De multe ori se spune despre un anumit ceva ca e inutil. Ca e o actiune, un gind, o persoana, un mesaj sau orice altceva, in momentul in care e etichetat ca inutil, ça veut dire ca nu e folositor. Ca nu produce, ca nu creaza, ca nu aduce nimic nou si bun, ca e degeaba. Dar eu va jur ca nu-i asa. Tin minte cind eram adolescent, auzeam citeodata „ba, e inutil efortul, la asta nu tine”, cind de fapt tinea si a tinut.
Asa ca, daca e s-o analizam la rece, la foarte rece si la fucking cold, ne dam seama ca inutilitatea este doar un punct de vedere care in cele mai multe cazuri e lipsit de obiectivitate. Tot asa cum si obiectivitatea este la rindul ei un subiectivism, dar de grup.
Spun asta pentru ca vedeti voi, desi un ceva iti poate parea inutil, in realitate e posibil sa nu fie. Aici se spune ca „one man’s trash is another man’s treasure” Numai ca eu nu asta afirm, ci merg mai departe si spun ca „one man’s trash could be same man’s treasure” care e, zic eu, mult mai temerara.
Dar pentru a nu mai lungi bla bla-ul asta agonizant, vreau sa spun ca un Tour Eiffel a fost o constructie controversata intrucit colosala investitie nu putea fi justificata, la vremea respectiva, in niciun fel. Si uite ca totusi, acel maldar de fiare a ajuns un simbol si poate cel mai cunoscut in intreaga lume. Este el util? Nu si Da. Ca Parisul poti sa-l vezi si din avion sau de pe vreun bloc mai bloc. Vorba e, cine dracu-ti va plati 17 euro sa ti se urce pe terasa blocului? Nimeni, pe cind Le Tour Eiffel e vizitat anual de 8 milioane de turisti care sunt dispusi sa cheltuiasca acea suma de bani doar ca sa se urce-n virf. Valoarea economica a acestei inutilitati a fost estimata la fabuloasa suma de 435 miliarde de euro, ceea ce nici Eiffel nu visase cind l-a proiectat si construit. E, cum vi se mai pare, francezilor? La fel de inutil? S-ar parea ca nu, desi daca facem abstractie de turism si souvenir-uri, pare al dracului de inutil.
Dar hai sa va arat o alta inutilitate care e si mai si decit turnul Parisului. Ii spune Kyaiktiyo Pagoda si e construita pe un ditai bolovanul care sta intr-un echilibru nefiresc. Asta e undeva prin Burma si localnicii spun ca acest cataroi a fost scos de Budda din funduri de ocean si urcat in creierul muntilor, asa, ca n-avea ce face. Ba mai mult, tot Budda s-ar face raspunzator si de mentinerea lui in echilibru. Asa o fi, ca daca duhul sfint lasa evreici bortoase, de ce n-ar executa si Budda o traznaie, ca doar sunt in competitie. Dar dupa cum vedeti, bolovanul a fost deja placat in totalitate cu aur. Aur care e produs manual in foite foarte fine pe care credinciosii le cumpara si le lipesc pur si simplu peste celelalte foite lipite de altii pe Golden Rock. E un fel de ofranda adusa aluia care le-a urcat cataroiul pe stinci.
Si hai sa spunem ca legenda-i legenda si bolovanul e acolo din motive de natura, nu de Budda, numai ca budistii n-au fost multumiti doar cu atit. In semn de omagiu adus acelui Budda, au trintit si o pagoda in virful pietroiului care pare ca sta sa se pravale. E pagoda aia inutila? Pai cam este, ca nu-i de vizitat, ci doar de admirat. Cu toate astea uite ca e unul din punctele cele mai vizitate din Burma si care atrage zeci de mii de turisti. Asa ca din punct de vedere economic si evident, religios, pagoda cocotata pe bolovan devine extrem de utila.
Si nu stiu cum, dar Budda nu s-a rezumat doar la acest bolovan. Se pare ca tipul facuse o pasiune din caratul asta, intrucit in lumea buddista sunt mai multe pietroaie de genul estuia. Iar budistii au facut o datorie sau obligatie din a construi pagode aurite sau aiurite, depinde din ce punct de vedere privesti fenomenul, in virful acestor cataroaie gata sa se prabuseasca. Alaturat pun si o alta pagoda birmaneza, care nici asta nu cred ca poate supravietui unui cutremur de 5 grade.