Teoria chibritului … aprins

La „Sweet & salty” puteti citi pe larg, in doua posturi, intimplarea la care ma voi referi in cele ce urmeaza. Mentionez ca opiniile mele nu se refera doar la cazul de fata si vizeaza ambele sexe.

Pe scurt. O femeie casatorita intilneste un tip de care se indragosteste nebuneste, la prima vedere (realmente?). Pina aici, nimic iesit din comun, cu exceptia indragostelii instantanee. Ce este insa iesit din comun, din punctul meu de vedere, sunt unele comentarii. De ce spun asta? Pentru ca majoritatea o compatimesc pe don’soara respectiva pentru ca i s-a intimplat „nenorocirea” si-a avut „nenorocul” sa se indragosteasca, impotriva vointei ei, iar acum sufera pentru ca…nu stiu de ce, dar sufera ingrozitor, cerind sfaturi prietenei. In fine, e normal ca o femeie s-o compatimeasca pe alta care se pretinde muncita de „ghinionul” indragostelii extraconjugale? Poate. Dar, surprinzator, nimeni nu-l compatimeste pe sotul inselat (din punct de vedere sentimental) Ba mai mult, o don’soara afirma ca firesc ar fi sa ramina legata de sot, bolnava fiind dupa altul.
Si intreb, (ca ce altceva pot face?) cum se poate afirma ca e firesc, adica in firea lucrurilor, sa ramina linga sot cind e indragostita lulea de altul? Ce draci de casnicie e aia? De complezenta? In ce consta moralitatea acestui „firesc”? Sau o dam dracu de moralitate si ne sustinem, asa, ca e de bon ton si da bine la public?
Dar revenind la cea „napastuita” de soarta, prin aceasta indragosteala fulgeratoare, mi se pare ca nici copiii nu-i mai adormi cu astfel de istorioare siropoase si ireale. Ca i-o fi placut de extraconjugal, e absolut posibil, doar ni se intimpla tuturor, ca nu suntem nici orbi, nici surzi si nici de piatra. Ca ochiul albastru pe un ten masliniu are un farmec aparte si asta e devarat si o recunosc desi nu sunt masliniu, dar de la a-ti placea cineva si-un ochi albastru pina la a fi bolnav de dragoste e cale lunga, gindita, rumegata, si constientizata. Spun asta pentru ca stiu ce inseamna sa fii bolnav de dragoste. Am si povestit-o pe undeva. Bolnav nu devi dintr-o privire. Bolnav devi, gindind profund, constant si constient la acea privire. In acele momente, in mintea ta nu mai exista nimic altceva decit acel ochi albastru. Restul, casnicie, sot, copil, serviciu dispar sau trec undeva pe un plan secundar. Nu pentru ca ti-o propui, ci pentru ca asta e.

Cum poate cineva sa accepte faptul ca o sotie care pretinde ca-si iubeste sotul poate fi „rascolita” si „ravasita” de privirea unui oarecare. A, e posibil sa te „rascoleasca”, dar sa te indragostesti nebuneste din prima rascoleala, mi se pare de Dumas, de Maupassant, dar nu de viata reala. Si daca, presupunind ca e posibil ca tipa sa se fi indragostit de acel cineva, cum e posibil sa mai pretinda ca-l iubeste si pe cel cu care formeaza o familie? Cum poti spune ca-ti mai pasa de el, ca-l respecti, ca te gindesti la el? A, poate ca te gindesti, dar te gindesti cum sa faci sa nu afle. Asta, da.

Pai femeia asta sta in pat cu sotul gindindu-se la agent? Cum poate cineva sa afirme in acest caz ca e „firesc” sa ramina cu sotul? Ca trebuie s-o faca din ratiune sau din ratiuni, accept, dar ca ar fi „firesc” adica in firea lucrurilor, mi se pare peste poate, vorba unui clasic caragealian. De fapt chiar respectiva admite „cu el n-am dus lipsa de nimic”. E, asa da, coana Joitico, dar asta e foarte departe de sentimentul pretins.
Iar chestia cu dragostea de-o viata e o vrajeala cu care ne imbatam singuri, c-asa ne place, sa fim beti. Dragostea e ceea ce simte pentru extraconjugalul cu ochi albastri. In relatia cu sotul a intervenit obisnuinta si obligatiile familiale. Asta-i tine uniti si asta e si motivul pentru care femeia era predispusa unei indragosteli fulgeratoare, pe care probabil ca si-o dorea, pe undeva prin subconstient. De mentionat ca obisnuinta e a doua natura si mult mai puternica decit dragostea care-i trecatoare si care se diminueaza-n timp, inlocuita fiind de acea obisnuinta. Ca facem noi abuz de acel „te iubesc” zilnic, e tot o dovada a obisnuintei, nu neaparat a iubirii in sine.

