Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘iubire’


                    Ati avut vreodata senzatia ca zburati? Ca plutiti prin al noualea cer, care ar putea foarte bine sa fie si al saptelea, ca la urma urmei, unul e de ajuns? Sigur c-ati avut-o, toti am avut-o. Practic, e o desprindere de realitate. Un simtamint care ne ignora simturile. Da, suna paradoxal ca un simtamint sa-ti ignore simturile, dar cu toate astea, e absolut posibil. E posibil, intrucit acel simtamint te face sa crezi ca imposibilul ar fi de fapt posibil, ceea ce e de fapt  imposibil (!)  

                    Interesant e faptul ca numai fericirea poate genera astfel de trairi. Singura care ne readuce cu picioarele pe pamint si ne trezeste la realitate, fiind durerea, suferinta, chinul. Si de obicei, cu cit esti mai fericit, cu cit zbori mai sus, cu atit constientizarea realitatii e mai dureroasa, vorba Luceafarului „venit din cerul meu inalt, mai repede ca vintul, am dat cu curul de asfalt, de-am gaurit Pamintul”. N-am intilnit pina acum un om fericit care sa evalueze in mod obiectiv realitatea, chiar daca realitatea lui parea trista sau chiar dureroasa. Fericirea are darul de a-ti estompa necazurile si durerile. Am intilnit, insa, destui indivizi pe care durerea ii determina sa vada clar si nedistorsionat  realitatea, chiar daca de multe ori refuzau s-o accepte. 

                    In general, starea euforica deformeaza optica si nu stiu daca vi s-a intimplat, dar fiind in starea respectiva, luam cele mai gresite decizii. Cind suntem fericiti, devenim in mod subit, generosi pina la inconstienta si de-o credulitate periculoasa, fiind in stare sa acordam credit pina si dusmanilor. As putea spune ca si discernamintul ne este afectat, fiind gata sa luam decizii bizare.  Valoarea materiala isi pierde subit valoarea. Fericirea ne afecteaza rabdarea si intelepciunea. Suntem in stare sa terminam orice lucru sau orice activitate cit mai repede si cu cit mai putin efort intelectual, si asta pentru ca ne rapeste din timpul fericirii, careia am dori sa ne dedicam 100% . Curios este faptul ca atita timp cit suntem fericiti, ignoram pina si durerile fizice.

                    Asa ca, durerea, evident ca nu la cea fizica ma refer,  ne poate readuce la realitate, dar numai in momentul in care fericirea dispare. Oare om putea fi indurerati si fericiti in acelasi timp? Nu cred. Nu cred ca poti trai, traindu-le simultan. Intotdeauna una dintre ele te va face sa uiti de cealalta. Cu toate astea, desi toti ne dorim sa privim realitatea in mod obiectiv, alegem fericirea. Exista o goana nebuna dupa acest sentiment care, practic, e un drog. Un drog de care se pare ca suntem dependenti si de al carui efect euforic, suntem indragostiti pina peste cap. Oare cind iubim, o facem din altruism sau din egoim? Iubim cinevaul sau iubim starea de fericire pe care ne-o ofera cinevaul respectiv? Ei, vedeti voi, la intrebarea asta nu prea as sti ce sa raspund. Nu inca.

                    Sa insemne oare ca ne place sa ne inselam de buna voie in privinta realitatii, ca vrem ca albastrul sa-l vedem roz, desi-l stim albastru? Nu spun, e placut sa fii fericit, dar e sanatos sa ai si simtul realitatii. Dar uite ca desi o contemplam pe a doua, ne-o dorim mai mult pe prima. Se spune ca iubirea-i oarba si e foarte adevarat. Defectele ne sar in ochi cind acel sentiment se dezintegreaza, desi defectele erau acolo de la inceputuri. Dar sa nu credeti ca as caracteriza alegerea fericirii ca pe-o vina sau un pacat, atita timp cit, fiind in culmea ei, nu ii constientizam efectul. Dar daca l-am constientiza, oare am renunta la fericire de dragul realitatii?

