Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘germania’


Ati vazut Germania-Brazilia? Ei bine, cam asa s-a desfasurat si intrevederea dintre BaSecu si Ponta, BaSecu fiind Germania, iar Ponta, ciuca batailor de joc.

Aseara, la o zi dupa ce Ponta si pupila lui au picat un examen banal la Finante, toate posturile tv au dezbatut evenimentul, fiecare dupa cit i-a dus capul. Unii vorbeau numai de BaSecu si cit e el de nenorocit, de prost, de necioplit si de fitilist. Altii vorbeau numai de performanta lamentabila a cuplului ministerial. Iar altii i-au tocat si pe unii si pe altul. Dar, ce m-a frapat a fost un anume numitor comun si anume acela ca BaSecu i-a chemat ca sa-si faca publicitate si sa-si imbunatateasca procentul din sondaje.

Bai anal-istilor, bai voi chiar sunteti legati la ochi si la minte? Pai ce propaganda sa-si mai faca ala, ca e oricum terminat, atit el cit si gluma aia de partid,  si de aceasta data sunt convins c-o stie si el. BaSecu n-a intentionat sa-si ridice procentul, ca nu mai are cum, nici dac-o condamna pe Udrea cu tot cu frati-sau. Intentia lui a fost sa-l faca de fecale pe Ponta. De fapt intentia s-a si materializat, intrucit Ponta, un fel de fatalau ciupit de varsat, s-a fisticit, s-a bilbiit, s-a soptit, s-a poticnit, s-a mormait, mai raminea sa se urineze pe el pentru a intregi spectacolul jenant pe care l-a produs. Am convingerea ca urmatorul sondaj de opinie va demonstra acest lucru.

Evident ca astazi, dupa o noapte de nesomn, de urecheli, de dojeneli si de sfaturi, a iesit umflat la fata declarind timpenii pe care nici el nu le crede. Adica poate ca un student eminent, care nu stie ce-nseamna sa pici un examen, le-o fi halit cu craci cu tot, dar unul ca mine care a avut si restante si R-uri, isi da seama ca Ponta era in totala necunostinta de cauza si pe dinafara subiectului, in timpul examinari basesciene. Premierul era complet pierdut si nepregatit, asa cum era si fatuca de linga el.

Bai, sa ne intelegem, a termina Harvard-ul nu inseamna ca automat esti un excelent Ministru de Finante. Tin minte ca in facultate, prin anul 5, era un profesor care ne-a spus: ba, voi sa nu va imaginati ca ducindu-va in productie stiti mai mult decit un maistru cu 20 de ani vechime.  Respectul maistrului respectiv nu vi-l garanteaza doar cunostintele teoretice ci si cele practice la care pentru inceput veti fi zero. Si avea dreptate.

Asa ca timorata lui Ponta a cam dat kix. In fond ce le ceruse BaSecu? Sa-i dea o lista cu sursele care pot asigura scaderea CAS-ului. Altfel spus

Din X – 1 miliard

Din Y – 2 miliarde

Din Z – 2 miliarde

Adica unde dracu era greutatea, ca eu n-o vad? Numai ca astia in mod sigur nu au cuantificat acele surse ci doar le-au enumerat, iar asta nu e, in opinia mea si nu numai, atitudine de Ministru si de Prim Ministru competenti, ci corigenti. Pentru ca, presupunind ca nu aveau datele la ei, tot si-ar fi adus aminte cite ceva daca lucrasera la ele sau puteau spune ca le vor trimite a doua zi. Numai ca lista nu exista iar raspunsul stupefiant, care pe mine m-a cam lasat cu gura cascata : „nu am calculat inca, dar o vom face”, a picat ca nuca-n gard. Altfel spus, astia sustineau ca au propus o lege fara sa stie daca au de unde sa acopere golul produs de ea.

