Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘inteligenta’


Lumea, dupa cum se poate observa cu ochiul liber, e intr-o continua transformare. In ce directie se petrece transformarea respectiva e greu de spus, intrucit una spune realitatea si cu totul alta spun multi dintre semenii nostri. Realitatea spune ca ce e bun astazi, nu mai e bun miine, cu exceptia vinului,  iar pe de alta parte „ehe, the old good days!” e pe buzele tuturor, de parca zilele pe care le traim ar fi jalnice.

Si atunci ce sa intelegi? Si tinind cont ca si acum 30 de ani, aceeasi fraza nostalgica „the old good days” flutura pe buzele parintilor, se pune intrebarea, „oare am luat-o la vale spre nimicul absolut?”.

Ei bine, parerea mea e ca fiecare intelege ceea ce-l aranjaza si de aceea nu putem pune o stampila pe prezent sau pe trecut, ca viitorul e oricum o speculatie si alea nu se stampileaza. Dar totusi, hai s-o punem de-o opinie, ca oricum e gratis. Si intrucit Nina, dottoressa de la Romania, a adus vorba despre „valoare” intr-un post recent, m-am gindit ca n-ar strica sa abordez si eu acest subiect, dar ceva mai nuantat.

Spun unii,  „nonvalorile au ajuns sa fie considerate valoare”. De acord, numai ca asta se intimpla inca de pe vremea Imperiului Roman. Nu e ceva nou, inventat de Becali, de Minune sau de vreo Bianca. Nu stiu de ce se spune ca „pai pe vremea mea nu era atita….d-asta si d-aia” Zau? Pai pe „vremea noastra”, Ceausescu si dascalestii lui au constituit o intreaga pleiada de nulitati cocotate-n virful cel mai VIP al viaipiurilor. Ba si cind era mama fata, VIP-ul dobitoc era en vogue si la mare pretuire. Iar despre scrierile caragealeiene referitoare la impostori si nulitati sus puse care populau a doua jumatate a secolului XIX, nu cred ca mai e nevoie sa amintesc. Ba mai mult, ce-or fi gindit sclavii despre faraonii denaturati, dar romanii despre destrabalatul Caligula sau francezii despre desfriul de la Curtea Frantei si degeneratii ei regi?

Asa ca, ce vedem ca se intimpla astazi, nu e cu nimic mai dezolant si degradant fata de ce-a fost acum 10, 100, 1000 si chiar mai multe mii de ani in urma. Pe „vremea mea” Beatles era o trupa de descreierati, pantalonii evazati erau decadenti, rock’n roll-ul sau swing-ul erau expresia depravarii si toate astea in ochii parintilor, nu ai tineretului din acele timpuri.

Si asta nu-i tot. Unii chiar se incumeta la oarece pronosticuri, afirmind ca viitorul arata din ce in ce mai sumbru, privind la tinerii de astazi. Ei, si acestor domni si doamne tin sa le amintesc faptul ca tineretul  a fost considerant „decadent” in toate timpurile. Numai ca decadentele au devenit, invariabil, normalitate atunci cind tineretul respectiv a luat locul fostilor „arbitrii”. Dar tot pe atunci a aparut si noul tineret cu noile decadente, care pe cei ajunsi arbitrii, in mod natural, ii oripilau. Si uite asa, din decadenta-n decadenta si din nonvaloare-n nonvaloare am supravietuit citeva zeci de mii de ani. Si nu numai ca am supravietuit, dar am si evoluat iar calitatea vietii in general s-a imbunatatit de citeva zeci de ori, datorita celor care au fost cindva tineri decadenti.

Valoarea si nonvaloarea sunt notiuni abstracte si relative. Vor depinde intotdeauna de scara valorica a fiecaruia, nu a vreunei majoritati, desi sunt si cazuri in care o majoritate il aduleaza pe Minune, dispretuind un Ratiu sau un Moisil. De fapt de ultimul nici nu cred c-au auzit.

