Serpentine

Cei care ma viziteaza de ani buni, ca de exemplu, windwhisperer, Alex, psi, Vero, ca doar ei au mai ramas, cred, cunoasc fostul grup, as zice numeros, care exista odata. Cine-mi citeste postarile vechi, poate intelege mai bine ceea ce spun. In fine, ce a fost nu mai e si Alex spunea la postul „Prietenii declarative” ca nu si-ar fi putut imagina, la acea vreme, ca ne vom risipi vreodata, atit de bine paream sudati. „Paream” fiind cuvintul cheie. Ei bine, dupa cum se vede, e posibil. Lasindu-i la o parte pe doi dintre ei care au disparut de pe blog dar si din viata (RIP!  Traian si Virusache), virtualul, si nu numai, ofera multe serpentine pe care din neatentie sau in mod voit, le ratezi si te tot duci.

Pe de alta parte, mai exista si acea compatibilitate care de multe ori o percepem doar pentru ca unii dintre noi parem a fi ceea ce nu suntem de fapt si, mai devreme sau mai tirziu, cind apele incep sa se limpezeasca, adincul poate fi observat cu mai multa claritate.

E absolut evident, compatibilitatea tine cit tine, mai ales in spatiul virtual. Iar cind nu mai tine, se destrama, ca o casnicie. Dar cum necesitatea ne-a impins mereu la noi descoperiri, iac-asa au fost inventate recasatoriile. Altfel spus, oamenii si-au refacut viata in compania altor oameni pe care i-au considerat, ca si pe primii, compatibili lor.

Adevarul, dupa mine,  e ca suntem permanent in cautarea compatibilitatii. Asta din dorinta de-a fi intelesi si de-a evita pe cit posibil disensiunile si situatiile incordate. Sunt momente cind reusim, sunt momente cind ne inselam si sunt situatii cind, din capul locului, realizam divergenta, renuntind.

Ce s-a petrecut cu vechiul group, nu stiu. Ba stiu, ca doar d-asta am spus ce-am spus, dar n-as vrea sa dezvolt sau sa intru in detalii. Probabil ca la un moment dat, incompatibilitatea (aoleu cita-i cuvintul!) ne-a devenit evidenta. Probabil ca si lipsa de toleranta, in unele situatii, si-a spus cuvintul. Poate. Dar dupa cum ati aflat cu totii, in natura, din care facem si noi parte, nimic nu se cistiga sau se pierde, totul se transforma. Ceea ce a fost, a fost si s-a transformat in ceea ce este. Legaturile umane se fac si se desfac pentru a forma alte legaturi la fel de umane. N-as spune ca e o tragedie, ci mai degraba o caracteristica a noastra, a cuvintatoarelor.

Gindirea, tot din punctul meu de vedere, cea care se spune ca ne diferentiaza de celelalte forme de viata,  are partile ei bune, dar si multe carente. Carente pe care zic ca ar trebui sa le acceptam, atita timp cit in decursul existentei noastre n-am fost in stare sa ne debarasam de ele, desi le-am recunoscut nocivitatea.

Hai s-avem o saptamina compatibila preferintelor noastre!

Read Full Post »

Adesea, gindim drept si iese strimb

Prima problema

Sa presupunem ca stiti o femeie insarcinata care are deja 8 copii. Trei dintre ei sunt surzi, doi sunt orbi si unul este dezechilibrat mintal. Femeia are sifilis si este insarcinata pentru a noua oara.

Intrebare: Ati sfatui-o sa avorteze?

*

A doua problema

Alegeri prezidentiale la care participa trei candidati.

Candidatul A – are legaturi cu politicieni corupti si crede in astrologie. A avut doua amante. Fumeaza ca o locomotiva si bea 8 pana la 10 pahare pe zi.
Candidatul B – a fost concediat de doua ori, doarme pana dupa pranz, in facultate se droga si bea un sfert de litru de whisky in fiecare noapte.
Candidatul C – este un medaliat si un erou de razboi. Este un vegetarian convins, consuma doar bere si asta ocazional si nu a avut niciodata legaturi extraconjugale. 

Intrebare: Dintre acesti trei candidati, pe care l-ati alege presedinte?

 

 

 

***

 

La prima intrebare, daca ati raspuns DA, l-ati fi condamnat pe Beethoven la moarte.

La a doua, cei trei au fost protagonistii celui de-al doilea RM:

Candidatul A este Franklin D. Roosevelt .

Candidatul B este Winston Churchill.

Candidatul C este Adolf Hitler.

Ce trebuie retinut, este faptul ca dictonul „daca nu belesti ochii, belesti pula” este relativ si aleatoriu. Dupa cum se poate constata, e foarte posibil s-o belesi, fie ca-i ai inchisi, fie ca-i belesti ca melcu’. Fie ca analizezi la singe datele problemei, fie ca decizi la plesneala.

Pe de alta parte si de fapt, pe cea mai importanta parte, asta-i o dovada a modului in care poate fi manipulata opinia publica. Prezentind informatii incomplete, trunchiate, scotind in evidenta numai ceea ce te aranjaza sau iti dicteaza orientarea politica, sociala, sexuala, religioasa si turistica. (recunoasteti ca ultima v-a dat pe spate! hi, hi, hi!)

Read Full Post »

Ratiunea instinctiva

Stiinta spune ca n-au constiinta, biserica spune ca n-au suflet iar taranul ca-s dobitoace. Pina aici vad ca toata lumea e la unison. Ei da, dar vezi ca pe linga toata lumea, mai sunt si eu, Gigli buze reci. Iar eu ma pun contra, sustinind ca animalele gindesc si sunt dotate cu inteligenta si chiar simtiri.

