Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘intimplari trecute’


De ce dracu o fi ajuns expresia asta atit de populara? Stie cineva, ca pe mine personal, nici Stancu si nici Descultii lui nu m-au emotionat vreodata. Cu toate astea, pe Darie l-am retinut, desi nu-mi propusesem. Mare lucru popularitatea asta! Ajungi dintr-un nimeni, un cineva si dintr-un descult, un VIP.

In fine, cert e ca, si aici doream sa ajung inainte sa ma impiedic de Stancu, ceea ce nu-mi place mie, cel mai mult, e sa uit. A, ca uiti o boala venerica, o melodie a lui Grigoriu sau vreo relatie esuata, e una, dar sa uiti momente care te-au fericit de-a lungul timpului, mi se pare depresant si de cacat. Bun, inteleg ca unora le-o ia mintea razna si traiesc intr-o lume numai de ei perceputa, dar aia zdraveni, aia de ce dracu uita? Ca daca uiti, nu cred ca te mai poti numi zdravan. De fapt, intrebarea ar fi, de ce uitam frumosul, ca de rest oricum ne doare-n pix. Mai mult, unii afirma ca dupa o anumita virsta, traiesti din amintiri. Pai da, dar dupa acea „anumita virsta” te podideste „roza” de care vorbeam si daca amintirile se opresc ieri,  din ce traiesti? Nu ca as putea concepe sa traiesc din amintiri sau ca ar fi o regula general valabila, dar daca asta au decretat inteleptii natiunii, era firesc s-o mentionez.

De ce oare nu avem o memorie selectiva, ca doar e a noastra? In mod normal ar trebui sa ne putem controla memoria, asa cum ne putem controla anumite porniri comportamentale. Asta ar trebui, dar uite ca nu se intimpla. Suntem inclinati sa ne amintim toate nenorocirile si mai putin incidentele placute care ne-au marcat trecerea prin viata. Sa insemne, oare, ca nenorocirile ne-au marcat mai mult si din acest motiv le uitam mai greu? Sau ca suntem mai tentati sa facem haz de necaz, decit sa facem haz de haz?

In fine, eu, si poate nu numai eu, imi exersez memoria pe blog (sa insemne ca traiesc din amintiri?), ca altfel, nu stiu cite mi-as mai fi amintit, din cite am trait. De multe ori am incercat si de multe ori am reusit sa basculez ceea ce m-a durut. Motivul era simplu. Una ca alea rele-s depresante si alta, ca sa le fac loc alora de care mi-as fi dorit sa-mi reamintesc, periodic. Ca pina la urma si memoria asta are unele limite. Limite care se pare ca se restring o data cu virsta, caz in care – cum sa nu uiti, Darie? E totusi foarte adevarat ca prezentul e intotdeauna cel care conteaza, dar asta nu inseamna ca daca prezentul e de bine m-as bucura sa-l dau uitarii incepind de miine sau de la anu.

Dar pentru a nu prelungi la nesfirsit introducerea, am sa intru-n cuprins.

Eee, era … vorba de o intimplare extraordinara. Mmmm…da! Cum va spuneam, cred c-am uitat la ce doream sa ma refer. Dar ce e sigur, e ca acum sunt racit, stau in casa, beau tuica fiarta si tocmai am terminat ce aveam de spus.

 

Read Full Post »