Dar daca e sa ne referim strict la noi, astia dotati cu inteligenta, cine reprezinta „valoarea” si in functie de ce se masoara ea? Functie de avere, de talent, de cit esti de citit, de cit produci, de cit esti de umblat, de cit esti  de filantrop, de cit esti de modernist, de cit esti de inteligent, de cit esti de cultivat, de cit esti de cinstit, de cit esti de bine crescut, de cit esti de religios sau de cite valori perene ai creat umanitatii? Ca om sa le aibe pe toate bune nu exista si cu asta cred ca suntem cu totii de acord. Iar daca esti o valoare fotbalistica, de exemplu, asta nu inseamna ca nu poti fi o nonvaloare in privinta inteligentei. Sau daca esti o somitate in stiinte, nu inseamna ca nu poti fi o nulitate in comportament sau mentalitate.

Si atunci, ce-nseamna „om de valoare”? Pai logic vorbind, ar fi orice om care produce valore. Si aici e buba, ca sa-i zic asa. Ca la urma urmei cam toti producem sau generam valoare, fie ca suntem santieristi, doctori, muzicieni, ingineri, tractoristi sau agricultori. Problema e, in ce sens folosim aceasta expresie. Chiar ne referim la un lacatus cind spunem „om de valoare”? Nu prea cred. Personal cred ca expresia e folosita in mod eronat si discriminatoriu, intr-un sens modificat. Cred ca multi inteleg prin „om de valoare” un carturar, un profesor universitar, un chirurg celebru sau un orice cu una sau mai multe facultati care s-a facut remarcat. Oare la asta sa se rezume acea etichetare?

Read Full Post »


Ca in majoritatea cazurilor, tema pe care am ales s-o dezbat, de unul singur, va fi una controversata. De fapt tema in sine n-ar fi controversata, controversa deriva din comentariul meu care sigur va genera contre.  Dar cum eu am ramas fidel principiului „decit sa nu, mai bine sa da” am sa deschid robinetul controversei.

De fapt, citind titlul, probabil ca v-a strabatut un gind, dar pentru ca sigur nu va strabatut ‘al de m-a strabatut si pe mine, am sa va spun ca ma refer la like-urile de pe bloguri. Stiu ca sunt like-uri si pe alte retele de socializare, dar cum pe acelea nu le abuzez, am sa ma refer la like-ul blogurilor.

Sincer, vinatoarea de like-uri mi se pare puerila, mai ales de cind l-am auzit pe Mircea Badea, un infantil inrait, batindu-se c-o caramida-n piept din motiv de numar de  like-uri adunate la nu stiu ce cacat de mesaj, in comparatie cu dusmanul lui de la vremea respectiva, pe care-l devansase la numar de „trofee”. Acum cred ca are mai multi dusmani decit like-uri.

In fine, nu de Badea faceam vorbire, dar cam atunci a inceput sa-mi displaca acest „like” caruia nu-i vad rostul. Adica ce-o fi vrind sa insemne? „Am trecut pe aici” sau „Mi-a placut ce-ai scris”? Pai ce te-mpiedica s-o comunici prin scris? Lipsa de timp? Hai las-o-n buze! Pai adica ai avut timp sa citesti ditai pomelnicul si nu ai timp sa scrii doua rinduri, ca-ntre cuvintatoare? Aduna careva like-urile astea si face clasamente? Se decerneaza cupe, premii, mici, bere sau care e rostul acestor click-uri in virtual? Pai eu nu scriu pentru clasamente si din cite am vazut pe alte bloguri nimeni nu declara c-ar fi interesat de clasamente. Toti pretind ca scriu din vocatie. Si atunci care-i ratiunea like-ului asta?

