Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘gagici’


Ma uit la ei si ma intreb: cum mi-ar fi fost copilaria si adolescenta daca astia cu electronica lor s-ar fi trezit mai devreme cu vreo patruzeci de ani si ar fi inventat celularele astea nenorocite. Ca acum, oriunde ai intoarce capul, nu vezi altceva decit pusti si mai ales pustoaice care butoneaza tot felul de telfoane celulare. De fapt si adultii fac acelasi lucru, dar din motive ceva mai intemeiate.

Nu stiu ce extaz ii strabate pe tinerii de astazi, dar eu nu mi-as fi dat tineretea (fara celular), pe labareala de astazi. Privind si comparind, as zice ca astia mai mult agonizeaza, cu ochii lipiti de ecrane, ca mucii de chiuveta. Ca la urma urmei, nu doar celularele sunt problema, ca mai e si un Nintendo si un Wii si un internet cu toate XXX-urile lui, si lap top cu lap dance-uri si cite si mai cite jocuri distractive si instructive pentru psihopati, ucigasi, mercenari si labagii.

Asta nu inseamna ca noi stateam ca sfintii in icoane, ca doar nu eram vatamati, nici la minte si nici la corp. Doar ca neavind virtualul de astazi, o ardeam in real. Fie cu un fotbal in parcarea blocului, fie cu beletristicele la moda, fie cu schimbul de secretii. Pentru ca dupa cum stiu cei mai copti dintre noi (de stiut stiu ei, dar nu stiu daca si-or mai aminti), pe atunci nu frecam mesaje catre diferite adrisante,  atunci frecam direct adrisantele. Si nu spun, pina la o anumita virsta si frecusurile respective aduceau a labareli, diferenta constind in faptul ca una-i telefonul si cu totul alta, don’soara. Una e sa-ti folosesti vazul si alta sa-ti intre toate simturile-n erectie. Asa ca, ceea ce vad adolescenii de astazi pe site-uri, noi vedeam pe viu, ca de aceea am numit-o adoleSEXcenta. E adevarat ca nu stateam comod in fotolii, ci prin scarile blocurilor, daca parintii nu erau plecati, prin parcuri sau pe aleile intunecate ale cartierelor. Cu toate astea, l-as da dracu de fotoliu si toata mobila din casa pentru trairile de atunci.

In sfirsit, trecem mai departe ca scopul nu e sa produc orgasme spontane, ci sa relatez o constatare platonica si personala. Dar pentru ca-mi place sa privesc realitatea si prin prisma opozantilor, as spune ca nevoia de comunicare este imensa. Acum realizez si poate nu sunt singurul, cita nevoie de comunicare exista in oameni. Ca sunt banalitati, ca sunt inutilitati, ca sunt infantilisme sau chiar discutii stupide si fara rost, comunicarea si socializarea membrilor societatii omenesti cred ca a crescut in ultimii 20 de ani in mod exponential. Nevoia de socializare e proportionala cu numarul acestor telefoane celulare care creste ca pupila cind da de inturnericul de sub scara blocului. Hmm! MmmDA! Zic sa revenim, totusi. De asemenea nivelul informational este infinit mai mare decit ceea ce reuseam noi sa accesam la vremea respectiva, legal si mai mult ilegal si nu ma refer la „Pif le chien” pe care-l imprumutam de la Biblioteca Franceza.

In concluzie, pe linga neajunsuri, ar fi si o basculanta de avantaje, dar progresul, din cite stiu, nu s-a ocupat niciodata de latura idealista, sentimentala si poate calitativa a lucrurilor, ci de tot ceea ce e palpabil. De latura materiala, de avantaj, de profitabilitate, de productivitate, de eficienta, de confort si comoditati, de mai repede, de mai mult si de mai sclipitor. Si inca ceva, pentru a realiza progresul, asa cum e el, cu bune si rele, e nevoie de cunoastere, de inventivitate, de perseverenta, de sacrificiu, de cite si mai cite trasaturi de caracter de care nu s-ar spune ca ducem lipsa, privind la ultimii o suta si ceva de ani.

