Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘haiducie’


Furtul, in acceptiunea compendiului de buzunar „Papa” e insusirea a ceea ce nu-ti apartine, fara consimtamintul proprietarului. Si tot in acceptiunea mea, consider ca nu e om sa nu fi scris o poezie. Pardon, asta e romanta, nu furt. Reiau. Consider ca nu e om sa nu fi furat, macar o data, doar o data-n viata lui. Fac ce fac si tot de romanta aia ma-mpiedic.

Ma rog, nu spun ca toti au furat cite un bou, dar 15′ din programul de lucru, o maslina din galantar, o caisa din pomul vecinului, startul, informatii, din gindirea altora, o calatorie cu trenul, Luna de pe cer sau taxa pe venit, care in sine, tot o specie de furt s-ar numi, atita timp cit ti-o ia fara sa-ti ceara consimtamintul.  De fapt  daca ar fi sa caracterizez taxele care ni se aplica, as spune ca-s un furt caruia i s-a furat „r” ul.

E foarte adevarat ca desi furtul e furt, oricum l-ai rasuci, e totusi o diferenta intre a fura un ou si a fura un bou. Si ca sa fiu exact, ca ceasurile elvetiene, unii fura intreaga cireada. Si d-aia zic, bai, politicienilor si care mai sunteti, ca sunteti cita frunza si iarba, fi-v-ar clorofila a dracu, de haiduci! De ce furati bai pina vi s-apleaca? De ce nu va multumiti cu un milion, hai doua, furate si alea, ca din chenzina e imposibil sa va ajunga contul la opt cifre. Care-i diferenta, nu matematica ca p-aia o stiu, dintre 10 mil si 11 mil? Merita oare acel milion riscul de-a le pierde si pe celelalte 10 si de a intra citiva anisori la mititica? Mititica aia racoroasa si cu zabrele, nu….ruda ei „ecuatoriala” care-ti provoaca scurt circuite cerebrale.

Dar revenind si incercind sa analizez motivatia furtului, cel cu „r”-ul la locul lui, am ajuns la urmatorele concluzii:

1. Omul fura pentru ca poate. Ce vreau sa spun? Marea diferenta intre regnul vegetal si cel animal, e miscarea. Miscarea faciliteaza furtul. Asta e si motivul pentru care plantele nu fura.  Ca, va spun, daca s-ar putea misca, ar fura pe rupte, asa cum fura omul, hiena, leul, corbul si celelalte vietati prevazute cu diferite tipuri de locomotie.

2. Omul fura pentru ca n-are. Iar aici e de discutat. Este oare condamnabil furtul motivat de-o necesitate vitala? As zice ca nu, desi legile, din cite stiu, iti pot acorda doar o circumstanta atenuanta, dar nu te absolva de vina de-a baga vastu-n Caraimanul altuia, Gavroche-ilor.

3. Omul mai fura si pentru ca e  cleptoman. E pe astia nu-i condamna nici legile, considerindu-i iresponsabili. Eu totusi as spune ca responsabilitatea exista. E adevarat ca nu-l poti considera furt cu premeditare, dar dorinta de-a fura e evidenta, chiar daca numai in conditii de cleptomanie.

4. Omul fura din dragoste. Fie sotia altuia, fie inima cuiva, fie linistea, fie gindurile, visele sau un sarut pasager.

5. Omul fura ca doar la asta se pricepe. Unii oameni sunt specializati in a fura. Pentru ei asta-i o meserie, nu pacat, crima sau contraventie. De fapt nu m-ar mira sa apara si carti care sa contina diferitele tehnici de furat si de neutralizat factorii care pot zadarnici furtul.

6. Omul fura … ca fura.  La asta, ce draci sa mai adaog?

E si acum dupa ce am terminat cu concluziile, ia sa divagam putin!

Poate deveni omul dependent de furt ca de fumat, de droguri sau de jocuri de noroc? Altfel spus, e un viciu sau e vorba de adrenalina, de aventura, de necunoscut, de miraj, de acea stare de excitare maxima pe care ti-o da riscul? Personal nu cred ca hotii fura din dorinta de a face rau altora, ci pentru a-si face lor bine. Am asa o convingere, fara dovezi probatoare, ca hotul nici macar nu ia in calcul durerea pe care o produce celui furat. Cu atit mai putin cind fura din avutul obstesc. Singurul gind al hotului e cum sa fure si in acelasi timp sa fie respectat ca orice negustor cinstit. Si nu cred ca gresesc afirmind ca marea majoritate a hotilor sunt tratati ca negustori cinstiti.

Pe de alta parte,  cum percepem noi hotia? Ca pe un lucru bun? Ca pe un act reprobabil? Sau e functie de cum ne sculam dimineata si de interesul personal? Intreb pentru ca din cite stiu, toti haiducii sunt elogiati, desi ei erau recunoscuti ca hoti de drumul mare. Mai corect spus, tilhari. E adevarat ca baladele spun ca haiducii ar fi fost pentru saraci muma si pentru bogati ciuma, numai ca astia praduiau la gramada. Daca aveai bani, erai pe lista lor de tilharit. Asta pe linga trenuri, banci si alte purtatoare de valori obstesti. Haiducii furau tot ce prindeau, chiar daca era vorba de salariile muncitorilor din carierele de piatra, de la cai ferate sau de la mai stiu eu ce alte lucrari publice sau particulare.

Dar daca haiducii erau hoti declarati, ce erau cei care beneficiau de pe urma acestor bani, cunoscind provenienta lor si care le inchinau hotilor doine si balade, plingindu-le de mila?  Si daca o fi existind vreo logica in toate astea, de ce-i mai fugarim pe „haiducii” de astazi, cind stim bine ca miine-i vom cinta-n balade? De ce nu dam liber hotiei, ca oricum se fura ca-n codrii de altadata? Zic de altadata ca acum pina si codrii au fost furati. Dar noi nu, incapatinati. Infieram hotia si-i slavim pe hoti. Ba le plingem si de mila, considerindu-i victimele societati, nu scursurile ei, asa cum ar fi  moral.

„Moral”? Ce-i aia?

Read Full Post »