Ca din cite stiu eu, blogul face parte din categoria retelelor de socializare. Pai si socializarea asta cum s-o realiza, neica? Nu prin conversatii? Si atunci ce facem, ne conversam in like-uri? Ileana Vulpescu cred ca face 13-14 vazind la ce nivel a ajuns arta conversatiei.

Va spun sincer, as vrea sa-mi scot like-ul ala, dar nu stiu cum si nici nu stiu daca e posibil, dar mor cind le vad cum stau ca o salba in timp ce la comentarii troneaza un mare ZERO.

Bai, sa ne intelegem, ma bucura faptul ca iti place ce-am scris, ca doar asta este scopul pentru care scriu, sau cel putin unul dintre ele, dar spune-o, nu te limita la un click care poate fi interpretat, „ti-am dat like, da-mi si tu unul”, ca nu suntem filatelisti. Sau „iti dau like ca-mi esti simpatic, desi nu stiu ce rahat ai mincat in postul asta” Pai pe mine ma intereseaza sa ma citesti si sa incropim o dezbatere pe marginea subiectului propus, nu sa colectionez like-uri, cum colectionau fetele de clasa a cincea servetele.  Poate ca unora le-o fi placind sa vineze like-uri pentru a-si hrani vanitatea de blogger, dar mie mi se cam rupe de acest fals tratat de vinatoare. Un fel de „Pseudo kynegeticos”, desi stiu sigur ca Odobescu n-are niciun amestec.

Cred ca s-a observat ca eu nu folosesc like-ul. Asta pentru ca eu cind trec pe la careva, trec sa-l citesc, nu sa-l „like”. Ba mai mult, daca e ceva care imi place mult, i-o spun, iar daca nu-mi place, i-o spun si atunci, argumentind, ca asa mi se pare normal sa decurga aceasta interactiune in virtual.

In fine, poate sunt eu absurd, dar sa fac plici de nu mi-as extirpa like-ul ala care-mi sta pe blog, ca un chist pe in talpa.

Read Full Post »


Deseori am auzit spunindu-se ca romanii sunt oameni inteligenti, cu o cultura peste media vest-europeana sau nord-americana, ceea ce poate fi adevarat sau cel putin foarte aproape de realitate. Dar daca e asa, faptul ca acest neam de inteligenti e condus de impostori, nulitati, oportunisti, corupti, mitomani sau hoti, pare straniu si asta-i paradoxul. Totusi, o explicatie ar exista.

Nu stiu daca exemplul meu poate fi extrapolat, dar e foarte posibil ca motivul acestei anomali sa rezide in faptul ca inteligenta cinstita refuza sa se implice in viata politica. Exemplul cel mai elocvent poate fi gasit chiar aici, pe bloguri, unde marea majoritate a participantilor, fie ca detin un blog sau doar comenteaza, reprezinta o buna parte a inteligentiei romanesti. Din pacate, acestia refuza nu numai implicarea directa, dar si discutiile cu subiect politic. Ei bine, aceasta nepasare, indiferenta sau lehamite, pe scurt, somn al ratiunii, creaza un vacum in politica romaneasca, vacum care ofera posibilitatea unor becali, ebe, vadimi, ungureni sau basisti sa umple golul, desi competentele lor sunt in cu totul alte domenii. La drept vorbind, unii nu au niciun fel de competenta, dovedindu-se niste nulitati abjecte.

Dar asta ar fi doar unul dintre aspecte si poate nu cel mai nociv. Exista insa si jurnalisti care pe linga faptul ca adopta aceeasi atitudine, o mai si trimbiteaza-n paginile blogurilor personale si chiar prin presa scrisa sau on line, iar asta mi se pare a fi o atitudine reprobabila, tinind cont ca jurnalistii pe linga menirea de-a informa, o au si pe aceea de  a educa, ei fiind si formatorii curentelor de opinie, fie c-o doresc sau nu. Din pacate, unii dintre ei si n-as spune ca dintre cei mediocri, refuza si propaga repulsia fata de cea mai importanta expresie a democratiei, votul.

