Priveste-ma-n versuri (54)

***

-Va dati mari cu unul care,

era sfint si ca atare,

spuneti voi, mergea pe mare,

calcind apa in picioare.

*

Dar desi-s nascut de-o iapa,

Una schioapa si mioapa,

Va jur, pot zbura pe apa,

Chiar de n-am in cur vreo teapa.

*

Si nu zbor sa nu ma-nece,

marea-n spumele-i zevzece,

dar e uda rau si rece,

seca-i-ar apa sa-i sece!

***

 

 

 

 

 

Read Full Post »

Ce e neagra nu-i si creata (2)

Marea si Litoralul ei nu se rezumau doar la gagici, fut si distractii. Nu tata, mai era munca si odata cu ea, limbile. Limbi straine, nu sexismele care-ti strabat involuntar mintea, producindu-ti fiori spinali. De exemplu „wollen sie wechseln?” si „gehen wir heute abend in mein zimmer!” erau doua dintre textele imperios necesare oricarui golanas pe litoral. Cum de numai atit? Poate pentru ca exprimau, fara echivoc, intentia celui care le formula. Detalii suplimentare puteai sa dai numai pentru a incerca sa convingi, altfel, texte erau suficiente, impamintenite fiind in glia stramoseasca si-n mentalitatea turistilor. Asa ca, daca plecai la schimbat marci, o foloseai pe prima, daca ti se facea de frichi-frichi, o foloseai pe a doua. La prima, dupa ce primeai acceptul tranzactiei prin intermediul intrebarii „wie viel?”  incepea tocmeala si schimbul de bancnote. Apoi, cu ele, plecai in cautarea polonezilor sau negroteilor, doritori de verdeata si pe care-i gaseam tolaniti pe alta verdeata prin spatele anumitor hoteluri. Pe polonezi ii gaseam in campinguri, ca atit isi permiteau. E si uite asa, plus valoarea acestor schimburi „ilegale” (legale erau considerate numai cele facute de stat, aia nu se mai chema „bisnita”) ne asigura un trai decent … spre opulent.

Evident ca operatiunea comporta s-un risc, deloc de neglijat. Dar de cite ori ne invitau prietenii cu ochi albastri la Militia Neptun, nu stiu cum se intimpla ca ne lasau liberi a doua zi, dar fara valuta gasita asupra noastra si fara proces verbal. Dar de, ei erau aparatorii legii, cu drepturi depline de-a o incalca. Afacerile aveau sa se termine intr-o buna zi, dupa principiul, „ce are un inceput, are si un sfirsit”.

O saptamina intreaga ne asteptasera „prietenii” la iesirea din Intim, viitorul Raimbow, in Neptun, si ne condusesera elegant cu girofaruri la sectie pentru declaratii. Cauza era una idioata, ca si noi dealtfel. Venisem pe litoral fara nici un act de identitate. Sticletii ne placeau, ba chiar ne imprietenisem si ne strigam pe nume, dar tineau mortis sa ne verifice actele si sa ne salte valuta. Sigur ca aveam si noi povestea pregatita. „Primeam periodic bani de la parinti care veneau la fiecare sfirsit de saptamina in delegatii pe Litoral”. Cum spuneam, in ultima saptamina, noi nestiind ca-i ultima, am tot dat declaratii si-am tot dormit prin aresturi, de incepusem sa ne intrebam de ce mai dam bani pe hotel. Dar de timpiti ce eram, ziua urmatoare, minati de ‘al de sus sau poate de ‘al de jos, tot in Intim ne duceam sa ne dansam si sa ne gagicarim.

Tocmai dansam cu una. „Papa? Te cauta cineva la intrare”. „Cine cineva, bah? Vroiai sa spui caralii si nu-ti gaseai cuvintele-n mortii ma-tii de nenorocit?” Asta era servitorul de la intrare, care avea boala pe noi din cauza de gagici. O pocitanie care din profil aducea putin cu Dracu si din fata cu tac-su. Ma duc totusi, ca oricum n-aveam alta alternativa si nici iesire. Numai ca de data asta, in holul de la intrare erau nu mai putin de noua sticleti. Baietii impinsesera ridicolul la extrem, ca altfel si-ar fi pierdut atributul de ridicoli. Andi si Ovi purtau deja bratarile la miini. Imi ataseaza tovarasii si mie o pereche si ne scoate pe toti trei din discoteca ca pe ultimii criminali. Toata discoteca ramasese consternata, numai servitorul ridea multumit ca ne daduse-n primire. Cu ce? Cu nimic, practic. Un informator jegos, care avea sa regrete rinjetul ala idiot de curva proasta cu dinti stricati.