                    Hai sa incep eu! Ei bine, as prefera sa fiu beat de fericire, decit sa fiu trist de treaz, pentru ca sincer, iubesc, iubindu-ma. Realitatea din jurul nostru nu poate fi vesela, atita timp cit nu ne fericeste in asa masura incit s-o vedem deformata, moment in care nu mai e conforma cu ea insasi. Hmmm, tare! Adica ma invirt in cerc? Se poate, dar asta e, n-am inventat eu lumea. Nu fac decit s-o observ si s-o judec, cit imi permit senzorii si ratiunea.

Read Full Post »

Pas de deux


by papa

*

Tu esti ea, iar eu sunt el,

Tu culoare, eu pastel,

Tu un vis, eu implinire,

Tu mireasa, iar eu mire,

Tu o boare si eu vint,

Tu o floare, eu pamint,

Tu o apa, eu un fum,

Tu ocean, iar eu Neptun,

Tu vapaie si eu jar,

Tu scinteie, eu amnar,

Tu o muza, eu Amor,

Tu iubire, iar eu dor,

Tu o marmora, eu lut,

Tu o gura, eu sarut,

Tu geneza, eu seminte,

Tu o viata, eu putinte,

Tu un suflet, eu o minte,

Tu o mama, eu parinte,

Tu o culme, eu un hau,

Tu a mea si eu al tau.

***

Read Full Post »


                    Simbata dau fuga la „Illuminata”, boutique-ul de unde ne ochelarim de vreo 15 ani incoace. Mark, ownerul, un tip scund, firfiriu si stilist, in genul lui Galliano, ma primeste cu un zimbet larg „Hi Papa, ce mai faci?” Ii spun ca am venit sa-i cumpar sotiei un cadou de Valentine. Zice  „te-ai gindit la ceva anume?”  Zic „da Marcus, vreau Frou Frou a lui Dior” La care tipul, complet neintentionat spune „aaa, frumos, o sa-i placa sotiei. sunt convins ca si tie ti-au placut Galliano pe care ti i-a luat” Hopa, imi zic! Ce Galliano? Aha, deci acasa m-asteapta o surpriza, care nu mai e surpriza, dar care va trebui sa para o surpriza! Ha, ha! Uite cum am aflat, absolut din intimplare, ca ne-am cumparat acelasi gen de cadou. Stiam deja la ce Galliano se refera Mark, pentru ca pusesem ochii pe ei de acum vreo doua luni cind il cumparasem pe florentinul, Cavalli. In fine, cumpar Dior-ul si-o rad fericit spre casa. De fapt fericirea era dubla. O data pentru ca-i faceam o placere sotiei si a doua, pentru ca acum stiam ca-mi va fi satisfacuta si mie o placere. Lucru mare cu placerile astea, domne!

                    Evident ca n-am suflat o vorba, pentru a n-o dezamagi, si m-am aratat foarte surprins duminica cind am luat dinner-ul cu totii, fericit eram oricum, nu trebuia s-o mai ascund. Cu greu am reusit s-o determin sa facem o poza cu ochelarii pe nas, pentru a v-o arata. In fine, am mincat, am baut o sticla de champagne, eu, ca sotia a luat un pahar de Ice Wine, cadou de la Pirat. A propos, ca safteaua sa fie completa, si Piratul s-a ales cu o pereche de ochelari, dar de vedere. Asa ca Mark al meu, a cam pus-o de acest Valentine. Dar hai sa fim sinceri cu noi insine! Ce-i rau in asta? Acum cind religia-i un business, cind medicina e un business, cind donarile si donatiile sunt un business, cind insasi viata e un business, ce ne-om astepta sa fie o sarbatoare, vreo cutie a milei? Insa mi se pare meschin sa amesteci semnificatia unei sarbatori, in cazul de fata „iubirea”  cu consecintele de ordin comercial, care, in fond, sunt un impuls economic binevenit. De martisor sunt snururi alb-rosii si pe biletele de tramvai. Ce-i rau cu asta si cine s-a ofuscat? Unii spun ca iubirea se manifesta zilnic, n-are nevoie de-o data anume. Bun, si daca pe linga zilnicul ala exista si-o data, pe cine deranjaza si cum? Ca doar ii sarbatorim pe indragostiti, nu pe Basescu. Bleahhh!