Zgirci! Cine draci sa-i creada? Calculul pe care l-au facut, pentru ca sigur au facut un calcul, e complet diferit. Ca socialisti, e de asteptat ca acest calcul s-a bazat pe cresterea unor taxe actuale si infiintarea altora noi. Aia e sursa, la aia lucrasera si asta o stia si BaSecu cind a comandat filmarea. Sumele din taxe le stiau ei, numai ca nu le puteau da pe gusa, acum, in prag de alegeri. Asa ca au preferat sa abureasca niste surse iluzorii, la care nu facusera niciun calcul estimativ.

Ei bine, in concluzie, astia conduc Romania de azi si pe cea de miine, iar Betty Boop, sau Gadea de la Antena 3, in loc sa critice aceast diletantism, batea cimpii virtuali cu istoria basista, care nu mai interesa pe nimeni si nici n-avea vreo legatura cu faptul ca Ponta, ca un imbecil, se uita dupa avioane sau poate ca sa nu-i cada tavanu-n cap de rusine. Nu spun ca ceea ce spunea Betty n-ar fi fost adevarat, ca era, dar era pe linga subiectul zilei, ba chiar nu exista nici o legatura intre nenorocirile comise de BaSecu si incompetenta crasa a actualului Guvern. Incompetenta si mitomanie, in acelasi timp. Dar la drept vorbind, nu te poti astepta ca un incompetent sa analizeze in mod just un alt incompetent, mai ales cind incompetentul de analizat ii e si stapin.

In schimb reprezentantii opozitiei au dat in clocot, facind din Ponta un fel de Brazilie si cerindu-i demisia duduitei de la Finante. Dar pentru ca aceste besteleli n-au fost suficiente si pentru ca cineva trebuia sa puna si colacul peste pupaza, a aparut si mumia lui Iliescu, care in loc sa-si sustina copilul, aflat in cadere libera, i-a pus si piedica, parca pentru a se asigura ca nu rateaza impactul cu solul. Adica sa iesi si sa spui ca Ponta al tau, ca doar nu-i al meu si nici al opozitiei, e imatur si complet nepregatit pentru postul de Presedinte, dar ca-l punem de nevoie, neavind altul mai breaz, mi se pare a echivala cu o a treia palma pe care Premierul o receptioneaza peste botul ala mincinos, chiar daca el, jovial pe dinafara, plingind pe dinauntru, a incercat sa dea o alta semnificatie afirmatiei iliesciene. Hai sa reamintesc si celelalte doua palme receptionate zgomotos de Premier. A doua palma e cea de mai sus, Braziliana, iar prima si-a luat-o de la publicul finalei cistigata de Halep, care l-a huiduit in mod nemilos si indelungat.

Nu stiu altii, dar eu cred ca pina la alegeri, Ponta isi va lua inca multe palme. Intr-un fel va fi bine, ca-l mai imbujoreaza la fata.

Read Full Post »


Valea Rhine-ului e un  sirag de Heidelberg-uri mai micute. Norocul nostru a fost ca ceata se mai risipise cind am ajuns la locul cu pricina. Asa ca am putut admira din virful unui deal, unde neamtul trintise un fel de  „Mama Russia” din bronz , peisajul incintator al vaii Rhine-ului. Cind am coborit, n-am mai luat-o cu autocarul ci de-a dreptul cu telescaunul peste paduri si vii. 

2009 - bucuresti, frank furt 388

Dar cind astea s-au terminat, am luat-o si prin casele oamenilor de la poalele dealului. Adica nu chiar prin case, dar la doi, trei metrii de terasele lor. Pentru turist e placut, cu atit mai mult cu cit casele sunt curate si ingrijit aranjate, dar nu stiu cum o fi pentru proprietari sa le apara parasutisti pe la geamuri toata ziua, guten tag. Dupa ce-am coborit din pomi, am poposit la un restaurant sa alimentam rezervorul. Evident ca i-am mai tras un schweinshaxe si un vin rosu, dupa care am luat-o spre chei de unde ne-a preluat vaporasul pentru o plimbare de-a lungul riului.