Intre timp suntem dusi la acelasi „hotel” unde innoptasem toata saptamina. Am incercat noi sa aflam ce se intimpla, dar in afara de un „nimic, bah” linistitor, n-am primit alt raspuns. Noi cam stiam, de la alti colegi de „facultate”, ce va urma, asa ca in loc sa dormim pe mese, ne-am pregatit textul declaratiei. Stiam ca vor incerca sa ne bage cine stie ce nenorociri nerezolvate pe git, asa ca am cazut de acord asupra pozitiei pe care-o vom lua, indiferent de „tratament”. A doua zi au inceput interogatoriile si bineinteles ca au inceput cu vrajeli de genul „bah, ailalti au recunoscut” si-mi punea o lista-n fata de mi se facea parul maciuca doar parcurgind-o. Pina la urma s-au lamurit ca n-o sa le inghitim cacaturile pe care, din impotenta mentala si profesionala, nu fusesera in stare sa le rezolve. Asa ca, aduc o dubita si ne trimit pachet la Constanta. Acolo asteptam pret de o zi intr-o sala de asteptare. Ne-au adus de mincare, ieseam la fumat, dar drumu’ nu ne-a dat si nici nu ne-au spus ce asteptam sau pe cine. Comportamentul lor civilizat ne-a umplut de mirare, nereusind sa-i intelegem rostul. Asta pina s-a lasat seara si-n cadru usii au aparut parintii.

Trec peste morala incasata si ajungem in Bucuresti cu interdictie pe litoral pentru un an de zile. Ovi, care nu prea avea treaba cu parintii, a luat trenul a doua zi si s-a dus sa-l bata pe servitor. Noi l-am urmat dupa o saptamina. In Intim am intrat numai o data si atunci i-am tras-o servitorului de l-am dezmembrat si lecuit de turnatorii. Aia din discoteca ramasesera cracanati cind ne-au vazut. Din reputatia de criminalii notorii pe care-i vazusera, personal, iesind incatusati, cu o saptamina mai devreme, nu mai ramasese nici o umbra. Ba mai mult, acum ne banuiau ca fiind copiii nomenclaturistilor din Neptun sau a securistilor lor. Fuck them! Mamaia, here we come! Si-am luat-o usor spre nord.

Pentru o succinta autobiografie, daca prezinta vreun interes, puteti accesa linkul de mai jos, pentru ca si asa, observ c-am dat cam mult din casa.

https://v2valmont.wordpress.com/2011/01/15/biografie-papala-cu-cintec-reloaded/

Read Full Post »

Priveste-ma-n versuri (18)

Imi place ca-i mic,

Ma place ca-s mare.

Imi place deasupra,

Lui, in picioare?

Dar eu fiind mai mare,

Si el fiind mai mic,

Nu pot sa-l incalec,

De teama ca-l stric.

Iar cind vrea-n picioare

Si nu il ridic,

S-apuca sa plinga,

Ca nu-i cumpar cric.

Read Full Post »

Priveste-ma-n versuri (10)

***

Te-as aduna din vise, din amintiri, din ginduri,

Din versuri prafuite, pierdute in poem,

Te-as stringe goala-n brate, iubindu-te in marea,

Gemind trandafirie a patimi, a blestem.

***

Read Full Post »

La brat cu mine insumi

by papa

Incet, incet, pe mari se lasa seara
Si-n zari s-afunda Soarele rosind,
Nepasator pe-o banca-mi sting tigara,
Cind stelele in cer, pe rind, s-aprind.

Ma uit in sus la bolta abisala,
Fara-nceput si fara de sfirsit,
In negura adinca ca de smoala,
Astre se nasc si mor in infinit.

Dar eu n-am simt, adincul sa-l patrunda
Si nici nu vreau sa il patrund curind,
Avea-voi timp, dupa lumeasca-mi truda,
Veac sa-mi petrec, mistere dezlegind.

Dar singur sunt, privind in orizonturi,
Si-n clipocitul sacadat de val,
Iar ma surprind gindind la infinituri,
Culcat pe-o banca, la al marii mal.

Ca-s multe-n lume ce nu pot concepe.
Cum  poti sa spui ca-i spatiul infinit ?
Cind infinitul nu-l putem percepe.
Ca-n lumea noastra totul e finit.

Si este oare infinitul vesnic,
Cind orice altceva e efemer?
Caci de se naste, moare neindoielnic,
Viata ce-o stim sau astrele pe cer.

Sa fi fost oare-un inceput la toate ?
Dar dac-a fost, e logic si-un sfirsit.
Sa-nsemne deci, ca vesnic nu se poate,
Ca infinitul poate fi finit?

Mi-aprind tigara, gindul nu-mi da pace
C-as vrea sa cred, dar greu e de crezut,
Ca noi, intr-un nimic ne vom intoarce,
Caci noi, dintr-un nimic am aparut.

Dar oare ce-i nimicul? Are margini?
Ca daca are, nu mai e  nimic.
Nu poate fi nici gind, dar nici imagini,
Nu poate fi nici mare, dar nici mic.

Nimic am fost ‘nainte de-a ne naste,
Nimic vom deveni dupa un timp.
Nu, nu vorbesc acum de-a noastre moaste,
Ci doar de spirit, al creierului nimb.