Asa ca, Happy Valentine’s day! Astazi o punem din nou de-o masa si poate si-un dans. Why not?

Read Full Post »


                   

                    Animal lovers. S-ar putea crede ca vreau sa vorbesc despre zoofili si zoofilie, dar nu. Cine vrea sa arda capre, n-are decit. Singurul dezavantaj al sexului cu cornute e ca sunt frigide si de aceea, inactive in timpul actului. Cu alte cuvinte, contrele, opturile si celelalte unduiri, sunt excluse din start. A propos, cica el si-o tragea cu o ea si la un moment dat se opreste si incepe s-o pipaie frenetic pe cap. “Ce ai, ce s-a-ntimplat?” intreaba ea, ciufulita si contrariata. “Nimic. Voiam sa vad daca ti-au crescut coarne, ca prea stai ca vaca!”

                    Dar sa revenim la oile noastre, desi, ce mi-e capra ce mi-e oaia? Cum ziceam, nu-i vorba de atractia sexuala dintre om si animal, ci de cei ce pretind a fi iubitorii dezinteresati ai animalelor. Si io-te cum isi manifesta ei dragostea de care fac atita parada. Tin saracile vietuitoare, animale, pasari, pesti, reptile, ferecate in case, custi, colivii sau borcane. Le hranesc cu produse care nu fac parte din dieta naturala a acestor vietuitoare. Le imbraca(!?) cu tot felul de chestii tricotate, ridicole si de prost gust pe care saracul animal nu le-ar purta in habitatul lui natural, nici daca i-ai promite 99 de virgine. Le pune fiare la picioare sa-i recunoasca si in gura sa-i strunesca. Le infig pinteni de metal in burta si-i bat cu cravasa, fortindu-i sa faca, de frica durerii, ce n-ar face in mod firesc. Ii tin in lese, cu botnite ca nu cumva sa faca ce instinctul le cere. Cu alte cuvinte, le educa, ca ce animal e ala, fara o solida educatie umana? Le pun hamuri si-i pun la munca zicind  ca “d-asta-i cal sau elefant”. Ii trimite sa mirosa bombe sau sa prinda infractori, ca daca sar in aer sau sunt impuscati, e doar un ciine, nu un ciine de om. Si ca veni vorba, ce ciini, chiar si Haski sa fie, veti fi vazut voi tragind la sanii, in libertate fiind? Altii iubitori de animale sunt insa mult mai umani. Le infig ace in gura si pe unde s-o nimeri, ca-i doar peste, nu om, si-i lasa sa se zbata pina cind epuizati de vlaga intra jumatate morti in minciog. Mai nou si din dragoste,  le dau drumul dupa ce-i schingiuiesc, ca-i pescuit sportiv la care se pare ca au aderat si pestii. Fratilor, asta-i iubirea Inchizitiei spaniole.

                    Dar stati ca n-am terminat, ca unii le si mutileaza, fie prin castrare, fie prin sterilizare, fie prin imperecheri contra naturii sau pentru ca nu pot intra cu coada, in concursul de frumusete. Tot din motive de concurs de frumusete, la care ciinii dingo din Australia abea asteapta sa participe, ii tund si-i piaptana, de arata saracii ca strigoii, sa ma ierte Laura. 

                    Dar mutilarea fizica si fizionomica nu e singura. Mutilarea instinctelor naturale de supravietuire, este inca si mai crunta. Stiti cum arata o pisica salbatica? Stiti.  Ei bine, a ajuns pisica sa se joace cu soaricele, ciinele cu pisica, lupul cu iepurele si omul cu toate. In fine, le bat de le suna apa-n cap ca sa sara prin flacari sau sa faca tumbe si alte mascari placute si amuzante omului, ca animalul nu cred sa-si fi manifestat vreodata dorinta in acest sens. Ciudat e ca pentru asa zisii iubitori de animale, viata insectelor si a unor animale mici, vertebrate sau nevertebrate, nu conteaza. Pe astea le dau de vii, fara nici o remuscare, pestilor sau reptilelor, care sunt si ele in captivitate. Viata animalului e pretuita functie de marime, raritate si capacitate de domesticire. 