Si atunci vin si ma-ntreb din nou, „ce mi-as fi dorit?” Gindurile bune ar inclina spre progres. Gindurile rele spre … scara blocului. Si de aceea zic, sa le ia dracu de ginduri. Fiecare sa traiasca ce-i de trait si cum intelege ca-i mai bine.  Eu mi-am trait tineretile si mult mi-au mai placut! Asa ca, revenind la titlu, desi s-ar putea sa nu para credibil, prefer sa traiesc cu amintirile tineretilor trecute, decit sa traiesc tineretile actuale.

 

Anunțuri

Read Full Post »

Foca


Mmmm,Da! Interesanta statistica. Postul precedent a avut cei mai multi cititori si cele mai putine comentarii. Pardon, a avut zero comentarii. Cititori fara opinii? Poate.

Dar pentru a schimba subiectul, poate asa voi avea putini cititori si mai multe comentarii, am decis, in unanimitate si de capul meu, sa reiau unele posturi din vechiul meu blog care e pe cale de naruire. Si intrucit n-as vrea sa se piarda in eter amintirile din tineretile mele, am decis, asa cum spuneam, sa le revitalizez pe blogul de fata. Imi cer scuze celor care le-au citit, dar sunt convins ca, din 2008 si pina acum, au uitat complet multe detalii about Papa. Asa ca:

Salty_the_Seal_House_of_Mouse

Era prin ’76. Mamaia si Mangalia Nord erau pline de straini, artisti, golani si curve iar Eforiile si Mangalia Sud, de localnici si sindicalisti. Unde sa ne ducem, ca golanii si curvele inca nu-si facusera sindicat? Ei si atunci, pe cale de consecinta, am ars-o-n Jupiter, la Scoica. De ce la Scoica? Pai in primul rind datorita asocierii titulaturii cu anumite organe interesante si mai apoi datorita pozitionarii strategice, chiar la intrarea in campingul care gemea de poloneze si „scoicile” lor.

Dar dupa o poloneza, doua, ne-am cam saturat de amorul asta de coliba, cu fomiste est-europene care te sugeau … si de bani. Asa ca ne-am prezentat la Mihai. Asta, fost coleg de scoala primara, era receptioner in Venus, la bungalow-uri.

„Ce ai bah aici?”

„Ieri mi-a intrat grup de olandeze”

„Bune?”

„Auzi bah, n-oti fi vrind sa fie si gospodine? Lasati fitele, luati un bungalow si veniti deseara la piscina”

Nu eram noi foarte incintati de ce vazusem, dar acum ce s-o mai zbatem si de ce, ca pruni nu erau prin imprejurimi? Ne instalam si ne intoarcem la piscina hotelului unde ne intilnim cu Mihai.

Dintre toti colegii, pe care i-am avut in generala, asta-i singurul pe care nu-l voi uita niciodata. In clasa a patra, eram prin Drumul Taberei la scoala Generala #164, iar asta-mi era coleg de clasa. In timpul unei ore, se ridica din banca si zice „tovarasa invatatoare am nevoie sa ies afara” „de ce Mihai?” ”s-a pisat pe el, tovarasa” urla colega lui de banca, in asa hal de tare, incit n-avea cum sa le scape nici alora din clasele alaturate. Evident ca s-a ris cu lacrimi, mai ales ca eram niste gaozari care rideau din orice si mai ales ca Tunaru, colega lui, era timpita cu certificat, eliberat de noi toti.

Dar sa revin la Litoral. E si cum stateam noi la filat, o vad pe una care citea, „extinsa” pe un chaise long.

„Cine-i bah foca aia?”

„Nu stiu exact, dar e din grupul asta nou”

Ma rog, plecam spre discoteca. Nu apucam sa coborim de la piscina, ca ne acosteaza un olandez, beat, pula. Indruga el ceva, despre niste fetite pe care i le-am putea furniza contra cost si ne flutura o caramida de marci pe la nas. Fete interesate in fut am fi stiut noi, dar erau toate in Neptun, iar asta, in halul in care arata, sigur nu era transportabil. I-am promis ceva „scoici” pentru a doua zi si-am ras-o.

A doua zi, ne prezentam la piscina pe la prinz, cind ne-am trezit. Si ce sa vezi, doamna cu chaise long-ul era iarasi in lecturi. Ma duc la ea.