2009 - bucuresti, frank furt 441

Cum ceata se ridicase, am  profitat pentru a mai trage citeva poze, dar din interior, unde nu-mi tremura mina si nu-mi ingheta capul. Plimbarea a fost foarte relaxanta iar vinul servit, daca ar fi fost si fiert, ar fi mers de minune cu frigul de afara. 2009 - bucuresti, frank furt 447

Este incredibil cite castele au putut ridica nemtii astia de-a lungul Rhine-ului. Se pare ca imobiliarele cu water view erau la mare pret inca de pe atunci. Or fi fost si ratiuni strategice la mijloc, dar peisajul chiar face toti banii. Cu toate ca  aceste fortarete, greu de accesat, sunt interesante prin locatie,  arhitectura si multitudine, marea atractie a Rhine-ului ramine un cataroi impadurit pe care nu se afla nimic altceva. Dar se pare ca legendele impresioneaza mai mult decit toata salba de castele. Stincii respective-i spune Loreley, iar legenda povesteste cum ca pe stinca asta era o tipa tare, care cinta de-i zapacea de cap pe navigatori. Astia de zapaciti ce erau, dadeau cu ambarcatiunea-n stinca si se duceau dracu spre adincuri. E adevarat ca in acel loc apa are adincimea cea mai mare, vreo 25 de metrii, dar chestia cu song-ul e trasa de par. Dar asta pina am vazut statuia don’soarei Loreley, care se pare ca umbla goala pusca. Ehei, Loreley, kleine deutche curvulitzen, acum inteleg  eu cum stau lucrurile.  Initial am crezut ca ai fi dotata cu vreun organ care emite sunete intr-o banda de frecventa naucitoare, dar de unde?  Cum vedeai vreun vaporas, cum te-apucai sa topai goala-n virful stincii si sa croncanesti tot felul de  ich liebe dich-uri ademenitoare, de le pocneau saracilor marinari conductele-n corp din cauza presiunii arteriale.  

2009 - bucuresti, frank furt 444

Lasind gluma la o parte, hai sa-i ascultam din nou pe Ritchie Blackmore si pe Candice Night cu „Loreley”

Dupa cruise, ne-am ritornerat la o degustare de vinuri in taverna de mai jos. Ghidul, simpatic si curvar, a tot facut glume in directia mea, cu bataie spre sotie. La inceput am ris cu totii, ha, ha, ha! pina la un moment dat cind lui i-a pierit risul, coplesit de banuieli. Si iata de ce. Cind sa intram la degustari, mai baga o gluma „You guys can go for wine tasting, while I’m taking Papa’s wife for a walk. Ha, ha, ha!!!” E si atunci i-am bagat-o si eu sa-l satur „Well, I hope you know what you are doing, as HE, my wife,  didn’t have the sex change surgery done yet” Tipul, cel din poza de mai jos,  s-a blocat pret de trei secunde, uitindu-se neincrezator spre nevasta-mea. Cind am vazut ca-si revine, am inceput eu sa rid si ceilalti o data cu mine. Lui insa cred cai trecuse cheful, ca a intrat circumspect in restaurant fara sa scoata vreun zimbet. Oricum, cind ne-am despartit i-am dat 10 euro tip. Merita, comentariile lui fusesera in general dragute, antrenante si bine documentate.

2009 - bucuresti, frank furt 449

In drum spre Frankfurt  am mai oprit la un souvenir shop de unde mi-am tras o halba pe care am pus-o la loc de cinste, in bucatarie. A si sa nu uit, inainte de-a parasi Frankfurt-ul m-am mai ales si cu un „Strict secret” al lui Baldessarini. Bai va spun drept, miroase de li se defaceau femeilor picioarele cind treceam pe linga ele. Noroc ca nu eram singur, altfel as fi riscat sa fiu abuzat sexual in mijlocul strazii.

Read Full Post »


Primul meu contact cu Heidelbergul s-a produs cind eram de-o schioapa si ma tirau parintii la opere si operete. Atunci am vazut „Hidelbergul de altadata” si nu mai tin minte daca mi-a placut sau nu, dar cum-necum, numele acesta mi-a ramas in minte.

