De-a lungul si de-a latul anilor, privind in jur si de jur imprejur, am constatat ca omenirea e sfidata. Si nu doar de miliardarii petrolului, ca-n „Sfidarea mondiala” a lui J.J. Servan Schreiber. Nooo! E sfidata de politicienii lumii, e sfidata de media lumii, e sfidata de medicii lumii, e sfidata de bancile lumii, e sfidata de hristosii, dumnezeii si allahii lumii si nu in ultimul rind, de fapt e chiar primul, e sfidata de natura. Da, de natura care ne-a facut si pe care o numim „mama”. O mama denaturata, evident, dar totusi, mama. Ca si noi o abuzam, e foarte adevarat, dar noi fiind niste bieti gaozari, e clar ca intra in atributiunile mamei sa ne poarte de grija.
Numai ca natura, o curva penala, ne-o trage pe unde ne prinde si cind ne e lumea mai draga. Si ca ne-o trage, ar fi oarecum normal, ca ce parinte nu-si cirpeste progenitura? Numai ca natura nu ne-o trage cind calcam pe bec, ci ori de cite ori i se scoala si la futu-i ma-sa. Mai mult decit atit, dupa ce ne cocoseaza-n batai, apare fardata, senina, frumoasa sfidindu-ne zimbitoare de parca nimic nu s-ar fi intimplat. Ca, sa fie clar, n-o fac curva degeaba., asta fiind, cind muma padurii, cind zina zinelor. O metamorfoza pe cit de extrema, pe atit de nesanatoasa.
Iar noi, ca orice copii, ii cautam compania atunci cind e zina, iar cind e zgripturoaica nu stim pe unde sa ne mai ascundem. Daca mai apucam. Bine totusi ca, desi puradei, am ajuns sa-i prevedem momentele de timpeala totala. Cu toate astea, dementa devasteaza tot ce-i iese-n cale, chiar daca la oameni nu mai are succesul pe care-l avea cu citiva zeci de ani in urma.
OK, asta a fost introducerea. Acum urmeaza cuprinsul lung de-un paragraf. Hai doua.
Pe noi, astia de la nord, nu ne calca uraganele care traverseaza Atlanticul si care bramburesc Caraibele, Cancun-ul si o parte din US. Dar avem si noi furtunile noastre, ca la 93% umiditate si-un aer irespirabil, la ce altceva te poti astepta. Si uite asa in ultimile doua zile am avut parte de fata hida a naturii. E adevarat ca nu ne-a biciuit cu orele ca Ida pe Louisiana, dar suficient cit sa darime copaci si sa distruga ceva case si masini.
Imaginea nu-mi apartine, dar ce se vede apartine furtunii de acum doua zile.
Cu toate astea recunosc, cu mine a fost ceva mai indulgenta, umplindu-mi bacyard-ul de frunze si crengute. Dar totusi mi-a dat si ceva palpitatii cind a decis sa-mi testeze rezistenta geamurilor cu o craca mai sanatoasa. Zgomotul produs impreuna cu bombardamentul electric ne-a cam inghetat singele-n vena. Dar nu ma pling pentru ca privind imaginea de mai sus pot spune ca eu ma numar printre norocosi. Astazi, in schimb, cotoroanta s-a transformat din nou in zina cea buna. Una mai transpirata, e drept, dar frumusica si cuminte. Sper s-o tina.
Concluzia (mea) ar fi ca toti cei de care depinzi, de la instalatorul care vine sa-ti repare o teava si pina la natura, te sfideaza. Asa ca sugestia ar fi, incercati independenta fata de cit mai multe si mai multi. E singura care nu te va sfida.
VatiClanul Papal 