„Hi, how are you?”

„Hi, … reading”

„Aha, and can you tell me what?”

„A book”

Aoleu, e figuranta! Exact ce nu-mi doream!

„But, does it have pictures?” O bufneste risul

„Why, has to? Those are for kids, as I know” Aha, a zimbit, se leaga. Acum era momentul sa plusez.

„Well, I don’t know, but last time when I was reading Kama Sutra, it was full of pictures and I’m not quite sure if those ones were for kids”

Norcul meu a fost ca auzise de Kama Sutra, altfel toata vrajeala s-ar fi scurs duios in piscina, fara vreun efect asupra focii. Asa insa, a ris in continuare, aratindu-mi cartea pentru a ma convinge ca nu-i ceea ce crezusem. In fine, a venit si Mihai cu Lou si cind a vazut ca eram prieten cu receptionerul, a capatat mai multa incredere si a devenit subit, volubila si amiabila. Pleaca astia si ma lasa singur cu Foca. Asta i-a fost numele pina la sfirsitul vacantei, ea convinsa fiind ca-i vorba de-o chestie dragalase.

Bun, si veti spune „da bah, ai futut o olandeza, mare cacat!” Pai stati, ca asta nu-i tot, ca fata era casatorita. „Ei si? Parc-ar fi prima” Pai nu, dar vedeti voi, sotul era si el la piscina, dar pe partea cealalta. „Hmm, acum parca devine mai interesant, si?”

Si cum stateam eu cu ea facind schedule-ul pentru seara respectiva, apare olandezul caruia-i promisesem fetite. Croncaneste ceva cu Foca, dupa care ma intreaba daca am adus ce i-am promis. Io-te-al dracu Redlightdistrict, beat, beat, /da’ de pizdulice n-a uitat/ (asta ca sa-i trintesc s-o versificatie) Ma rog, il aburesc putin si-i reinprospatez promisiunea din ajun, cu ceva fierbinte pentru a doua zi.

Dupa ce pleaca „clientul”, ma intreaba Foca,

„Did you meet my husband before?”

Aaaa? Cum vine asta? Si-o intreb

„well, how is this stuff working?”

La care ea cu o nonsalanta care m-a dezarmat si dezbracat in acelasi timp,

„it’s just vacation fun”

Bravos Georgeto! P-asta n-o mai stiam, iar acum ca am aflat-o sunt mai confuzat ca oricind asupra semnificatiei casniciei in Tarile de Jos.

Ei si uite asa, am ars-o noi in prezenta sotului, chestie care pe mine, cel putin la inceput, ma intriga si excita in egala masura. Mai apoi am devenit chiar amici. Mai ramasese s-a discutam evolutiile focii, in rest nu prea mai existau subiecte nedezbatute. Dar nu numai atit, fata a luat si o camera separata la hotel, doar pentru noi doi. Stiu, nu pare credibil, dar nici nu intentionez sa conving pe cineva.

Evident ca a doua zi, mai mult dintr-un sentiment de compasiune, i-am prezentat betivului o „colega” de Litoral, pentru a-si alina hormonii care-i naclaisera creierii si palma dreapta! S-a dovedit ca baiatul nu era nici impotent si era si foarte culant, asta spre surprinderea noastra definitiva. Cam ce mi-a facut mie Foca, n-am cum sa va povestesc deoarece fara exemplificari n-ati intelege. Tot ce va pot spune e ca XXX-le sunt p-aproape.

Bine mai era pe vremea lui Nea Nicu!

Read Full Post »


Zicea Becoud si nu-l credeam, pe vremea cind eram si eu mai … trandafir. Nu, Trandafir nu e vreun nume conspirativ ca, din cite stiu, n-am fost niciodata vreun ofiter sub acoperire. Daca as fi fost, as fi participat la prezidentialele romanesti, nu la petreceri canadeze de Thanksgiving.