Deviza noastra de vacanta e in general urmatoarea: „decit sa bijbiim, mai bine sa nu bijbiim”. Asta e si motivul pentru care nu inchiriem masina, ci cumparam tururi organizate. Cum la agentia din apropierea hotelului erau doua tururi atragatoare si cum Brussels-ul cazuse din schema, am decis sa luam cele doua oferte. Asa se face ca am ajuns la Heidelberg. Oraselul se intinde la poalele unor dealuri impadurite, de-o parte si de alta a Neckar-ului si e de-un pitoresc cuceritor. Culorile toamnei desavirsind privelistea de basm.

2009 - bucuresti, frank furt 233

Itinerarul prevedea si castelul care este de fapt o semiruina si ale carui atractii se pot numara pe degete. Dar la unul din degete este un butoi. De fapt sunt doua, unul urias si altul extra urias. Cred ca asta de pe urma masura vreo 3-4 metri inaltime si vreo 5-6 adincime. Facut din stejar, butoiul avea in vremuri de demult, cind era utilizat, o persoana destinata sa-l ingrijeasca si sa-l pazeasca. Tipul respectiv, din cauza faptului ca avea in grija nu numai butoiul, dar si vinul din el, se pare ca sugea in mod regulat cite-un pocal doua, pentru a-i determina calitatea. Se mai spune ca din cauza serviciului, tipul uitase de mult gustul apei, umblind mai tot timpul turmentat. Dar asta pina-ntr-o zi cind se mai spune ca a dat pe git o cana cu apa din cauza careia a cazut lat si mort. Pasa-mi-te corpul, obisnuit cu tulburelul,  nu-i mai producea anticorpii necesari distrugerii bacteriilor si ce draci de gindaci mai salasluiau prin apa aia.

2009 - bucuresti, frank furt 167

Dupa ce-am terminat cu ruinele, care pentru nemti reprezinta un simbol al luptei impotriva lui Napoleon, ne-am plimbat pe stradutele strimte si pline de viata ale Heidelberg-ului intrind prin magazine si cafenele, facind poze la tot pasul, ca orice turist japonez  in cautarea ineditului. Evident ca n-am ocolit nici faimoasa universitatea, dar de unde am intins-o repejor din cauza diferentei evidente de virsta intre noi si ceilalti „vizitatori”

2009 - bucuresti, frank furt 236

2009 - bucuresti, frank furt 190

2009 - bucuresti, frank furt 139

2009 - bucuresti, frank furt 144

2009 - bucuresti, frank furt 220

Spre seara n-am intors la Frankfurt, incintati de tot ceea ce vizitasem si vazusem.

Read Full Post »


Plimbindu-ne intr-una din zile pe cheiul Main-ului, ii spun sotiei „ce-ai zice de-un bot?” In general o astfel de propunere nu se refuza, daca intentionezi sa-ti rasfeti si sa-ti desfeti simturile. Dar spre surprinderea mea, sotia a parut extrem de contrariata, de aceea a trebuit sa vin cu tot felul de explicatii detaliate si argumente pro. Pina la urma s-a aratat si ea incintata de idee, iar dupa ce am terminat era chiar extrem de satisfacuta. Confuzia aparuse datorita faptului ca de ceva timp, nu spun de cind,  a inceput sa-mi placa prescurtarea cuvintelor si in loc de Botticelli, l-am numit pe renascentist doar, Bot. Asa ca am ris ce-am ris si binedispusi am petrecut doua ore bune in Städel Museum, printre lucrarile maestrului care tratau tot tema extazului, dar de alta natura.

2009 - bucuresti, frank furt 352

Apoi, rupti de picioare si de sete am purces spre Römer Platz, unde spiritul german m-a izbit cu putere in retina si in burta. In primul rind cel arhitectonic care e de neconfundat sau poate confundabil, dar numai cu cel austriac, ca astia oricum se confunda. Iar in al doilea rind, fermentarea maltului. Ar mai fi si o a treia imagine soc pe care o puteti vedea mai jos, furata de pe o vedere pe care am cumparat-o de la un chiosc si care reprezinta aceeasi piata si imprejurimile, dupa bombardamentul sovieto-prietenesc din ’45.