                    Bun, acum trecem la instrumentele cu care sunt iubite animalele de iubitorii lor? Ace de pescuit, botnite, lese, hamuri, zabale, bice, custi, colivii, acvarii, etc. Toate, dar absolut toate, au ca scop ingradirea libertatilor si atrofierea instinctelor. Astfel ca, pina la urma, se pare ca toata dragostea asta gheboasa e de fapt satisfacerea unor placeri si nevoi omenesti si nu are, de fapt, nicio legatura cu sentimentul pretins. A, ca e vorba de atasamentul fata de animalul pe care-l tin pe liga casa sau ca-i mila petru un animal napastuit, e cu totul altceva. Asta nu te face iubitor de animale atita timp cit pe copil il duci, sa se distreze, la circ sau la Gradina Zoologica. Nu? Si ar mai fi un alt aspect hilar. Individul defrisaza habitatul a mii de animale de toate marimile, dar daca-l intrebi, iti spune ca le iubeste de-i sar ochii din cap si-si pupa-n bot o javra de chiwawa cu care defileaza peste tot, ca-i de bon ton. Halal iubire!

                    N-as vrea sa fiu inteles gresit. Nu dau lectii de comportament, cu atit mai mult cu cit nu am nimic impotriva pescuitului, vinatorii, circului, hipismului sau folosirii animalelor drept companioni, pentru carausie, paza, prinderea infractorilor, amuzamentul copiilor, experientelor medicale, pentru coloritul lor, pentru ciripitul lor samd.  Si nici impotriva gulerelor din vulpe argintie, a manusilor din piele de caprioara, a mantourilor de nurca sau a pantofilor din piele de crocodil. Dar nici nu pretind ca sunt vreun iubitor de animale, ca nu sunt. De placut imi plac, vreo citeva specii. Altele-mi sunt indiferente iar de unele chiar mi-e scirba.

                    Dar sa nu credeti ca nu sunt capabil sa recunosc un adevarat iubitor de animale, ca sa stiti, mai sunt si d-astia. Numai ca ei le ingrijesc pe cele ranite sau ramase orfane, dupa care le redau libertatea. Ce sa zic? Bravo lor, eu n-as face-o!

Read Full Post »


Totul a-nceput cu „pensieri e parole”. Nu aventura in sine, ci pasiunea pentru Battisti. Aventura, care avea sa mi-l introduca printre preferati si pentru totdeauna, s-a desfasurat cam dupa cum urmeaza.

Implineam 18 ani si pentru ca maica-mea refuza sa mai gateasca, considerind ca infometarea ma poate aduce pe „drumul cel bun”, am fost nevoit sa ma descurc de unul singur in ceea ce privesc toalele, haleala si distractiile. Cum pozitia de self employeed imi oferea o retributie relativ…excelenta, pentru virsta si pozitia sociala de student, postul negru impus de maica-mea nu ma afecta absolut de loc, ba dimpotriva, mai mult ma motiva (asta cred ca-i regula celor 4 „m”).

Asa ca, l-am luat pe Toni (DJ-ul din Universitas la acea data), doua fete cu care tavaleam cearceafurile si-am plecat la Sinaia pentru a-mi serba ziua de nastere in figuri, fripturi si friguri.

In mod surprinzator pentru noi, desi era totusi ianuarie, Sinaia era acoperita de nameti. Ajunsi in gara, mai intii am facut turturi, noi fiind imbracati mai disco. Si adevarul e ca am dansat de ne-au luat toti dracii pina am ajuns pe Cumpatu’, unde alesese Ceasca sa suie Casele de Creatie pentru menestrelii de curte.