Ei si la petrecere fiind, am observat cu stupoare ca bunul meu obicei, dobindit cu sudoare fruntii si nu numai a fruntii, prin discotecile bucurestene si cele de pe litoral, a inceput sa dea rateuri. Daca atunci, si chiar pina mai acum vreo doi-trei ani, dansam de dadeau dracii-n ele de tibii si peronee, acum „dansez” de ma doare friul limbii si muschi faciali. Nu spun ca nu m-as simti bine si asa, dar parca totusi, lipseste zbintuiala aia debordanta.

Evident ca mai dansez, dar cind am incercat sa fac pe iedul, mi-am dat seama ca topaiala a ramas undeva in urma. Asa ca, dintr-o data,  tangoul mi-a devenit  foarte simpatic, ba chiar preferat. E, drag imi era si-n adolescenta, dar motivatia era alta. Asta pe linga faptul ca pozitia picioarelor, a miinilor si priza dintre parteneri era complet diferita de cea de astazi. Atunci dansurile lente erau si un fel de masaj febril, desi platonic. Acum aceleasi dansuri au devenit doar … dans.

E foarte adevarat ca din cind in cind o mai pun si de cite o electrocutata, dar cu retinere si mai pe loc, „sa rasara busuioc” , pentru a face fata intregii petreceri. Totusi, desi rezistenta a devenit invers proportionala cu gifiiala, pot spune ca nu ma consider depasit de evenimente, intrucit adolescentimea masculina, de astazi, danseaza, daca danseaza, infipti in pardoseala. Nu stiu de ce, dar cert e ca baietii stau ca bolovanii. Iar daca se intimpla sa danseze, se misca, asa, <cum sa spun?> in dorul pulii. (Pentru puritani mentionez ca „pulii” sunt ulii cu prefix.)

Si sa nu se inteleaga ca-i critic, dar cind ii vad cum stau, in timp ce paralizantele de virsta lor se unduiesc intre ele, parca ma oftic eu, de ceea ce rateaza ei. Cine a vizionat „American Pie” stie la ce rateuri ma refer.

In fine, revenind la trandafirul de odinioara, nu stiu cum, dar la petrecerile astea mixte, ca experienta de viata ( asta ca sa fiu ingaduitor cu mine) imi tot vine-n minte Gilbert Becaud cu L’important c’est la rose. Nu prea-i dadeam eu atentie la vremea respectiva, dar cita dreptate avea!

Read Full Post »


Acesta pare un subiect cunoscut, la prima vedere. Cunoscut, cunoscut, dar nedezbatut si asta voi incerca sa fac in cele ce urmeaza.

E clar, picioarele ne sunt de mare folosinta. Unora la condus masini, altora la lovit pisici, altora la alergat dupa mingii, altora la jucat sotron, la pedalat, la catarat, la dansat si la inca multe alte indeletniciri bipede, ca de exemplu, ademenirea.

Ei bine, aceasta activitate de pe urma, e cea la care intentionez sa ma opresc.  Tin minte ca prin epoca de „trista amintire”, inainte de-a ne opri in vreun Athenee Palace sau vreo Cina, o ardeam perpedes de la Continental la Salonul Spaniol si invers, pentru o cunoastere mai aprofundata a fenomenului stradal de la acea vreme. Asadar, mergi pe strada si oricit ai fi de docent, de manivela sau calugar, tot intorci capul dupa o pereche de picioare expuse privirilor si imaginatiei, care sigur nu se opreste la ele, ci undeva mai sus,  la confluenta lor.  Ca aceste accesorii si inca vreo doua, atirnate-n piept, ne atrag mai abitir decit gravitatia, nu-i de mirare, avind in vedere ca noua, barbatilor, ne cam lipsesc. De fapt picioare am avea si noi, dar ce dracu sa te atraga la ele?

Dar paradoxul acum urmeaza, caci ce mi se parea greu de inteles, desi ma straduiam, era atitudine ostila a unor doamne. Acestea sunt cele care te sictiresc cind te surprind holbindu-te la picioarele lor sau cind incerci prin diferite tertipuri sa le infigi privirea-ntre aceleasi picioare, uitate, ca din intimplare, suficient de departate pentru a-ti excita nervul optic. Care va sa zica, ea-ti apare-n fata cu o rochita pin-la cur, transparenta si care sta sa crape si-n fata si-n spate, iar tu ca-ti belesti ochii, ca doar aia se vad, esti “magar” Pai adica ce-ar trebui sa faci? Sa-i inchizi sau sa te uiti dupa avioane?