De nu l-am fi avut, fara-ndoiala,
Sa ne ghideze pina si-n simtit,
Am fi fost azi ca orice vegetala
Si n-am mai fi gindit de infinit.

Ah! Trebui sa ma-ntorc, noaptea-i adinca,
Si-a noptii doamna, palida straluce,
Valuri de-argint se sparg lenes de stinca,
Iar creierul imi cere sa se culce.

Pe miine dara, noapte de contraste,
Tu haos cumintit de legi nescrise,
Aici, la mal de mare, sus pe coaste,
E-un infinit de stele si de vise.

Read Full Post »

Va place Marea?

                    Stati, nu mai sariti ca iezii, ca n-am de gind sa va duc  in Caraibe! Era doar o intrebare si dupa reactia voastra, imi dau seama ca va excita pina-n adincuri. Doar ca eu nu va cred si de aici va porni discutia. Ca ia sa-mi spuneti voi, dar fara ocolisuri si ezitari pubertine, ce va place de fapt, marea in sine, asa cum e ea, sau litoralul cu tot ce prevede el, baruri, discoteci, muzica, dans, distractii si femei dornice sau masculi bronzati, functie de preferinte? Eeee, am mai auzit si eu de un albastru infinit, de nesfirsita liniste, de talazuri inspumate care se sparg de stinci, de catarge si iar albastru si iar calmul si vraja, numai ca astea-s doar una din multiplele fatete ale acestei dihanii.

                    Vorba e, va place Marea, sa zicem si noaptea, cind luna-si trage, sfioasa, valul gros de nori, pentru a-si feri delicata faptura de privirile albastre, care-o sfredelesc noapte de noapte? Aud? Nu? Normal! Ce sa-ti placa la o bezna impenetrabila? Dar cind e agitata de zici c-a lovit-o menopauza, ca-n imaginile de mai jos?

                   Aha, nici atunci! Bine dragutilor, dar atunci ce va place? Aaaa, sa va plimbati pe nisipul ud si sa culegeti scoici? Zau? Pe cei slabi de inima ii sfatuiesc sa nu priveasca, chiar daca-i doar un trucaj.

                    Nu, asta in niciun caz, nu. Dar atunci ce? Sau poate ca va plac, cum spuneam, talazurile, ca de astea uitasem, desi le cam cinta toti poetii?

                    Nici astea? Hmmm, bai, va place marea sau, cum spuneam, litoralul marii, cu toate atractiile si distractiile lui? Bun, am inteles. Marea va place numai ziua sau sub clar de luna, cind e linistita, fara croncobauri prin ea care sa va pape de putulica, cu valuri mici si mijlocii, in zile cu soare si daca se poate, cu vreo 28-30 de grade Celsius, fara nori si numai pe timpul verii. Aha, asta cum dracu ar veni, mai pe limba mea? „Mie-mi plac gagicile, dar sa aibe 3D la sutien, sa aibe picioare de 1 metru, sa fie frumoase, sa fie destepte, sa aibe soldurile cit umerii si talia pe jumatate, sa fie gospodine si poate… vreo pusca cu zmintina. E, hai ca mi-ati placut, cu placerea voastra!

                    Si in incheiere, voi incerca sa va povestesc cum e si cu zilele-nsorite. Inainte de tragerea la sorti a Olimpiadei, cind trebuia sa se aleaga organizatoarea, intre Toronto si Pekinul Pizdii Ma-sii, papa, cu capul lui de afacerist zice: „hai s-o punem de-o investitie tare!”, presupunind ca Toronto nu poate scapa organizarea Olimpiadei. Si uite asa, bagam bani in doua apartamente pe malul Lacului Ontario, cu vedere la lac. Vederea costa si ea vreo 30k in plus, fata de apartamentele cu vedere spre oras. In fine, unde vreau s-ajung, e ca Olimpiada ne-au furat-o aia cu ochii mici si preturile apartamentelor n-au mai crescut asa cum era de asteptat. Drept pentru care, le-am inchiriat. Dupa aceea, la o inspiratie, le vindem, inainte ca preturile s-o ia la vale. In fine, multi bani n-am facut, dar am invatat ceva. Apartamentele cu vedere eminamente la ocean, sau ce draci de apa e, sunt o basina. Ziua vezi doar bleu, iar noaptea vezi doar canci. Basca umezeala si ceva miresme pescaresti. E foarte adevarat ca isi mentin pretul ridicat si sunt in continuare cele mai cautate, dar va spun ca pina si ziua, dupa citeva zile de albastru, ti se cam taie. Pe cind daca aveai o vedere la Down Town, fie zi, fie noapte, te pierdeai in contemplatii. Asa ca, mai incet cu „iubesc Marea”, ca sigur nu e ea motivul real al iubirii sau e doar o iubire partiala, functie de factorii climaterici si de alti citiva.

Read Full Post »