Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘maniere’

50 shades of … red (5)


Gata, asta-i ultima postare cu referire la Bahamas. Si acum m-am hotarit sa ma ocup putin de cei pe care i-am vazut si cu care am vorbit. Evident ca va fi o selectie sumara, ca mai am si ceva poze.

Asa dupa cum spuneam intr-un comentariu, am fost neplacut surprins de festivalul tatuajelor care se perindau prin fata ochilor mei neprihaniti,  de-ndata ce lumea incepea sa se despoaie. Bey, adica nu unu, nu doi. Nu, neica, cu zecile. Temele erau de-o diversitate greu de imaginat. Unii aveau texte intregi scrise si care, dracu stie ce spuneau, alti aveau tot felul de lighioane, o adevarata jungla, ca nu pareau domesticite. Altii aripi, ca din spate ai fi zis ca-s vulturi, cocori sau mai stiu eu ce alte zburatoare. Dar cele mai frecvente erau crucile. Cruci de toate formele si marimile. Ba erau si ceva iatagane. Tancuri si bazuci n-am vazut, dar asta nu inseamna ca nu erau. Unul avea tatuate trei chipuri de gagici pe toata burta si nu exagerez daca spun ca figurile erau in marime naturala. Iar spatele era impartit intre doua scene biblice sau istorice sau beletristice. Ca n-am reusit sa le disting mesajul.

Unele gagici aveau umarul acoperit de flori si pasarele, altele stoluri de fluturi care le brazdau spatele si se opreau pe una din tite. Alta, buna rau, avea doua buze pe pe-o buca si doua pene de paun sau de paunita, sexul fiindu-mi imposibil sa-l determin, desi dupa coloratura erau masculine. Dar cel mai simpatic, intrucit era o ofilitura de om pe care slipul, adica nadragii, ca la astia slipul mic la barbati e o oroare si nu prea inteleg de ce, atirna ca pe sperietorile de ciori. Ei bine, avea asta pe brat un chip cu o coroana de spini pe cap. Cum bratul lui era ca un brat mumificat, fara carne, chipul era de jur-imprejur, deformind figura respectiva in niste schimonoseli greu de reprodus, dar toate numa bune de Urzica. Banuiesc ca era Hristos, ca parea tinerel, desi pielea astuia te putea induce in eroare, de zbircita ce era. Si aici vreau sa fac o mica paranteza. De ce e oare Barosanul batrin si Hristos tinar in absolut toate picturile si bisericile? Ca daca sunt nemuritori, ar cam trebui sa fie tineri amindoi sau daca nemurirea intra-n vigoare dupa 10.000 de ani, zic ca si Hristos avea suficient timp sa albeasca. Dar na, probabil ca unui inteleptul si altu-i temerarul. In fond poate fi o problema de simbolistica, ca cine sa fi vazut ce nu exista?

In fine, revenind pe Pamint, voi mai mentiona un fapt pe care-l mai observasem si cu alte ocazii. Nu stiu din ce motiv, dar absolut toata lumea, la masa, isi tinea mina stinga la oua. Well, evident ca femeile o tineau la maimutica, ca sigur n-o bagau pina-n ovare. Nu stiu voi, dar eu, vazindu-i pe toti  intr-o rina, aveam impresia ca suferisera o pareza in grup si toti pe partea stinga. Dar asta nu e tot, ca din cind in cind o mai scoteau dintre picioare (mina), cind era vorba sa taie vreo bucata de carne. E, atunci era de risul curcilor sterpe si al curcanilor castrati, pentru ca aveau un stil de-a tine furculita, exact ca pe madular si-n pozitie verticala, exact ca-n filmele porno, cind el sta pe spate. Dar nu era o apucatura delicata, intre degete, asa cum ar proceda o persoana rafinata in probleme de sex. Nu tata, o tineau ca-n staul, cind mulgi vaca. Dar cum toti erau la fel de mulgatori, era firesc sa li se cam rupa de parerea mea de european stilat in marile restaurante si care tine tacimurile ca pe creioane.

Bun, acum ca i-am tocat in absenta, adica, cum ar veni, i-am birfit, sa trecem la vizualizari. Oare o fi vorba de birfa daca voi nu-i cunoasteti? Reflectez si revin. Dar nu, nu la vizualizarea lor, ca nu mi-am permis, ci la vizualizarea mai multor poze cu resortul, cu sotia (a mea) si cu mine, ca de data asta m-am tras si pe mine-n poze, nu de alta, dar chiar meritam, la un moment dat.

Pozele s-au aranjat cam alan-dala, dar nu le mai aranjez si permut, sa le fut, ca le bramburesc de nu le mai descurc nici cu algebra.

