Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘legaturi amoroase’


Va povestisem, voua sau altora care frecventau VatiClanul acum citiva ani, ca atunci cind am implinit 18 ani, am plecat la Casele de Creatie din Sinaia ca sa ma sarbatoresc in figuri.

Bun, acolo m-am dus c-o K si am cunoscut o C. Si dupa cum explicam, in mod explicit, am cazut rapus de dragoste. A fost, fara exagerare, cea mai grea boala de pina atunci. Raceli trecatoare avusesem destule, ba chiar si citeva gripe, dar bolesnita ca asta, nu.

Si nu ma pot plinge, „bola”-mi era impartasita si de craiasa zapezilor, asa ca, s-ar putea spune ca ne topeam unu-n altul ca zaharu-n cafea. Ne vedeam zilnic, dar dupa cum spuneam in deschiderea Crochiului numai pina pe la 10 din noapte, cind in casa lor se dadea stingerea. Imi aduc aminte ca la vremea respectiva locuiam cu parintii in Brezoianu unde aveam un apartament la etaj si o alta camera mica la parter. Ei bine, aia a fost botezata, de craiasa zapezilor, „cotetzo d’amore”, poate si pentru ca asta-i era destinatia, neavind decit un pat si-o chiuveta. Asa ca, ce sa mai, eram bot in bot mai tot timpul, dar pina la ora 10 din noapte, dupa cum spuneam in „Crochiul”. Dupa 10, singur fiind, o ardeam noapte de noapte, prin discoteci si cu tot felul de tipeze, dar complet lipsit de chef si viata.

Nu stiu cum si nici de ce, dar devenisem irascibil, banuitor, gelos si inca multe altele, asa, peste noapte si din senin. Clar, boala se generalizase. Bine era ca n-o aratam, nici ei si nici altora, dar cind ramineam doar cu mine, ma cam termina la interior. Singurul lucru laudabil e poate faptul ca realizam schimbarea, chiar daca nu ma puteam debarasa de starea respectiva. Mai mult si mai inexplicabil era faptul ca fata nu-mi dadea nici cel mai mic motiv sa fiu in halul in care ajunsesem. Am incercat sa-mi explic, dar am esuat fara sa-mi pot da un raspuns plauzibil. Da, era o tipa paralizanta, inteligenta, cu lipici, imbracata de nota zece si cu un fel de a vorbi care, de fapt, cred ca a fost cel care m-a-nbolnavit. Atenta, draguta, iubitoare si dispusa s-o arate tot timpul. Nu, n-ajunsesem sa vorbesc singur, dar eram nauc iar gindurile-mi topaiau prin cap ca iezii pe pajiste. Nu-mi mai statea capul la nimic altceva, desi cum zic, eram inca nelipsit din baruri si discoteci si in acelasi anturaj plin de sexisme si multiple atractii bipede.

Un alt amanunt notabil ar fi ca Tony, dj-ul din Universitas, care-mi era amic, se combinase c-o tipeza. Tipa avea o prietena si cu prietena m-am combinat eu, ca daca tot ieseam impreuna in weekend-uri, ce era sa fac? De ce in weekend? Pentru ca tipele veneau de la Constanta, unde-si terminau liceul, la Bucuresti pentru niscai meditatii cu un profesor universitar de la Arte Plastice. E si uite asa am intrat in legatura cu fata respectiva care era de asemenea paralizanta. Poate, daca e sa fiu realist, chiar mai paralizanta decit craiasa zapezilor, dar asta am constientizat mult mai tirziu, atunci eram prea halit ca sa-mi mai arda de comparatii.

Deci, incepusem sa cint la doua mese, ceea ce pe vremea respectiva si la virsta respectiva nu era ceva iesit din comun. Dar cu toate ca tratamentul era cel prescris de … mine, si cu toate ca era un tratament eficient, in general, boala se agrava de la o zi, la alta. Ce era mai rau e ca devenisem nesuferit, cu altii nu cu craiasa, si asta ma deranja la fel de mult ca si boala in sine.

Intr-o zi din saptamina, care pentru noi era compusa numai din simbete si duminici, Tony imi propune o deplasare la Constanta, pentru a ne intilni cu cele doua gratii. Bag sama ca si asta era halit, ca cine dracu se mai ducea la mare in februarie? In fine, ne-am dus, ca nu puteam sa-i rezist astuia, doar mi-era amic. Ne-am intilnit, am facut turturi, am baut citeva cafele si ne-am intors. La intoarcere, in masina, dus fiind cu gindul la craiasa zapezilor de pe Cumpatu, zic intr-o doara:

bah, cind ajungem in Bucuresti, o tai cu C

zice: De ce bah, esti nebun?

zic: bai, nu sunt inca, dar simt ca voi fi cit de curind.

In fine, trec peste restul detaliilor, la care oricum nu doream sa ma refer si o tai. Evident ca surpriza a fost mare, dar dupa ce am condus-o acasa intr-o tacere mormintala, am simtit o usurare interioara. Nu prea stiu ce draci de usurare o fi fost ca vreo doua luni de zile tot timpit am fost. Ba nu, cred ca eram si mai timpit. Boala mi se agravase si nici n-o mai ascundeam. Tony ma tot bodoganea s-o sun, dar eu, nu si nu, ca ma temeam de ce-ar fi putut sa urmeze. Era ca atunci cind te lasi de fumat si dupa ceva timp aprinzi o tigare, crezind c-o faci doar de amorul artei, cind, de fapt, recazi in pacat.

In fine, intr-un tirziu si undeva prin vara, in discoteca fiind, ma hotarasc s-o sun, desi inca nu-mi trecuse. Ea a fost la fel de draguta si, culmea, iubitoare.

zic: alo, C? sarut mina, papa te deranjeaza

zice: nu se poate! stai sa ma asez, surpriza e deja prea mare. ce-i cu tine?

zic: sincer? nu stiu. pur si simplu am simtit nevoia sa te sun.

zice: vrei sa ne intilnim?

zic: nu, vroiam sa te mai aud si sa aflu ce mai faci

E si am mai lalait-o asa pret de vreo zece minute dupa care, n-as putea spune ca m-am mai simtit asa de sufocat. Ba mai mult, dupa vreo saptamina sau doua m-a sunat ea, am trancanit cite ceva, ca doua bune cunostinte, dupa care, din cite tin minte, vindecarea definiva m-a imbratisat ca o boare calduta. Mi-era din nou bine.

Mai apoi, la intervale relativ mari de timp, ne-am mai intilnit, intimplator, intilniri de care am incercat sa profitam, dar n-a fost decit o labareala lamentabila de care am ris amindoi

C: nu stiu tu, dar mie mi s-a parut ca un incest.

papa: stiu, soro, si eu am simtit cam acelasi lucru. E clar, nu mai e ce-a fost si nici noi nu mai suntem cei de atunci.

 

 

Read Full Post »