Iubirea e o flacara, o vilvataie, nu un foc mocnit care tine o viata. Asa ca, fata noastra aflindu-se in perioada aceea „mocnita” si dind de ochiul albastru care a aruncat o mina de fin peste carbunii incinsi, a produs vilvataia. E firesc sa se intimple? Da. E firesc ca iubind pe altul sa mai stai cu cel pe care clar nu-l mai iubesti? E orice, dar nu firesc. Cel putin din punctul meu de vedere.

Merita aceasta femeie sa fie compatimita? Nu stiu, dar mie nu-mi inspira compasiune. Compasiune simt pentru sotul inselat sentimental.

Dar, e foarte adevarat ca e posibil ca sotul, fiind ocupat cu serviciu si mai stiu eu cu ce altceva, s-o fi neglijat pe don’soara si atunci focul mocnit de care vorbeam sa fie de fapt o gramada de carbuni stinsi. Caz in care femeia, simtind nevoia de dragoste, s-o gaseasca altundeva. E firesc? Este. E firesc sa mai stea cu „carbunii stinsi”? Nu, ca-i ingheata picioarele. Dar va sta din ratiune, obligatie si obisnuinta, nu pentru ca ar fi firesc s-o faca.

Dar, si asta cred ca e de retinut, o data ce i s-a intimplat, i se va mai intimpla. Fata e predispusa si probabil ca are si motive, nu stiu. Iar data viitoare e posibil sa se lase cu „focuri de artificii” daca nu cumva discretia o impiedica sa le declare si pe cele actuale. Pentru ca, in general, alergam dupa suport, dupa ce am pus-o. Insa o facem cu precautie. Daca „suportul” ne indeamna s-o punem, atunci recunoastem ca am pus-o deja. Daca insa ni se sugereaza ca ar fi bine sa nu ne hazardam, atunci ne facem ca ploua si pastram secretul „pacatului” pentru noi insine. N-as vrea sa se inteleaga gresit, dar nu ma refer doar la intimplarea de fata, ci in general si nu doar la sex.

Si gata ca ar mai fi multe de spus si atunci, cind dracu mai termin?

Read Full Post »

Iubeste-ti calaul ca pe tine insuti!

Privindu-l, pare o stirpitura. Ascultindu-l, iti vine sa-l stirpesti. Analizindu-l, constati ca e atipic stirpei umane . Dar cu toate dezavantajele evidente si evidentiate chiar de el insusi prin viu grai, in miile de aparitii televizate, acest individ sinistru a reusit sa insele zeci de milioane de romani. Pe cei mai imbroboditi dintre ei ii mai duce de nas si astazi cu minciunile servite zilnic, fara codeli, imbujorari sau tremol in voce. Pe europeni nu-i includ printre imboboditi pentru ca pe aia nu i-a dus de nas, aia au vrut sa para ca-s dusi de nas, desi cunosc realitatea mai bine decit noi. Individul a reusit sa incalce toate legile si prevederile constitutionale si culmea, a reusit sa se mentina in afara gratiilor. Pai daca asta nu-i geniu, nu stiu cum sa-i mai spun.