Asa ca, daca un mitocan needucat va ajunge senator, daca o timpa, un dezaxat si o penala va reprezinta in Parlamentul European, daca un anti-roman va e inca presedinte, daca o „bloda” v-a  furat banii europeni, daca un degenerat v-a distrus economia si daca o mafie continua sa va tina sub teroare, asta vi se datoreaza voua, inteligenta indiferenta a romanimii, prin refuzul implicarii si refuzul de-a va exercita cel mai elementar drept democratic, votul.

Read Full Post »


                    „Iar o da asta pe fut!” se aude din tribune. Bai, da’ voi nu mai puteti gusta o metafora? E, uite ca nu ma voi referi la activitatea de fut, dar pentru ca expresia mi s-a parut sugestiva, am titularizat-o.

                    Se spune ca, odata cu inaintarea in virsta, devi mai intelept, mai profund, mai analitic, mai ginditor. Folosesti mintea mai mult decit muschii. Mintea si muschii fiind oricum intr-un raport inversproportional, cam de cind te nasti.  Bun, problema e ca mintea ne e oricum bombardata de problemele cotidiene, care se pare ca se-nmultesc odata cu virsta, dar si, in mod paradoxal, odata cu dezvoltarea economica. Si de aceea, eu vreau sa dau in mintea copiilor, pentru ca la urma urmei, din cite am fost informat, avem o singura viata de trait. Si nu spun, e la  latitudinea fiecaruia dintre noi, cum si-o traieste, dar eu consider ca a venit timpul sa-mi eliberez mintea de probleme arzatoare, de esenta lucrurilor, de concepte si reduceri la absurd, de „de ce”-uri inlantuite, de framintari, de nervi inutili, de stari de tensiune, de conflicte, de batai de cap, intr-un cuvint, de high blood presure in my brain. Ca reusesc sau nu, e alta poveste, dar de dorit, mi-o doresc cu ardoare, pentru ca altfel se cam moare si cind mori, pe ai tai ii doare, c-ai ajuns din om, o boare. Asta nu inseamna ca voi intra intr-un colaps mental, dar nici nu-mi voi stresa creierul pina la limita suportabilului. Stiu ca multi vor spune ca gindesc superficial. Bun, si? Daca nu le place viata mea, s-o traiasca pe-a lor. Dar hai totusi sa-mi justific afirmatia, pentru a nu se spune ca iau hotariri pripite.

                    Acum o luna, am fost absolut devastat. Nu cred ca s-a observat.  Dar totusi, am fost. Pe 10 februarie, un coleg de serviciu a decedat, dupa doar 51 de ani de viata. De ce? Stop cardiac. De la ce? Din cauza stresului, ca nu avea nicio afectiune si nici cazuri in familie, din cite am aflat ulterior. Omul asta punea atita suflet in tot ceea ce facea, de-ai fi zis ca-i vorba de propriul copil, desi n-avea pe nimeni. Pe linga asta, mai punea si la suflet, cam tot raul si uritul care-i aparea in cale. Era intr-un stres continuu. Fiecare lucrusor si amanunt trebuia disecat si analizat. Fiecare vorba si fiecare email il afectau, intr-un fel sau altul. Fiecare treaba neterminata si-o lua constiincios acasa si-o buchisea de-i veneau dracii. Si cu ce s-a ales? Omul asta n-a stiut in viata lui decit servici si casa. Casa fara masa, ca nici familie n-avea. De fapt, unde sa fi incaput si familia, in noianul de probleme? De la 21 de ani muncea aici ca un dement, pentru ca asta ii era constructia, constructie care n-a mai rezistat.