2009 - bucuresti, frank furt 329

Precizez ca in partea de jos a pozei nu e vreo mare balta de singe ci degetul sotiei. In rest, dupa cum se poate observa, la timpul respectiv nu mai existau prea multe caramizi una peste alta si desi stiu ca nu e singurul oras adus de razboi in halul asta, renasterea lui m-a impresionat poate si datorita faptului ca la noi, la romani, razboiul impotriva valorilor arhitectonice si in general al aspectului urbanistic e inca in curs de desfasurare si chiar de dezvoltare. Pe de alta parte, faptul ca aceste poze sunt scoase la mezat pe la toate chioscurile, e probabil un mod nemtesc de-a spune rusului „ba ma-ta-i curva”, ceea ce nu-i departe de adevar.

2009 - bucuresti, frank furt 470

In fine, cert e ca orasul in momentul actual arata superb, atit de sus, cit si de jos. De fapt Frankfurt-ul e un fel de Wall Street american. Centru financiar al Europei in care fiinteaza o puzderie de banci si unde probabil ca se vehiculeaza trenuri de bani.

2009 - bucuresti, frank furt 346

A propos de trenuri, gara centrala e o minunatie. Curata in primul rind, imensa in al doilea, cu vreo 24 de linii si plina de magazine si restaurante. Un amanunt pentru turistii feroviari, biletele la tren sunt cu 60% mai ieftine daca le cumperi cu trei zile in avans. Noi de pilda am vrut s-o taiem o zi la Brussels. Pretul cu ICE-ul era vreo 220 euro pentru un bilet dus-intors. Daca l-am fi cumparat cu trei zile mai devreme, ar fi fost doar 80 de euro. Si ca veni vorba de ICE train, sa spun ca asta face Frankfurt – Paris doar in trei ore, cam cit am facut eu de la Brasov la Ploiesti, desi distanta e de vreo 10 ori mai mare. Intr-un fel e de inteles, ca unde dracu sa se grabeasca romanul si mai ales, de ce? Dar revenind la Frankfurt, ar mai fi de amintit Zeil Straße pentru shopinguri felurite, Main Tower pentru o panorama ca cea din poza de mai sus, Offenbach am Main pentru atmosfera lui si cheiul  Main-ului care rivalizeaza cu cel al Senei si de-a lungul caruia, pe malul de sud, se insira o multime de muzee. Or mai fi si altele, dar nu vreau sa vorbesc din auzite. Despre Offenbach am Main ce sa va spun? O zona superba, autentic germana,  ticsita cu tot felul de restaurante si barulete, care mai de care mai frumos ornamentate si iluminate. O zona vestita pentru night life-ul si poponarii ei.

Read Full Post »


Priveam in jos si nu ma mai saturam.  Un lied de culori pe care toamna il cinta la intimplare peste padurile Frakfurtului. Mai frumos de atit nu avea cum sa inceapa scurtul nostru periplu teuton. Nu mi-am dorit niciodata sa vad Germania. De ce? Nici macar nu m-am intrebat vrodata, doar o impingeam mereu spre fundul listei „de vizitat”  In fine, aterizam si sarim in primul taxi. „La Everest birjar!” si mercedesul o lua la vale printre aceleasi paduri in care mintea-si gaseste odihna iar ochiul, incintarea. Cum soferul stia engleza cam cit stiam eu germana, am calatorit in liniste admirind cam tot ceea ce vedeam intr-o profunda necunostinta. De fapt acea zi avea sa fie un fel de roller-coaster pentru noi. Primul lucru care m-a frapat a fost locatia hotelului. O zona exclusiva unde nu vedeai decit nemti… de origine persana. E, la asta nu prea ma asteptasem eu, dar cum nici noi nu eram cine stie ce canadieni pursinge, am decis sa trecem constatarea la „amanunte neglijabile”  Hotelul nou, mic, cochet si foarte curat, ne-a realimentat tonusul terfelit de urmasii lui Darius. Pe usa camerei trona un semn cu fumatul oprit care ne-a bucurat. Dar cind am intrat, ne-a trasnit o putoare de tigari de m-am intrebat pe loc daca nu cumva semnul fusese initial pe dinauntrul usii, intrucit pe culoar mirosea doar a detergenti. Camera in schimb era curata si foarte spatioasa, cu mobilier nou si oarecum sic, iar geamurile imense dadeau in parcul cu platani din fata hotelului. Am lasat geamurile