Sa ne amintim ca el a spus, de buna voie, ca facea bisnita cu blue jeans si tigari, marinar fiind. Sa ne mai amintim si faptul ca Rascoala din ’89 l-a prins cu un milion de lei la CEC, tot dupa spusele lui. Ca n-o fi fost milionul de lei si-o fi fost de dolari si ca n-o fi fost CEC si-o fi fost o banca belgiana, e alta poveste, dar chiar daca ar fi sa-l credem, cine avea un milion de lei in ’89 si era liber? Pe urma sa ne amintim cum si-a dat singur si ilegal case, si lui si lu’ tac-su si lu’ fie-sa si cum si-a alocat toate vilele si palatele din Primaverii, din Snagov si din toata tara. Cum le-a reamenajat  cu milioane de euro din bani publici si cum a poruncit ca unele dintre ele sa nu fie vindute domeniului privat, doar pentru ca-i erau lui pe plac. Sa ne amintim cum isi pregateste vila pentru retragere, tot pe bani publici. Sa ne amintim ca exista un cerc in care se invirt toate aceste permutari de proprietati pentru a li se pierde urma. Sa ne mai amintim de disparitia dosarului „Flota”. Sa ne amintim de faptul ca avea trei dosare penale pe rol cind a participat in alegeri. Sa ne mai amintim ca a reusit s-o aleaga pe toanta de fie-sa parlamentara europeana si pe el sa se realeaga presedinte prin furt, inselaciune si trafic de influenta. Sa ne reamintim ca prin numiri strategice a acaparat toate puterile in stat sub propria-i comanda. Sa ne amintim cum dadea ordine judecatorilor si procurorilor la televizor, in vazul si auzul unei tari intregi si cum aia ii executau ordinele chiar cum se crapa de ziua urmatoare, fara a se sinchisi de faptul ca dadeau de banuit acea subordonare neconstitutionala. Sa ne mai amintim si de faptul ca a ordonat shimbari de legi, Legislativului, pentru a face imposibila revocarea sa din functie. Sa ne mai amintim ca incalca zilnic prevederile constitutionale referitoare la atributiunile prezidentiale si ca prigoneste prin intermediul procuraturi pe cei potrivnici lui. Sa ne amintim ca a indemnat lumea la boicotarea unui act democratic doar pentru a-si pastra el privilegiile. Sa ne amintim ca s-a impus presedinte, fara sa fie ales, tot cu ajutorul justitiei si procuraturii aservite. Sa ne amintim ca s-a implicat direct in alegerile CSM-ului, ale procurorului general si ale avocatului poporului, contrar prevederilor constitutionale. Sa observam ca se implica in alegerile de partid, contrar prevederilor legale si constitutionale. Si sa mai observam ca e inca liber si face tot ceea ce-i coace capul lui hidos, fara a da socoteala nimanui, dupa ce timp de 9 ani a calcat in picioare legislatie, constitutie si popor.

O fi el malefic si detestabil, dar trebuie sa-i recunoastem geniul. Si as vrea sa se consemneze, ca nu incerc niciun fel de ironie. Pentru ca un individ, de unul singur, sa imbrobodeasca 18 milioane de oameni si sa-i convinga sa i se supuna, sa-si construiasca ilegal si pe fata o mafie din rindul magistratilor, care sa-l apere de legi si constitutii, intr-o tara europeana a mileniului III si care se pretinde democrata, acela trebuie sa fie un geniu. Ca-si foloseste genialitatea intr-un mod odios, e alta poveste, dar acest traficant a reusit ce n-a reusit o intreaga Mafie in Italia, incurcindu-i si inselindu-i pe toti cei cu care a intrat in contact, in toate orinduirile si impotriva oricarei logici, ajungind sa conduca o tara si un intreg popor, beneficiind si de sustinere europeana. In asta consta genialitatea acestui nenorocit si fie c-o apreciezi sau c-o detesti, tot genialitate se numeste.

Peste ani, cind istoria ii va mentiona actele ilegale si anticonstitutionale, va fi greu pentru generatiile ce vor veni sa inteleaga si sa accepte ca un om, un singur om, a reusit sa prosteasca un popor, care popor a ajuns sa-i accepte, si chiar sa-i sustina actele ilegale si anticonstitutionale, convins fiind ca asta e democratie. Si asta n-a fost chiar cea mai hilara atitudine a acestui popor, in majoritatea lui, fata de acest farseur. Cui credeti ca-i va veni sa creada prin 2200 ca acest popor la ales presedinte dupa ce individul le-a spus clar si-n limba romana ca el nu poate conduce in mod democratic nici macar o caruta?  Mai mult, l-au reales, dupa ce tot el le-a spus ca nu are nimic de schimbat in atitudinea lui.  Asta cred ca s-ar numi capacitatea de a-ti iubi calaul, ceea ce ma face sa cred ca poporul roman a dat cea mai absurda interpretare scripturilor.