Si sa nu-mi spuna ele ca umbla cu cracii goi dintr-o pornire intelectuala. Nici ca au decolteul pina-n buric din pasiune pentru muzica sinfonica. Realitatea e ca te-mbraci provocator ca sa provoci. DAAA!!!  Ceea ce e absolut OK, dar daca te maninca si-o si arati, de ce nu m-ar minca si pe mine si de ce n-as arata-o si eu? Nu, evident ca n-as umbla cu pantalonii-n vine, dar ma cunosc destul de bine si cind ma uit la cineva care ma incita, ar fi imposibil ca persoana respectiva sa creada ca ma gindesc la victimele razboiului din Irak sau la pretul benzinei fara TVA.

Pina la urma fitele cu “vai ce nesimtit!” pot fi doar un mod de-a spune “doar atit?” Asta nu exclude insa posibilitatea ca ea sa vrea sa si-o traga, insa vai, nu cu tine. Dar asta nu vad cu ce te-ar face pe tine nesimtit. De unde sa stii tu ce-si doreste „piesa”? Ca doar nu scrie pe ea, “Only for blacks” sau “Just Porche” ca sa stii unde te situezi. Si la urma urmei, toti incercam sa ne punem in evidenta ceea ce stim ca socheaza si atrage pentru a suci capul sexului opus. De aceea nu le inteleg pe cele care te resping in mod brutal, cind incerci sa le…cunosti indeaproape.

Sunt insa altele care nu scoteau o vorba, uitindu-se-n balarii in timp ce le vorbeam, dorind sa ne convinga c-am fi imateriali, din punctul lor de vedere, desi in sinea lor, vanitatea le era absolut satisfacuta. La alea era clar ca nu e loc si chiar daca ar fi fost, atitudinea iti cam atrofia libidoul si cheful de vrajeala.

Existau si multe pe care le-ar fi tras ata si care raspundeau interpelarii, asteptind o performanta mai elaborata din partea noastra, pentru a ne putea evalua. E, astea erau halite. Pentru ca la acel „asa, si?”, noi aveam replicile pregatite. De fapt replici aveam pregatite pentru orice situatie, ca doar trecusem prin toate. Asa ca n-aveau cum sa ne surprinda. Basca faptul ca nu aratam nici pe departe a nenorociti stradali. Eram manierati, amuzanti, atragatori, asa ca, era destul de greu sa ne reziste, daca erau doar nehotarite.

Citeodata insa, aveam chef de misto si ne luam numai de strimbe. Cind spun strimbe, ma refer strict la fizionomia respectivei. Incredibil, astea erau si cele mai fitoase si arogante. “Ai impresia ca eu sunt d-alea?” sau “cred ca ma confunzi”. “Cum dracu sa te confund simpatico, cind esti inconfundabil de urita?” S-o tineam pe mistouri pina ne saturam si ne orientam spre alta strimba. Stiu ca nu-i frumos, dar eram tineri si ni se cam rupea de ce trebuia si mai ales, de ce nu trebuia sa facem. Cert e ca uritele erau cele mai figurante si ciufute. Ei si pe linga toate astea mai exista si-o EA pe care am intilnit-o o singura data si care era completamente diferita, diafana si dementiala.