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Read Full Post »


Pentru toti cei de culoare verde, dar si pentru decolorati.
Dupa cum spuneam cu vreo 500 de posturi in urma, cind am poposit pe meleagurile Marilor Lacuri, sa fi avut fo 35 de primaveri, in primul rind mi-am dat seama ca nu ma chemase nimeni. In acelasi timp, cascind ochii si urechile, m-au frapat diferentele dintre mine si astia.  Si as zice ca-n primul rind m-a surprins nonsalanta si dezinvoltura cu care „bastinasii” tratau subiecte, situatii, persoane si stari de fapt. Incepusem prin a simti lipsa acelei inversunari, tipice neamului meu, in ceea ce privesc banalitatile cotidiene, conventionalismele si problemele de ordin personal. Ca eu, roman fiind, venit din tara bunului simt, a manierelor elegante si a moralitatii propovaduite altora, dar calcata-n picioare de toti, evident ca aveam creierul programat pe repulsie si pe „asta nu se face, nu se spune, nu se arata, nu se cade”. Ca urmare, mintea mea muncita de problemele altora, echivala nonsalanta cu nesimtirea, cu prostia, cu nerusinarea si prostul gust. Trasaturi care trebuiau neaparat repudiate plenar, ca sa se stie cit de manierat, sfatos si cu bun simt eram eu, ala venit sa-i civilizeze pe nord-americani.

Abandonind sarcasmul, e totusi adevarat ca daca ne luam dupa codul bunelor maniere si a limbajului de salon, le vom putea gasi nord-americanilor un milion de deficiente criticabile. Numai ca asta nu e problema lor, ci a noastra. Noi suntem aia carora le place sa-i judece pe altii. Noi suntem aia pentru care paiul din ochiul altuia e mai important decit birna din ochiul propriu. Noi suntem aia carora le place sa dea navala cu sfaturi pe care nu ni le pretinde nimeni, doar asa, din dorinta de-a epata, de-a ne demonstra noua si altora cam cit ne crapa noua capul de intelepciune. Intelepciune mostenita din mosi stramosi, cred ca se cunoaste acest detaliu. Si in fine, noi suntem aia carora le place sa se bage-n viata altora cu de-a sila. Sila lor, nu sila noastra, pentru ca in general noua ne place sa dam sfaturi, nu sa le si urmam sau sa primim.

In antiteza cu mentalitatea carpatina, americanschi,  nu sunt obisnuiti cu caracterizarea altora functie de aspectul fizic sau fizionomic, de vestimentatie, de handicapuri fizice sau mentale, de cultura generala sau viata personala, de unde si-o trag si cu cine, de maniere elegante si de citi cercei au infipti in nas. Aici esti judecat dupa cit esti de competitiv in ceea ce sti sa faci,  dupa realizari si bunastare. De ce bunastare? Simplu! Pentru ca bunastarea reflecta, in general, cit de competitiv esti in ceea ce sti sa faci. Aici nu poti fi o coafeza de mina a doua si sa ai roabe de bani in banca. Dar poti fi o coafeza de mina-ntii cu conturi doldora si un lant de saloane.

Mie, picat din Luna est-europeana, mi se parea inadmisibil sa vezi la tot pasul batrini in pantaloni scurti sau purtind vesminte in culori pastelate.  Sau s-aud o octogenara vorbind cu nonsalanta despre boy friend-ul ei. Sau femei respectabile spunind ca s-au facut „zdrente” la cite un get together feminin. Sau parinti, cu venituri considerabile, mindri de copiii lor, inca elevi, ca lucreaza pe timpul verii la McDonald’s. Sau sa vad pe cite unul c-o mina din fag iesita toata din mineca scurta a tricoului. Sau punk-isti cu par albastru si cirlige-n rit, angajati in posturi importante. Mai tirziu am realizat ca nu era nimic formidabil sau extraordinar, ci pur si simplu intimplari si comportamente omenesti, mai mult sau mai putin extravagante, din viata fiecarei persoane. O viata mai suferinda sau mai fericita ca a mea, dar la fel de viata si la fel de pretioasa. O viata pe care n-aveam nici dreptul si nici motiv sa o judec, intrucit nu-mi apartinea.

Cum spun, nord-americanilor le pasa de back yard-ul propriu. Asta nu inseamna ca nu sunt sociabili si/sau filantropi, dar pina la un punct. In niciun caz n-ai sa vezi pe nimeni stind in cur pe banca-n fata casei, birfindu-si vecinii. Sau angajindu-se in polemici prelungite cu ochii iesiti din cap si singerind de nervi. Personal n-am vazut pe vreunul inversunat si gata sa sara la bataie. Iar daca sunt, aia sunt noi veniti de prin esturile Europei sau de prin America de Sud si neadaptati pe de-a-ntregul. Pina si in privinta sporturilor. Desi merg pe stadioane cu sutele de mii, ai sa vezi suporteri ai ambelor echipe stind impreuna fara sa le pese daca vecinul tine sau nu cu aceeasi echipa. Aici nu exista patima exacerbata a romanului de-a avea dreptate, de-a fi el piua-ntii. Aici formula e „calm down!” si hai sa vorbim pe rind ca sa ne putem intelege.

Multi vor spune, probabil, ca bat cimpii, dar aia sigur n-au trait aici si vorbesc doar din informatiile furnizate cindva de propaganda ceausista, propaganda de care nu s-au putut sau n-au vrut sa se debaraseze. Ca pe bune, propaganda-i ca fumatul, n-o poti lasa decit cu vointa, nu cu ura si inversunare. Ar mai exista totusi posibilitatea ca „necredinciosii” sa faca parte din categoria vulpilor care n-ajung la struguri, ca si in domeniul asta suntem premianti cu coronita. Cu toate astea, bine ar fi, zic eu, sa-l credeti pe Papa, ca doar d-asta-i Papa cu VatiClan in gestiune.

 

Read Full Post »