Read Full Post »

Starea Civila sau Notariat?

                   

                    Realitatea e ca multi confunda Certificatul de Casatorie cu Certificatul de Proprietate. Si asta probabil din cauza religiei, desi, saraca de ea, n-are nimic de-a face cu problema in sine. Nu e nici legala si nici nu vad de ce ar fi. Stau asa si ma intreb, „pai bine domne, daca exista cununie religioasa, de ce nu au bagat si divort religios? Isi mai trageau si ei un ban nemuncit. Adica ce vor ei sa-mi spuna, ca biserica leaga, nu dezleaga? Pai bine bine, dar cum poate sa lege de doua sau mai multe ori, fara sa dezlege niciodata? Adica o dam in bigamii si poligamii sau ignoram religia, pur si simplu, cind vine vorba de divorteala? Pai daca-o ignoram la divort, hai s-o ignoram si la cununie, daca tot nu se pune” Bun, atunci raminem cu Starea Civila, singura legala, unde nimeni nu vorbeste de absolutisme si utopii, de coaste flotante si cine sa se supuna cui, dar care nici nu spune ca Ea devine proprietatea Lui si El devine proprietatea Ei. Ca daca ar fi asa, cununiile s-ar oficia la Notariat. „Bula, accepti sa fi proprietatea Bizdei?” „DA”; „Bizdo, accepti sa devi proprietatea lui Bula?” „DA” ” Intrucit au fost indeplinite prevederile legale, va declar pe ambi, proprietatea unu altuia”  Si atunci va intreb, „ce-am ajuns minca-v-as, parcele? Vorba cintecului „asta e parcela mea/si ma fut numai cu ea/ in curbura Muntilor Carpati”   Sau era cu caciula?

                    Bun, a venit momentul sa fac o precizare, ca sa nu credeti cumva ca subiectul mi-a picat din ceruri. Tema am preluat-o de la redsky si postul de fata constituie, de fapt, raspunsul meu la http://redsky2010.wordpress.com/2011/01/13/o-barfa-mica/

                    Si pentru a demonstra ca imi insusesc critica, nu si mitocania, am sa o ard pe paragrafe, pentru a evita interpretarile malitioase ale unora.