Ajungem noi in statie si dam cu ochii de o bucata de exceptie. Mama ce craci, ce cur, ce tite!!! Pe linga calitatile fizice, naturele, mai era si imbracata paralizant, punindu-si in valoare, fara stridenta, toate atuurile. Eu aveam o boala si-o mai am si acum. Degetele de la picioare. Asa ca ochii mi s-au oprit pe sandale. Bai avea asta niste degete de revista. Fara contorsiuni si excese. Frumoase, aranjate in ordinea marimii, nu cu cite un sabioi iesit aiurea ca-n picturile renascentiste, cu pedichiura impecabila, nici slabanoge sa le iasa incheieturile in evidenta, dar nici umflate ca polonezii. M-a mincat din prima clipa. Eram toti cu ochii pe ea ca pe spuma de barbierit, care la vremea respectiva nu se gasea prin magazine. Dupa ce ne-am urcat in autobuz, am inconjurat-o si dai texte si vrajeli, dar nu de prost gust. Gagica a ris cu pofta, a raspuns flirtului nostru, dar retinut si fara a face vreo alta concesie. Atenta, agreabila, simpatica, desteapta si buna rau. Iar cind ne-am dat jos din autobuz ne-a pupat (pe obraz), si-a luat ramas bun si-a plecat cu unu’ care-o astepta. Am ramas toti blocati si indragostiti acolo-n statie. Cred ca a fost singura gagica care a stiut sa ne puna la locul nostru, cucerindu-ne. In seara aceea am realizat ca o pereche de craci iti poate suci gitul, dar o atitudine inteligenta iti poate suci mintile, desi fara prima sucitura n-ar fi existat niciodata a doua. Si cu toate ca fusesem pasati, nu-i purtam nici o urma de pica, numai admiratie pentru arta de-a ne refuza elegant, dar nu definitiv.

Read Full Post »

54 part 1


studio54Nu crocodililor, titlul n-are nimic de-a face cu pozitiile Kama Sutrei, nici cu football-ul american si nici cu vreun pasaj Biblic. E pur si simplu vorba de Studio 54 din New York si mai precis, de perioada anilor ’70. Nu, nu din America, ca pe atunci America era doar un vis frumos pentru noi, cei cu gind de duca. E vorba de anii ’70 petrecuti in Romania, unde viata de adolescent era dementiala, daca n-aveai opinii politice sau daca aveai si le pastrai pentru tine. Si cum eu n-aveam, ba s-ar putea spune ca faceam parte din tagma celor din imediata apropiere a privilegiatilor, am beneficiat de o adolescenta pe placul meu si-a multora ca mine.

Am ales acest titlu doar pentru ca tocmai am vizionat filmul pentru a en-spea oara si pentru ca acest Studio 54 a fost si va ramine un simbol al muzicii disco si-al acelor vremuri pe care am avut norocul sa le traiesc in direct. Spun asta, pentru ca  eu viata am inceput s-o traiesc din plin, abea de prin ’70. Atunci pot spune ca am dat cu nasul, dar si cu capul (si nu de putine ori), de ceea ce parintii mei numeau „destrabalare”. O data cu liceul au inceput chiulurile, eliminarile, exmatricularile, inmatricularile, fumatul, alcoolul, beletristica serioasa, scandalurile in casa, noptile „pierdute”, bisnita si discotecile. Cu sexul facusem cunostinta mai devreme, ca asa sunt eu, precoce. Cu toate acestea, pina atunci consider ca fusese doar o labareala inocenta, dar din care era totusi sa ma aleg cu un papa mic. Tot atunci am inceput-o si cu discotecile. Dar s-o luam pe rind.

Terminasem a  opta si cu un efort minim, intru la liceu. Liceul # 33 din cartier, pe care pina sa-l incep  mai aveam de parcurs o vacanta de vara. In acea perioada si la acea virsta, combinatiile se realizau  intre blocuri, unde ne petreceam mai tot timpul liber. Coincidenta, sau poate Nationalizarea, au facut ca natalitatea s-o ia razna prin ’55. Acest fenomen social de fut masiv al maselor, a facut ca marea majoritate a pustimii din blocurile OD1, OD2 si P1, din spatele „Favoritului”,  sa fie cam de aceiasi virsta si extrem de numeroasa. Activitatile noastre principale erau cititul, fotbalul si gajurile.

Daca pe prima o faceam doar pentru a epata si-a face fata conversatiilor de la care nu ne puteam sustrage fara a fi aratati cu degetul, in schimb pe a doua o faceam din pasiune si dorinta declarata de-a deveni vedete. In privinta gajurilor,  lucrurile erau diferite. Pe astea le traiam cu o intensitate frenetica si profunda, pina-n adincul sufletelor noastre incandescente. Si cum french kiss-ul fusese deja descoperit, ne trageam neica niste limbi in gura care, de atita pasiune, aduceau mai degraba a tubaje stomacale.