2009 - bucuresti, frank furt 116

 larg deschise pentru a polua putin atmosfera parcului si am tuns-o in oras. De la hotel pina in centru era doar un sfert de ceas de mers pe jos si l-am facut bucurosi, determinati sa dam jos berbecutul cu care ne giftuise Mircione. Dupa ce am ratacit fo doua ore printre blocuri si magazine, placut impresionati de tot ce am vazut, am ajuns la Opera, care aducea putin cu cea a Parisului, dar cu vreo doua size-uri mai slabuta si fara ornamente sclipitoare.

2009 - bucuresti, frank furt 283

De acolo am cotit-o pe  Goethestraße, un fel de Fifth Avenue al Frakfurtului. Cum magazinele erau inchise la acea ora, n-am produs nicio avarie cartilor de credit. Dar nu acelasi lucru se-ntimpla si cu restaurantele care-ti imbiau olfactivul si glandele salivare cu mirosuri de pe intreg mapamondul. Cum eram darimati ca zidul Berlinului, de oboseala si foame, am luat rapid hotarirea sa atacam preparatele specifice locului. Ceea ce pot spune e ca nemtilor le lipsesc papilele gustative. Sa de-a dracu-n el de porc si-n ei de cirnati daca aveau vreun gust. Cine-a mai auzit de cotlet de porc fiert?  Iar varza lor murata e o acreala care-ti sterpezeste dintii instantaneu si-ti lasa si-un polonic de zeama in farfurie de-ti transforma comanda intr-o ciorba de varza cu o fiertura de porc si cartofi prajiti. E, la asa meniu, iti cam vine sa te frankfuti pe ea de gastronomie.

2009 - bucuresti, frank furt 330

Si daca tot eram pornit pe incercari, am luat si un vin de mere, specialitatea locului. Ei bine, asta mi-a placut. Bun nene! Iti lasa in gura o aroma de ciorapi nespalati care te lesina de placere. Cum prima inghititura a fost si ultima, paharul a ramas plin ceea ce l-a ofensat pe ospatar, banuid cam ce sentimente nutresc fata de traditia lor vinicola. In acelasi timp, cirnatul sotiei (ca de, ce era sa comande o femeie?) arata ca puta unui albinoid dotat. Dar al dracu cirnat, n-avea pic de viata-n el. Spelb si inatractiv de nu-ti venea sa-l bagi nici in gura, nici in cur. Pina la urma, cu chiu cu vai am reusit sa mestecam cite ceva din laturile alea nemtesti si sa plecam spre casa. In drum m-am oprit la o dugheana si mi-am luat un vin frantuzesc, din struguri, care sa-mi schimbe gustul de varza murata si bocanci de caporal pe care inca-l mai simteam in gura. Dar ca sa nu credeti cumva ca Germania se rezuma la un menu  cazon, am sa va spun ca am mincat si lucruri mincabile, ca de exemplu, sendvisuri, strudele, rasoale de porc deep fried si tartaruri.

2009 - bucuresti, frank furt 305

Dupa „ospat” ne-am intors la  hotel, unde am tras un dus, o gargara prelungita cu vinul frantuzesc, alunecind  apoi cu muschiuletii-n flacari pe patul rece ca bancile parcului de sub fereastra. Dupa un somn fara vise, va urma Frankfurt (part2).

Read Full Post »