati numai din punct de vedere teoretic. Practic, sunt trasaturi comune, dar dezavuate si nerecunoscute. Si in al doilea rind, in cazul ca primul va fi contestat (cu siguranta) , nu-mi fac probleme pentru ca “e rau sa fii timpit, dar mult mai grav e sa fii timpit si sa nu-ti dai seama”. Asa ca, atita timp cit sunt constient de „particularitatile” care ma caracterizeaza, ma pot declara multumit  de mine insumi. Veti spune ca automultumirea nu este o caracteristica a societatii umane. Bun, o trec si pe asta la particularitati. Si pina la urma, tot e bine ca nu-s nebun, conform cugetarii din titlu. Cine, ce mai are de comentat?

Read Full Post »


Ehe, stimati telespectatori, ce voi afirma in cele ce urmeaza, in mod sigur nu da bine la public, in special la cei cu mentalitati predecembriste, dar dupa cum stiti, eu n-o am cu corectitudinea politica si nici cu politica corectitudinii. Si nu uitati, important nu e sa-mi dati mie dreptate, ci sa  fiti sinceri cu voi insiva. ….

Se vehiculeaza din ce in ce mai mult acuza ca in rindul pustimii si nu numai, cultura generala a devenit o rara avis. Ca observatie, o accept, dar ca acuza, ba.

Mai intii hai sa vedem ce e aia „cultura generala” si cu ce se maninca. Dex-ul, regele neincoronat al limbii(!), afirma pe un ton neutru: „cultura generală este ansamblul de cunoștințe necesare unui individ în viața zilnică” , afirmatie cu care sunt de acord. Numai ca in acest caz, care este cel obiectiv, afirmatia-acuzatie de mai sus isi pierde sensul, intrucit aproape toti posedam acel bagaj de cunostiinte care sa ne permita existenta zilnica.

Numai ca definitia dex-ului se cam bate cap in cap cu definitia de facto, cea a parintilor nostri si-a multora dintre noi, care spune ca aceasta cultura generala consta in volumul de cunostiinte acumulat, fie ca ne sunt sau nu ne sunt necesare. Ba mai mult, as spune ca in general, aceasta cultura generala se referea la cunostinte superficiale menite mai mult sa epateze decit sa asigure acel minim progres, societatii. Faptul ca stim ce-i aia stalactita si cum se formeaza, nu ne face speologi, asa cum daca stim sa fredonam Sonata Lunii nu inseamna ca suntem neurologi, astronomi sau muzicieni.

Uite ca in Nord-America si nu numai, iti poti alege cursurile pe care doresti sa le urmezi, fara a fi obligat sa-ti incarci memoria cu cele pe care le consideri inutile viitorului tau. Nu numai atit, dar scoala nu te obliga sa citesti beletristicele altora si sa le analizezi cind tu esti axat pe matematici.

Problema e, de ce dispare aceasta cultura generala in acceptiune predecembrista, in societatea actuala? Poate pentru ca nu constituie o cerinta si atunci devine inutila, inutilitate prin care se autoelimina? Poate pentru ca intr-o societate in care progresul e asigurat de concurenta, profesionalismul intr-un domeniu de activitate e preferat cunostiintelor generale in alte cincizeci de domenii? Poate pentru ca „time is money” iar beletristica nu-si mai merita imensa investitie de timp? Poate pentru ca e mai util sa discutam despre noi insine si despre ce se intimpla acum si aici, decit despre Aventurile lui Tom Sawyer?

Revenind la definitia dex-ului, ce avantaje zilnice aduce cultura generala pe care am acumulat-o deja prin scoli si prin mijloacele de transport in comun unde-am aflat cum e treaba cu „Drumul spre inalta societate”? Exceptie facind bineinteles, blogareala.  Nu-i asa ca discutiile la serviciu sunt axate pe subiecte de specialitate sau pe flirturi si birfeli? Nu-i asa ca acasa nu discutati cu partenerul vostru de viata despre intriga din „Vaduva vesela” (ar fi culmea), despre impresionism, Hegel sau hidroliza, desi stiti cite ceva din fiecare? Nu-i la fel de adevarat ca in familie discutati probleme cotidiene care va preocupa, va contrariaza si va privesc?

E cumva adevarat ca epoca in care competitia fusese data  prada codrilor, altfel spus apartinea doar necuvintatoarelor, iti oferea acel timp liber necesar culturalizarii intensive si unde partea necenzurata a culturii era cam singura distractie? Si asta pentru ca goana dupa titluri, patalamale si impresii artistice, intr-o societate falimentara, devenisera mai importante decit viata in sine? Pe de alta parte, neavind grija vreunei afaceri, a unei concedieri sau al pensionarii, culturalizarea masiva devenise o moda.

Acum insa, cind economia de piata a introdus competitia si competitivitatea,  un curs de specializare e mult mai util decit zece volume de beletristica. De fapt, daca stai sa bagi de seama, vasta majoritate a cartilor si a filmelor actuale nu sunt altceva decit indrumare utile pentru criminali, psihopati, tilhari, dezaxati si proxeneti. Un fel de compendiu al criminalitatii si antisocialului, de unde poti invata cum sa omori, sa furi, sa jefuiesti, sa violezi si sa terorizezi, fara a fi prins.

Ce beletristici sa discute acesti oameni, cu cine si mai ales, cind? Cine sa-i intrebe de sistemul osos sau de Mausoleul din Halicarnas? Cine va aprecia faptul ca au citit Taras Bulba sau ca stiu in ce directie curge Amazonul? In ce mod le-ar imbunatati lor viata, contemplarea unei Le chapeau de Paille sau a Penseur-ului? Cine le-ar asigura supravietuirea pentru ca recunosc o opera de Verdi sau un citat din Schopenhouer?