Intimplarea face ca doua tipeze, n-as zice frumoase sa te dea pe spate, dar bune rau si imbracate paralizant, care ne taiau pe toti la capitolul emancipare,  ne-au atras atentia si interesul in mod deosebit, mai mult decit o faceau cele din leatul nostru. Bineinteles ca astea nu participau la jocurile noastre puerile de gaozari, dar le vedeam in fiecare zi plecind, venind si iar plecind, fara a sti unde, dar cu dorinta declarata de-a afla.  Ei si cum incepusera sa-mi cam sfiriie calciiele, m-am apucat de investigatii in urma carora aflu ca fetele frecventau zilnic  „Ligheanul” (strandul din Doctor Staicovici) si discotecile din centru’ Bucurestiului.

Asa ca, incep o campanie asidua de racolare a altor gaozari, pentru o descindere in locul in care toate gagicile se aratau doar in chiloti si sutiene.  Cum am mentionat „tinuta sumara”, cum am umplut troleibuzul de musterii.  Problema e ca tipezele erau intr-a noua sau chiar intr-a zecea, ceea ce ne definea pe noi drept mucosi. Dar spre deosebire de alti mucosi, eu aveam un mare atuu. Posedam un tupeu cit troleibuzul 84, care ne ducea in Doctor Lister, de unde ajungeam in Doctor Staicovici la strand. Cred ca la vremea respectiva aveam mai mult tupeu decit calitati, dar tocmai din acest motiv mi se cam rupea de ce zice unul si altul, atita timp cit eu aveam un scop bine definit in creieri.

Evident ca odata ajunsi la strand, nu ne-am asezat pina nu le-am gasit pe cele doua gratii. Cum le vad, cum dau navala, desi nu mai vorbisem cu ele pina atunci „Ah, ce placere! Ce faceti fetelor, m-asteptati de mult?” Evident ca tipezele ne-au recunoscut si ne-au trintit un „buna” indiferent, stinjenite de prezenta unui grup de putoi si putoaice (!?!) in preajma lor. Si dupa ce si-au rotit amindoua ochii-n cap ca stergatoarele de parbriz, si-au soptit ceva si-au inceput sa chicoteasca vesel, ridicindu-se in acelasi timp si indreptindu-se spre piscina. Eu, care numai de ochii lor jucausi nu-mi ardea, atent fiind la partea dezgolita a sinilor, la proeminenta sfircurilor infiorate de racoarea diminetii si la excitanta imbinare a picioarelor cu trupul, arunc in urma lor suficient de tare ca sa fiu auzit „ce bine va sta dezbracate! eu v-as tine asa o viata-ntreaga”.  La care tipele se intorc spre mine cu niste ochi basedowieni cit sarmaua si bufnesc intr-un ris sincer cu care se si departeaza.

Dupa ce-au revenit, cred ca le-am facut capul avion, desi aparent se dadeau absente. Asta nu inseamna ca ma ignorau complet, dar desi rideau si-mi aruncau cite un raspuns sau o replica, o faceau numai cu capul intors, si privirea-n salcii. Evident ca la urmatoarea intrare-n bazin am fost prezent, stiut fiind ca in apa le poti palpa fara a risca vreun repros.

Chiar asa, de ce oare daca pui mina pe o tipeza, in apa fiind, nu se opareste asa cum ar face-o daca actiunea s-ar petrece pe uscat? Adica vreau sa spun ca le-am luat si-n brate si de tite si de cur, fara sa ma aleg cu vreo palma, oferindu-ma sa le destainui cite ceva din tainele inotului pe care-l stiam cit sa nu ma-nec, dar care lor le era complet strain.

In fine,  spre surpriza generala, a celor care-mi urmareau evolutia cu interes, fetele au fost binevoitoare in apa si nu s-au aratat la fel de distante ca la primul contact.  Dar n-as putea spune ca in continuare mi-au alocat atentia de care ma simteam indreptatit, ca profesor de-not. Ba mai mult, una dintre ele, s-a simtit lovita-n pudoare de palparile mele febrile si nu mi-a vorbit tot restul zilei. Chestiunea m-a lezat peste masura, dar asta doar vreo citeva zile pina cind m-am trezit rugat sa-i mai arat cum e cu bras-ul.