Cum nu cred in chestiunea cu sufletul si-n independenta lui fata de creier,  am sa-l numesc capacitate sentimentala. Ei bine, eu consider ca aceste „dobitoace” poseda aceasta capacitate. Poate nu toate si poate la un nivel primitiv, dar nu pot fi de acord cu faptul ca toate actiunile lor sunt puse pe seama instinctelor si a reflexelor conditionate. Cu atit mai mult cu cit s-a demonstrat ca exista, indubitabil, modalitati de comunicare intre indivizi, iar comunicarea inplica intentie,  intentia implica decizie care la rindul ei implica analiza si uite cum ajungem la judecata.

Mult mai interesant mi se pare insa faptul ca exista o multitudine de semnale, functie de situatie. Ori asta presupune analiza si  interpretare. Probabil ca exemple ar fi enorm de multe, incluzind inteligenta si sentimentalismul canin de care sper ca nu se mai mira nimeni, dar care sunt totusi puse pe seama unor reflexe si automatisme dobindite. Si as zice ca unele poate sunt, dar nu toate.  Hai sa spunem ca un ciine e dresat si prin dresaj s-ar explica oarecum comportamentul, desi cind scinceste de dorul stapinului nu vad la ce dresaj ne mai putem referi.

Dar atunci cum am putea explica comportamentul salbaticiunilor? Si as vrea sa ma refer la orca, balena ucigasa sau mai corect spus, ucigasa  balenelor. Am vizionat mai multe clipuri referitoare la acest mamifer extraordinar. Un killer perfect care recurge la anumite strategii, demne de orice Napoleon uman si care, dupa parerea mea, nu pot fi doar instinctive. Iata mai jos un astfel de atac extrem de inventiv  dus la capat cu ingeniozitate si exactitate, in care o familie de orca analizeaza, se organizeaza, creaza conditii, indepartind banchiza de celelalte bucati de gheata si pornestre atacul la un semnal, intr-o sincronizare perfecta. Notati faptul ca aceasta modalitate de vinatoare nu este una comuna, dupa vreun program inregistrat in acidul lor dezoxiribonucleic. Problema si mai socanta apare abea dupa reusita atacului, cind tinta atacului, foca, e lasata sa revina pe banchiza de gheata, ceea ce denota faptul ca asistam de fapt la un antrenament al puilor de orca in vederea unor viitoare situatii similare. Asta insa nu explica compasiunea fata de viata  materialului didactic. Faptul  mi se pare a fi exceptional pentru un animal feroce care consuma 250kg de carne pe zi si care teoretic nu stie ce-i mila sau recunostinta. Sau stie? La fel de exceptionala mi se pare disciplina si intuirea efectului strategiei. Veti observa ca dupa ce produc valul, vor astepta pe partea opusa a banchizei, ca prada sa le pice-n  „laba”  Orca constientizeaza valurile produse si efectul lor asupra prazii. De asemenea stie si citi membri ai familiei sunt necesari pentru ca valul provocat sa aibe forta suficienta spulberarii focii de pe banchiza. Acest atac este in mod sigur gindit. Pentru ca una e sa fugi ca turbatu’ dupa prada, s-o prinzi si s-o sfisii si cu totul altceva sa aplici o strategie ingenioasa ca cea care urmeaza

Iata alta situatie  in care nu mai e vorba de antrenament ci de vinatoare pe bune si de ceva amuzament, urmat de acelasi gest surprinzator de recunostinta.

Veti spune „pai bine bai papa, dar orca are un geamantan de creier in cap, evident ca te poti astepta la fo traznaie omeneasca din partea ei” Bun, hai atunci sa trecem la animale cu creier cit nuca, mai precis la pasari. Ce spuneti de asta care gaseste o solutie ingenioasa de a-si insusi hrana? Cit e instinct si cit gindire?

Alta care nu numai ca foloseste o unealta, ceea ce e in sine formidabil, dar o si adapteaza scopului propus.

Si inca un exemplu de adaptabilitate si inteligenta in folosirea noilor conditii de trai,  in avantaj personal, de data aceasta la pasari absolut libere, nu in captivitate.

Si asta n-ar fi tot. Am vizionat cu multi ani in urma un clip cu o pasare care se dadea ranita indepartindu-se schiopatind de cuib pentru ca un serpisor doritor de oua sa nu i le manince. Pina aici totul e OK, desi de unde stie pasarea ca un animal ranit e o prada mai uroara si ce instinct ii spune cum sa mimeze acest lucru? In sfirsit, vaca de sarpe cind vede prada mai mare, se bucura ca un bou si se ia dupa pasare, uitind de ou. Numai ca intentia pasarii nu e sa indeparteze pericolul, ci sa-l distruga. La orice pasare te-ai astepta sa-l astepte pe domnul sarpe la un colt de cucuruz si sa-l ciocaneasca-n capul ala urit si prost pina-l dezmembreaza in partile lui componente. Numai ca pasarea asta e mult mai smecherita. Asteapta tiritoarea si se lasa incolacita de ea pina la un moment dat cind deschide brusc aripile rupindu-i idiotului coloana si lasindu-l lat in drum. E, asta nu-mi mai suna mie a instinct. Adica ce instincte-i spun inaripatei ca sectionarea coloanei echivaleaza cu paralizia si evident exterminarea reptilei? Hmmm, asteia cum dracu sa-i spunem, ratiune instinctiva sau instinct rational?

Read Full Post »