Multi am acumulat roabe intregi de cunostintele generale care nu ne servesc la absolut nimic. Poate la ceva blogareala, da’-n rest, zgirci. Si nu numai ca nu ne ajuta pe noi in mod direct, dar nici societatea in care traim. Veti spune ca e si o nevoie organica de cunoastere. Cunoasterea cui? Ca daca stam bine sa ne gindim, e de fapt un proces contemplativ al talentului si imaginatiei altora. Fie ca sunt pictori, scriitori, dansatori, cintareti, arhitecti, actori sau cineasti.  Sa nu uitam ca multi din cei munciti de, asa zisa,  incultura, muncesc 14 ore pe zi, ca sa tina o afacere, o fabrica sau un business oarecare. N-au timp si nici rabdarea necesara sa stea comod in fotoliu, la lumina ceaiului, rasfoind alene „Les dames galantes”

Culmea ironiei e ca am vazut destui „culturisti” care maninca o piine de pe urma celor lipsiti de acea „cultura generala” Chestia cu hrana sufleteasca e doar o metafora care se pare ca nu e nici reala, nici vitala. La urma urmei, aceasta cultura generala nu-ti confera niciun fel de superioritate, nici din punct de vedere material si nici spiritual. Nu te face nici mai bun, nici mai destept, nici mai bogat, nici mai darnic, nici mai civilizat si nici mai fericit. Nord americanii au o cultura generala extrem de redusa comparativ cu standardul nostru romanesc, predecembrist. Cu toate astea, nivelul lor de trai si civilizatie ne este cu mult superior. Cum dracu? Astia cunosc doar tarile cu care au fost in razboi, desi nu stiu pe ce continente se afla, n-au habar de limbi straine, nu stiu ce-i ala un metatarsian si la ce foloseste, n-au auzit in viata lor de solfegiu si nici de Pushkin, iar daca-i intrebi de Michelangelo, iti vor raspune ca e un Ninja Turtle. Ei bine, oamenii astia traiesc la un nivel mult superior noua si nu numai atit, dar societatea lor se dezvolta intr-un ritm la care a noastra nici nu poate visa. Gradul de civilizatie si generozitate ne e mult superior. Societatea lor e bazata pe specialisti, nu pe salonisti.  Relatia „cerere-oferta” si selectia naturala confera echilibru societatii si nu tona de cunostiinte inutile si patalamale luate la kilogram pentru a-ti asigura un prefix numelui. Selectia naturala subordoneaza orgoliul matern, care a imigrat din estul Europei si de prin Asia. Diploma de dragul diplomei valoreaza cit o ceapa degerata si nu-ti asigura un loc de munca. Iar cultura generala, cu atit mai putin. Si atunci, va-ntreb, n-o fi avind dex-ul dreptate? De care parte a baricadei va situati si mai ales, de ce? Va puteti blama copiii si nepotii ca nu au si nici nu vor avea niciodata cultura voastra generala?

Si nu ma intelegeti gresit, si eu sunt unul din cei care apreciaza cultura generala in varianta ei materna, dar traind aici, incepi sa-ti pui si alte intrebari. Ca e o placere stiam, dar e cultura generala si o necesitate?

Read Full Post »


Pentru ca n-aveam nimic mai bun de facut, am hotarit sa-mi maninc nervii. Si pentru ca italo-canadienii sunt idioti pina-n fundu’ Siciliei, de unde-au emigrat, va trebui s-o ard cu sopcast-ul, pentru ca ei s-au gindit sa televizeze in direct, cu mintea lor de rect, Uter vs Ficatulpoolii, iar Napule vs Steluzda, dupa, putin mai in reluare. Fac o paranteza ca sa-ntreb, o fi asta cea mai obscena grupa din Europa Ligue? In fine, e de dezbatut. Arbitrul sufla si jocul incepe. Crainicul anunta, sigur pe el, ca Steaua joaca sus, ceea ce ar insemna ca Napoli o sugizeaza si n-as spune ca tipu-i off the wall. Pasele se succed cu repeziciune de la o echipa la cealalta. Se pare ca stelistii joaca ce trebuie, in timp ce din napuletani  ramasesera doar silabele  2 si 3. Pina la menopauza avem acelasi numar de ocazii, dar penetrarea intirzie. Incepe repriza secunda. Aceiasi noi, aceiasi ei. Noi mai buni, ei mai putin. Noi mai romani, ei mai de loc. Noi pierdem pe final, ei cistiga pe acelasi final. Steaua reuseste sa termine meciul in genunchi si cu gura plina. Stiu, toata lumea va vorbi de ghinionul nostru si norocul lor. Numai ca eu nu cred nici in ghinion si nici in antonimul lui rivnit de toata lumea. Ce cred eu, e ca n-au mentalitate de invingatori. Pierd pentru ca sunt perdanti si pentru ca in cotloanele dosite ale mintii lor, asteapta in stare latenta acel „da Doamne s-o punem!” Singuri, nu se simt capabili sa realizeze un ceva. Spectrul hidos al esecului ii ingrozeste, umplindu-i de nesiguranta si teama. E si uite asa se duc calificarile noastre, de-a-n pulea. Pacat. Dupa tragerea la sorti a grupelor, am spus ca Steaua e singura care se poate califica. Acum sunt sigur. Steaua a fost echipa mai buna, dar din pacate n-a stiut s-o demonstreze si pe tabela, acolo unde conteaza, pentru ca daca o demonstrezi doar la impresia artistica, te alegi fix cu o parte din Na/pule. Ghiciti cu care?

Read Full Post »