Curios lucru, de data asta n-a mai reactionat in nici un fel „sprijinului” meu, oferit benevol. Din acel moment am stiut ca situatia e sub control si ca-i doar o chestiune de timp pina va deschide picioarele … dupa cum cerea stilul bras.

Asa ca dupa vreo luna de asedieri continue si mozoleli interminabile, urmate de dusuri reci care sa-mi atenueze durerea sub-abdominala, reduta a cedat si asa mi-am putut infige victorios steagul, ca dorobantul lui Alecsandri, patind cearceaful ma-sii. Problema e ca atit ea cit si eu, eram novici in materie de futuri si cicluri menstruale, drept pentru care, ne ardeam pe unde ne prindeam, pina cind din virgina, era s-ajunga direct lauza. Noroc cu amica ei care avea un unchi vraci si care ne-a rezolvat abcesul, explicindu-ne totodata si cum e cu ovulatia.

Cert e ca o data cu inceperea liceului, am „inceput” si discoteca, a carei programa ma atragea mult mai mult decit cea de liceu, motiv pentru care am frecventat-o cu mai multa constinciozitate. Fetele „semnau condica” in discoteca Universitas din Schitu Magureanu si acolo m-au dus si pe mine pentru a-mi face ucenicia. Cum „Creata”, nepoata vraciului, era combinata deja cu Tony, unul dintre DJ, accesul meu in discoteca nu a intimpinat nici un fel de obstacol. Mai mult, m-am si imprietenit cu Tony si am ramas prieteni si dupa ce idilele cu cele doua gratii luasera sfirsit.

Va urma

Read Full Post »

Ah, pizdcina!


Ma uit la poza asta de vreo luna si nu reusesc sa-mi dau seama cum reusesc unii sa mentina apa marii atit de limpede si curata. Zici ca-i pizdcina. Cum de ei pot si romanii nostri nu? Inca din adolescenta m-a gagica-pe-plajafascinat marea, atit cit se poate vedea din ea, cind se interpune cite-o pizdcina. Domne, nu stiu cum, dar cind ajungeam pe plaja, eram in elementul meu. Ii vedeam pe multi trintiti pe spate si cu ochii inchisi sa nu-i orbeasca soarele. Eu in schimb, fara teama de-a orbi si cu ochii iesiti din orbite ca melcii, imi luam un chaise-longue si priveam  marile care mi se perindau prin fata ochilor. Unele mai agitate, cu talazuri care se miscau sus-jos de ma luau ametelile, altele mai calme si mult mai netede si pe care le treceam doar in revista iar altele la care nu se uita nici dracu ca erau pline de meduze flescaite. Ei, dar cind trecea cite una din prima categorie, simteam cum imi cade mandibula, dind friu liber limbii spre barbie. Aveam convingerea ca in marea aia m-as balacii pe toata durata vacantei, care in general era limitata doar de venirea toamnei. Intr-o mare ca asta nu saream niciodata ca boul cu capu-naite. Nu. Intr-o mare ca asta intri putin cite putin. Nu e sanatos sa te bagi nici prea adinc ca inecatu’, ca te ia dracu vreun virtej si „halitul” te cheama, situatie in care marea poate sa faca din tine, cam tot ce vrea scoica ei, cu labii cu tot. De asemenea trebuie sa fi foarte atent la calitatea apei. Eu cred ca apa unor mari contine detergenti, ca prea te curata de banii din dotare, fara nici un efort si fara sa-ti dai seama. In alta ordine de idei, e indicat ca atunci cind te balacesti in ele, sa-ti pui casca pe cap, ca de la umezeala te poate lua un gutrai cu usturimi de ajungi din om, neom, cind te pisi, te ti de pom. E foarte adevarat ca nu te poti balaci in toate marile care-ti plac. Dar atunci cind dai de una cu ape clare ca pizdcina si cu un hot tub strimt, uiti de mama, uiti de tata, te timpesti si o faci lata. Si realitatea e ca pina la urma n-ai ce regreta, chiar daca e sa te ti de toti pomii litoralului. Dupa o Pizdcina, ti-o tragi c-o Penicilina si esti iar in stare de functionare.

Read Full Post »