Lasam fetele afara cu bagaje cu tot, sa-si bucure ochii cu privelistea de spital si intram in restaurant s-o cautam pe Florica. Asta era administratora si tartora asezamintului. Cum ea ne asigura vila si caldura, de care in acel moment aveam mai multa nevoie decit de pasaport si cum nu era elegant sa-i sugeram ca am venit sa ne babardim in vila ei, ne-am declarat celibatari, intrind in posesia cheilor. Cind dupa un sfert de ora am iesit din restaurant, am gasit fetele tepene de admiratie. Nu-si mai puteau intoarce capul de la panorama ce se-ntindea in fata lor. Totul arata ca o plantatie de bumbac dupa abolirea sclaviei. Un alb absolut, fara nici o pata care sa-l pigmenteze. Singura nota discordanta o faceau fetele rosi ale gagicilor care, impreuna cu fundalul respectiv, aduceau cu stagul Japoniei.

In fine, ajungem si dam drumu la apa fierbinte pe noi ca sa indepartam pojghita de gheata cu care eram placati. Dupa ce sarbatorim reusita, mototolindu-i Floricai cearceafurile, dam fuga, numai noi berbantii, jos la restaurant sa luam d-ale gurii pentru noi si pentru fete, desi ele, dupa cum spuneam, aratau destul de satule. Cind ajungem, dam cu ochii de un grup de tovarasi, mai tunsi in cap, dar insotiti de niste tovarase bune de pus la rana si cu picioarele pe umeri. Eu, fiind de felul meu mai timid, numai ca n-am sarit pe ele, in rest le lasasem deja in sutien si chiloti, privindu-le. De fapt, daca-mi aduc bine aminte, pina si sutienele zaceau aruncate undeva la piciorul mesei, in viziunea mea.

Dar am observat cu placere ca nu eram singurul responsabil cu dezechiparile, intrucit una dintre fete, buna rau, era cu ochii pe noi ca pe crucea Caraimanului, susotind si chicotind c-o alta piesa de rezistenta a grupului. „Bai Toni, as zice ca e loc gramada la cele doua gratii, problema e ca stam atit de apropiati, incit nu stiu sigur cu care din noi si-ar trage-o.” „Vezi-ti bah de treaba, ne vede Florica si s-ar putea sa dormim ca cetina-n brazi” E si uite asa ies pe usa restaurantului ca din biserica, cu curu-nainte facind cu ochiul zimbetului care continua sa ma provoace. Devenise evident ca-mi era adresat si in seara aceea m-am sarbatorit cu gindu-n pantalonii ei mulati.

A doua zi am zburat, ca nu-mi aduc aminte sa fi atins pamintul, spre restaurant si micul lui dejun. Cind am intrat, gasca era deja la cafele. Intimplarea face ca fiul Floricai, care ne cunostea din Universitas, fiind student pe undeva prin Bucuresti, sa apara si sa vina glont la masa noastra. „Ce faceti bai? Nu m-asteptam sa va-ntilnesc aici. Ce-i cu obositele alea?” „Aha, imi zic, uite unu’ cu care ma pot intelege” Ia spune bah, daca ma bag pe aia care mi-o trage din priviri, n-o sa se supere maica-ta?” „E pe dracu! Ce treaba are bah, mama cu aia? Ce-i a ei? Astia-s odraslele barosanilor din CC, care fac armata prin baruri si restaurante. Baga-te linistit si daca mai e vreo amatoare, vorbeste-i si de mine” Aha, acum m-am prins si de ce erau baietii tunsi regulamentar.

Bun, ii fac fetei semn ca m-ar interesa numarul ei de telefon, banuind-o bucuresteanca. Fata se conformeaza si-i cere un ceva de scris ospatarului pentru a-mi inlesni contactul. „Ah, e fututa!” le spun, fara a banui ca in final, fututul voi fi eu, atit fizic, cit mai ales sentimental. Dupa ce-l scrie, impatureste biletelul si-l infige, realmente, privindu-ma complice, in buzunarul blue-jeans-ilor, care-i crapau pe pulpe si pe…tot ce mai porneste din ele.

A propos, am vazut ceva asemanator si chiar mai apetisant zilele astea. Hm, nu stiu cum, dar de cite ori vad asemenea splendori, imi renaste spiritul de posesie si libidoul imi invadeaza cutia craniana dupa care o ia navalnic in jos, datorita gravitatiei, localizindu-se-ntr-o zona anume, al carei nume ma jenez sa-l amintesc.