                    Nu stiu voi, dar eu am alte conceptii despre viata. De fapt am una singura din care deriva altele mai micute. S-o traiesc cit mai bine si cit mai mult, daca mi-o ingadui natura. Ca dupa cum se observa, dezastrele naturale, ca cele din Chile si cel de ieri, din Japonia, se tin lant, dar despre ele n-are rost sa discut, ca alora n-avem ce le face. Dar in rest? In fond suntem oameni, nu masini, desi pina si masinile vomita din cauza stresului excesiv. Azi cind am ajuns la serviciu, m-am vazut in rind cu ceilalti, parcindu-ne masinile, indreptindu-ne, cu capul afundat adinc intre urechi, spre cusca unde vom petrece o treime din viata. De fapt, nu, asta e doar o aparenta. Nu e doar o treime, daca luam in consideratie stresul la care suntem supusi in acele 8 ore, e mult mai mult. Pentru colegul meu, stresul asta a fost, probabil, echivalentul a 30 de ani de viata. 

                    Tot vorbim de inteligenta. Bun, la ce ne-ajuta, ca de cind ma stiu, suntem din ce in ce mai cunoscatori, dar tot 8 ore pe zi (in cel mai fericit caz) trebuie sa robim pentru a supravietui? As intelege avantajul dezvoltarii, electronizarii, automatizarii si robotizarii daca ne-ar  inlesni viata, dar din cite se pare, expresia de baza a ramas „viata-i din ce in ce mai grea”. Pai unde dracu-i logica?  Care-i menirea inteligentei, salahoria? Ne-am inmultit ca sobolanii, devoram ca termitele, si muncim ca sclavii. Asta s-o numi viata?  In care sistem solar? Dar de ce sa mint, ne permitem totusi si  concedii, o data pe an. Trista consolare! Mai prost e ca n-avem alte alternative. Si uite asa, am ajuns la concluzia ca futi, nu futi, el condor pasa si te-alegi doar cu curenti de aer. Carpe diem!

                    Ca epilog, bag si binecunoscuta melodie, cu Simon & Garunkel, al carei text mi se pare cam nehotarit si fara condori

Read Full Post »


Stiinta spune ca n-au constiinta, biserica spune ca n-au suflet iar taranul ca-s dobitoace. Pina aici vad ca toata lumea e la unison. Ei da, dar vezi ca pe linga toata lumea, mai sunt si eu, Gigli buze reci. Iar eu ma pun contra, sustinind ca animalele gindesc si sunt dotate cu inteligenta si chiar simtiri.

Cum nu cred in chestiunea cu sufletul si-n independenta lui fata de creier,  am sa-l numesc capacitate sentimentala. Ei bine, eu consider ca aceste „dobitoace” poseda aceasta capacitate. Poate nu toate si poate la un nivel primitiv, dar nu pot fi de acord cu faptul ca toate actiunile lor sunt puse pe seama instinctelor si a reflexelor conditionate. Cu atit mai mult cu cit s-a demonstrat ca exista, indubitabil, modalitati de comunicare intre indivizi, iar comunicarea inplica intentie,  intentia implica decizie care la rindul ei implica analiza si uite cum ajungem la judecata.

Mult mai interesant mi se pare insa faptul ca exista o multitudine de semnale, functie de situatie. Ori asta presupune analiza si  interpretare. Probabil ca exemple ar fi enorm de multe, incluzind inteligenta si sentimentalismul canin de care sper ca nu se mai mira nimeni, dar care sunt totusi puse pe seama unor reflexe si automatisme dobindite. Si as zice ca unele poate sunt, dar nu toate.  Hai sa spunem ca un ciine e dresat si prin dresaj s-ar explica oarecum comportamentul, desi cind scinceste de dorul stapinului nu vad la ce dresaj ne mai putem referi.