                    Asa deci, unde ne situam noi cu casniciile?  Suntem soti, parteneri, sau posesiuni? Va rog sa nu uitati ca am hotarit, de comun acord, abolirea perceptelor religioase pe aceasta tema. Oricum, nu cred ca merita bagate in seama, atita timp cit toate sunt unisex, concepute numai de barbati si in folosul barbatior, pe vremea cind femeia era considerata ceva inutil in jurul pizdei. Asa ca nu le consider nici obiective, nici aplicabile realitatilor actuale. A propos, ati auzit voi de vreo femeie care sa fi participat la redactarea lor? Nu cred. Dar sa revenim.  Era vorba de incredere si suspiciune, intr-o casnicie. Pai eu zic ca suspiciunea te duce la autoflagelare.  Adica ce nu sti si vrei sa afli? „Daca are pe alta” Si cu ce te-ar linisti descoperirea? „Nu m-ar linisti, dar nici nu vreau sa fiu proasta lui” Pai cine a zis ca trebuie sa fii? Gaseste-ti si tu pe altu’ si aplanati conflictul. Asta daca vrei sa pastrezi familia unita. Evident ca exista si riscul ca sotul sa fie un linge pizda care, de cum i-a deschis una picioarele, a si crezut ca l-a apucat pe Dumnezeu de clitoris, cazind direct in freza.  „Hei, insinuezi cumva ca eu m-as putea preta sa incerc in alta parte? Eu nu sunt d-alea…” Nu, nu insinuez nimic, dar oricum vei ajunge sa te pretezi, in eventualitatea unui divort. Nu? Ca doar n-o sa-nfunzi vreun schit de maici, iar foliculina in exces, dupa cum spun doctorii, afecteaza sistemul nervos central. Zgirci! Nu spun ei, spun eu, dar in mod sigur exista riscul s-o iei pe-o parte, cam ca Titanicul, daca nu-ti prescri singura antidotul ala penetrator. „Vai mai, dar sentimentele?” Ce-i cu ele? Sentimentele-ti pot fi inselate si fara aportul futului. Ca doar sentimentul e localizat in cap, nu in capsor. Ia spune, daca domnul se-ndragosteste de vreuna, nu se cheama ca ti-a inselat sentimentele, chiar daca n-a pompat-o? Asa ca, dupa parerea mea, e posibil ca toti sa ne inselam partenerii mai des in plan sentimental, decit pe cale vaginala. Si daca sentimentele sunt primordiale, de ce mai batem apa-n piua cu futul? Dar nu, noi am declarat futul ca fiind gestul absolut. De ce? Habar n-am. Inteleg sa fie la animale, care-o fac dintr-un instinct de perpetuare a speciei si unde este intr-adevar crucial, dar nu la oameni care-o fac, in majoritatea cazurilor, din  placere. Mie mi se pare un lucru banal, absolut firesc, delicios si deloc formidabil, pe care judecata noastra optuza l-a ridicat la ranguri nemeritate. Dar stati sa vedeti unde-i anomalia. Toate doamnele care ar taia in carne vie din cauza unui fut imprastiat al sotului, sustin cu fermitate, daca le intrebi, ca  iubirea e cea care troneaza si conteaza. Ca sexul e doar un accesoriu si ca, daca dragoste nu e, nimic nu e, ceea ce mi se pare absolut adevarat. Dar in acest caz, cum de nu se aplica principiul „pe aia a futut-o, pe mine ma iubeste” ? Va rog sa aveti in vedere ca aceasta posibilitate este foarte posibila, poate mai posibila decit oricare alta. Nu e oare din acel spirit de posesie care ne guverneaza mintile. O fi bine, o fi rau? Nu stiu. Ce stiu e ca e uman, pina una alta.

                    Bun, hai sa incercam un alt paragraf. E, acum trecem la partea amuzanta a problemei. De fapt nu a problemei, ci a combaterii ei. Am auzit, citind (!), o parere a unei doamne care spunea ca ar matura cu „ispita” pe jos si ca i-ar blegi urechile si nu mai stiu ce alte torturi si schingiuirii i-ar aplica, pentru a-si salva colegul de pat de la pierzanie. Dragelor, haideti sa ne intelegem. Ispita in cauza s-ar putea, foarte bine, sa fie o persoana care a trecut prin aceeasi experienta ca cea de care vorbim, si ramasa singura, sa devina o tinta mult mai vulnerabila. Ca s-a combinat cu un tip casatorit, nu o incrimineaza cu nimic. Daca omul domniilor dumneavoastra decide sa-si neglijeze familia pentru bucata respectiva, cu ce-i de vina bucata? Ca daca nu-i ea, e alta si aspectul asta nu cred ca necesita dezbatut in continuare. De ce nu va ginditi ca divortind, puteti trece automat in postura de ispite? Desi, v-o spun sincer, fara a pretinde ca-i vreo noutate, ispite sunteti si maritate.

                    Bai, astia cu nadragi, nu mai rinjiti fasolea, ca si voi puteti ajunge, daca n-ati ajuns cumva, in pozitia de incornorati, ca doar termenul n-o fi fost inventat doar pentru patrupede. Asa ca, ascultati si luati aminte! Daca aveti vreo dovada clara, lasati dracu pedepsele corporale si „te sparg, sa moara mama!” ca nu rezolvati nimic. Faptul e consumat iar spalata-i ca si noua. In fond e vorba de-un fut, nu de mutilare vaginala. E tot intreaga si tot in casa. Dar daca spiritul de posesiune va masturbeaza mintea, abandonati neica „parcela”. De ce s-o mai brazdati in sus si-n jos, ca tot n-o sa-i diminuati pretul de piata? Ba mai mult, as zice ca lasind loc de-o viitoare defulare, nu v-ar prinde rau, chiar deloc. Asa ca, profitati de burlacie si achizitionati alta „parcela”. Sau pentru mai multa siguranta, luati-o-n arenda.

                    P.S.  A propos de titlu, nu uitati ca una-i una, alta-i alta.

Read Full Post »