Dar sa revin. Cum noua ne venise deja micul dejun comandat si impachetat, am purces spre iesire. „Banuiesc ca asta-i pentru mine” ii soptesc extragind biletelul din capcana buzunarului. Mi-a raspuns cu un zimbet senzual, aprobator si plin de tilc care de obicei impodobeste fizionomia unei femei dupa orgasm. Deja ma simteam stapin pe situatie si privit de o intreaga masa uimita, ies prin cadrul usii, ca de Gaulle pe sub Arcul de Triumf, doar calu-mi mai lipsea intre picioare.

In sfirsit, in dupamiaza respectiva trebuia sa plecam si in mod cu totul inopinat am fost nevoit sa joc o v-ati ascunselea in gara Sinaia intrucit grupul respectiv lua acelasi tren spre Bucuresti. De jucat am jucat, dar de reusit nu mi-a reusit. Si ca un imens colac cazut peste un pui de pupaza, prospatura trece pe linga noi, imi zimbeste si „astept telefonul” facindu-mi cu ochiul in vazul celorlalti ochi cu care imparteam patul, citeodata.

Ochiul avea sa devina simbolul acestei calatorii. In primul rind trenul era plin ochi. In al doilea, tipeza si-a asezat cartierul general la doi pasi de noi si nu ma slabea din ochi. Si in al treilea rind, mai erau si ochii care ma sagetau, dar cu alte intentii. Evident ca scandalul era iminent. Altfel spus, cum as fi putut aplana un conflict inaplanabil? Si cind reprosurile venite din zona ochilor cu fulgere incepusera sa depaseaca numarul de decibeli admis, atragind dupa sine privirile contrariate ale altor zeci de ochi, am aruncat si eu un „bine si ce propui?” care a avut efectul bombei cu neutroni asupra sursei de scandal. Din acel moment am calatorit linistiti si decisi asupra viitorului imediat.

In Bucuresti, evident ca o usa s-a inchis, alta deschizindu-se si dupa vreo doua trei intilniri patimase cu fiica muntilor, in timpul carora ascultam Battisti in draci, am cazut bolnav. Bolnav de dragoste. Toate incercarile mele disperate si sexuale de-a scapa de vraja ei, s-au scurs pe apa Dimbovitei. Asa ca in scurt timp devenisem fututul de care pomeneam. Si asta n-ar fi o problema majora, ca trece, dar dupa unii autori, istoria in general are un caracter ciclic.

„Of mai Battisti, uite ce-mi facusi tu mie, ca de atitea pensieri, ramasei fara parole si timpit de cap”

Read Full Post »


by papa

Amurg de vis, al soarelui altar,

Din cer cobori pe riuri de clestar,

Cu aur si rubine, mindru crai,

Iar ochilor uimiti in dar le dai,

Bolti de margaritar.

*

Amurg zglobiu, neprihanit amurg,

Larma si ris aduci la noi in burg.

Argintul viu din case-l scoti la riu

Si se stropesc si-s toti uzi pina-n briu,

In apele ce curg.

*

Amurg de foc, incandescent tangou,

Vapai aprinzi in noi ca un ecou

Si negre umbre prin colturi intinzi,

Ca-n dar sa dai perechilor ce prinzi,

Navalnicul cadou.

*

Amurg cu flori, inmiresmat amant,

Impurpuri seara, tandru si pedant.

C-o boare delicata ca un fum,

O-nvalui si-o seduci cu-al tau parfum,

De amorez charmant.

*

Amurg prea scurt, ce vietile ne iei,

Te furisezi abil prin flori de tei,

Cu albe diademe sa-ncununi

Frunti dragi si obosite de batrini,

In parcuri, pe alei.

*

Amurg prelung, insingerat, temut,

Tu umbrele slutesti cu-al tau sarut.

Frumos, trufas dar niciodat’ spasit,

Pe veci vei fi al zilelor sfirsit

Si-al noptii inceput.

Read Full Post »

« Newer Posts