Dar atunci cum am putea explica comportamentul salbaticiunilor? Si as vrea sa ma refer la orca, balena ucigasa sau mai corect spus, ucigasa  balenelor. Am vizionat mai multe clipuri referitoare la acest mamifer extraordinar. Un killer perfect care recurge la anumite strategii, demne de orice Napoleon uman si care, dupa parerea mea, nu pot fi doar instinctive. Iata mai jos un astfel de atac extrem de inventiv  dus la capat cu ingeniozitate si exactitate, in care o familie de orca analizeaza, se organizeaza, creaza conditii, indepartind banchiza de celelalte bucati de gheata si pornestre atacul la un semnal, intr-o sincronizare perfecta. Notati faptul ca aceasta modalitate de vinatoare nu este una comuna, dupa vreun program inregistrat in acidul lor dezoxiribonucleic. Problema si mai socanta apare abea dupa reusita atacului, cind tinta atacului, foca, e lasata sa revina pe banchiza de gheata, ceea ce denota faptul ca asistam de fapt la un antrenament al puilor de orca in vederea unor viitoare situatii similare. Asta insa nu explica compasiunea fata de viata  materialului didactic. Faptul  mi se pare a fi exceptional pentru un animal feroce care consuma 250kg de carne pe zi si care teoretic nu stie ce-i mila sau recunostinta. Sau stie? La fel de exceptionala mi se pare disciplina si intuirea efectului strategiei. Veti observa ca dupa ce produc valul, vor astepta pe partea opusa a banchizei, ca prada sa le pice-n  „laba”  Orca constientizeaza valurile produse si efectul lor asupra prazii. De asemenea stie si citi membri ai familiei sunt necesari pentru ca valul provocat sa aibe forta suficienta spulberarii focii de pe banchiza. Acest atac este in mod sigur gindit. Pentru ca una e sa fugi ca turbatu’ dupa prada, s-o prinzi si s-o sfisii si cu totul altceva sa aplici o strategie ingenioasa ca cea care urmeaza

Iata alta situatie  in care nu mai e vorba de antrenament ci de vinatoare pe bune si de ceva amuzament, urmat de acelasi gest surprinzator de recunostinta.

Veti spune „pai bine bai papa, dar orca are un geamantan de creier in cap, evident ca te poti astepta la fo traznaie omeneasca din partea ei” Bun, hai atunci sa trecem la animale cu creier cit nuca, mai precis la pasari. Ce spuneti de asta care gaseste o solutie ingenioasa de a-si insusi hrana? Cit e instinct si cit gindire?

Alta care nu numai ca foloseste o unealta, ceea ce e in sine formidabil, dar o si adapteaza scopului propus.

Si inca un exemplu de adaptabilitate si inteligenta in folosirea noilor conditii de trai,  in avantaj personal, de data aceasta la pasari absolut libere, nu in captivitate.

Si asta n-ar fi tot. Am vizionat cu multi ani in urma un clip cu o pasare care se dadea ranita indepartindu-se schiopatind de cuib pentru ca un serpisor doritor de oua sa nu i le manince. Pina aici totul e OK, desi de unde stie pasarea ca un animal ranit e o prada mai uroara si ce instinct ii spune cum sa mimeze acest lucru? In sfirsit, vaca de sarpe cind vede prada mai mare, se bucura ca un bou si se ia dupa pasare, uitind de ou. Numai ca intentia pasarii nu e sa indeparteze pericolul, ci sa-l distruga. La orice pasare te-ai astepta sa-l astepte pe domnul sarpe la un colt de cucuruz si sa-l ciocaneasca-n capul ala urit si prost pina-l dezmembreaza in partile lui componente. Numai ca pasarea asta e mult mai smecherita. Asteapta tiritoarea si se lasa incolacita de ea pina la un moment dat cind deschide brusc aripile rupindu-i idiotului coloana si lasindu-l lat in drum. E, asta nu-mi mai suna mie a instinct. Adica ce instincte-i spun inaripatei ca sectionarea coloanei echivaleaza cu paralizia si evident exterminarea reptilei? Hmmm, asteia cum dracu sa-i spunem, ratiune instinctiva sau instinct rational?

Read Full Post »